Declaratory ownership claim remanded for possession evidence; appeals on admissibility dismissed as unfounded.

Şedinţa publică din data de 14 octombrie 2020

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele;

Circumstanţele cauzei

I. Obiectul cererii de chemare în judecată.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, sub nr. x/2016, la data de 21 iulie 2016, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A., ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se constate existenţa dreptului de proprietate în patrimoniul reclamantei asupra imobilului situat în municipiul Bucureşti, str. x, în suprafaţă de 7.631 mp, având nr. cadastral x (nr cadastral vechi 15896/1/1/2) intabulat în Cartea funciară nr. x (nr. CF vechi x) şi, pe cale de consecinţă, rectificarea Cărţii funciare nr. x nr. cadastral x (nr. cadastral vechi 15896/1/1/2). deschisă pe numele reclamantei A., respectiv a Cărţii funciare nr. x nr. cadastral x, deschisă pe numele pârâtei societatea S.C. B. S.A., în sensul: radierii menţiunii "suprapunerii" terenului pârâtei înscris în Cartea funciară nr. x, având nr. cadastral x, peste imobilul reclamantei înscris în Cartea funciară nr. x, având nr. cadastral x (nr. cadastral vechi 15896/1/1/2), astfel cum reiese din Partea a III-a a cărţii funciare nr. x; radierii înscrierii suprapunerii/dreptului de proprietate al pârâtei S.C. B. S.A. în cuprinsul Cărţii Funciare nr. x, nr. cadastral vechi 6574 şi obligarea pârâtei la plata daunelor decurgând din afectarea substanţei dreptului de proprietate asupra imobilului.

II. În cauză pârâta S.C. B. Bucureşti S.A. a formulat cerere de chemare în garanţie a Municipiului Bucureşti, solicitând ca în cazul admiterii acţiunii reclamantei chematul în garanţie să fie obligat la suportarea consecinţelor eventualei admiteri a acţiunii principale, având în vedere obligaţia de garanţie pentru evicţiune care îi revine pârâtei.

III. Judecata în primă instanţă. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Bucureşti.

Prin sentinţa civilă nr. 231 din 17 februarie 2017 Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă a dispus după cum urmează:

A admis în principiu cererea de chemare în garanţie formulată în contradictoriu cu Municipiul Bucureşti, în conformitate cu prevederile art. 74 alin. (2) raportat la art. 64 alin. (3) Noul C. proc. civ.

A admis excepţia inadmisibilităţii primului capăt de cerere privind constatarea existenţei dreptului de proprietate, invocată prin întâmpinare.

A respins, ca inadmisibil, capătul de cerere privind constatarea dreptului de proprietate formulată de reclamanta A..

A disjuns capetele de cerere privind rectificarea cărţii funciare, obligarea pârâtei la despăgubiri, constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune şi cererea de chemare în garanţie formulată de pârâta S.C. B. S.A. şi a dispus formarea unui nou dosar cu termen de judecată la data de 07.04.2017, orele 08:30, Complet F2, pentru când s-au citat părţile.

A admis, în parte, cererea pârâtei privind cheltuielile de judecată.

A obligat reclamanta la plata către pârâta S.C. B. S.A. a sumei de 7026.3 RON, reprezentând onorariu de avocat.

În motivarea sentinţei s-a reţinut, între altele, că în soluţionarea acţiunii în constatare provocatorie, atunci când reclamantul invocă un titlu de proprietate şi posesia asupra unui imobil în concurs cu pârâtul, care la rândul său se prevalează de un titlu valabil asupra aceluiaşi bun şi de stăpânirea materială a acestuia, instanţa nu poate proceda la o comparare a titlurilor şi drepturilor de proprietate ale părţilor, această operaţiune fiind specifică acţiunii în revendicare.

Pentru a proceda la compararea titlurilor de proprietate ale părţilor aflate în conflict judiciar asupra imobilului în litigiu, reclamanta are la dispoziţie acţiunea în revendicare de drept comun care să conducă la rezolvarea definitivă a situaţiei litigioase, sub toate atributele dreptului de proprietate.

Prin urmare, tribunalul constată că în situaţia concretă dedusă judecăţii, reclamanta are la îndemână acţiunea în realizarea dreptului, respectiv acţiunea în revendicare, motiv pentru care, nefiind întrunite condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 35 C. proc. civ., va admite excepţia invocată şi va respinge capătul principal de cerere (acţiunea în constatare) ca inadmisibil.

Raportat la faptul că rectificarea cărţii funciare, precum şi obligarea pârâtei la despăgubiri pentru afectarea substanţei dreptului de proprietate, reprezintă cereri accesorii capătului principal, astfel încât modul de soluţionare a acestora depinde de soluţia pronunţată asupra acţiunii în constatare, iar cererea de constatare a dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiunea de scurtă durată reprezintă un capăt subsidiar, tribunalul a apreciat că pentru analizarea acestora este necesar ca soluţia privind excepţia inadmisibilităţii primului capăt să rămână definitivă, motiv pentru care a dispus disjungerea acestor cereri şi formarea unui nou dosar.

De asemenea, tribunalul a dispus şi disjungerea cererii de chemare în garanţie, luând în considerare faptul că aceasta a fost formulată atât cu privire la capătul principal, cât şi în privinţa capătului subsidiar de cerere.

IV. Cererea de apel.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta A..

V. Judecata în apel. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti.

Prin decizia civilă nr. 802/A din 03.06.2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a admis apelul reclamantei, cu consecinţa anulării sentinţei şi trimiterii cauzei spre rejudecare la prima instanţă.

În motivarea deciziei s-au arătat, în principal, următoarele:

Reclamanta a învederat că este atât proprietarul tabular, cu titlu valabil, cât şi posesorul terenului, încă de la momentul dobândirii dreptului, respectiv de la data de 03.08.2006, anterior posesia fiind exercitată de autorii reclamantei, încă din data de 13.08.2003.

Pârâta S.C. B. S.A. s-a prevalat de calitatea de proprietar asupra terenului în suprafaţă de 6570 mp (parte din suprafaţa de 7631 mp) prin invocarea Hotărârii Consiliului General al Municipiului Bucureşti din 16.12.1999 prin care Municipiul Bucureşti a adus acest bun ca aport în natură la capitalul social al societăţii, invocând şi posesia asupra bunului imobil printr-o serie de înscrisuri menţionate de prima instanţă.

Tribunalul a realizat o prezentare corespunzătoare a instituţiei juridice aplicabile, a caracterului subsidiar faţă de acţiunea în realizare, a diferenţei de ordin juridic între acţiunea în revendicare şi acţiunea în constatare, însă a făcut o aplicare eronată a acestora la situaţia de fapt dedusă judecăţii, reţinând că nu poate proceda la o comparare a titlurilor de proprietate ale părţilor.

Din perspectiva primei instanţe de judecată, această procedură de comparare a titlurilor ar fi specifică numai acţiunii în revendicare. Or, aşa cum a reţinut chiar şi în cuprinsul motivării, acţiunea in revendicare a fost definită ca fiind mijlocul procedural prin care proprietarul care a pierdut posesia unui bun individual determinat, cere instanţei să i se stabilească dreptul de proprietate asupra bunului şi să redobândească posesia lui de la cel care îl stăpâneşte fără a fi proprietar. Hermeneutica elementelor art. 563 din C. civ. relevă că în cazul acţiunilor în revendicare cerinţa esenţială a calităţii procesuale active este reprezentată de pierderea posesiei, respectiv stăpânirea bunului de către pârât.

Relevantă în speţa dedusă judecăţii, în condiţiile în care ambele părţi afirmă exercitarea elementului usus asupra terenului, ca o componentă specifică a dreptului de proprietate, era lămurirea acestui aspect, prioritar în ceea ce priveşte determinarea caracterului admisibil al acţiunii în constatare. Apelanta a afirmat calitatea de posesoare a bunului litigios, astfel încât, în absenţa lămuririi acestui aspect, calea în realizarea dreptului de proprietate invocat nu îi este ab initio deschisă.

Fiind aspecte care implică cercetarea fondului pretenţiilor, Curtea reţine ca pertinentă critica apelantei reclamante privind soluţionarea excepţiei inadmisibilităţii în condiţiile art. 248 alin. (4) din C. proc. civ.

Doar în situaţia în care probatoriul administrat evidenţiază că reclamanta nu exercită elementul posesiei, ca o componentă constitutivă a dreptului de proprietate pretins, demersul exercitat sub forma acţiunii în constatare este inadmisibil, partea având la îndemână acţiunea în realizare.

Dacă probele converg către stăpânirea în fapt a terenului de către apelanta reclamantă, Curtea menţionează caracterul admisibil al acţiunii, ce urmează a fi soluţionat prin verificarea existenţei şi preferabilităţii titlurilor de proprietate ale părţilor aflate în conflict judiciar, diferenţa dintre acţiunea în revendicare şi cea în constatare rezultând suplimentar din exercitarea posesiei de către reclamant şi din lipsa caracterului executoriu al titlului care nu conţine nicio dispoziţie de condamnare a pârâtului la executarea unei prestaţii.

Definitorie pentru admisibilitatea acţiunii în constatare provocatorie este, aşadar, lămurirea posesiei atât sub aspectul titularului cât şi sub aspectul modalităţii de exercitare, concomitent cu verificarea prealabilă a titlului de proprietate al reclamantei şi în subsidiar al pârâtului, precum şi caracterul preferabil al unui titlu în detrimentul celuilalt, în măsura în care se confirmă cadrul acţiunii în revendicare şi elementul usus în favoarea reclamantei.

V. Cererile de recurs.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta S.C. B. Bucureşti S.A, solicitând casarea ei şi trimiterea cauzei spre rejudecare în apel la Curtea de Apel Bucureşti, avându-se în vedere, în esenţă, următoarele motive:

Instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 35 teza a doua C. proc. civ., considerând că intimatei nu îi este ab initio deschisă calea în realizarea dreptului de proprietate asupra imobilului. Nu s-a ţinut însă cont de faptul că faţă de obiectul cererii formulate, exercitarea acţiunii în realizare este obligatorie, iar nu facultativă, soluţionarea cauzei presupunând atât cercetarea posesiilor, cât şi verificarea titlurilor de proprietate ale părţilor în litigiu.

Trebuie menţionat şi faptul că argumentele doamnei A. în susţinerea apelului, preluate de instanţa de apel, sunt contradictorii, aceasta susţinând, pe de o parte, că prima instanţă ar fi trebuit să unească cu fondul excepţia inadmisibilităţi şi să administreze probe pentru stabilirea calităţii de posesor asupra imobilului, iar pe de altă parte că instanţa nu ar trebui să procedeze la compararea de titluri, ci doar să verifice dacă dreptul de proprietate pe care aceasta îl invocă priveşte imobilul şi să dispună radierea oricărei suprapuneri.

Or, în speţă, având în vedere că ambele părţi invocă atât proprietatea, cât şi posesia bunului, verificările specifice unei simple acţiuni în constatare, fără a ţine cont de titlu de proprietate pe care îl invocă B., nu sunt suficiente pentru a stabili aparenţa imobilului la patrimoniul uneia dintre cele doua părţi, pentru a dispune radierea suprapunerilor din cartea funciară şi obligarea B. la plata daunelor decurgând din afectarea substanţei dreptului de proprietate asupra imobilului.

În susţinerea acestei teze a fost invocată jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, respectiv decizia nr. 2429/29.10.2015.

Prin urmare, instanţa fiind învestită cu un capăt de cerere vizând constatarea dreptului de proprietate, un capăt de cerere vizând radierea unei suprapuneri din cartea funciară şi unul având ca obiect obligarea la plata daunelor decurgând din afectarea substanţei dreptului de proprietate asupra imobilului, era de avut în vedere că:

- intimata invocă un titlu de proprietate asupra imobilului faţă de care există o suprapunere reală, respectiv certificatul suplimentar de moştenire nr. 94/03.08.2006;

- S.C. B. Bucureşti S.A. se prevalează la rândul său de un titlu asupra unui imobil care se suprapune în totalitate cu imobilul intimatei, respectiv Hotărârea Consiliului General al Municipiului Bucureşti nr. 296/16.12.1999.

- ambele părţi invocă exercitarea neîngrădită a posesiei asupra imobilului, depunând înscrisuri doveditoare în acest sens.

Recurenta apreciază că instanţa, respectând principiul disponibilităţii procesuale, nu ar putea proceda la compararea înscrisurilor în care sunt consemnate drepturile de proprietate ale părţilor şi la rectificarea cărţii funciare în sensul radierii dreptului de proprietate al pârâte. O asemenea soluţie ar putea interveni doar urmare a constatării faptului că titlul de proprietate al reclamantei A. este mai bine caracterizat, operaţiune ce se realizează în cadrul unei acţiuni în revendicare.

În drept, a fost indicat motivul de recurs prevăzut de art. 388 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Împotriva deciziei pronunţate în apel a declarat recurs şi chematul în garanţei Municipiul Bucureşti, solicitând casarea ei deoarece:

a) Instanţa de apel a interpretat şi aplicat greşit normele de drept cu privire la regimul juridic al acţiunii în constatare provocatorie, căci deşi a reţinut caracterul subsidiar al acţiunii în constatare cu care a fost învestită, a apreciat în mod greşit că prima instanţă trebuia să unească excepţia inadmisibilităţii acţiunii cu fondul cauzei pentru verificarea posesiei exercitate şi a preferabilităţii titlurilor de proprietate.

Contrar celor reţinute de instanţa de apel, elementul care a condus prima instanţă la respingerea ca inadmisibilă acţiunii în constatare promovate de reclamantă constă tocmai în specificul situaţiei de fapt şi drept care, în contextul pretenţiilor deduse judecăţii, poate fi rezolvată în cadrul unei acţiuni în realizare.

Instanţa de apel a apreciat greşit şi că fără a stabili cu prioritate admisibilitatea acţiunii în constatare cu care a fost învestită, prima instanţă este obligată să stabilească preferabilitatea titlului de proprietate al reclamantei concomitent cu lămurirea aspectului privind posesia asupra imobilului. Or, tocmai caracterul subsidiar al acţiunii în constatare, consfinţit de dispoziţiile art. 35 C. proc. civ., împiedică titularul dreptului de proprietate să efectueze un asemenea demers în cazul în care îi este deschisă o acţiune în realizarea dreptului, compararea titlurilor nefiind deci imposibilă.

De altfel, caracterul subsidiar al acţiunii în constatare raportat la finalitatea acesteia în raport cu o acţiune în revendicare a fost consfinţit de ÎCCJ prin decizie civilă nr. 2429/29.10.2015. Prin urmare, contrar celor reţinute prin decizia atacată cu prezentul recurs, instanţa învestită cu o acţiune în constatare este obligată, după lămurirea obiectului cererii de chemare în judecată, să pună în discuţia părţilor admisibilitatea acţiunii în constatare având în vedere caracterul subsidiar al acesteia, prealabil oricăror alte verificări şi dezbateri ce implică stabilirea situaţiei de fapt şi compararea titlurilor de proprietate.

Numai în măsura în care nu este posibilă promovarea unei acţiuni în realizare legea permite titularului dreptului introducerea unei cereri în constatare.

b) Contrar celor reţinute de instanţa de apel, reclamanta avea la îndemână promovarea unei acţiuni în revendicare pentru valorificarea dreptului ei de proprietate.

Situaţia din speţă, caracterizată prin faptul că ambele părţi invocă atât proprietatea, cât şi posesia asupra imobilului, este relevantă din perspectiva existenţei unei încălcări a posesiei, iar această situaţie poate fi constatată şi eventual remediată în cadrul unei acţiuni în revendicare.

În drept, au fost indicate motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.

VII. Apărările formulate în recurs

Intimata reclamantă A. a formulat întâmpinare la recursurile declarate, solicitând respingerea ca nefondate a recursurilor, soluţia şi considerentele instanţei de apel fiind legale.

VIII. Judecata în recurs. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Cu privire la recursurile declarate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie are în vedere următoarele:

Contrar celor afirmate de recurente, atât soluţia pronunţată de instanţa de apel, cât şi argumentele care o sprijină sunt legale.

Într-adevăr, art. 35 C. proc. civ. stabileşte că cel care are interes poate să ceară constatarea existenţei sau inexistenţei unui drept, textul legal făcând şi precizarea că cererea nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului pe orice altă cale prevăzută de lege.

Este, aşadar, de netăgăduit că legea consacră caracterul subsidiar al acţiunii în constatare, admisibilitatea acesteia fiind condiţionată de inexistenţa,la dispoziţia reclamantului, a unei acţiuni în realizarea dreptului respectiv. Intenţia legii este, imperativ, aceea de a acorda preferinţă acţiunii în realizare, în condiţiile în care admiterea acesteia îi îngăduie reclamantului obţinerea unui titlu executoriu reprezentat tocmai de hotărârea judecătorească prin care acţiunea a fost admisă.

În opoziţie, hotărârea judecătorească prin care o acţiune în constatarea dreptului este admisă nu valorează titlu executoriu, protecţia efectivă a dreptului cu privire la care s-a obţinut recunoaşterea putând fi, într-o asemenea situaţie, dobândită printr-un nou titlu, care să aibă forţă executorie.

În considerarea unor asemenea raţiuni, pentru a se evita multiplicarea proceselor, legiuitorul a apreciat oportun să consacre primordialitatea acţiunii în realizarea dreptului litigios, acţiunea în constatare rămânând subsidiară, deci condiţionată de inexistenţa, în beneficiul reclamantului, a unei acţiuni în realizare.

Prin raportare la aceste consideraţii cu valoare generală, este de văzut că, aşa cum s-a reţinut şi în prezentul proces, admisibilitatea unei acţiuni în constatarea dreptului de proprietate este supusă cerinţei ca reclamantul care îşi afirmă dreptul să nu aibă stăpânirea fizică a bunului, deci posesia. În măsura în care posesia lipseşte, acţiunea în constatarea dreptului devine inadmisibilă, reclamantului rămânându-i, în acest caz, să pornească o acţiune în realizare.

În procesul de faţă acţiunea în realizare care, în circumstanţele speţei, putea fi avută în vedere este aceea în revendicare, cu privire la care art. 563 alin. (1) C. civ. stabileşte că:

"Proprietarul unui bun are dreptul de a-l revendica de la posesor sau de la o altă persoană care îl deţine fără drept. El are, de asemenea, dreptul la despăgubiri, dacă este cazul". Rezultă, aşadar, că acţiunea în revendicare implică, prin ipoteză, pierderea posesiei (a stăpânirii materiale) de către cel care se pretinde proprietar, ea reprezentând, într-un asemenea caz, cererea în realizare a cărei preferinţă o afirmă art. 35 C. proc. civ.

Rezultă din cele de mai sus şi că atunci când într-o acţiune în constatare atât reclamantul, cât şi pârâtul, îşi afirmă calitatea de posesor, susţinând că ar exercita stăpânirea fizică a bunului, lămurirea, prin probe, a acestei chestiuni pentru a se stabili care dintre ei este cel care, în mod real, exercită posesia reprezintă o chestiune esenţială în planul verificării admisibilităţii cererii în constatarea dreptului pe care reclamantul a dedus-o judecăţii.

Prin urmare, aşa cum bine a arătat instanţa de apel, prima instanţă nu putea hotărî respingerea ca inadmisibilă a cererii în constatare promovată de reclamantă mai înainte de a stabili prin probe (deci făcând, sub acest aspect, cuvenita cercetare a procesului) că nu reclamanta, ci pârâta exercită în fapt posesia terenului litigios. Dacă, dimpotrivă, din probe ar fi rezultat că reclamanta are posesia terenului, cererea în constatare devenea admisibilă, impunându-se soluţionarea pe fondul lui a acestui capăt de cerere.

Nefăcând aceste verificări, prima instanţă a lăsat necercetat fondul cauzei, astfel că instanţa de apel era îndreptăţită a dispune anularea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţă.

Nu s-ar putea, deci, considera că instanţa de apel ar fi decis cu încălcarea prevederilor art. 35 C. proc. civ. sau că ar exista statuări contradictorii în cuprinsul deciziei, Înalta Curte remarcând, dimpotrivă, coerenţa logică şi corectitudinea juridică a argumentaţiei care fundamentează soluţia pronunţată în apel.

Dacă se va constata, în rejudecare, că reclamanta are posesia terenurilor, se va putea trece şi la soluţionarea pe fondul lor a celorlalte pretenţii deduse judecăţii de către reclamante, neputând fi primită susţinerea potrivit căreia compararea titlurilor sau rectificarea cărţii funciare nu s-ar putea dispune în cadrul unei acţiuni civile care debutează cu o cerere în constatarea dreptului. Sub rezerva admisibilităţii ei, constatarea dreptului în favoarea reclamantului poate constitui, în condiţiile legii, fundamentul soluţionării pe fondul lor şi a capetelor de cerere subsecvente; a considera altfel înseamnă a îngădui ca, atunci când reclamantul nu ar avea la îndemână o cerere în realizarea dreptului deoarece el deţine deja posesia, să nu mai poată fi cercetate şi soluţionate cereri de natura celor deduse judecăţii de reclamanta din prezentul proces. Or, aceasta nu se află în intenţia legii, în condiţiile în care, cum s-a arătat deja mai sus, compararea de titluri este în totul posibilă şi în cadrul unei acţiuni în constatare care întruneşte condiţiile de admisibilitate impuse de art. 35 C. proc. civ.

Nu s-ar putea, deci, considera că există vreo cauză de nelegalitate a deciziei date în apel, în sensul prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 5 şi, după caz, pct. 8 C. proc. civ., astfel că recursurile trebuie respinse ca nefondate.

Nu poate fi primită ca utilă referirea recurenţilor la dezlegările cuprinse în decizia civilă nr. 2429/29.10.20185 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aceasta fiind o decizie de speţă care a oferit dezlegări prin raportare la situaţia de fapt specifică respectivului proces. Mai mult, nu s-ar vedea în ce fel respectivele dezlegări ar putea servi în procesul de faţă, în condiţiile în care, pe de o parte, elementele de diferenţă dintre procese fac posibile rezolvări diferite în ce priveşte soluţia de pronunţat în cauză, iar pe de altă parte nu ar putea fi remarcate contradicţii în ce priveşte interpretarea dată prevederilor art. 35 C. proc. civ. în respectivul proces, comparativ cu cel de faţă.

În ce priveşte cheltuielile de judecată solicitate de către pârâţi, acestea vor fi avute în vedere în rejudecare, judecata în prezentul recurs constituind doar o etapă a judecăţii care va continua cu un al doilea ciclu procesual.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de pârâta S.C. B. S.A. şi de chematul în garanţie Municipiul Bucureşti prin Primarul General, împotriva deciziei nr. 802 A din 3 iunie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Respinge cererea intimatei-reclamante A. privind acordarea cheltuielilor de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 octombrie 2020.