Validity of bank-transfer donations: tangible movable property, 25,000 RON manual gift cap, and res judicata preclusion of legal nature

Şedinţa publică din data de 14 octombrie 2020

Asupra recursului civil de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Braşov, secţia I civilă, la data de 09 august 2018, sub nr. x/2018, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta B. constatarea nulităţii absolute a actului de donaţie prin care reclamantul a transmis pârâtei suma de 63.000 euro (291.583 RON la cursul BNR de 4,6283 RON - 1 euro) pentru nerespectarea formei autentice prevăzute de art. 1011 alin. (1) din C. civ. şi repunerea părţilor în situaţia anterioară, cu consecinţa restituirii de către pârâtă a sumei de 63.000 euro; cu cheltuieli de judecată.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Braşov

Prin sentinţa civilă nr. 37 S din 18 februarie 2019, Tribunalul Braşov, secţia I civilă a respins cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta B..

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Braşov

Prin decizia civilă nr. 1260 AP din 01 octombrie 2019, Curtea de Apel Braşov, secţia I civilă a admis apelul declarat de reclamant şi a schimbat în tot sentinţa atacată, în sensul că a admis cererea de chemare în judecată; a constatat nulitatea contractului de donaţie prin care reclamantul a transmis pârâtei suma de 63.000 euro, pentru nerespectarea formei autentice; a dispus repunerea părţilor în situaţia anterioară şi, în consecinţă, a obligat pârâta să restituie reclamantului suma de 63.000 euro, la cursul BNR din ziua plăţii; a obligat intimata să plătească apelantului suma de 9782 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în primă instanţă şi în apel.

4. Recursul declarat în cauză

Împotriva deciziei Curţii de Apel Braşov a declarat recurs pârâta B., întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate, cu consecinţa respingerii apelului şi păstrării sentinţei primei instanţe ca fiind temeinică şi legală.

A susţinut recurenta că decizia instanţei de apel a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, fiind invocate, în esenţă, următoarele critici:

Sub un prim aspect, susţinând că a fost nesocotită autoritatea de lucru judecat a hotărârii pronunţate într-un litigiu anterior purtat între părţi, recurenta a arătat că, anterior demarării prezentului litigiu, reclamantul a formulat o altă cerere de chemare în judecată, ce a format obiectul dosarului nr. x/2017 al Tribunalului Braşov, prin care a solicitat restituirea împrumutului în cuantum de 63.000 euro şi, în ipoteza în care se consideră că actul încheiat între părţi nu reprezintă unul de împrumut, a solicitat să se constate că acesta este o donaţie nevalabilă întrucât nu a fost încheiat în formă autentică, ori un dar manual, de asemenea nevalabil, întrucât depăşeşte cuantumul de 25.000 RON.

Acţiunea reclamantului a fost respinsă prin sentinţa nr. 145/S/22.06.2018, definitivă, prin care instanţa s-a pronunţat cu privire la aspecte reluate în litigiul pendinte. Or, a arătat recurenta, reclamantul a afirmat în cererea introductivă din cel de-al doilea proces că a remis sumele de bani având reprezentarea că sunt acordate sub formă de împrumut, astfel încât starea de fapt a intrat în autoritatea de lucru judecat.

Potrivit art. 431 alin. (2) din C. proc. civ., oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă, impunându-se a fi considerate ca având autoritate de lucru judecat şi acele chestiuni care au format obiect al dezbaterilor juridice într-un proces anterior şi care, fără să constituie motive explicite ale hotărârii, au fost soluţionate implicit ca antecedente logice ale hotărârii judecătoreşti.

Sub un al doilea aspect, recurenta a susţinut că operaţiunile succesive de transmitere a sumelor de bani au îmbrăcat forma darurilor manuale, având ca obiect bunuri mobile incorporale pentru care nu era necesară forma autentică, indiferent de cuantumul sumei.

Aceasta întrucât, sumele de bani au reprezentat cadouri din partea reclamantului cu care a avut o relaţie de concubinaj în anul 2015, fiindu-i acordate pentru întreţinerea personală, în condiţiile în care acesta nu i-a mai permis să lucreze, astfel că în mod corect a reţinut instanţa de fond concluzia că nu s-a făcut dovada unei singure operaţiuni juridice de transfer a proprietăţii sumelor de bani.

În opinia recurentei, reclamantul nu putea solicita constatarea nulităţii absolute a actului de donaţie, în condiţiile în care a arătat în chiar cererea introductivă că sumele de bani au fost acordate cu titlu de împrumut. Natura actului juridic nu poate fi una alternativă, întrucât părţile nu pot încheia un act juridic care să aibă, concomitent sau în subsidiar, naturi juridice diferite, situaţia actului în speţă neaflându-se pe tărâmul conversiunii actelor juridice.

A mai susţinut recurenta că, în speţă, nu sunt îndeplinite condiţiile art. 1011 alin. (1) - (4) din C. civ., întrucât darurile manuale sunt exceptate de la condiţia formei autentice dacă valoarea lor nu depăşeşte suma de 25.000 RON şi au ca obiect bunuri corporale.

Întrucât tradiţiunea reală este un element esenţial al darului manual, doar bunurile mobile corporale susceptibile de tradiţiune pot forma obiectul darurilor manuale, nu şi bunurile incorporale. Din perspectiva existenţei materiale sau virtuale a bunurilor, dacă numerarul este un bun mobil corporal, întrucât are o existenţă materială tangibilă, moneda de cont, constând în disponibilităţile băneşti aflate în conturi bancare, şi moneda electronică, reprezentată de valorile monetare stocate pe suport electronic, sunt bunuri mobile incorporale, neavând o existenţă materială.

Aşa fiind, în opinia recurentei, bunurile mobile incorporale pot face obiectul darului manual indiferent de valoarea lor economică, în lipsa unor dispoziţii speciale contrare, cum de altfel a reţinut în mod corect şi instanţa de fond.

Ca atare, instanţa de apel a interpretat greşit normele de drept material consacrate de art. 1011 alin. (2) din C. civ., considerând în mod eronat că între părţi a intervenit un contract de donaţie, care nu a respectat forma autentică, şi că ar fi existat o singură voinţă juridică a părţilor privind transferul sumelor de bani.

Sub un ultim aspect, recurenta a arătat că, şi dacă s-ar accepta raţionamentul instanţei de apel, decizia atacată este nelegală, deoarece acţiunea putea fi admisă doar în parte, numai în ce priveşte transferurile bancare care depăşesc suma de 25.000 RON.

5. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din 4 iunie 2020, completul de filtru a admis în principiu recursul declarat de pârâta B. împotriva deciziei civile nr. 1260AP din 01 octombrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă şi a fixat termen pentru judecata recursului la data de 22 octombrie 2020, complet C6 noul C. proc. civ., în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

6. Apărările formulate în cauză

Intimatul-reclamant A. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

În susţinerea poziţiei sale procesuale, intimatul a arătat, cu referire la pretinsa autoritate de lucru judecat, că sunt corecte statuările instanţei de fond care a reţinut cauza juridică diferită a cererilor, în sensul că, deşi starea de fapt este una identică în ambele dosare, reclamantul şi-a întemeiat pretenţia de restituire a sumei în dosarul nr. x/2017 pe existenţa unui împrumut, iar în dosarul de faţă aceeaşi pretenţie a fost întemeiată pe un dar manual (donaţie).

Mai mult decât atât, intimatul a susţinut că invocarea acestei excepţii în actualul cadru procesual este inadmisibilă, deoarece nefiind declarat apel cu privire la respingerea excepţiei, statuările instanţei de fond cu privire la acest aspect au dobândit caracter definitiv.

Cu referire la susţinerile recurentei cum că donaţia este una sub forma darului manual care are ca obiect bunuri mobile incorporale şi, prin urmare, nu se circumscrie dispoziţiilor art. 1011 alin. (4), intimatul a arătat că doctrina juridică şi practica instanţelor sunt consecvente în a reţine că: obiect al darului manual pot fi numai bunurile mobile corporale, susceptibile de a fi transmise prin tradiţiune, astfel că, per a contrario, bunurile mobile incorporale nu pot forma obiectul darului manual; nu toate bunurile mobile corporale pot fi obiect al darului manual, ci numai acele bunuri care nu depăşesc valoarea de 25.000 RON; dacă nu e caz de donaţii indirecte, deghizate sau daruri manuale, atunci forma autentică este necesară ad validitatem, sub sancţiunea nulităţii absolute.

Prin prisma acestor aspecte, analizând dacă banii transferaţi prin ordin de plată bancar fac parte din categoria bunurilor corporale sau incorporale şi dacă pot face obiectul darului manual, intimatul a arătat că, în prima ipoteză, în care s-ar aprecia că sumele au o existenţă incorporală, acestea nu pot forma obiectul darului manual şi, nefiind nici donaţii indirecte sau deghizate, trebuie să îndeplinească ad validitatem condiţia formei autentice cerută de art. 1011 alin. (1), sub sancţiunea nulităţii absolute, cu consecinţa repunerii părţilor în situaţia anterioară, prin restituirea sumelor de bani.

Pe de altă parte, în ipoteza în care sumele de bani sunt considerate bunuri mobile corporale, trebuie respectată condiţia prevăzută la art. 1011 alin. (4) pentru a fi obiectul unui dar manual, respectiv aceea de a nu depăşi valoarea de 25.000 RON, ceea ce nu a fost cazul în speţă.

Cu referire la ultima critică din recurs, intimatul s-a apărat susţinând că toate transferurile bancare se circumscriu unei singure rezoluţii juridice, chiar dacă au existat mai multe acte materiale. Prin urmare, obiectul operaţiunii juridice analizată prin prisma contractului de donaţie se raportează la valoarea unitară de 63.000 euro, fiind corecte considerentele instanţei de apel.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele expuse în continuare.

Recursul pârâtei a fost întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., însă criticile concrete formulate sunt subsumabile tezelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 7 şi 8 din acelaşi cod, în sensul în care recurenta a invocat, în esenţă, încălcarea efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat a sentinţei civile nr. 145S/22.06.2018 a Tribunalului Braşov, secţia I civilă şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1011 din C. civ., în privinţa obiectului darului manual, materializat în cinci viramente bancare în valoare totală de 63.000 euro.

Examinând primul motiv de recurs, reglementat de art. 488 pct. 7, prin care s-a susţinut încălcarea efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat a hotărârii judecătoreşti anterior evocate, Înalta Curte reţine caracterul nefondat al criticilor recurentei.

Obiectul litigiului pendinte, astfel cum a fost supus judecăţii prin elementele cererii introductive şi analizat de instanţele de fond, îl constituie nulitatea absolută a donaţiei cu care a fost gratificată pârâta, pentru lipsa formei autentice, şi repunerea părţilor în situaţia anterioară, prin restituirea către reclamant a sumei de 63.000 euro ce a făcut obiectul liberalităţii.

Într-adevăr, între părţile în proces s-a purtat anterior un alt litigiu, ce a format obiectul dosarului nr. x/2017 al Tribunalului Braşov, secţia I civilă, soluţionat prin sentinţa civilă nr. 145S/22.06.2018, definitivă, prin care a fost respinsă acţiunea aceluiaşi reclamant privind obligarea pârâtei, recurenta B., să restituie împrumutul în sumă de 63.00 euro.

Similar constatărilor instanţelor de fond şi de apel, Înalta Curte are a observa temeiul juridic diferit al obligaţiei de restituire a sumei de 63.000 euro, în sensul că, în vreme ce în primul proces, petitul s-a fundamentat pe un pretins împrumut nerestituit, în cel de-al doilea proces pretenţia dedusă judecăţii s-a circumscris efectelor nulităţii donaţiei, şi anume efectului repunerii în situaţia anterioară prin restituirea sumei de 63.000 euro ce a făcut obiectul gratificării pârâtei.

În alte cuvinte, cauza juridică a cererii de restituire a sumei de bani a fost afirmată diferit în cele două procese declanşate de reclamant, în sensul că acelaşi act juridic (materializat în cele cinci viramente bancare însumând valoarea totală de 63.000 euro) a fost calificat de reclamant, din perspectiva naturii juridice a actului, în sens de operaţiune juridică (negotium), ca fiind un contract de împrumut şi, ulterior, un contract de donaţie, încheiat cu nerespectarea formei autentice cerute ad validitatem de art. 1011 alin. (1) din C. civ.

În accepţiunea pârâtei, natura juridică a actului a fost cea de contract de donaţie, în varietatea simplificată a darului manual, ce a avut ca obiect un bun mobil incorporal, exceptat de la plafonul valoric de 25.000 RON prevăzut de art. 1011 alin. (4).

Contrar susţinerilor recurentei, prin hotărârea judecătorească pronunţată în litigiul anterior (sentinţa civilă nr. 145S/2018) nu a fost tranşată definitiv chestiunea litigioasă a naturii juridice a convenţiei încheiate de părţi, astfel încât să poată fi invocată, cu temei, o nesocotire a autorităţii de lucru judecat a ceea ce s-ar fi dezlegat deja în dosarul nr. x/2017, pe acest aspect.

Aceasta întrucât, în motivarea sentinţei enunţate anterior s-au reţinut, din perspectiva considerentelor ce interesează criticile din prezentul recurs, următoarele:

"Instanţa urmează a înlătura susţinerile reclamantului, făcute atât prin cererea introductivă cât şi prin concluziile asupra fondului cauzei, în sensul că, în ipoteza în care actul încheiat între părţi nu reprezintă unul de împrumut, atunci acesta este o donaţie nevalabilă, întrucât nu a fost încheiat în formă autentică, ori un dar manual, de asemenea nevalabil, întrucât depăşeşte cuantumul de 25.000 RON, în ambele situaţii suma fiind supusă obligaţiei de restituire, având în vedere că intenţia părţilor nu se poate prezuma, ci trebuie dovedită, iar natura actului juridic nu poate fi una "alternativă", întrucât părţile nu pot încheia un act juridic care să aibă, concomitent sau în subsidiar, naturi juridice diferite, situaţia actului în speţă neaflându-se pe tărâmul conversiunii actelor juridice.

În acelaşi sens, instanţa reţine că natura actului juridic nu poate fi determinată prin excludere (în sensul că, dacă acesta nu este de o anumită natură, este în mod necesar de o altă natură), iar partea reclamantă este cea ţinută să dovedească titlul cu care a fost făcută remiterea sumei de bani şi deci obligaţiile care se nasc în sarcina părţilor.

Tribunalul reţine totodată că, în ipoteza în care suma de bani remisă pârâtei ar fi un cadou, aşa cum susţine aceasta, calea procedurală de urmat ar fi aceea a constatării nulităţii actului de donaţie pentru lipsa formei autentice, cu repunerea părţilor în situaţia anterioară, ceea ce în speţă nu s-a solicitat, instanţa fiind ţinută de cauza juridică invocată de reclamant, respectiv aceea rezidând în actul de împrumut, act a cărui existenţă nu a fost dovedită, în sensul că nu este probată voinţa părţilor de a încheia un asemenea act, de esenţa căruia este obligaţia de restituire."

Or, lecturarea considerentelor sus-redate permite a se observa, cu forţa evidenţei, că nu s-a tranşat nicidecum natura actului juridic în baza căruia a avut loc transferul sumei de bani de la reclamant la pârâta recurentă, astfel că aceasta din urmă nu poate opune în procesul pendinte o dezlegare favorabilă definitivă, în chestiunea litigioasă referitoare la titlul cu care s-a efectuat prestaţia supusă restituirii.

De necontestat, autoritatea de lucru judecat reprezintă principalul efect procesual al unei hotărâri judecătoreşti definitive, art. 431 alin. (2) din C. proc. civ. consacrând efectul pozitiv pentru partea care a câştigat procesul, în sensul că aceasta se poate prevala într-o nouă judecată de dreptul recunoscut prin hotărârea care se bucură de autoritate de lucru judecat, fără ca partea adversă sau instanţa să mai poată lua în discuţie existenţa dreptului.

În speţă, însă, sus-redatele considerente ale hotărârii din litigiul anterior nu au, nici decisiv şi nici decizoriu, funcţiunea lucrului judecat cu privire la natura actului juridic încheiat între părţi (contract de împrumut/donaţie), aspect care reprezintă principala controversă în proces.

Drept urmare, nu se poate susţine, cu temei, o eventuală nesocotire a lucrului judecat anterior, criticile recurentei subsumate primului motiv de recurs fiind vădit nefondate.

Cât priveşte inadmisibilitatea acestui motiv de recurs, despre care intimatul a afirmat prin întâmpinare că a fost invocat omisso medio, Înalta Curte nu a putut primi apărarea intimatului întrucât, prin derogare de la dispoziţiile art. 488 alin. (2) din C. proc. civ., încălcarea autorităţii de lucru judecat putea fi invocată de pârâtă în orice stare a procesului, chiar înaintea instanţei de recurs, potrivit art. 432 din acelaşi cod.

În continuare, examinând criticile de nelegalitate încadrabile în motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8, Înalta Curte reţine cele ce succed:

Contractul de donaţie este, fără îndoială, supus principiului solemnităţii, sancţiunea nerespectării formei autentice, cerută ad validitatem, fiind nulitatea absolută.

Regula este consacrată de art. 1011 alin. (1) din C. civ., potrivit cu care "Donaţia se încheie prin înscris autentic, sub sancţiunea nulităţii absolute".

Întrucât nerespectarea condiţiei de formă anterior evocată a constituit un aspect necontestat în proces, în mod corect instanţa de apel a făcut aplicabilitatea regulii care sancţionează lipsa unui atare element esenţial al contractului solemn în discuţie, constatând nulitatea contractului de donaţie, cu restabilirea situaţiei anterioare.

Construcţia argumentativă propusă de recurentă este axată pe ipoteza darului manual, ca excepţie de la principiul solemnităţii donaţiei, consacrată de alin. (2) al art. 1011, potrivit cu care "Nu sunt supuse dispoziţiei alin. (1) donaţiile indirecte, cele deghizate şi darurile manuale".

Este locul a arăta că darul manual, ca formă simplificată de donaţie, este un contract real, deoarece la încheierea sa acordul de voinţă trebuie însoţit de "tradiţiunea" (predarea, remiterea) bunului donat de la donator la donatar, predarea materială a bunului fiind de esenţa acestei varietăţi de donaţie.

În mod consecvent, în doctrina şi jurisprudenţa dezvoltate pe marginea tradiţiunii, ca cerinţă de valabilitate a acestui tip de donaţie, s-a admis că aceasta nu presupune neapărat o deplasare fizică a bunului, ci poate fi realizată şi printr-o modalitate implicită, astfel că nu trebuie absolutizat sensul transmiterii de manu ad manu ("de la mână la mână").

Potrivit art. 1011 alin. (4) din C. civ. "Bunurile mobile corporale cu o valoare de până la 25.000 RON pot face obiectul unui dar manual, cu excepţia cazurilor prevăzute de lege. Darul manual se încheie valabil prin acordul de voinţe al părţilor, însoţit de tradiţiunea bunului".

Aşadar, pot constitui obiect al darului manual numai bunurile mobile corporale cu o valoare de până la 25.000 RON şi susceptibile de remitere de manu ad manu, fiind asimilate acestora titlurile la purtător şi biletele de bancă, întrucât încorporează valoarea creanţei şi pot fi transmise prin tradiţiune.

A contrario, bunurile mobile incorporale (ca şi bunurile imobile, ori cele viitoare) nu pot face obiectul unui dar manual, întrucât nu sunt susceptibile de a fi transferate şi dobândite printr-o predare şi primire efectivă.

Susţinând că banii ce i-au fost transferaţi prin virament bancar reprezintă bunuri mobile incorporale, recurenta însăşi plasează bunul cu care a fost gratificată, în afara domeniului de reglementare al obiectului darului manual, ceea ce echivalează cu inaplicabilitatea excepţiei de la cerinţa formei autentice.

Distinct însă de acest aspect, Înalta Curte constată că în mod corect a analizat şi reţinut instanţa de apel categoria din care face parte bunul obiect al donaţiei, aceea a mobilelor corporale, argumentând că recurgerea la procedee curente de transferare rapidă şi în siguranţă a banilor nu schimbă natura juridică a acestora, de bunuri mobile corporale, deoarece nu se produce, prin aceste procedee bancare, o dematerializare a banilor.

În condiţiile în care intenţia de gratificare nu a fost contestată de recurentă ci, dimpotrivă, a fost consecvent susţinută (aceasta afirmând că sumele de bani "au reprezentat cadouri" în considerarea relaţiei de prietenie dintre părţi), se poate reţine că operaţiunea de transmitere a banilor prin virament bancar reprezintă, neîndoielnic, o ipostază de dar manual, adaptată realităţilor socio-economice actuale, ce antrenează, pe cale de consecinţă, o anumită dematerializare a conceptului "tradiţiunii" darului manual.

Aşadar, constituind un bun mobil corporal care, prin ipoteză, intră în sfera obiectului darului manual şi, ca atare, nu este supus exigenţei formei solemne, Înalta Curte reţine că sumele de bani transferate recurentei trebuie să respecte condiţia plafonului valoric legal de 25.000 RON, prevăzut de art. 1011 alin. (4) .

Susţinerea, în sens contrar, din cuprinsul motivelor de recurs, potrivit cu care nu este incident vreun prag valoric de natura celui reţinut de instanţa de apel, apare lipsită de fundament juridic şi nesocoteşte regulile de interpretare gramaticală, logică şi sistematică a normei juridice precitate.

Drept urmare, instanţa de apel a realizat o aplicare corectă a prevederilor art. 1011 alin. (1), (2) şi (4) din C. civ. atunci când a reţinut incidenţa sancţiunii nulităţii actului juridic încheiat între părţi, întrucât, pe de o parte, în ipoteza donaţiei propriu-zise, nulitatea era atrasă de lipsa formei autentice cerute ad validitatem, iar, pe de altă parte, ipoteza darului manual, ca varietate a donaţiei, nesupusă cerinţei formei solemne, era exclusă tocmai ca urmare a faptului că suma de bani a depăşit plafonul valoric legal de 25.000 RON.

Nu poate fi primită susţinerea recurentei în sensul că cele cinci viramente bancare au reprezentat tot atâtea daruri manuale, înţelese ca acte juridice distincte, între ele fiind incluse şi două care au avut ca obiect sume de bani sub pragul valoric de 25.000 RON, deci valabile.

Aceasta întrucât, situaţia de fapt reţinută de instanţa de apel pe baza probelor dosarului şi care nu mai poate fi reevaluată în cadrul prezentului control de legalitate permis instanţei de recurs, relevă că suma totală de 63.000 euro a fost transmisă în perioada 27 august - 21 octombrie 2015, prin cinci viramente bancare, pentru valori cuprinse între 3.000 euro minim şi 20.000 euro maxim, în considerarea relaţiei de prietenie a părţilor.

Ca atare, pe baza acestor împrejurări de fapt, este corectă deducţia instanţei de apel referitoare la existenţa unei singure voinţe juridice a părţilor, şi anume aceea ca reclamantul să o gratifice pe pârâtă cu suma de 63.000 euro. Manifestarea de voinţă neechivocă a părţilor a fost evidenţiată de intervalul de timp scurt în care s-au efectuat operaţiunile bancare (mai puţin de două luni) şi de utilizarea aceleiaşi modalităţi practice de transmitere a banilor.

Astfel fiind, Înalta Curte reţine că în mod legal a concluzionat instanţa de apel, în cadrul raţionamentului logico-juridic, asupra existenţei unui singur act juridic, în sens de operaţiune juridică, negotium, concretizat în cinci acte materiale succesive de virament bancar.

Prin urmare, sunt nefondate şi criticile subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8.

Pentru toate considerentele expuse, Înalta Curte, constatând că decizia recurată a fost pronunţată cu respectarea prevederilor legale, nefiind incidente motivele de recurs prevăzute de art. 488 pct. 7 şi 8 din C. proc. civ., în temeiul art. 496 din acelaşi cod, va respinge ca nefondat recursul declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta B. împotriva deciziei nr. 1260 Ap din 01 octombrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 octombrie 2020.