Revendication against co-owners: joinder permissive, not mandatory—claim quashed and remanded for merits.

Şedinţa publică din data de 14 octombrie 2020

Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei

I. Obiectul cauzei

Prin cererea înregistrată iniţial pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti şi declinată ulterior Tribunalului Bucureşti, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâţii B., C. şi D., solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să-i recunoască reclamantului dreptul de proprietate asupra construcţiei demontabile provizorii din Municipiul Bucureşti, str. x, construcţie edificată în temeiul autorizaţiei de construire nr. x/20.02.2009, emisă de Primăria Sectorului 3 Bucureşti şi, totodată, să-i permită demontarea construcţiei, cu obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

La data de 06.02.2018 reclamantul şi-a precizat cererea de chemare în judecată, arătând că înţelege să sesizeze instanţa cu o cerere în revendicare imobiliară, în aplicarea prevederilor art. 563 alin. (1) C. civ., vizând obligarea pârâţilor la a-i respecta dreptul de proprietate asupra construcţiei, solicitând obligarea acestora la a-i lăsa construcţia în litigiu în deplină proprietate şi liniştită posesie.

II. Declinarea competenţei.

Prin sentinţa civilă nr. 3636/11.06.2018 Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti şi-a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii în favoarea Tribunalului Bucureşti.

III. Judecata în primă instanţă. Sentinţa pronunţată de Tribunal.

Prin sentinţa civilă nr. 1854 din 24.10.2018, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a dispus după cum urmează:

A admis excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a pârâtelor B. şi C..

A respins acţiunea în contradictoriu cu acestea pentru lipsa capacităţii procesuale de folosinţă. Totodată, a respins acţiunea formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâtul D. pentru lipsa coparticipării procesuale pasive obligatorii.

IV. Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul A., respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 1731/A/14.11.2019 a Curţii de Apel Bucureşti.

V. Judecata în apel. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti

Prin decizia nr. 173 1A din 14 noiembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 1854 din 24.10.2018 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi D., E. (moştenitor al defunctei B.) şi F. (moştenitoare a defunctei C.).

În motivarea deciziei s-au arătat, în principal, următoarele:

Acţiunea introductivă de instanţă a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti la data de 12.02.2018.

În acţiune figurau ca pârâţi numiţii, B., C. şi D..

B. era decedată din data de 13.08.2011, iar C. era decedată din data de 29.02.2012.

Una dintre condiţiile de exerciţiu a acţiunii civile este cea privitoare la capacitatea procesuală (art. 32 alin. (1) lit. a).

Persoanele decedate nu au capacitate de folosinţă, nici din punctul de vedere al dreptului substanţial, nici din punctul de vedere al dreptului procesual. Conform art. 34 şi art. 35 din C. civ., capacitatea de folosinţă este aptitudinea persoanei de a avea drepturi şi obligaţii şi începe la naşterea persoanei, respectiv încetează odată cu moartea acesteia.

Prin urmare, Curtea reţine că prima instanţă a procedat corect atunci când a admis excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a pârâtelor care erau decedate la data introducerii acţiunii.

Curtea nu reţine susţinerea apelantului conform căreia în cauză ar fi fost incidente dispoziţiile art. 412 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., deoarece acestea au aplicabilitate în cazurile în care părţile decedează pe parcursul procesului, adică după sesizarea instanţei, ceea ce nu era cazul în speţă.

În ceea ce priveşte soluţia de respingere a acţiunii în contradictoriu cu pârâtul D. pe motiv că acesta nu putea sta în judecată ca pârât decât împreună cu ceilalţi coproprietari ai terenului pe care este edificată construcţia, Curtea reţine că tribunalul a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 56 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 78 alin. (2) şi (5) din C. proc. civ.

În sensul celor arătate, Curtea precizează că, în speţă, nu sunt relevante prevederile legale care stabilesc regulile de exercitare a acţiunii în revendicare sau cele care stabilesc regulile de efectuare a actelor juridice în cazul coproprietăţii, deoarece nu s-a pus problema litisconsorţiului procesual activ sau pasiv obligatoriu, din perspectiva drepturilor cu privire la teren, ci problema litisconsorţiului procesual pasiv obligatoriu din perspectiva drepturilor cu privire la construcţia edificată de autoarea reclamantului în baza unei autorizaţii de construire.

Astfel, deşi potrivit art. 643 alin. (1) din C. civ., fiecare coproprietar poate sta singur în justiţie, indiferent de calitatea procesuală, în orice acţiune privitoare la coproprietate, inclusiv în cazul acţiunii în revendicare, în speţă, nu există coproprietatea pârâţilor cu privire la construcţia provizorie, ci doar coproprietatea pârâţilor cu privire la terenul pe care este edificată construcţia provizorie. Această concluzie rezultă din faptul că respectiva construcţie provizorie a fost edificată în temeiul autorizaţiei de construire nr. x din 20.02.2009 emisă de Primăria Sectorului 2 Bucureşti în favoarea unei societăţi comerciale S.C. G. S.R.L. (care a cesionat drepturile asupra construcţiei către reclamant conform contractului de cesiune nr. x/2012), ceea ce exclude aplicabilitatea regulii superficio solo cedit şi incidenţa dispoziţiilor art. 577 alin. (1) din C. civ., a căror consecinţă ar fi fost aceea că dreptul de coproprietate asupra terenului produce efecte şi dă naştere unui drept de coproprietate asupra construcţiei.

Prin urmare, prima instanţă a procedat corect atunci când a respins acţiunea în contradictoriu cu pârâtul D., în condiţiile în care pricina nu putea fi soluţionată decât prin introducerea în cauză a părţilor care au participat la încheierea contractului de închiriere.

VI. Cererea de recurs

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul A., solicitând casarea ei, precum şi anularea hotărârii primei instanţe şi trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Bucureşti, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., deoarece:

Instanţa de apel a interpretat greşit prevederile art. 563 alin. (1) C. civ., în condiţiile în care reclamantul a precizat că persoana care deţine bunul fără drept este pârâtul intimat D., faţă de acesta solicitându-se admiterea acţiunii introductive. Reclamantul nu a solicitat însă afectarea dreptului de proprietate asupra terenului de sub construcţie.

Nu există alte persoane decât pârâtul care să reclame dreptul de proprietate asupra terenului, în condiţiile în care C. şi H. sunt decedate, cu privire la cea dintâi fiind emis numai un certificat de calitate de moştenitor, iar cu privire la cea de-a doua nu există decât o procedură succesorală începută, însă nefinalizată.

În aceste circumstanţe, regula unanimităţii nu se aplică pentru cadrul procesual pasiv al prezentei judecăţi.

VII. Apărările formulate în recurs.

Intimaţii nu au formulat întâmpinare la recurs.

VIII. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Cu privire la recursul declarat, Înalta Curte are în vedere următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 643 alin. (1) C. proc. civ., fiecare coproprietar poate sta singur în justiţie, indiferent de calitatea procesuală, în orice acţiune privitoare la coproprietate, inclusiv în cazul acţiunii în revendicare.

Aceste dispoziţii legale consacră în mod expres regula potrivit căreia în orice acţiune civilă privitoare la coproprietate oricare dintre coproprietari (sau dintre aceia care se pretind, opunând acest titlu altuia, coproprietari) poate sta singur în justiţie, indiferent dacă în respectivul proces acesta are calitate procesuală activă sau pasivă. Prin urmare, nu este necesară prezenţa în proces a tuturor coproprietarilor, legiuitorul înţelegând, prin aceste dispoziţii ale noului C. civ., să abandoneze concepţia potrivit căreia în acţiunile privitoare la coproprietate este obligatorie prezenţa în proces a tuturor coproprietarilor.

În acest fel, participarea în proces a tuturor coproprietarilor a încetat a mai fi neapărat necesară, ea pierzându-şi caracterul obligatoriu în raport de care o acţiune în justiţie privitoare la coproprietate putea fi respinsă ca inadmisibilă atunci când nu erau atraşi în judecată (ca reclamanţi sau pârâţi, după caz) toţi aceia care îşi afirmau calitatea de coproprietari.

Situaţiile procesuale generate de starea de coproprietate au fost, deci, flexibilizate, litisconsorţiul fiind posibil, însă nu şi obligatoriu, aspectele privitoare la opozabilitatea hotărârii judecătoreşti faţă de coproprietarii ce nu au fost atraşi în judecată urmând a fi guvernate de dispoziţiile art. 643 alin. (2) C. civ.:

"Hotărârile judecătoreşti pronunţate în folosul coproprietăţii profită tuturor coproprietarilor. Hotărârile judecătoreşti potrivnice unui coproprietar nu sunt opozabile celorlalţi coproprietari".

Astfel spus, litisconsorţiului necesar îi poate fi substituit, de lege lata, litisconsorţiul simplu, libertatea recunoscută reclamantului sub aspectul stabilirii componentei subiective a cadrului procesual fiind, cu evidenţă, semnificativ majorată în raport cu vechea concepţie.

În prezentul proces, reclamantul a precizat în termeni lipsiţi de echivoc că a promovat împotriva pârâţilor o acţiune în revendicarea construcţiei situate în municipiul Bucureşti, str. x, indicând şi dispoziţiile art. 563 alin. (1) C. civ., potrivit cărora proprietarul unui bun are dreptul de a-l revendica de la posesor sau de la o altă persoană care îl deţine fără drept.

În considerarea acestei naturi juridice a acţiunii, incidenţa dispoziţiilor art. 643 alin. (1) C. civ., mai sus evocate, se impunea a fi reţinută, fiind în totul întrunite condiţiile stabilite prin aceste dispoziţii legale, câtă vreme reclamantul îşi afirmă, în contradictoriu cu pârâţii, calitatea de proprietar asupra construcţiei contestând-o pe aceea de coproprietari a pârâţilor.

Este fără relevanţă că, în cauză, construcţia litigioasă ar fi fost edificată exclusiv de societatea comercială care i-a cesionat reclamantului drepturile asupra construcţiei, sub aspectul coparticipării procesuale şi a incidenţei prevederilor art. 643 alin. (1) C. civ. interesând exclusiv faptul că reclamantul a promovat o acţiune în revendicare, iar cei care iar putea contesta dreptul sunt coproprietarii tabulari ai terenului, atraşi în judecată (şi) în această calitate a lor.

Rezultă din cele de mai sus că prin respingerea acţiunii faţă de pârâtul D., reţinându-se lipsa coparticipării procesuale pasive obligatorii, prima instanţă şi cea de apel au făcut o greşită interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 643 alin. (1) C. civ., lăsând în mod nelegal acţiunea nesoluţionată pe fondul ei faţă de acest pârât.

Se impune, aşadar, admiterea recursului în temeiul dispoziţiilor art. 497 coroborate cu cele ale art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., urmând a fi casată atât decizia dată în apel, cât şi hotărârea primei instanţe, în limitele ce rezultă din cele ce preced.

Sunt, însă, legale decizia şi sentinţa în ce priveşte respingerea acţiunii faţă de pârâtele B. şi C., acestea fiind lipsite de capacitate procesuală de folosinţă câtă vreme erau deja decedate la momentul pornirii procesului. De altfel, sub acest aspect recurentul nici nu a formulat critici prin cererea de recurs, achiesând la hotărârile instanţelor.

În rejudecare, se va proceda la soluţionarea pe fondul ei a acţiunii reclamantului astfel cum a fost precizată, în contradictoriu cu pârâtul D..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 1731/A din 14 noiembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Caseaza decizia recurată, precum şi sentinţa civilă nr. 1854 din 24 octombrie 2018 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă şi trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Bucureşti.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 octombrie 2020.