Short-term usucapion claim based on null insolvency auction protocol rejected; appeals dismissed

Şedinţa publică din data de 14 octombrie 2020

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei:

1. Obiectul cererii de chemare în judecată:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu Neamţ la data de 20.03.2017, sub nr. x/2017, reclamanta S.C. A. S.R.L. (fostă CIBEIT S.R.L.) a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii oraşul Târgu Neamţ şi S.C. B.., în calitate de lichidatoare a S.C. C. S.A., să se constate că a dobândit dreptul de proprietate prin uzucapiune asupra terenului în suprafaţă de 17149 mp din intravilanul oraşului Târgu Neamţ, str. x f.n.; să se constate că este proprietara imobilelor construcţii existente pe acest teren; să se înscrie în cartea funciară dreptul ei de proprietate asupra terenului şi construcţiilor cu titlu de uzucapiune.

În drept, reclamanta a invocat art. 194 şi următoarele din noul C. proc. civ., art. 1895 şi următoarele din vechiul C. civ., art. 6 alin. (1) şi (4) din C. civ., art. 82 din Legea nr. 72/2011 şi art. 119 din Legea nr. 64/1995.

Pârâta S.C. B.. a formulat întâmpinare, prin care a arătat că a îndeplinit mandatul de lichidator judiciar al debitoarei C. S.R.L. şi, în procedura falimentului acesteia, reclamanta a adjudecat activele menţionate în procesul-verbal de licitaţie nr. x/15.05.2000, însă nu deţine informaţii sau documente care să ajute la soluţionarea prezentei cauze. Procedura de faliment s-a închis prin sentinţa comercială nr. 2545/F/2002, prin închiderea procedurii şi radierea societăţii falite, iar lichidatorul judiciar a fost descărcat de orice îndatoriri sau responsabilităţi cu privire la procedură.

2. Hotărârile pronunţate în primă instanţă:

Prin sentinţa civilă nr. 1770 din data de 20.12.2017, Judecătoria Târgu-Neamţa declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Neamţ.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul secţiei I civilă şi de contencios administrativ a Tribunalul Neamţ la data de 08.02.2018, sub nr. x/2017.

La data de 26.03.2018, S.I.F. Moldova S.A. a formulat cerere de intervenţie în interes propriu prin care a solicitat respingerea acţiunii introductive pentru neîndeplinirea condiţiilor legale şi obligarea reclamantei să îi restituie terenul în suprafaţă de 17.132 mp din intravilanul oraşului Târgu Neamţ, cu cheltuieli de judecată.

Prin încheierea din data de 17.09.2018, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de intervenţie în interes propriu.

Prin sentinţa civilă nr. 29/21.01.2019, Tribunalul Neamţ a respins, ca nefondată, acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva pârâţilor oraşul Târgu Neamţ, judeţul Neamţ şi S.C. B.., în calitate de lichidatoare a S.C. C. S.A..

Prin încheierea din data de 12.04.2019 s-a dispus din oficiu îndreptarea erorilor materiale strecurate în preambulul sentinţei civile nr. 29 din data de 21.01.2019, pronunţată în dosarul nr. x/2017, în sensul că alin. (4) al paginii a 2-a se va rectifica după cum urmează:

"Instanţa dispune disjungerea din prezenta cauză a cererii de intervenţie principală formulată de S.I.F. Moldova S.A. de cererea introductivă şi formarea unui nou dosar la acelaşi complet de judecată C1, conform dispoziţiilor Regulamentului de ordine interioară a instanţelor judecătoreşti, respectiv dosarul nr. x/2019 cu termen de judecată la data de 18.03.2019, având următoarele părţi: intervenientă principală S.I.F. Moldova S.A. în contradictoriu cu reclamanta S.C. A. S.R.L. prin administrator D., cu pârâta S.C. B.., lichidatoarea judiciară a S.C. C. S.A., cu pârâtul Oraşul Târgu Neamţ reprezentat de primarul localităţii, precum şi cu intervenienta forţată Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (AAAS), obiectul cauzei fiind acţiune în constatare şi revendicare."

3. Hotărârea pronunţată în apel:

Împotriva acestei sentinţe, reclamanta S.C. A. S.R.L. a formulat apel, iar împotriva aceleiaşi sentinţe şi a încheierii din data de 12.04.2019, pronunţate de Tribunalul Neamţ, secţia I civilă şi de contencios administrativ, a formulat apel intervenienta S.I.F. Moldova S.A.

Apelanta-reclamantă S.C. A. S.R.L. a formulat întâmpinare, împotriva apelului formulat de intervenienta-apelantă S.I.F. Moldova S.A. solicitând admiterea excepţiei nelegalei timbrări; admiterea excepţiei tardivităţii; admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale active a S.I.F. Moldova S.A.; admiterea excepţiei lipsei de interes şi respingerea apelului ca nefondat.

Prin decizia nr. 589 din 11 septembrie 2019, Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a apelantei interveniente S.I.F. Moldova S.A. şi a respins apelul formulat de aceasta împotriva sentinţei civile nr. 29 din 21.01.2019 şi a încheierii din 12.04.2019, pronunţate de Tribunalul Neamţ, secţia I civilă şi de contencios administrativ, ca fiind introdus de o persoană fără calitate procesuală activă.

A respins, ca nefondat, apelul formulat de reclamanta-apelantă S.C. A. S.R.L, prin administrator D., împotriva sentinţei civile nr. 29 din 21.01.2019, pronunţată de Tribunalul Neamţ - secţia

I civilă şi de contencios administrativ, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi S.C. B.., lichidator judiciar al S.C. C. S.A şi Oraşul Târgu Neamţ, prin primar, şi intimata - intervenienta S.I.F. Moldova S.A.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a reţinut următoarele:

Apelul declarat de S.I.F. Moldova S.A. este formulat de o persoană fără calitate procesuală pasivă, din moment ce calitatea de intervenient se dobândeşte numai după admiterea în principiu a cererii de intervenţie, după cum reglementează imperativ art. 65 alin. (1) din C. proc. civ.

Astfel, în ce priveşte prima cerere de intervenţie principală aceasta a fost respinsă ca inadmisibilă, prin încheierea din data de 17.09.2018, încheiere care nu a fost atacată cu apel în 5 zile de la comunicare, astfel încât, S.I.F. Moldova S.A. nu a dobândit calitatea de intervenient şi de parte în prezentul dosar ca urmare a formulării primei cereri de intervenţie.

Aceeaşi lipsă a dobândirii calităţii de parte se confirmă şi în ceea ce priveşte a doua cerere de intervenţie principală, care lipseşte ca înscris de la dosarul cauzei, dar care este menţionată în încheierea de îndreptare eroare materială din data de 12.04.2019, deoarece fără o admitere în principiu a cererii de intervenţie până la momentul pronunţării sentinţei civile nr. 29/21.01.2019, apelanta S.I.F. Moldova S.A. nu a dobândit calitatea de intervenient şi de parte în acest dosar, fiind fără relevanţă dacă această ultimă cerere a fost admisă în principiu ulterior şi în alt dosar, dacă disjungerea dispusă la termenul din 21.01.2019 era chiar o disjungere sau reprezenta o prorogare a discutării admisibilităţii cererii de intervenţie şi indiferent de faptul că art. 66 alin. (2) din C. proc. civ. interzice disjungerea cererii de intervenţie principală când obiectul judecăţii în care se intervine este solicitat de către intervenient pentru sine, întrucât disjungerea a operat în fapt şi într-un cadru procesual în care apelanta S.I.F. Moldova S.A. nu era parte, eventualele neajunsuri decurgând din judecarea separată a cererii de intervenţie principală putând fi remediate prin alte mijloace procedurale legale, unul dintre ele vizând suspendarea judecării cererii de intervenţie principală disjunse până la soluţionarea definitivă a prezentului dosar - art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ.. În plus disjungerea, ca măsură administrativă, reprezintă în principal o chestiune de oportunitate, care nu poate fi atacată nici separat şi nici o dată cu fondul cauzei.

Pentru aceste motive instanţa a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a S.I.F. Moldova S.A. şi a respins apelul formulat de această persoană juridică.

Cu privire la apelul formulat de reclamantă, instanţa de apel a reţinut că este neîntemeiat şi a fost respins ca atare, pentru următoarele considerente:

Nu poate constitui o greşită aplicare a legii materiale sau procesuale faptul că instanţa de fond ar fi analizat numai unul dintre elementele cerute de lege pentru constatarea uzucapiunii prescurtate, din moment ce atât elementul sau condiţia justei cauze este una esenţială şi totodată cumulativă cu cea a exercitării posesiei utile şi neviciate, fiind suficientă neîndeplinirea condiţiei justei cauze pentru respingerea acţiunii având ca obiect uzucapiunea prescurtată.

Sugerarea că posesia ar fi mai importantă decât condiţia justului titlu şi/sau că posesia ar estompa condiţia reprezentată de dovada justului titlu nu are nicio acoperire în lege, doctrină sau practica judiciară. Fiind o excepţie de la regula de drept comun în ce priveşte uzucapiunea, care presupune exercitarea posesiei utile şi neviciate timp de cel puţin 30 de ani, uzucapiunea prescurtată nu poate fi redusă la condiţia exercitării unei posesii utile şi neviciate între 10 şi 20 de ani deoarece, în această situaţie, uzucapiunea de 30 de ani şi-ar pierde rostul.

Prin urmare, analiza cu prioritate a condiţiei justei cauze nu constituie o greşită aplicare a legii şi nu poate întemeia admiterea apelului ori pretenţia ca instanţa de prim fond să analizeze şi eventual să facă probatorii pe condiţia posesiei, atâta timp cât analiza acestei posesii conducea la aceeaşi soluţie, a respingerii ca nefondate a cererii de constatare a uzucapiunii prescurtate. Pentru aceleaşi motive nu se confirmă nici încălcarea de către prima instanţă a prevederilor art. 425 lit. b) din C. proc. civ., prima instanţă făcând o analiză largă atât a condiţiilor uzucapiunii prescurtate, chiar dacă a analizat cu prioritate una dintre condiţiile uzucapiunii prescurtate, precum şi o analiză a legii insolvenţei cu privire la condiţiile transferului bunurilor câştigate la licitaţie, ţinându-se cont şi de hotărârea judecătorească prin care reclamantei i s-a perfectat anterior acelaşi proces-verbal de licitaţie cu privire la anumite imobile menţionate în acest înscris.

În ceea ce priveşte analiza justului titlu, instanţa de apel a reţinut că un titlu translativ nul absolut nu poate sta la baza uzucapiunii prescurtate ca justă cauză, în acest sens fiind dispoziţiile art. 1895 din C. civ. de la 1864, act normativ sub care se pretinde că a început posesia, care arată că "Justa cauză este orice titlu translativ de proprietate, precum vânzarea, schimbul, etc.

Un titlu nul nu poate servi de bază prescripţiei de 10 până la 20 de ani.

Un titlu anulabil nu poate fi opus posesorului care a invocat prescripţia de 10 până la 20 de ani, decât de cel ce ar fi avut dreptul de a cere anularea sa, sau de reprezentanţii dreptului său, dacă posesorul n-a cunoscut cauza anulabilităţii".

Cum reclamanta - apelantă a solicitat uzucapiunea unor terenuri, pentru a căror transfer valabil era impusă de lege forma autentică a actului translativ, procesul-verbal de adjudecare a bunurilor la licitaţia publică ce a avut loc în procedura falimentului nu poate constitui justă cauză în sensul art. 1895 din C. civ., acest act fiind nul absolut sub aspectul aptitudinii de a transmite proprietatea terenurilor a căror uzucapiune se pretinde în speţă.

În acest sens art. 105 din Legea nr. 64/1995 arăta că "Lichidatorul va încheia contracte de vânzare-cumpărare", soluţie care s-a păstrat şi în art. 120 din Legea nr. 85/2006, act normativ în care se arătau expres următoarele:"(1) Lichidatorul va încheia contracte de vânzare-cumpărare; sumele realizate din vânzări vor fi depuse în contul prevăzut la art. 4 alin. (2) şi recipisele vor fi predate judecătorului-sindic. (2) Dacă vânzarea activelor se va face prin licitaţie publică, procesul-verbal de adjudecare semnat de lichidatorul judiciar constituie titlu de proprietate. Când legea impune pentru transferul dreptului de proprietate forma autentică, contractele vor fi perfectate de notarul public pe baza procesului-verbal de licitaţie."

Legea în vigoare la data licitaţiei publice impunea forma autentică pentru transferul terenurilor, după cum rezultă din art. 2 alin. (1) din Legea nr. 54/1998, care prevedea următoarele: "Terenurile situate în intravilan şi extravilan pot fi înstrăinate şi dobândite prin acte juridice între vii, încheiate în formă autentică".

4. Calea de atac exercitată în cauză:

Împotriva deciziei pronunţate de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă, au declarat recursuri reclamanta S.C. A. S.R.L, prin administrator D., şi intervenienta S.I.F. Moldova S.A.

Recurenta-intervenientă S.I.F. Moldova S.A. şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 din C. proc. civ.

În motivarea recursului se arată că instanţa de apel a apreciat în mod greşit că S.I.F. Moldova S.A. nu are calitate procesuala activă deoarece nu a fost parte în dosarul de fond, fără a ţine cont de faptul că tocmai instanţa de fond a modificat hotărârea iniţial pronunţată printr-o încheiere de îndreptare eroare materială prin care a dispus cu privire la cererile formulate de către S.I.F. Moldova S.A., ceea ce este o contradicţie.

Cum încheierea de îndreptare eroare materială vizează S.I.F. Moldova S.A., această hotărâre conferă calitate procesuală activă S.I.F. Moldova S.A. şi îi dă astfel dreptul să solicite verificarea corectitudinii judecăţii şi a legalităţii oricăror prevederi dintr-o hotărâre judecătorească care face referire la cererile sale formulate în dosarul nr. x/2017.

În plus, orice încheiere prin care se soluţionează cererea de intervenţie principală, este supusă controlului instanţei superioare. Cum nu există o încheiere de disjungere, ci doar o încheiere de îndreptare eroare materială - care urmăreşte să suplinească lipsurile şi să corecteze o eroare de judecată şi nu o eroare materială, instanţa de apel era obligată să soluţioneze apelul formulat împotriva respectivei încheieri de îndreptare eroare materială.

Lipsa pasageră a încheierii de îndreptare eroare materială din 12.04.2019 din dosarul cauzei nu constituie un motiv temeinic de respingere a apelului în condiţiile în care instanţa nici nu a luat cunoştinţă despre conţinutul respectivei încheieri, nu a putut să-l studieze şi nici să-l cenzureze, iar această lipsă nu este imputabilă părţilor şi nu poate conduce la refuzul exercitării controlului cu privire la soluţia pronunţată la fond.

Instanţa de apel a refuzat solicitarea expresă a S.I.F. Moldova S.A. de a se efectua verificări, deşi i s-au prezentat extrase de pe portalul instanţelor de judecată în care apărea menţionată respectiva încheiere.

Se apreciază că respingerea apelului fără a verifica conţinutul încheierii contestate se încadrează în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Hotărârea instanţei de apel nu soluţionează aspectul principal privind legalitatea încheierii de îndreptare eroare materială prin care se îndreaptă o eroare de judecată, respingând apelul pe o excepţie fără a analiza cauza şi fără a observa că nu poate face verificarea legalităţii încheierii contestate deoarece aceasta nu există la dosarul cauzei.

Orice cerere de uzucapiune se judecă în contradictoriu cu orice persoană care revendică un drept asupra bunului pentru care se solicită uzucapiunea. Cu atât mai mult dacă persoana care revendică, intervine şi solicită pe cale principală bunul pentru sine într-o astfel de acţiune, adică revendică bunul pentru care se solicită uzucapiunea.

Cererea de intervenţie având ca obiect revendicarea bunurilor imobile se poate face de către proprietar, dar şi de creditorul unui proprietar nediligent sau dezinteresat, pe calea acţiunii oblice (cazul în speţă). Or, în cazul în care instanţa respinge cererea de intervenţie având ca obiect acţiunea în revendicare pe calea acţiunii oblice formulată de un creditor al Statului Român cu privire la bunuri aparţinând Statului Român (aflate în domeniul privat şi în patrimoniul AAAS), această acţiune nu poate fi disjunsă de cererea principală, potrivit art. 66 (2) teza II şi (3) C. proc. civ.

Dacă intervenientul principal care revendică bunul are sau nu un drept asupra bunurilor imobile, pentru care s-a solicitat revendicarea pe cale de intervenţie principală în dosarul de uzucapiune, reprezintă o chestiune ce ţine direct de fondul cauzei, instanţa fiind obligată să se pronunţe prin hotărâre cu privire la cererea formulată de intervenient.

Recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L, prin administrator D., a criticat decizia recurată pentru nelegalitate, în temeiul art. 488 alin. (1) din noul C. proc. civ., apreciind că a fost dată cu greşita aplicare a dispoziţiilor art. 1895 din vechiul C. civ.

Instanţa de apel a apreciat că reclamanta nu deţinea un just titlu întrucât procesul-verbal nu a fost încheiat în formă autentică, nefiind apt sa transmită dreptul de proprietate. Dacă reclamanta ar fi susţinut că proprietatea s-ar fi transmis în baza procesului-verbal, atunci nu ar fi formulat acţiunea în uzucapiune. Aşadar, nu este necesar ca proprietatea să fie dobândită în baza titlului invocat, căci uzucapiunea constituie un mod de dobândire a proprietăţii.

Toate condiţiile uzucapiunii de 10 până la 20 de ani sunt strâns legate de posesie, contrar celor reţinute de instanţa de apel care a analizat doar condiţia justului titlu.

Just titlu care emană de la adevăratul proprietar nu împiedică invocarea uzucapiunii, în cauza dedusă judecaţii, ca mod original de dobândire a dreptului de proprietate, întrucât funcţia uzucapiunii este general cunoscută ca fiind una probatorie în ceea ce priveşte dreptul de proprietate, scopul invocării acesteia netinzând la dovedirea dreptului de proprietate, ci la constatarea existenţei acestuia.

Prin sentinţa civilă nr. 176/COM/14.12.2012 s-a statuat cu putere de lucru judecat că, "potrivit art. 1295 C. civ., vânzarea-cumpărarea, ca act juridic consensual, este pe deplin valabilă, operând transferul proprietăţii bunului prin simplul acord de voinţă al părţilor". Această sentinţă validează acordul de voinţă care reiese din procesul-verbal de licitaţie din 15 05 2020, instanţa constatând cu acel prilej că recurenta-reclamantă a cumpărat imobilele menţionate în dispozitiv.

Aşadar, procesul-verbal de licitaţie nu naşte în sarcina părţilor o obligaţie de a face (situaţia unui antecontract), ci strămută dreptul de proprietate de la vânzător la cumpărător, fiind îndeplinite astfel dispoziţiile art. 1897 alin. (1) din C. civ. de la 1864.

Prezentul dosar priveşte alte imobile decât cele menţionate prin sentinţa anterior evocată, însă acestea sunt cuprinse, în acelaşi proces-verbal pe care recurenta-reclamantă îl invocă ca just titlu "În conformitate cu prevederile Legii nr. 64/1995 republicată, s-a procedat la valorificarea în bloc a bunurilor imobile şi a terenului aferent acestora proprietate S.C. C. S.A., din str. x Tg. Neamţ." - pag. 2, primul paragraf din procesul-verbal de licitaţie nr. x/15.05.2000).

Obiectul licitaţiei publice din 15.05.2000 a fost integralitatea bunurilor imobile aflate în proprietatea falitei, astfel cum a recunoscut chiar lichidatorul judiciar.

De altfel, prin sentinţa civilă nr. 176/COM/14.12.2012 s-a reţinut că "Prin adresa nr. x/2011, B.., lichidatorul judiciar al S.C. C. S.A. a confirmat dobândirea de către reclamantă a bunurilor societăţii aflată în insolvenţă".

Mai mult, conform expertizei topografice întocmită de către expertul E., suprafaţa de teren de 3.300 mp se află sub următoarele construcţii: x, deci şi sub alte construcţii care nu sunt menţionate în cuprinsul dispozitivului (corp administrativ - x, hala producţie - x şi hala producţie curele -x).

5. Apărările formulate în cauză:

La data de 25.11.2019, intimata-pârâtă S.C. B.., lichidator judiciar al S.C. C. S.A., a depus întâmpinare, solicitând să se admită excepţia lipsei calităţii sale procesuale, întrucât procedura de faliment a debitoarei S.C. C. S.A. Tg. Neamţ a fost închisă prin sentinţa comercială nr. 2545/F/2002, iar, prin închiderea procedurii şi radierea societăţii, lichidatorul judiciar B. S.R.L. a fost descărcat de orice îndatoriri sau responsabilităţi cu privire la procedură, debitor şi avere, creditori, titulari de garanţii, acţionari sau asociaţi.

B.. s-a înfiinţat în anul 2006 şi nu a preluat, la momentul înfiinţării, întregul portofoliul de societăţi pe care societatea comercială B. S.R.L., societate radiată în prezent, l-a gestionat în calitate de administrator sau lichidator judiciar, astfel că societatea S.C. C. S.A nu i-a fost transferată.

La data de 04.12.2019, Unitatea Administrativ Teritorială Oraş Târgu Neamţ a depus întâmpinare la recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

S-a arătat în cuprinsul încheierii că procesul-verbal de adjudecare nu poate constitui un just titlu deoarece nu este un act translativ de proprietate. Prin procesele-verbale se atestă sau se consemnează desfăşurarea şedinţei de licitaţie, participanţii, bunurile scoase la licitaţie, sumele oferite de către participanţi şi dacă s-au adjudecat bunurile şi de către cine. Tocmai din acest motiv era necesar întocmirea contractului de vânzare cumpărare în formă autentică, lucru care nu s-a făcut.

Procesul-verbal nu reprezintă un acord de voinţă, ci consemnează o acţiune sau inacţiune, un fapt.

Mai mult reclamanta susţine adjudecarea în bloc a tuturor bunurilor, deşi, din procesul-verbal de adjudecare al licitaţiei nr. x/15.05.2000 şi din sentinţa civilă nr. 176/COM/14.12.2012 dosar nr. x/2009 a Tribunalului Neamţ, rezultă că societatea a vândut la licitaţie către reclamant următoarele active: corp administrativ D+P+E, în suprafaţă desfăşurată de 2522 mp şi suprafaţă teren aferentă de 1430 mp; hală producţie în suprafaţă desfăşurată de 750 mp şi suprafaţă teren aferentă de 1280 mp; hală producţie curele şi anexe şi suprafaţă teren aferentă de 620 mp. Toate aceste active fiind din suprafaţa totală de 21550 mp., restul activelor rămânând în patrimoniul societăţii vânzătoare, deci şi diferenţa de teren de 17149 mp. Acest teren aflat în proprietatea statului a fost ocupat fără titlu.

Conform art. 65 alin. (1) al Legii nr. 31/1990 a societăţilor comerciale, în lipsă de stipulaţie contrară, bunurile constituite ca aport în societate devin proprietatea acesteia din momentul înmatriculării ei în registrul comerţului, astfel încât terenul în suprafaţă de 17149 mp precum şi clădirile ce se află pe acesta au rămas în proprietatea statului român nu pot fi dobândite ca efect al uzucapiunii.

În atare situaţie, nu se poate vorbi nici de deţinere cu just titlu şi nici de buna credinţă a reclamantului în dobândirea unui bun proprietatea statului.

La data de 11.12.2019, reclamanta-recurentă S.C. A. S.R.L. a depus întâmpinare la recursul declarat de intervenienta S.I.F. Moldova S.A. S.A, prin care a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat.

Recurenta pretinde că lipsa pasageră a încheierii de îndreptare eroare materiala din 12.04.2019 din dosarul cauzei nu constituie un motiv temeinic de respingere a apelului în condiţiile în care din cuprinsul deciziei recurate {pag. 5 pct. II) se observă că instanţa de apel a reluat întocmai conţinutului încheierii din 12.04.2019, astfel că avea cunoştinţă de cuprinsul acestei încheieri, iar recurenta putea, cu o minimă diligenţă, să depună la dosar aceasta încheierea.

Prin urmare, Curtea nu a respins apelul împotriva încheierii fără să cunoască cuprinsul acesteia, astfel cum în mod vădit eronat se susţine.

Respingerea apelului s-a efectuat pe considerentul ca apelanta nu are calitate procesuală activă, instanţa de apel dând eficienţă dispoziţiilor art. 65 alin. (1) din C. proc. civ., însă această soluţie nu este criticată de către recurentă.

Statuarea instanţei de apel cuprinde o referire la aceasta a doua cerere "care lipseşte de la dosarul cauzei", dar la care se face referire în cuprinsul încheierii de îndreptare a erorii materiale. Ca atare, instanţa de apel nu retine ca ar lipsi de la dosar încheierea, ci chiar cererea de intervenţie depusa de S.I.F. Moldova S.A.

Referitor la aspectele de fond ale cauzei, se arată că, în baza art. 65 alin. (1) C. proc. civ., recurenta nu a dobândit calitatea de parte, astfel că nu deţine nici calitate procesuală activă în speţă.

S.I.F. Moldova S.A. nu face referire la dosarul nr. x/2019 (având ca obiect cea de-a doua cerere de intervenţie) în care, în data de 08.11.2019 a fost admis apelul formulat de S.I.F. Moldova S.A., în sensul trimiterii cauzei spre rejudecare.

La data de 18.12.2019, intervenienta-recurentă S.I.F. Moldova S.A. a depus întâmpinare la recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L, prin care a solicitat, pe cale de excepţie, să se constate nulitatea recursului având în vedere că motivele invocate nu se încadrează în cele prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Asupra fondului cauzei a arătat, referitor la justul titlu, repectiv procesul-verbal de licitaţie din 15.02.2000, că acesta nu se referă la terenul pentru care se solicită uzucapiunea prescurtată şi nu este un act translativ de proprietate a terenurilor pentru care se solicită uzucapiunea.

Prin urmare, nu există niciun just titlu pentru diferenţa de teren şi clădiri, hotărârea anterior menţionată intrând astfel în puterea lucrului judecat, iar dezlegările date printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă nu mai pot fi contrazise printr-o altă hotărâre.

Procesul-verbal de licitaţie este un act sub semnătură privată şi nu constituie just titlu, deoarece nu întruneşte condiţiile art. 1897 C. civ., respectiv nu este un act translativ de proprietate în formă autentică care să provină de la o altă persoană decât de la proprietarul de drept.

Ca urmare, un titlu lovit de nulitate absolută nu poate servi ca bază a uzucapiunii de scurtă durată, de la 10 la 20 ani, ceea ce face inutilă analiza celorlalte motive de uzucapiune prescurtată.

La data de 06.01.2020, intervenienta-recurentă S.I.F. Moldova S.A. a depus răspuns la întâmpinarea formulată de reclamanta-recurentă S.C. A. S.R.L, prin care a solicitat înlăturarea apărărilor acesteia ca fiind nefondate.

La data de 15.01.2020, reclamanta-recurentă S.C. A. S.R.L. a depus răspuns la întâmpinările formulate de intervenienta S.I.F. Moldova S.A. şi U.A.T. Târgu Neamţ.

A solicitat respingerea excepţiei nulităţii recursului, invocată de intervenienta S.I.F. Moldova S.A., arătând că a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., criticile formulate încadrându-se în acest text de lege. De asemenea, a arătat că, prin recursul formulat, nu a criticat soluţia pronunţată de instanţa de apel în ceea ce priveşte admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a S.I.F. Moldova S.A. Pe fondul recursului, a solicitat respingerea apărărilor formulate de S.I.F. Moldova S.A. şi U.A.T. Târgu Neamţ ca fiind neîntemeiate.

6. Procedura de filtru

Prin rezoluţia din 30 aprilie 2019 s-a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursurilor, conform art. 493 alin. (2) C. proc. civ., după efectuarea procedurilor de comunicare menţionate de dispoziţiile art. 490 alin. (2) C. proc. civ.

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ. a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor iar, prin încheierea din 4 iunie 2020, Înalta Curte a respins excepţia nulităţii recursului declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L., invocată de intervenienta-recurentă S.I.F. Moldova S.A.

A admis, în principiu, recursurile declarate de reclamanta S.C. A. S.R.L. şi de intervenienta S.I.F. Moldova S.A. împotriva deciziei civile nr. 589 din 11 septembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă şi a fixat termen pentru judecata recursurilor la data de 14 octombrie 2020, complet C6 noul C. proc. civ., în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată următoarele:

În ceea ce priveşte recursul declarat de apelanta S.I.F. Moldova S.A., Înalta Curte observă că se critică atât modul în care a fost soluţionată excepţia lipsei calităţii procesuale active a S.I.F. Moldova S.A., cât şi măsura disjungerii.

Recurenta consideră că instanţa de apel a apreciat în mod greşit că S.I.F. Moldova S.A. nu are calitate procesuala activă în formularea apelului deoarece nu a fost parte în dosarul de fond, întrucât printr-o încheiere de îndreptare eroare materială tot prima instanţă a dispus cu privire la cererea de intervenţie principală formulată de către S.I.F. Moldova S.A., ceea ce constituie o motivare contradictorie, care îi conferă recurentei calitate procesuală activă.

Înalta Curte constată că în mod corect instanţa de apel a considerat că apelanta S.I.F. Moldova S.A. nu poate formula apel deoarece nu a avut calitate de parte în sentinţa apelată, câtă vreme prima cerere de intervenţie în interes propriu formulată de S.I.F. Moldova S.A. a fost respinsă ca inadmisibilă prin încheierea din 17 09 2018, iar această soluţie a intrat sub puterea lucrului judecat, nefiind atacată în temeiul art. 64 alin. (3) din C. proc. civ., în forma în vigoare la data de 17 09 2018, în termen de 5 zile.

Dobândirea calităţii de parte în proces a intervenientului se realizează, potrivit art. 65 alin. (1) din C. proc. civ., numai după admiterea în principiu a cererii sale. Cum cererea de intervenţie în interes propriu a S.I.F. Moldova S.A. a fost respinsă definitiv, S.I.F. Moldova S.A. nu a dobândit calitate de parte în prezenta cauză.

Nici cea de-a doua cerere de intervenţie principală depusă de S.I.F. Moldova S.A. la data de 21 01 2019, când cauza a rămas în pronunţare, nu a fost admisă în principiu, deci nu poate justifica în apel calitate procesuală activă pentru S.I.F. Moldova S.A.

Această a doua cerere de intervenţie principală nu a fost respinsă ca fiind intrată sub puterea lucrului judecat, întrucât s-a apreciat că are un obiect diferit de prima cerere de intervenţie, însă, pentru că urma să fie timbrată şi apoi supusă procedurii prevăzute de art. 64 din C. proc. civ. pentru verificarea admisibilităţii în principiu, s-a considerat că discutarea ei ar fi condus la amânarea cauzei, în contextul în care termenul din 21 01 2019 a fost acordat doar pentru a pune concluzii pe fondul cauzei, şi s-a dispus disjungerea noii cereri de intervenţie şi formarea unui nou dosar.

Chiar dacă prin această a doua cerere de intervenţie recurenta nu a dobândit calitate procesuală în prezenta cauză, nu poate invoca o vătămare în sens procesual, de vreme ce respectiva cerere va fi supusă analizei în dosarul nr. x/2019, format ca urmare a disjungerii.

Contrar celor afirmate de recurentă, instanţa de apel a constatat lipsa de la dosar a celei de-a doua cereri de intervenţie principală, iar nu a încheierii de îndreptare a erorii materiale din data de 12 04 2019. Dimpotrivă, analiza celei de-a doua cereri de intervenţie principală s-a realizat tocmai în raport de menţiunile din cuprinsul încheierii din data de 12 04 2019. Prin urmare, sunt nefondate criticile recurentei referitoare la greşita respingere a apelului, datorată lipsei de la dosar a încheierii de îndreptare a erorii materiale din data de 12 04 2019.

Recurenta critică decizia instanţei de apel şi pentru că nu a supus controlului de legalitate încheierea de îndreptare a erorii materiale din data de 12 04 2019, în contextul în care aceasta nu îndreapta o eroare materială, ci o eroare de judecată, prin dispunerea disjungerii cu încălcarea art. 66 alin. (2) din C. proc. civ.

Verificând această critică, Înalta Curte observă că, prin încheierea de îndreptare a erorii materiale din 12 04 2019, prima instanţă a îndreptat erori materiale cuprinse în practicaua sentinţei civile nr. 29/21 01 2019 a Tribunalului Neamţ, în sensul că a schimbat calitatea S.I.F. Moldova S.A. din reclamantă, în intervenientă principală, calitatea A. S.R.L. din pârâtă în reclamantă şi obiectul cauzei din dosarul format prin disjungere din uzucapiune, în acţiune în constatare şi revendicare, reluând măsura dispusă ca intervenienta principală S.I.F. Moldova S.A. să fie citată cu obligarea de a achita taxa de timbru.

Prin modificarea denumirii S.I.F. Moldova S.A. din reclamantă în intervenientă principală, instanţa nu a conferit acesteia calitate procesuală activă, astfel cum consideră recurenta, întrucât, pe de o parte, singura posibilitate de a dobândi calitatea de parte de către intervenientă este admiterea în principiu a cererii de intervenţie, în temeiul art. 65 alin. (1) din C. proc. civ., admitere care nu s-a dispus la termenul din 21 01 2019, când cauza a rămas în pronunţare, iar, pe de altă parte, rectificarea a privit calitatea părţilor din dosarul nou format prin disjungere, iar nu în prezenta cauză, astfel încât nici măcar formal nu se poate susţine o recunoaştere a calităţii de intervenietă a S.I.F. Moldova S.A. în prezenta cauză.

Recurenta susţine că, prin măsura disjungerii, s-ar fi încălcat prevederile art. 66 alin. (2) teza II şi alin. (3) din C. proc. civ. întrucât noua cerere de intervenţie avea ca obiect acţiunea în revendicare pe calea acţiunii oblice, astfel că intervenienta pretinde pentru sine însuşi dreptul dedus judecăţii, caz în care nu se putea dispune disjungerea.

Înalta Curte apreciază ca fiind nefondată această susţinere deoarece art. 66 din C. proc. civ., reglementând judecata cererii de intervenţie principală, are în vedere cererea de intervenţie care a fost admisă în principiu căci numai după parcurgerea procedurii de admitere în principiu a cererii de intervenţie, reglementată în art. 64 din C. proc. civ., se poate trece la judecata pe fond a acestei cereri, deci la stabilirea obiectului său şi, în raport de acesta, la determinarea limitelor disjungerii. Or, în speţă, nefiind admisă în principiu cererea de intervenţie, nu sunt aplicabile prevederile art. 66 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., astfel că, la momentul luării măsurii disjungerii, prima instanţă nu era ţinută de obligaţiile procesuale care limitau luarea măsurii disjungerii. Ca atare, în mod corect instanţa de apel a apreciat că nu a fost încălcat art. 66 alin. (2) din C. proc. civ., de vreme ce măsura disjungerii a operat într-un cadrul procesual în care S.I.F. Moldova S.A. nu era parte.

Luând în considerare argumentele anterior expuse, Înalta Curte apreciază că sunt nefondate criticile care privesc soluţia dată apelului declarat împotriva încheierii de îndreptare a erorii materiale din data de 21 04 2019 şi va respinge recursul declarat de S.I.F. Moldova S.A., ca nefondat.

Analizând recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L., prin administrator D., Înalta Curte constată următoarele:

Recurenta S.C. A. S.R.L. susţine că instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a art. 1895 din vechiul C. civ. deoarece nu este necesar ca proprietatea să fie dobândită în baza unui just titlu, căci uzucapiunea constituie un mod de dobândire a proprietăţii prin posedarea neîntreruptă a imobilului în termenul şi în condiţiile prevăzute de lege.

Înalta Curte consideră că prin această susuţinere, recurenta se îndepărtează de la condiţiile cerute pentru uzucapiunea de 10 până la 20 de ani, respectiv: să existe o posesie utilă asupra lucrului, posesia utilă să se întemeieze pe un just titlu, posesia să dureze de la 10 la 20 ani, posesia să fie de bună credinţă.

Aceste condiţii trebuie să fie întrunite cumulativ, motiv pentru care niciuna dintre acestea nu este prioritară, iar neîndeplinirea oricăreia dintre ele face inoperantă uzucapiunea. Ca atare, în mod corect a procedat instanţa atunci când, constatând inexistenţei justului titlu, nu a mai trecut la analiza celorlalte condiţii.

Recurenta consideră că procesul-verbal de licitaţie din 15 05 2000 a fost în mod greşit apreciat că nefiind just titlu, deşi strămută dreptul de proprietate.

Sub aspectul existenţei unui just titlu valabil, Înalta Curte observă că acesta trebuie analizat în raport de definiţia care îi este dată în art. 1897 alin. (1) din vechiul C. civ., potrivit căreia "Justa cauză este orice titlu translativ de proprietate, precum vinderea, schimbul,etc.".

Prin urmare, prin just titlu se înţelege un act translativ de proprietate care provine de la altcineva decât proprietarul, deoarece altfel ar fi suficient prin el înseşi pentru a transfera proprietatea.

Pe de altă parte, art. 1897 alin. (2) din vechiul C. civ. menţionează expres că "Un titlu nul nu poate servi de bază prescripţiei de 10 până la 20 ani".

Justul titlu evocat în cauză este procesul-verbal de adjudecare al licitaţiei nr. x/15.05.2000 în care sunt incluse terenurile care fac obiectul cauzei.

Art. 2 alin. (1) din Legea nr. 54/1998, în vigoare la data licitaţiei publice, impunea forma autentică pentru transferul terenurilor: "Terenurile situate în intravilan şi extravilan pot fi înstrăinate şi dobândite prin acte juridice între vii, încheiate în formă autentică".

Aceste prevederi se coroborează cu cele din legile speciale în materia falimentului. Astfel, potrivit art. 119 (fostul art. 105) din Legea nr. 64/1995, "Lichidatorul va încheia contracte de vânzare-cumpărare", soluţie care s-a păstrat şi în art. 120 din Legea nr. 85/2006, conform căruia:"(1) Lichidatorul va încheia contracte de vânzare-cumpărare; sumele realizate din vânzări vor fi depuse în contul prevăzut la art. 4 alin. (2) şi recipisele vor fi predate judecătorului-sindic. (2) Dacă vânzarea activelor se va face prin licitaţie publică, procesul-verbal de adjudecare semnat de lichidatorul judiciar constituie titlu de proprietate. Când legea impune pentru transferul dreptului de proprietate forma autentică, contractele vor fi perfectate de notarul public pe baza procesului-verbal de licitaţie".

Întrucât recurenta a solicitat uzucapiunea unor terenuri scoase la licitaţie publică în procedura falimentului, transferul valabil al dreptului de proprietate impune încheierea de către lichidator de contracte de vânzare-cumpărare în formă autentică, contractele urmând a fi perfectate de notarul public pe baza procesului-verbal de licitaţie.

Ca atare, procesul-verbal de adjudecare a bunurilor la licitaţia publică nu poate constitui justă cauză în sensul art. 1897 alin. (1) din vechiul C. civ. deoarece, neîndeplinind cerinţele de formă impuse de lege pentru transmiterea proprietăţii, este considerat ca fiind lovit de nulitate iar, potrivit art. 1897 alin. (2) din vechiul C. civ., un titlu nul nu poate servi de bază prescripţiei de 10 până la 20 ani.

În acest caz, nu îndeplinirea condiţiei ca titlul să provină de la un neproprietar este în discuţie, ci condiţia existenţei unui titlu care are caracter translativ de proprietate, astfel încât, dacă ar fi provenit de la adevăratul proprietar, ar fi fost apt prin el însuşi să transfere proprietatea şi nu mai era necesar demersul uzucapiunii scurte.

Pentru ca înscrisul invocat ca just titlu să fie apt să transfere dreptul de proprietate, trebuia să îmbrace forma unui contract de vânzare-cumpărare încheiat în formă autentică, cerinţă care nu poate fi suplinită nici de argumentul recurentei referitor la intrarea sub puterea de lucru judecat a sentinţei civile nr. 176/COM/14 12 2012 a Tribunalului Neamţ, prin care s-a constatat cumpărarea, prin licitaţie, de către reclamantă a şase active, altele decât cele ce fac obiectul cauzei, menţionate în cuprinsul aceluiaşi proces-verbal de licitaţie nr. x din 15 05 2020.

Motivarea din cuprinsul acestei hotărâri, unde se afirmă că "potrivit art. 1295 C. civ., vânzarea-cumpărarea, ca act juridic consensual, este pe deplin valabilă, operând transferul proprietăţii bunului prin simplul acord de voinţă al părţilor", nu validează transferul dreptului de proprietate prin simplul acordul de voinţă exprimat în procesul-verbal de licitaţie nr. x din 15 05 2020, de vreme ce, astfel cum s-a menţionat anterior, dispoziţii legale imperative impun încheierea de contracte de vânzare-cumpărare în formă autentică de către lichidator.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte apreciază că nu este incident motivul de recurs invocat şi, în temeiul art. 497 din C. proc. civ., va respinge ca nefondat şi recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L., prin administrator D..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanta S.C. A. S.R.L., prin administrator D., şi de intervenienta Societatea de Investiţii Financiare Moldova S.A. împotriva deciziei nr. 589 din 11 septembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 octombrie 2020.