Appeal Annulled; Time-Barred Data-Protection Damages Claims Upheld

Şedinţa publică din data de 14 octombrie 2020

asupra cauzei de faţă, prin raportare la dispoziţiile art. 499 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti la 4 mai 2018, A. a solicitat, în contradictoriu cu B. şi C. şi în conformitate cu art. 18 din Legea nr. 677/2001 şi art. 77 C. civ., ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună apărarea drepturilor nepatrimoniale ale reclamantului şi anume apărarea principiului securităţii datelor sale cu caracter personal prin mijloacele reglementate în art. 453 C. civ., cu repararea prejudiciului material cert în cuantum de 548.306,23 euro la cursul BNR din ziua plăţii, care i-a fost creat prin această prelucrare ilegală a datelor de către cele două pârâte, totul derulându-se "sub umbrela" Statului Român reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice, Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi Agenţiei Naţionale de Integritate.

La 7 mai 2018, reclamantul a formulat cerere de chemare în garanţie a Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice, solicitând obligarea acestuia la repararea prejudiciului material cert în cuantum de 548.306,23 euro.

La 28 noiembrie 2018, reclamantul a solicit sesizarea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în interpretarea normelor juridice unionale din tratate, din Cartea Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, din normele de aplicare ale statutului deputaţilor din Parlamentul European şi din Regulamentul Uniunii nr. 679/2016, în vigoare din 25 mai 2018, indicate.

2. Sentinţa pronunţată de tribunal

Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, prin sentinţa nr. 917 din 3 mai 2019, a respins excepţia lipsei de interes a reclamantului. A respins excepţia lipsei calităţii procesual pasive a pârâtelor B. şi D.. A admis excepţia lipsei calităţii procesual pasive a Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice. A respins cererea de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene. A admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune. A respins, ca prescrisă, cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu pârâtele B. şi D. şi cu chematul în garanţie Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice.

3. Decizia pronunţată de curtea de apel

Soluţia primei instanţe a fost menţinută de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin decizia nr. 91 A din 21 ianuarie 2020, prin care s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamant împotriva sentinţei tribunalului, în contradictoriu cu intimaţii - pârâţi B., D. şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice.

4. Calea de atac a recursului exercitată în cauză

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul A..

Recurentul a criticat decizia pronunţată în apel, prin prisma art. 488 pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea acesteia, precum şi a sentinţei tribunalului şi trimiterea cauzei, spre o nouă judecată, curţii de apel.

A solicitat, totodată, admiterea, în principiu, a cererii de intervenţie accesorie, având în vedere că aceasta îndeplineşte condiţiile art. 67 alin. (2) C. proc. civ., în sensul că nu contravine intereselor recurentului.

În continuare, recurentul a formulat o serie de precizări prealabile cu privire la cadrul procesual al dosarului, prezentând şi argumentele juridice în susţinerea conflictului real de interese, ivit în intervalul 4 mai 2018, data formulării cererii introductive de instanţă până la data declarării recursului.

Recurentul a solicitat ca, după casarea în totalitate a hotărârilor pronunţate în cauză, instanţa de recurs să dezlege şi următoarele probleme de drept: constatarea calităţii procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice, în conformitate cu art. 223 alin. (1) C. civ. şi cu principiul priorităţii dreptului Uniunii Europene, respectiv art. 317 din Tratatul privind Funcţionarea Uniunii Europene şi art. 68 alin. (1) şi (3) din normele de aplicare ale Statului Deputaţilor în Parlamentul European şi constatarea faptului că dreptul material la acţiune în prezentul dosar este imprescriptibil, cererea fiind formulată în materia protecţiei datelor personale şi având ca temei juridic art. 18 din Legea nr. 677/2001.

Pe fondul cauzei, după rejudecare la instanţa de apel, recurentul a solicitat admiterea acţiunii cu cele două capete de cerere, şi anume constatarea existenţei faptei ilicite în materia prelucrării datelor sale personale concomitent cu repararea prejudiciului pentru fapta ilicită, respectiv admiterea capetelor de cerere accesorii constând în: obligarea intimaţilor - pârâţi la achitarea, în solidar, a drepturilor salariale pentru perioada 14 iulie 2009 - 28 iunie 2011 şi a primei de 1000 euro, în conformitate cu art. 166 alin. (1), (2) şi 4, art. 167 alin. (1) şi art. 168 Codul muncii; compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat în intervalul 14 iulie 2009 - 30 iunie 2011 şi plata efectivă a sumei rezultate, în solidar; actualizarea, începând cu 1 iulie 2011, data când a încetat contractul individual de muncă al recurentului şi plata, în solidar, a acestor sume până la data plăţii efective, precum şi plata, în solidar, a tuturor contribuţiilor la bugetul de stat pentru intervalul 14 iulie 2009 - 30 iunie 2011 în numele recurentului - reclamant.

Recurentul a procedat, în continuare, la prezentarea situaţiei de fapt cu privire la obiectul dosarului, menţionând cererile formulate şi justificarea acestora prin prisma normelor de drept incidente.

Faţă de cele învederate, a apreciat că obiectul cererii introductive de instanţă se circumscrie şi ipotezei din art. 266 şi art. 267 Codul muncii, întrucât prelucrarea ilegală a datelor sale personale, fapta ilicită constă în încălcarea obligaţiei de către terţul plătitor, intimata - pârâtă B., de a nu fi înregistrat contractul individual de muncă la Inspectoratul Teritorial de Muncă, în raport de art. 16 alin. (2) din acelaşi cod, dispoziţii încălcate de instanţa de apel.

A mai menţionat că aceasta a fost raţiunea pentru care, pe de o parte, a iniţiat dosarul civil nr. x/2011 pentru recuperarea drepturilor sale salariale, iar pe de altă parte, dosarul de faţă, întrucât fapta ilicită în materia prelucrării datelor personale din cuprinsul unui contract individual de muncă se judecă după procedura specială instituită prin Legea nr. 677/2001, respectiv art. 7 alin. (1) şi (2).

A considerat că în contextul celor expuse, lipsa înregistrării la Inspectoratul Teritorial de Muncă a contractelor angajaţilor pe care i-a avut deputatul român în Parlamentul European duce, fie la obligarea celor două intimate la restituirea către Parlamentul European a tuturor sumelor încasate de angajatorul român deputat, fie la plata efectivă a drepturilor sale salariale şi înregistrarea retroactivă a contractului său individual de muncă astfel încât să poată beneficia de vechime în muncă potrivit art. 16 alin. (4) din Codul muncii.

Totodată, a apreciat că motivarea prezentată justifică introducerea în cauză, în calitate de pârât, a Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice, având în vedere obligaţia acestuia de a verifica conţinutul actelor publice concomitent cu verificarea în evidentele fiscale române dacă ceea ce este postat pe site-ul oficial al Parlamentului European şi anume identitatea angajaţilor asistenţi locali şi a terţilor plătitori persoane fizice şi/sau persoane juridice de naţionalitate română sunt sau nu înregistrate şi în evidenţele fiscale române.

Împreună cu cererea de recurs, a fost înregistrată şi cererea de intervenţie accesorie pentru recurent formulată de E., prin care s-a solicitat admiterea acţiunii reclamantului cu cele două capete de cerere, respectiv capătul principal privind existenţa faptei ilicite în materia prelucrării datelor personale concomitent cu repararea prejudiciului şi anume admiterea capetelor de cerere accesorii vizând obligarea intimaţilor - pârâţi la achitarea, în solidar, a drepturilor salariale pentru perioada 14 iulie 2009 - 28 iunie 2011 şi a primei de 1000 euro; compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat în intervalul 14 iulie 2009 - 30 iunie 2011 şi plata efectivă a sumei rezultate, în solidar; actualizarea, începând cu 1 iulie 2011, data când a încetat contractul individual de muncă al recurentului şi plata, în solidar, a acestor sume până la data plăţii efective, precum şi plata, în solidar, a tuturor contribuţiilor la bugetul de stat pentru intervalul 14 iulie 2009 - 30 iunie 2011 în numele recurentului - reclamant.

Urmare a comunicării recursului şi a cererii de intervenţie accesorie, în cauză nu s-au formulat întâmpinări.

5. Procedura derulată în faţa Înaltei Curţi

Învestită cu soluţionarea căii de atac, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, prin rezoluţia din 25 mai 2020, a dispus ca, după efectuarea procedurilor de comunicare, să se întocmească raportul asupra admisibilităţii, în principiu, a recursului.

Prin raportul din 23 iulie 2020 s-a reţinut că redactarea motivelor de recurs ridică o problemă de încadrare a criticilor formulate în cazurile de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., cu consecinţa sancţiunii prevăzute de art. 493 alin. (5) din cod.

Completul de filtru C3, constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus comunicarea acestuia părţilor, pentru depunerea punctelor de vedere, în acord cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din cod.

La 19 august 2020, recurentul a depus punct de vedere la raport, prin care a invocat excepţiile de neconstituţionalitate a prevederilor art. 29 alin. (5) teza iniţială din Legea nr. 47/1992, republicată şi ale art. 493 alin. (5) C. proc. civ.

A arătat că nu este în ipoteza din art. 493 alin. (5) C. proc. civ., întrucât motivele de recurs au fost formulate în detaliu, inclusiv prin indicarea problemelor care se cer a fi dezlegate de instanţa de recurs.

A apreciat că actuala reglementare din art. 29 alin. (5) teza iniţială din Legea nr. 47/1992 este neconstituţională în raport de prevederile art. 16 alin. (1) şi (2), art. 24 alin. (1), art. 146 lit. d), art. 20 şi art. 148 alin. (2) şi (4) din Constituţie.

A precizat că invocarea excepţiei de neconstituţionalitate a acestui articol s-a impus prin prisma invocării excepţiei de neconstituţionalitate şi a art. 493 alin. (5) C. proc. civ., în raport de art. 16 alin. (1) şi (2), art. 24 alin. (1), art. 20 din Constituţie.

Astfel, în opinia recurentului, actuala reglementare din art. 493 alin. (5) C. proc. civ. este neconstituţională faţă de dreptul părţilor de a invoca în faţa instanţei de recurs, în condiţiile în care recursul constituie ultima cale de atac, exclusiv ca mijloace de apărare, cereri de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.

A arătat, în concret, că de la data depunerii motivelor de recurs au fost obţinute înscrisuri noi care au legătură directă cu soluţionarea recursului şi cu ipotezele juridice privind conflictul de interese al fostului comisar european F., prin încălcarea de către acesta a obligaţiei din art. 245 din TFUE cu consecinţa încălcării dreptului său la un proces echitabil.

În continuare, recurentul a înţeles a se referi exhaustiv la înscrisurile menţionate şi la necesitatea soluţionării conflictului de interese de către Curtea de Justiţie a Uniunii Europene.

II. Considerentele Înaltei Curţi

Analizând recursul, Înalta Curte constată următoarele:

Art. 493 alin. (5) C. proc. civ. stipulează că în cazul în care completul este în unanimitate de acord că motivele de casare invocate şi dezvoltarea lor nu se încadrează în cele prevăzute la art. 488 din cod, anulează recursul printr-o decizie motivată, pronunţată fără citarea părţilor, care nu este supusă niciunei căi de atac.

În speţa dedusă judecăţii, se constată că motivele recursului, deşi circumscrise de reclamant celor prevăzute la art. 488 pct. 8 C. proc. civ. şi exhaustiv prezentate, nu pot fi încadrate în respectivul text de lege.

Astfel, se observă că recurentul nu a criticat în vreun fel soluţia instanţei de apel, prin care, respingându-se apelul declarat de reclamant împotriva sentinţei tribunalului, a fost menţinută soluţia de admitere a excepţiei prescripţiei acţiunii şi de respingere a acţiunii, ca prescrisă.

Or, recurentul a arătat, în mod generic, ca fiind temei juridic al pretenţiilor sale Legea nr. 677/2001, cu consecinţa imprescriptibilităţii acţiunii, fără să combată în vreun fel soluţia instanţei de apel care demonstrează, în ample considerente ale deciziei atacate, de ce nu sunt incidente dispoziţiile acestei legi şi argumentele pentru care s-a apreciat că este vorba de o indicare strict formală a cauzei acţiunii, aşa-numita prelucrare a datelor cu caracter personal, care să îi fi încălcat recurentului dreptul la viată privată.

Se constată, dimpotrivă, că instanţa de apel a reţinut că acţiunea cu care reclamantul a învestit tribunalul nu este una privind apărarea unui drept nepatrimonial, nefiind incidente dispoziţiile art. 2502 alin. (2) pct. 1 C. civ. ci cele ale art. 2517 din cod, care instituie un termen de prescripţie de 3 ani, statuări necombătute prin criticile din recurs.

Nici susţinerile recurentului privind încălcarea prevederilor art. 16 alin. (2) din Codul muncii nu se subsumează motivului de recurs prevăzut de pct. 8 al art. 488 C. proc. civ.

Aceasta în condiţiile în care în privinţa cererilor noi formulate în apel şi în completarea motivelor de apel vizând, în esenţă, solicitarea ca intimaţii - pârâţi să fie obligaţi la plata drepturilor salariale restante şi descărcarea de celelalte obligaţii, curtea de apel a reţinut incidenţa prevederilor art. 478 alin. (3) C. proc. civ.

Se reţine, deci, că recurentul nu a dedus judecăţii critici care să se încadreze în motivele de casare prevăzute limitativ la pct. 1-8 ale art. 488 C. proc. civ. şi prin care să arate în ce mod este eronat raţionamentul instanţei care a pronunţat hotărârea atacată.

Aceasta întrucât a motiva recursul înseamnă, pe de o parte, indicarea motivului de recurs ca fiind unul din cele prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării de critici de nelegalitate privind modul de judecată al instanţei raportat la motivul de recurs invocat.

Însă modalitatea de redactare a memoriului de recurs de către reclamant nu se circumscrie exigenţelor art. 488 C. proc. civ., care presupun ca în calea de atac a recursului să fie deduse judecăţii critici de nelegalitate împotriva dezlegărilor instanţei de apel.

Prin urmare, văzând dispoziţiile art. 493 alin. (5) coroborate cu cele ale art. 488 C. proc. civ. şi cum nu au fost identificate motive de ordine publică, se va anula calea de atac, aceasta fiind exercitată în asemenea condiţii procedurale încât nu este posibilă examinarea sub vreun aspect de nelegalitate a deciziei atacate.

În ceea ce priveşte cererea de intervenţie accesorie formulată în interesul recurentului, având în vedere caracterul accesoriu al acesteia, precum şi soluţia ce se impune asupra recursului, urmează a se respinge.

Referitor la cererea formulată prin punctul de vedere la raport de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţiile de neconstituţionalitate a prevederilor art. 29 alin. (5) teza iniţială din Legea nr. 47/1992, republicată şi ale art. 493 alin. (5) C. proc. civ., aceasta nu poate fi primită.

Art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare prevede:

"Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia".

Totodată, alin. (5) al articolului menţionat stipulează în sensul că dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau 3, instanţa respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, încheierea putând fi atacată cu recurs, în termen de 48 de ore de la pronunţare.

Se observă că, în speţă, s-a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a alin. (5) al art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, precum şi a art. 493 alin. (5) C. proc. civ., în esenţă, apreciindu-se că actualele reglementări ale respectivelor texte de lege sunt neconstituţionale în raport de prevederile indicate din Constituţie, întrucât îi încalcă dreptul de a invoca în faţa instanţei de recurs, exclusiv ca mijloc de apărare, cereri de sesizare ale Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.

Recurentul a apreciat că este îndreptăţit la aceste demersuri faţă de înscrisurile noi obţinute care au legătură directă cu soluţionarea recursului şi cu ipotezele juridice privind conflictul de interese al fostului comisar european F., prin încălcarea de către acesta a obligaţiei din art. 245 din TFUE cu consecinţa încălcării dreptului său la un proces echitabil.

Excepţiile de neconstituţionalitate au fost invocate într-un dosar având ca obiect un recurs ale cărui motive au fost constatate ca neputând a fi încadrate în cele prevăzute de art. 488 C. proc. civ., fapt ce a determinat anularea acestuia, potrivit art. 493 alin. (5) din cod.

Aceasta, întrucât încadrarea motivelor de recurs în cele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ. este o cerinţă impusă de caracterul de cale extraordinară de atac a recursului, prin intermediul căreia pot fi deduse judecăţii doar criticile menţionate expres la alin. (1) pct. 1-8 al articolului.

În raport de aceste obligaţii legale ale fiecărei părţi, de încadrare a motivelor de recurs în cerinţele şi cazurile prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., se reţine că prin textul a cărui neconstituţionalitate se invocă, cuprins la art. 493 alin. (5) din cod, se reglementează procedura prin care urmează a se constata nulitatea respectivelor motive.

În acelaşi timp, recurentul a avut posibilitatea să depună în scris punctul său de vedere în legătură cu neîncadrarea criticilor, astfel încât nu se poate susţine că dreptul său de apărare ar fi fost încălcat doar prin aceea că nu a expus şi oral, în faţa instanţei, argumentele pentru care considera neincidentă sancţiunea nulităţii.

Raportând, aşadar, condiţiile de admisibilitate ale cererii de sesizare a Curţii Constituţionale la cerinţele prevăzute la art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, se observă că solicitarea de sesizare cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (5) teza I din această lege şi art. 493 alin. (5) C. proc. civ. nu sunt îndeplinite.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 91 A din 21 ianuarie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Respinge cererea de intervenţie formulată de E. în interesul recurentului.

Fără cale de atac.

Respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (5) teza I din Legea nr. 47/1992, republicată şi art. 493 alin. (5) C. proc. civ.

Cu recurs în termen de 48 de ore de la pronunţare.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14 octombrie 2020.