Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2046/2020 AI generated

Cassation annulled for reiterating appeal arguments without articulating valid grounds of illegality under the Code of Civil Procedure

Case Number Decizia nr. 2046/2020
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice annulled the appellant’s appeal without reference, leaving the lower court’s judgment in force; the appellant, a company in insolvency proceedings, had sought a judgment in lieu of an authentic sale-purchase agreement for a land parcel, which was dismissed at both the first-instance and appellate levels for lack of passive procedural standing of the defendant. The Supreme Court determined that the appeal failed to meet the statutory requirements for cassation because it merely reiterated arguments and factual assertions previously rejected by the Court of Appeal, rather than articulating valid grounds of illegality against the specific reasoning of the attacked decision. The decision was grounded in Article 493(5) in conjunction with Article 488 of the Code of Civil Procedure, establishing that a recall of prior arguments or a challenge to factual findings does not constitute a valid basis for cassation when it fails to identify a specific legal error among the exhaustive grounds listed in the code.

Legislator headnote

AI generated

art. 499 din Legea nr. 134/2010, art. 1669 C. civ, art. 1699 C. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 488 C. proc. civ, art. 493 alin. (3) C. proc. civ; Cassation annulled for reiterating appeal arguments without articulating valid grounds of illegality under the Code of Civil Procedure: , reclamanta şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 1244, art. 1270, art. 1279, art. 1179, art. 1516 alin. (2) pct. 3 şi art. 1669 C. civ., art. 148-151, art. 194 -195 C. proc. civ.

Keywords

AI generated
grounds for cassation Civil Procedure Code standing to appeal statutory basis factual grounds annulment proceedings

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 14 octombrie 2020

asupra cauzei de faţă, prin raportare la dispoziţiile art. 499 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Făget la 27 august 2018, A. S.R.L., în insolvenţă, sub supravegherea administratorului judiciar Cabinet de Insolvenţă B. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul C., în calitate de împuternicit al numitei D., pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic de contract de vânzare-cumpărare având ca obiect terenul situat în comuna Gărâna, judeţul Caras Severin, identificat în CF nr. x, nr. top. x, în suprafaţă de 8632 mp.

În drept, reclamanta şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 1244, art. 1270, art. 1279, art. 1179, art. 1516 alin. (2) pct. 3 şi art. 1669 C. civ., art. 148-151, art. 194 -195 C. proc. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 763 din 8 noiembrie 2018, Judecătoria Făget a admis excepţia necompetenţei sale materiale. A declinat competenţa de soluţionare a cauzei, având ca obiect hotărâre care să ţină loc de act authentic, în favoarea Tribunalului Timiş.

2. Sentinţa pronunţată de tribunal

Prin sentinţa nr. 164 din 19 februarie 2019, Tribunalul Timiş, secţia I civilă a respins cererea de chemare în judecată ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

3. Decizia pronunţată de curtea de apel

Soluţia primei instanţe a fost menţinută de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, prin decizia nr. 229 din 7 noiembrie 2019, prin care s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei tribunalului.

4. Calea de atac a recursului exercitată în cauză

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta A. S.R.L. prin administrator judiciar Cabinet de Insolvenţă B., susţinând că în cauză sunt îndeplinite condiţiile legale pentru pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare privind capacitatea părţilor, consimţământul, obiectul şi cauza, situaţie faţă de care instanţa de apel trebuia să aprecieze că cererea sa este întemeiată şi să pronunţe o astfel de hotărâre, în condiţiile art. 1699 C. civ.

A arătat că şi-a îndeplinit obligaţia de plată a avansului în cuantum de 97.500 euro (aşa cum rezultă din actul adiţional din 24 martie 2011), care nu i-a fost restituit, promitentul-vânzător este proprietarul bunului, iar promitentul-cumpărător este capabil de a dobândi terenul.

A precizat că interesul în formularea acţiunii rezultă şi din faptul că se află în procedura de reorganizare, cu desfăşurarea activităţii sub supravegherea administratorului judiciar şi al judecătorului sindic, în cadrul dosarului nr. x/2013 aflat pe rolul Tribunalului Ilfov, iar perfectarea în formă autentică este absolut necesară în vederea continuării proiectului eolian, aspect invocat şi în modificarea şi prelungirea planului de reorganizare, conform sentinţei nr. 2066/20 iulie 2017.

Recurenta a mai susţinut că în mod greşit instanţa de apel a admis excepţia calităţii procesuale pasive a pârâtului C., deşi prin procura dată de D., are drept ca în numele acesteia să participe la dezbaterea succesiunii şi ca în numele acesteia să vândă proprietăţile imobiliare nr. top. x din CF nr. x, este autorizat să efectueze toate demersurile legale pentru a realiza vânzarea acestor proprietăţi, să încaseze sumele de bani aferente preţurilor de vânzare, să achite toate taxele şi impozitele aferente şi să semneze toate documentele cerute în acest scop.

În drept au fost invocate dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În cauză nu s-a formulat întâmpinare.

5. Procedura derulată în faţa Înaltei Curţi

Învestită cu soluţionarea căii de atac, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, prin rezoluţia din 11 februarie 2020, a dispus ca, după efectuarea procedurilor de comunicare, să se întocmească raportul asupra admisibilităţii, în principiu, a recursului.

Prin raportul din 9 iunie 2020, s-a reţinut că redactarea motivelor de recurs ridică o problemă de încadrare a criticilor formulate în cazurile de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., cu consecinţa sancţiunii prevăzute de art. 493 alin. (5) din cod.

Completul de filtru C3, constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus comunicarea acestuia părţilor, pentru depunerea punctelor de vedere, în acord cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din cod.

La 30 iunie 2020, s-a înregistrat punctul de vedere la raport formulat de recurentă, prin care s-a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanţei de apel.

Pornind de la prezentarea unor consideraţii teoretice privind promisiunea de vânzare, recurenta a prezentat situaţia de fapt.

Referitor la decizia a cărei casare s-a solicitat, a arătat că au fost îndeplinite condiţiile legale pentru pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act de vânzare-cumpărare, considerând astfel, prin prisma dispoziţiilor legale incidente, cererea sa fiind întemeiată.

A susţinut că, atât instanţa de fond cât şi cea de apel, au admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului C., contrar celor reţinute prin procura prin care a fost împuternicit de către D..

Prin rezoluţia din 14 iulie 2020, s-a stabilit termen pentru soluţionarea recursului, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., la 14 octombrie 2020, în camera de consiliu, fără citare părţi.

II. Considerentele Înaltei Curţi

Analizând recursul, Înalta Curte constată următoarele:

Art. 493 alin. (5) C. proc. civ. stipulează că în cazul în care completul este în unanimitate de acord că motivele de casare invocate şi dezvoltarea lor nu se încadrează în cele prevăzute la art. 488 din cod, anulează recursul printr-o decizie motivată, pronunţată fără citarea părţilor, care nu este supusă niciunei căi de atac.

În speţa dedusă judecăţii, se constată că motivele de recurs, deşi circumscrise pct. 8, nu pot fi încadrate în niciun motiv din cele prevăzute la art. 488 C. proc. civ.

Aceasta întrucât recursul preia apărări formulate în etapa procesuală anterioară, asupra cărora au fost date dezlegări de către instanţa de apel.

Astfel, în raport de considerentele instanţei de apel legate de calitatea procesuală pasivă a părţii care a fost chemată în judecată în calitate de pârât, se constată că susţinerile din memoriul de recurs, fără să combată respectivele considerente, reiterează aspecte asupra cărora instanţa de apel deja s-a pronunţat.

Se reţine, ca atare, că susţinerile din recurs privind modalitatea în care instanţa de apel a apreciat asupra excepţiei calităţii procesuale pasive sunt identice cu cele de apel, reiterarea acestora în recurs nefiind permisă câtă vreme nu aduc un element de noutate care să atragă incidenţa uneia din ipotezele reglementate de art. 488 C. proc. civ.

Ignorând faptul că obiectul recursului îl constituie decizia care a fost fundamentată pe anumite considerente în adoptarea soluţiei, recurenta nu a criticat în niciun fel hotărârea atacată, prin reiterarea motivelor de apel făcând abstracţie de judecata în faţa curţii de apel.

Se constată, totodată, că motivele de recurs prin care se expun chestiuni privind îndeplinirea condiţiilor de pronunţare a unei hotărâri care să ţină loc de contract de vânzare-cumpărare, faţă de soluţia atacată (aceea de menţinere a sentinţei tribunalului prin care a fost respinsă acţiunea ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă) exced cadrului procesual.

De asemenea, aspectele evidenţiate în recurs distinct de cele care reiterează motivele de apel reprezintă chestiuni de netemeinicie prin care se pretinde că recurenta este grav prejudiciată urmare a constatărilor de fapt reţinute prin hotărârea atacată.

Se constată, în aceste condiţii, că recurenta nu a dedus judecăţii critici care să se încadreze în motivele de casare prevăzute limitativ la pct. 1-8 ale art. 488 C. proc. civ., aspectele legate de situaţia de fapt neputând face obiect al recursului.

O astfel de modalitate de redactare a memoriului de recurs nu se circumscrie exigenţelor art. 488 C. proc. civ., care presupun ca în calea de atac a recursului să fie formulate critici de nelegalitate împotriva dezlegărilor instanţei de apel.

Prin urmare, văzând dispoziţiile art. 493 alin. (5) coroborate cu cele ale art. 488 C. proc. civ. şi cum nu au fost identificate motive de ordine publică, se va anula calea de atac, aceasta fiind exercitată în asemenea condiţii procedurale încât nu este posibilă examinarea sub vreun aspect de nelegalitate a deciziei atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. prin administrator judiciar Cabinet de Insolvenţă B. împotriva deciziei nr. 229 din 7 noiembrie 2019 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14 octombrie 2020.