Inadmissibility of cassation appeal for failure to articulate specific grounds of illegality in tax withholding liability case

Şedinţa publică din data de 14 octombrie 2020

asupra cauzei de faţă, prin raportare la dispoziţiile art. 499 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Zalău la 10 decembrie 2015, Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj Napoca, în nume propriu şi în numele Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Sălaj şi a Statului Român, reprezentat prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a solicitat, în contradictoriu cu A., ca pe calea acţiunii în răspundere civilă delictuală, pârâtul să fie obligat să plătească suma de 500.879 RON reprezentând debite cu stopaj la sursă neachitate, cu accesoriile aferente, în condiţiile arătate în procesul-verbal nr. x din 5 martie 2010 întocmit de Activitatea de Inspecţie Fiscală din cadrul AJFP Sălaj.

În drept, reclamanta s-a prevalat de dispoziţiile art. 1349 coroborate cu cele ale art. 1381 C. civ., precum şi de art. 119, art. 120 şi art. 1201 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Prin sentinţa civilă nr. 1302 din 18 iulie 2016, Judecătoria Zalău a admis excepţia de necompetenţă materială, invocată de pârât. A declinat competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată în favoarea Tribunalului Sălaj, potrivit criteriului valoric reglementat prin art. 94 alin. (1) lit. k) C. proc. civ.

2. Sentinţa pronunţată de tribunal

Tribunalul Sălaj, secţia civilă, prin sentinţa nr. 1776 din 22 decembrie 2016, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului. A admis cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu pârâtul A. pe care l-a obligat la plata, în favoarea reclamantei, a sumei de 500.879 RON, asupra căreia se calculează majorări de întârziere de la scadenţă şi până la achitarea efectivă a debitului restant, potrivit art. 119, art. 120 şi art. 1201 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003.

3. Decizia pronunţată de curtea de apel

Soluţia primei instanţe a fost menţinută de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă, prin decizia nr. 271 din 22 noiembrie 2019, prin care s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârât împotriva sentinţei tribunalului.

4. Calea de atac a recursului exercitată în cauză

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul A., arătând că fapta ilicită identificată este aceea a inacţiunii de a nu lua măsurile necesare pentru a efectua virarea sumelor aferente reţinerilor la sursă şi că acest aspect al situaţiei invocată de instanţa de fond şi preluat fără rezerve de către instanţa de apel nu a fost supus discuţiei părţilor. A menţionat că acţiunile proprii au fost în fapt multiple, continue, pe durata întregii perioade de referinţă şi pe durata întregului mandat de administrator.

Recurentul a susţinut că fiscul a datorat societăţii sume de bani importante, rezultate din sentinţe definitive şi irevocabile, pe care a refuzat să le aplice sau le-a aplicat incomplet, ceea ce a presupus coordonarea proprie, cu efort, a acţiunilor.

Astfel, prin demers propriu, în anul 2003, a fost oferit şi constituit ca garanţie imobiliară, un imobil pentru realizarea unei convenţii de eşalonare a tuturor debitelor societăţii de la acea vreme, conform Ordonanţei Guvernului nr. 40/2002. Bunul a fost evaluat ulterior la o valoare de cca. 1,20 mil., în condiţiile în care debitul total al societăţii nu depăşea 0,4 mil. euro. Cu toate acestea, respectivul imobil nu a fost supus executării silite, deşi există o ipotecă asupra acestuia (dosar nr. x/2013).

În continuare, recurentul s-a referit la expertiza întocmită de conf. dr. B.. care a pus în aplicare, în conformitate cu reglementările fiscale în materie, sentinţele judecătoreşti existente, suma rezultată depăşind cu cca. 165.000 RON sumele datorate de către C., cu titlu de reţineri la sursă.

A solicitat, pentru aceste motive, admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi, reţinând cauza spre soluţionare, schimbarea sentinţei tribunalului, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin întâmpinarea formulată de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj Napoca - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Sălaj, în reprezentarea Agenţiei Naţionale de Administrate Fiscală pentru Statul Român s-a solicitat, în principal, admiterea excepţiei nulităţii recursului, iar în subsidiar, respingerea acestuia, ca nefondat.

Excepţia nulităţii recursului a fost invocată prin prisma dispoziţiilor art. 486 alin. (1) şi a celor ale art. 489 C. proc. civ., cu trimitere la art. 488 din cod, respectiv pentru nemotivarea şi nesemnarea cererii.

Pe fondul cauzei, intimata - reclamantă a arătat, cu privire la fapta ilicită, că instanţa de apel a reţinut, în mod întemeiat, că potrivit procesului-verbal necontestat de pârât, obligaţiile cu reţinere la sursă datorate de S.C. C. S.R.L. la data de 31 decembrie 2009, nevirate în termen, sunt în cuantum de 500.879 RON.

A mai arătat că din dosarul penal nr. x/2013 a rezultat că recurentul, în calitate de administrator, era singurul care avea deplină putere de decizie asupra acţivităţii societăţii, controla rulajul banilor, cât şi celelalte acte de administrare, iar prin conduita sa de a nu lua măsuri pentru a efectua virarea sumelor, a determinat producerea unui prejudiciu bugetului consolidat.

Cu privire la susţinerea recurentului că nu există prejudiciu (invocată şi în faţa instanţei de apel), potrivit raportului de expertiză, intimata - reclamantă a considerat că în mod corect curtea de apel a reţinut că respectivul raport nu poate fi valorificat în prezentul demers judiciar.

Urmare a comunicării întâmpinării, recurentul a depus răspuns la aceasta, prin care considerat ca fiind motivat demersul judiciar, urmând a fi respinsă excepţia invocată.

În continuare a făcut referire, pe larg, la condiţiile ce se cer a fi întrunite cumulativ, în conformitate art. 998-999 C. civ., pentru antrenarea răspunderii civile delictuale.

5. Procedura derulată în faţa Înaltei Curţi

Învestită cu soluţionarea căii de atac, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, prin rezoluţia din 4 martie 2020, a dispus ca, după efectuarea procedurilor de comunicare, să se întocmească raportul asupra admisibilităţii, în principiu, a recursului.

Prin raportul din 9 iunie 2020, constatându-se îndeplinită cerinţa semnării cererii, s-a reţinut că redactarea motivelor de recurs ridică o problemă de încadrare a criticilor formulate în cazurile de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., cu consecinţa sancţiunii prevăzute de art. 493 alin. (5) din cod.

Completul de filtru C3, constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus comunicarea acestuia părţilor, pentru depunerea punctelor de vedere, în acord cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din cod.

Nu s-au depus puncte de vedere la raport, iar prin rezoluţia din 7 iulie 2020, s-a stabilit termen pentru soluţionarea recursului, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., la 14 octombrie 2020, în camera de consiliu, fără citare părţi.

II. Considerentele Înaltei Curţi

Analizând recursul, Înalta Curte constată următoarele:

Art. 493 alin. (5) C. proc. civ. stipulează că în cazul în care completul este în unanimitate de acord că motivele de casare invocate şi dezvoltarea lor nu se încadrează în cele prevăzute la art. 488 din cod, anulează recursul printr-o decizie motivată, pronunţată fără citarea părţilor, care nu este supusă niciunei căi de atac.

În speţa dedusă judecăţii, se constată că motivele de recurs nu au fost circumscrise niciunui motiv din cele prevăzute la art. 488 C. proc. civ., recurentul limitându-se a face referiri la situaţia de fapt şi la aspecte, precum existenţa unui raport de expertiză şi a unei garanţii imobiliare, prin care tinde a demonstra că nu are de plată suma stabilită în sarcina sa.

Afirmaţia potrivit căreia instanţa de apel n-ar fi pus în discuţia părţilor împrejurarea că fapta ilicită ar fi constat într-o inacţiune nu îmbracă forma unei critici de nelegalitate care să fie adusă deciziei din apel, câtă vreme acest aspect se regăsea în chiar motivarea acţiunii de primă instanţă, făcuse obiect de analiză la fond şi fixase limitele judecăţii în apel în cadrul devoluţiunii determinate de exercitarea căii de atac.

Ca atare, invocarea încălcării principiului contradictorialităţii este una pur formală, fără să respecte exigenţele unei critici de nelegalitate care să facă posibil controlul în calea extraordinară de atac a recursului.

Se reţine, în aceste condiţii, că recurentul nu a dedus judecăţii critici care să se încadreze în motivele de casare prevăzute limitativ la pct. 1-8 ale art. 488 C. proc. civ.

O astfel de modalitate de redactare a memoriului de recurs nu se circumscrie exigenţelor art. 488 C. proc. civ., care presupun ca în calea de atac a recursului să fie formulate critici de nelegalitate împotriva dezlegărilor instanţei de apel.

Prin urmare, văzând dispoziţiile art. 493 alin. (5) coroborate cu cele ale art. 488 C. proc. civ. şi cum nu au fost identificate motive de ordine publică, se va anula calea de atac, aceasta fiind exercitată în asemenea condiţii procedurale încât nu este posibilă examinarea sub vreun aspect de nelegalitate a deciziei atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de A. împotriva deciziei nr. 271 din 22 noiembrie 2019 a Curţii de Apel Cluj, secţia I civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14 octombrie 2020.