Territorial competence for annulment of disciplinary sanction: private order competence and waiver by failure to raise exception

Şedinţa publică din data de 14 octombrie 2020

asupra conflictului de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti la 19 iunie 2019, A. a solicitat, în contradictoriu cu societatea B. S.A., anularea Hotărârii nr. 2 din 13 martie 2019 adoptată de Comisia de Disciplină şi Etică a FRF în cauza nr. 2/CD/2019, cu consecinţa exonerării reclamantului de la obligaţiile de plată stabilite prin hotărârea atacată, în mod nelegal şi netemeinic.

2. Hotărârile care au generat conflictul de competenţă:

2.1. Prin sentinţa nr. 11467 din 21 noiembrie 2019, Judecătoria sectorului 2 Bucureşti, secţia civilă a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată din oficiu şi, în consecinţă, a declinat judecarea cererii, având ca obiect anulare act, în favoarea Judecătoriei Craiova.

S-a constatat, în raport de obiectul cererii de chemare în judecată, că nefiind vorba despre bunuri sau drepturi cu privire la care părţile ar putea să dispună, competenţa teritorială are un caracter absolut.

S-a observat că pârâta are sediul în Craiova şi că părţile nu au ales competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti.

Deşi organul care a adoptat hotărârea atacată se află în circumscripţia Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti, instanţa a constatat că nu există nicio normă care să stabilească competenţa în favoarea instanţei de la sediul respectivului organ, în condiţiile în care nu a fost chemat în judecată.

Făcând trimitere la dispoziţiile art. 2 alin. (6) din Legea nr. 551/2004 şi reţinând că normele de drept comun sunt prevăzute în art. 107 şi următ. C. proc. civ., a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea instanţei de la sediul pârâtei.

2.2. Prin sentinţa nr. 6242 din 5 august 2020, Judecătoria Craiova, secţia civilă a admis excepţia necompetenţei teritoriale. A declinat competenţa de soluţionare a cauzei către Judecătoria sector 2 Bucureşti. În baza art. 133 alin. (2) C. proc. civ. a constatat ivit conflictul negativ de competenţă. În baza art. 134 C. proc. civ. a înaintat dosarul către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea acestuia.

S-a reţinut, în esenţă, prins prisma art. 130 alin. (3) C. proc. civ., că întrucât excepţia de necompetenţă nu a fost invocată de către pârâtă, instanţa iniţial sesizată este competentă, în acest sens fiind şi dispoziţiile deciziei Înaltei Curţi nr. 31/2019.

Mai mult, raportat la obiectul cererii de chemare în judecată, s-a observat că deşi, iniţial, reclamantul a înţeles a se judeca în contradictoriu cu B. S.A., ulterior, la cererea sa, a fost introdusă în cauză Federaţia Română de Fotbal, astfel încât Judecătoria sector 2 Bucureşti este competentă teritorial, faţă de dispoziţiile art. 2 alin. (6) din Legea nr. 551/2004 coroborate cu cele ale art. 131 C. proc. civ.

II. Considerentele Înaltei Curţi

Înalta Curte, competentă să soluţioneze conflictul conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti, în considerarea argumentelor ce succed:

Cererea de chemare în judecată care a generat dezânvestirile reciproce ale instanţelor este o acţiune în anulare, pentru a cărei soluţionare nu a fost instituită o competenţă teritorială exclusivă.

Necompetenţa este de ordine publică în situaţiile expres prevăzute de art. 129 alin. (2) C. proc. civ., respectiv când sunt încălcate normele privind competenţa generală a instanţelor judecătoreşti, competenţa materială şi competenţa teritorială exclusivă, când procesul este de competenţa unei alte instanţe de acelaşi grad şi părţile nu o pot înlătura. În toate celelalte cazuri, art. 129 alin. (3) prevede că necompetenţa este de ordine privată.

Potrivit dispoziţiilor art. 130 C. proc. civ., excepţia necompetenţei se invocă în mod diferit, în funcţie de forma necompetenţei, respectiv de caracterul de ordine publică sau privată al normei de competenţă încălcate.

În cauză, devin incidente prevederile art. 130 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora "necompetenţa de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe".

Aceasta întrucât, faţă de obiectul învestirii instanţei, constând în acţiune în anularea Hotărârii nr. 2 din 13 martie 2019 adoptată de Comisia de Disciplină şi Etică a FRF, competenţa nu era una cu caracter absolut, ci competenţa de drept comun, determinată conform art. 107 C. proc. civ.

Or, în speţă, pârâta nu a invocat excepţia necompetenţei teritoriale a instanţei.

Pentru toate aceste considerente, având în vedere că reclamantul a introdus cererea de chemare în judecată la Judecătoria sectorului 2 Bucureşti, în faţa căreia nu a fost invocată de către pârâtă excepţia necompetenţei teritoriale, regulatorul de competenţă va fi pronunţat în favoarea acesteia.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 14 octombrie 2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.