Inadmissibility of revision against a prior dismissal of revision and abuse of procedural rights via stereotypical filings

Şedinţa publică din data de 14 octombrie 2020

asupra cererii constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Prin decizia nr. 1309 din 25 iunie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de A. împotriva deciziei nr. 52 din 15 ianuarie 2020 a instanţei supreme.

2. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire A..

3. Procedura derulată în faţa Înaltei Curţi

Prin rezoluţia din 8 septembrie 2020 s-a fixat termen de judecată la 14 octombrie 2020, în şedinţă publică, cu citare părţi, în vederea discutării admisibilităţii cererii de revizuire.

II. Considerentele Înaltei Curţi

Analizând cererea de revizuire, Înalta Curte constată că aceasta nu este admisibilă, în considerarea argumentelor ce succed:

Prin dispoziţiile art. 10 alin. (1) C. proc. civ., legiuitorul a impus în sarcina părţilor îndeplinirea actelor de procedură în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege sau judecător.

Prin urmare, revine persoanei interesate obligaţia de a sesiza jurisdicţia competentă, în condiţiile legii procesual civile, aceeaşi pentru subiecţii de drept aflaţi în situaţii identice.

Aceleaşi exigenţe exclud examinarea în fond a unei cereri sau căi de atac exercitate în alte condiţii decât cele determinate de dreptul intern prin legea procesuală.

Din dispoziţiile C. proc. civ. rezultă că, între alte condiţii ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea oricărei căi de atac, este şi cea privind existenţa unei hotărâri determinate ca atare de lege susceptibilă a fi supusă controlului judiciar pe această cale.

Se reţine, însă, că decizia atacată nu este supusă niciunei căi de atac, conform art. 513 alin. (5) C. proc. civ., fiind pronunţată în soluţionarea unei cereri de revizuire promovate împotriva unei decizii prin care s-a respins, ca inadmisibilă, o altă cerere de revizuire.

Sintagma folosită de legiuitor cuprinde atât căile de atac ordinare, cât şi pe cele extraordinare, din modul în care este redactat textul rezultând că legea nu face nicio distincţie între acestea.

Or, unde legea nu distinge, nici judecătorul nu poate face vreo distincţie (ubi lex non distinguet, nec nos distinguere debemus).

Totodată, din formularea art. 509 C. proc. civ., text care reglementează calea extraordinară de atac a revizuirii, reiese că enumerarea categoriilor de hotărâri ce pot fi atacate este limitativă, nepermiţând exercitarea respectivei căi extraordinare de atac şi împotriva altor hotărâri.

Întrucât recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalităţii, cererea de revizuire urmează a fi respinsă, ca inadmisibilă.

În cauză, se observă şi incidenţa dispoziţiilor art. 12 alin. (1) C. proc. civ. potrivit cărora "drepturile procesuale trebuie exercitate cu bună-credinţă, potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege şi fără a se încălca drepturile procesuale ale altei părţi".

Exercitarea unui drept subiectiv civil cu încălcarea principiilor exercitării sale, cu nesocotirea legii şi a moralei, cu rea-credinţă şi cu depăşirea limitelor sale, se circumscrie noţiunii de abuz de drept.

Se înscrie în sfera abuzului de drept procesual demersul părţii care urmăreşte, prin exercitarea drepturilor sale procesuale, îndeplinirea unor obiective aflate în disonanţă cu scopul procesului, care constă în soluţionarea justă şi cu celeritate a cauzelor.

Se constată astfel că revizuentul A. are un număr foarte mare de cauze înregistrate pe rolul Înaltei Curţi (1230 la data judecării prezentei cereri), stereotip şi inform redactate, care nu urmăresc să deducă judecăţii drepturi disputate, faţă de soluţiile pronunţate în toate aceste dosare de constatare a nulităţii ori a inadmisibilităţii căilor de atac. Atare cereri, private de elementele de fapt şi de drept necesare şi esenţiale pentru asigurarea unei minime discipline procesuale, nu pot fi reţinute decât ca fiind rezultatul exercitării abuzive a drepturilor procesuale.

În acest context, având în vedere prevederile art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. civ., care reglementează posibilitatea sancţionării faptei de a introduce, cu rea-credinţă, cereri principale, accesorii, adiţionale sau incidentale, precum şi pentru exercitarea unei căi de atac vădit netemeinice, urmează a aplica revizuentului o amendă judiciară în cuantum de 1.000 RON.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de A. împotriva deciziei nr. 1309 din 25 iunie 2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.

Fără cale de atac.

Aplică revizuentului amenda judiciară în cuantum de 1.000 RON, conform art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. civ.

Cu drept de reexaminare în 15 zile de la comunicarea hotărârii în ceea ce priveşte amenda judiciară.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 octombrie 2020.