Reclamation of Expropriated Cooperative Land: Cassation Appeal Dismissed

Şedinţa publică din data de 4 februarie 2021

Asupra recursului dedus judecăţii, reţine următoarele:

1. Obiectul cauzei

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului Arad, secţia I civilă la 26 februarie 2019, sub nr. x/2019, reclamanta A. Arad a chemat în judecată pe pârâţii Municipiul Arad prin Primar şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Public prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara prin Administraţia Finanţelor Publice Arad, solicitând:

1. să se constate că, urmare a plăţii contravalorii acestora, reclamanta a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilelor constând în teren intravilan, din următoarele cărţi funciare:

- C.F. nr. x Arad nr. top. x-23 l/a/1/1/23 ]/b/7/1, teren în suprafaţă de 594 mp de la adresa din Arad, B-dul x nr. 43-43/a;

- C.F. nr. x Arad nr. top. x, 231/b/7/2, teren în suprafaţă de 399 mp de la adresa din Arad, str. x;

- C.F. nr. xI Arad nr. top. xb/6/2, teren în suprafaţă de 171 mp de Ia adresa din Arad. B-dul x, nr. 43/13;

- C.F. nr. x Arad nr. top. xb/6/l, teren în suprafaţă de 261 mp de la adresa din Arad, str. x;

- C.F. nr. x Arad nr. top. xb/6/1/2, teren în suprafaţă de 66 mp de la adresa din Arad, str. x;

- C.F. nr. x Arad nr. top. x, teren în suprafaţă de 277 mp de la adresa din Arad, B-dul x nr. 43.

2. obligarea pârâtului la restituirea în natură, către reclamantă, a imobilelor descrise mai sus;

3. radierea dreptului de proprietate al pârâtului şi intabularea dreptului de proprietate al reclamantei asupra imobilelor, constând în teren intravilan, din cărţile funciare de la pct. I.

4. îndrumarea Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Arad să efectueze în cărţile funciare mai sus menţionate transferul dreptului de proprietate asupra terenurilor, în baza sentinţei definitive.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 555, art. 557, art. 563 şi art. 566 C. civ.

Pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara -Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Arad, în reprezentarea Statului Român, a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii în revendicare.

Prin întâmpinare, pârâtul Municipiul Arad prin Primar a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, tardivitatea cererii de radiere a dreptului de proprietate a Statului Român din cărţile funciare a imobilelor ce fac obiectul litigiului, prin prisma prescripţiei dreptului de rectificare a cărţilor funciare menţionate în cererea de chemare în judecată.

2. Hotărârea Tribunalului Arad, secţia I civilă

Prin sentinţa nr. 139 din 4 iunie 2019, Tribunalul Arad, secţia I civilă a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Municipiului Arad prin Primar, invocată prin întâmpinare şi analizată cu prioritate, şi a respins acţiunea civilă în revendicare formulată de reclamanta A. Arad.

3. Hotărârea Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă

Prin decizia nr. 18 din 30 ianuarie 2020, Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă a respins apelul exercitat de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii intimaţi Municipiul Arad prin Primar şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Arad, împotriva sentinţei nr. 139 din 4 iunie 2019, pronunţată de Tribunalul Arad, secţia I civilă.

4. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă, a declarat recurs reclamanta A., întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În cuprinsul cererii de recurs, recurenta arată că instanţa de apel a respins apelul cu motivarea că plata despăgubirilor către persoanele expropriate nu conferă un drept de proprietate, deşi recurenta nu a invocat niciunul dintre modurile de dobândire a proprietăţii reglementate de C. civ.

Cu toate că nu există o prevedere legală expresă care să se aplice strict situaţiei juridice relevate de recurentă, toate prevederile legale invocate în etapele procesuale anterioare conduc la admiterea cererii de intabulare a dreptului său de proprietate asupra terenurilor din litigiu.

Susţine că decretele de expropriere nr. 84/1976 şi nr. 519/1978 au fost emise când era în vigoare Legea nr. 58/1974 privind sistematizarea teritoriului şi localităţilor urbane şi rurale (aplicabilă şi organizaţiilor cooperatiste) şi care, la art. 30, prevedea că dobândirea terenurilor cuprinse în perimetrul construibil al localităţilor urbane şi rurale se putea face numai prin moştenire legală, fiind interzisă înstrăinarea sau dobândirea prin acte juridice a acestor terenuri. Prin urmare, în baza decretelor de expropriere sau a Decretului nr. 244/1955, în condiţiile legislative ale anilor 1970, recurenta putea dobândi doar dreptul de folosinţă asupra terenului aferent construcţiilor expropriate şi demolate.

Învederează că, desi i-a fost transmisă doar folosinţa terenului aferent construcţiilor expropriate şi demolate, pentru că legea nu permitea obţinerea proprietăţii asupra terenului, în fapt, recurenta a plătit foştilor proprietari despăgubiri, reprezentând contravaloarea terenului.

Arată că, prin Hotărârea nr. 834/1991 privind stabilirea şi evaluarea unor terenuri deţinute de societăţile comerciale cu capital de stat, care au fost privatizate în baza Legii nr. 58/1991, s-au emis certificate de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor necesare desfăşurării obiectului lor de activitate, operând transferul dreptului de proprietate de la stat la aceste societăţi comerciale, fără plata contravalorii terenurilor.

Mai arată că, prin Legea nr. 18/1991 s-a reglementat transmiterea dreptului de proprietate asupra terenurilor intravilane de la stat către persoanele fizice care le foloseau cu diferite titluri, inclusiv transmiterea dreptului de proprietate asupra terenurilor trecute în proprietatea statului în baza art. 30 din Legea nr. 58/1974. În această din urmă situaţie, s-a recunoscut că, şi după apariţia Legii nr. 58/1974, în cazul înstrăinării unor imobile, preţul de vânzare includea nu numai valoarea construcţiei, ci şi valoarea terenului, deşi acesta trecea în proprietatea statului.

Susţine că, prin Legea nr. 231/2018 s-a modificat art. 24 alin. (3) al Legii nr. 18/1991, în sensul că terenurile situate în intravilanul localităţilor, aferente construcţiilor edificate de fostele cooperative de producţie, asociaţii economice intercooperatiste şi cooperative de consum, se înscriu în proprietatea actualilor deţinători, cu îndeplinirea unor condiţii, printre care nu se găseşte cea a plăţii contravalorii terenurilor, iar acest act normativ a fost invocat de recurentă în faţa primei instanţe, prin răspunsul la întâmpinare, nu numai în apel, cum eronat a reţinut instanţa de apel.

Învederează că Legea nr. 231/2018 nu este aplicabilă în cauză, întrucât cooperativele meşteşugăreşti, precum recurenta, nu se regăsesc printre fostele forme de cooperative expres enumerate în lege.

În ceea ce priveşte Legea nr. 1/2005 a cooperaţiei, respectiv art. 107 alin. (1) şi (2) din lege, articol reţinut de ambele instanţe în motivarea soluţiilor de respingere a cererii sale, recurenta precizează că aceste prevederi legale nu sunt aplicabile în cauză, întrucât reglementează regimul juridic al "terenurilor transmise în folosinţă pe durată nedeterminată şi fără plată în vederea realizării de construcţii pentru activitatea organizaţiilor cooperaţiei de consum şi meşteşugăreşti, precum şi a asociaţiilor cooperatiste", or, recurentei, terenurile i-au fost transmise în folosinţă pe durată nedeterminată, în vederea edificării unor construcţii, dar cu plata contravalorii terenurilor expropriate, motiv pentru care Legea nr. 1/2005 nu este incidentă în cauză.

În concluzie, recurenta reclamantă arată că instanţa de apel, pe de o parte, a aplicat greşit normele de drept material, iar, pe de altă parte, nu a soluţionat cererea dedusă judecăţii cu aplicarea prevederilor art. 5 alin. (3) C. proc. civ.

5. Procedura de filtru

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a înregistrat dosarul ca recurs şi a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a acestuia.

Completul de filtru nr. 8, constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus, prin rezoluţia din 28 septembrie 2020, comunicarea raportului către părţi pentru ca acestea să depună puncte de vedere, conform art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Municipiul Arad prin Primar a depus punct de vedere la raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Prin încheierea din 12 noiembrie 2020, pronunţată în camera de consiliu, a fost admis în principiu recursul, fiind stabilit termen în şedinţa publică din 21 ianuarie 2021 pentru soluţionarea acestuia.

6. Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât Municipiul Arad prin Primar a formulat întâmpinare la recursul părţii adverse, solicitând respingerea acestuia ca nefondat.

Arată că motivul de recurs privind neaplicarea prevederilor art. 107 din Legea nr. 1/2005 este nefondat, în condiţiile în care prin alin. (2) al art. 5 din Decretul nr. 84/1976 se prevede, în mod explicit, că terenurile preluate de stat prin decretul de expropriere anterior menţionat au fost transmise gratuit în folosinţa cooperativei. Sub un alt aspect, arată că, din înscrisurile depuse la dosar, reclamanta nu dovedeşte plata efectivă a despăgubirilor pentru terenurile expropriate de la persoanele înscrise în tabelul anexă la Decretul nr. 84/1976, iar prevederile art. 107 din Legea nr. 1/2005 se referă la terenuri aflate în folosinţa organizaţiilor cooperaţiei de consum şi meşteşugăreşti, precum şi a asociaţiilor cooperatiste care în perioada regimului comunist au fost transmise acestora pe durată nedeterminată şi fără plată, în vederea realizării de construcţii pentru activitatea organizaţiilor cooperaţiei de consum şi meşteşugăreşti, drept de folosinţă ce se transmitea de către stat acestor organizaţii în acord cu prevederile Decretului nr. 224/1955 privind reglementarea transmiterii unor bunuri imobile proprietatea statului către unităţile cooperatiste. Susţine că, potrivit prevederilor art. 107 din Legea nr. 1/2005, aceste cooperaţii pot dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor doar prin cumpărare, în funcţie de valoarea actuală a imobilelor, aspect ce rezultă şi din Decizia Curţii Constituţionale nr. 913/2009.

Învederează că recurenta susţine, în mod neîntemeiat, că terenurile ce fac obiectul cererii de chemare în judecată au fost transmise în folosinţă pe durată nedeterminată, în vederea realizării de construcţii cu plata contravalorii terenurilor expropriate şi invocă art. 5 alin. (1), (2) şi 3 din Decretul Prezidenţial nr. 84/1976, potrivit căruia terenurile expropriate nu au făcut obiectul transmiterii în proprietatea Cooperativei meşteşugăreşti A. Arad, iar obligaţia de deaspăgubire a aceleiaşi Cooperative nu se întindea şi asupra contravalorii terenurilor expropriate. Faptul că terenurile expropriate prin Decretul Prezidenţial nr. 84/1976 nu puteau face obiectul dreptului de proprietate a cooperativelor meşteşugăreşti, nefăcând obiectul plăţii de către acestea a contravalorii despăgubirilor stabilite prin procesele-verbale de evaluare efectuate cu ocazia exproprierii, rezultă şi din cuprinsul art. 3 alin. (1) şi (2) al Decretului nr. 244 din 17 iunie 1955 care stabilesc doar un drept de folosinţă asupra terenurilor în favoarea cooperativei.

Motivul de recurs vizând încălcarea dispoziţiilor art. 5 alin. (3) C. proc. civ. este nefondat, sens în care arată că instanţele de judecată au analizat cererea reclamantei prin prisma motivelor care au stat la baza demersului judiciar, dând eficienţă prevederilor legale în cauză.

Intimata-pârâtă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara -Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Arad, în reprezentarea Statului Român a formulat întâmpinare la recursul părţii adverse, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ., iar în subsididar a solicitat respingerea acestuia ca nefondat.

În susţinerea poziţiei sale procesuale, arată că art. 107 alin. (1) din Legea nr. 1/2005, text de lege invocat de recurentă, a fost declarat neconstituţional prin Decizia nr. 913/2009 a Curţii Constituţionale. Arată că, astfel, prevederea conform căreia terenurile pot fi date în folosinţă gratuită organizaţiilor cooperatiste este neconstituţională, iar recurenta ar trebui să plătească chirie sau taxă pentru concesionarea terenurilor.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate, precum şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte reţine următoarele:

În ceea ce priveşte excepţia nulităţii recursului invocată în cadrul întâmpinării, aceasta a fost constatată nefondată în cadrul procedurii de filtru, prevăzută de art. 493 C. proc. civ., considerându-se că există motive de recurs care pot fi încadrate în prevederile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., aşa cum va rezulta din analiza ce urmează.

Recurenta-reclamantă a invocat motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., argumentând faptul că instanţa de apel a reţinut că plata despăgubirilor către persoanele expropriate nu conferă un drept de proprietate, deşi recurenta nu a invocat niciunul dintre modurile de dobândire a proprietăţii reglementate de C. civ. şi, desi nu există o prevedere legală expresă care să se aplice strict situaţiei juridice relevate de recurentă, toate prevederile legale invocate în etapele procesuale anterioare conduc la admiterea cererii de intabulare a dreptului său de proprietate asupra terenurilor din litigiu.

A susţinut că, deşi i-a fost transmisă doar folosinţa terenului aferent construcţiilor expropriate şi demolate, pentru că legea nu permitea obţinerea proprietăţii asupra terenului, în fapt, a plătit foştilor proprietari despăgubiri, reprezentând contravaloarea terenului.

Se reţine că obiectul dedus judecăţii în primă instanţă, fixat prin limitele cererii de chemare în judecată, îl reprezintă acţiunea în revendicare imobiliară formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Municipiului Arad prin Primar şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara -Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Arad, întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 563 din C. civ., iar bunurile solicitate a fi restituite şi care formează obiectul material al revendicării sunt cele descrise în cererea introductivă.

Înalta Curte are în vedere că acţiunea în revendicare, ca mijloc specific de apărare a dreptului de proprietate, astfel cum este definită de doctrină şi jurisprudenţă şi consacrată în C. civ. (art. 563), este acţiunea prin care cel care se pretinde titular al dreptului de proprietate asupra unui bun, dar nu are stăpânirea materială a acestuia, îl cheamă în judecată pe cel care are stăpânirea materială a bunului, cerând instanţei de judecată să îi recunoască dreptul de proprietate şi, ca urmare a acestei recunoaşteri, să i se restituie stăpânirea materială a bunului respectiv.

Pentru a fi considerat admisibil acest mijloc juridic specific de apărare a dreptului de proprietate, reclamanta trebuie să probeze că este titulara dreptului de proprietate asupra bunului revendicat, or, în cazul de faţă, reclamanta şi-a fundamentat acest drept asupra bunurilor imobile revendicate pe împrejurarea achitării către persoanele expropriate a despăgubirilor cuprinzând preţul construcţiilor şi terenurilor.

Se reţine că, în temeiul dispoziţiilor art. 5 alin. (1), (2) şi 3 din Decretul nr. 84/1976, în scopul construirii unei unităţi mixte de prestări servicii a cooperaţiei meşteşugăreşti, se expropriază şi se trec în proprietatea statului, terenurile în suprafaţă de 1378 mp şi construcţiile aferente în suprafaţă de 611 mp, identificate potrivit planului de situaţie, iar terenurile trecute în proprietatea statului potrivit alin. (1), se transmit pe durata existenţei obiectivului ce se realizează în folosinţa Cooperativei Meşteşugăreşti A. Arad.

De asemenea, construcţiile situate pe terenurile prevăzute la alin. (2), se trec din proprietatea statului, în proprietatea Cooperativei Meşteşugăreşti A. Arad.

Dispoziţiile art. 3 din Decretul nr. 244/17.06.1955 privind reglementarea transmiterii unor bunuri imobile proprietatea statului către unităţile cooperatiste arată că, în situaţia în care pe terenurile în cauza se găsesc şi construcţii, se va transmite către unităţile cooperatiste atât folosinţa fără termen cât şi proprietatea construcţiilor, prin Hotărâre a Consiliului de Miniştri, urmând ca folosinţa fără termen a terenurilor să se transmite fără plată, iar proprietatea construcţiilor să se transmite cu plată, pe baza evaluării construcţiilor ce se va face potrivit instrucţiunilor Ministrului Finanţelor.

Prin urmare, dreptul de proprietate asupra terenurilor expropriate aparţine Statului Român şi nu reclamantei, plata despăgubirilor neputându-i conferi acesteia un drept de proprietate, în lipsa unui text legal care să dispună în acest sens.

Potrivit dispoziţiilor art. 557 alin. (1), alin. (2) C. civ., dreptul de proprietate se poate dobândi, în condiţiile legii, prin convenţie, moştenire legală sau testamentară, accesiune, uzucapiune, ca efect al posesiei de bună-credinţă în cazul bunurilor mobile şi al fructelor, prin ocupaţiune, tradiţiune, precum şi prin hotărâre judecătorească, atunci când ea este translativă de proprietate prin ea însăşi sau, în cazurile prevăzute de lege, prin efectul unui act administrativ. Alineatul 3 al aceluiaşi articol arată că:"Prin lege se pot reglementa şi alte moduri de dobândire a dreptului de proprietate".

Întrucât reclamanta nu a probat că ar fi dobândit dreptul de proprietate asupra imobilelor revendicate în condiţiile impuse de art. 557 alin. (1), alin. (2) şi alin. (3) C. civ., este corectă concluzia curţii de apel, în sensul că reclamanta nu a făcut dovada intrării legale a terenurilor în patrimoniul său, în vreun mod de dobândire a proprietăţii care să asigure succesul demersului judiciar declanşat prin cererea introductivă de instanţă.

În cadrul motivelor de recurs se face referire la dispoziţiile art. 24 alin. (3) din Legea nr. 18/1991, modificate prin Legea nr. 231/2018, recurenta susţinând că, printre condiţiile prevăzute de lege pentru înscrierea în proprietatea actualilor deţinători a terenurilor intravilane aferente construcţiilor edificate de cooperativele de producţie, fostele asociaţii economice intercooperatiste şi fostele cooperative de consum, nu se regăseşte condiţia plăţii contravalorii terenurilor.

Argumentul instanţei de apel, potrivit căruia instanţa de fond nu a fost învestită cu aspectele vizând dobândirea dreptului de proprietate, în temeiul art. 24 alin. (3) din Legea nr. 18/1991, este corect, întrucât, deşi reclamanta menţionează dispoziţiile textului legal în răspunsul la întâmpinarea formulată de pârâtul Municipiul Arad, nu invocă dobândirea dreptului de proprietate în baza acestuia şi susţine că Legea nr. 231/2018 nu este aplicabilă în cauză întrucât cooperativele meşteşugăreşti, precum reclamanta, nu se regăsesc printre fostele forme de cooperative expres enumerate în lege, susţinere reluată şi prin motivele de recurs.

Sub un alt aspect, curtea de apel a dezvoltat un raţionament corect în ceea ce priveşte dobândirea în proprietate a terenurilor în litigiu ce presupune parcurgerea unor proceduri pentru verificarea îndeplinirii condiţiilor prevăzute de textul legal invocat. Astfel, recurenta nu a dovedit că a urmat procedurile prevăzute de legea specială pentru obţinerea unui titlu de proprietate, care, ulterior, să-i servească drept mijloc probator în demersul judiciar de faţă.

Recurenta mai arată că art. 107 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 1/2005, reţinut de ambele instanţe în motivarea soluţiilor de respingere a cererii sale, nu este incident în cauză întrucât reglementează regimul juridic al terenurilor transmise în folosinţă pe durată nedeterminată şi fără plată în vederea realizării de construcţii pentru activitatea organizaţiilor cooperaţiei de consum şi meşteşugăreşti, precum şi a asociaţiilor cooperatiste, în timp ce recurentei i-au fost transmise terenurile în folosinţă pe durată nedeterminată, în vederea edificării unor construcţii, dar cu plata contravalorii terenurilor expropriate.

În legătură cu cele susţinute, se constată că instanţa de apel nu a respins cererea reclamantei în temeiul articolului menţionat, ci, răspunzând criticilor din apel, a reţinut că referirea primei instanţe la dispoziţiile art. 107 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 1/2005 a fost menită a întări considerentul că proprietatea asupra terenurilor aparţine Statului Român şi că reclamanta nu o poate dobândi prin simpla invocare a plăţii despăgubirilor.

Referitor la critica recurentei prin care se susţine că instanţa de apel nu a soluţionat cererea dedusă judecăţii cu aplicarea prevederilor art. 5 alin. (3) C. proc. civ., ce va fi avută în vedere din perspectiva motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., care permite verificarea pretinselor neregularităţi de ordin procedural, invocate de parte, Înalta Curte reţine că a fost invocată pentru prima dată în recurs, omisso medio, astfel că, în raport de dispoziţiile art. 488 alin. (2) C. proc. civ., această critică a recurentei nu va putea fi analizată în prezentul context procesual.

Recursul poate fi exercitat numai pentru motive ce au făcut analiza instanţei anterioare, şi care, implicit, au fost cuprinse în motivele de apel, în situaţia în care atât apelul cât şi recursul sunt exercitate de aceeaşi parte, iar soluţia primei instanţe a fost menţinută în apel. Aceasta este una din aplicaţiile principiului legalităţii căilor de atac şi se explică prin aceea că efectul devolutiv al apelului se limitează la ceea ce a fost apelat, în recurs putând fi invocate doar critici care au fost aduse şi în apel.

Pentru toate considerentele expuse, Înalta Curte, constatând că decizia recurată a fost pronunţată cu respectarea prevederilor legale, nefiind incident motivele de recurs prevăzute de art. 488 pct. 5 şi 8 din C. proc. civ., în temeiul art. 496 alin. (1) din acelaşi act normativ, va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 18 din 30 ianuarie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 4 februarie 2021.