Territorial competence for judicial interdiction based on effective residence versus registered domicile

Şedinţa publică din data de 13 octombrie 2020

I. Circumstanţele cauzei:

1. Obiectul cauzei:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Medgidia, sub nr. x/2019, petenta A. a solicitat instanţei, în contradictoriu cu intimata B., să se dispună punerea sub interdicţie a intimatei şi numirea petentei în calitate de tutore al acesteia.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 164 şi următoarele C. civ.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă:

2.1. Prin sentinţa civilă nr. 445 din data de 21 mai 2020, pronunţată în dosarul nr. x/2019, Judecătoria Medgidia a admis excepţia de necompetenţă teritorială a acestei instanţe, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorul 1 Bucureşti.

Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Medgidia, în esenţă, a făcut aplicarea art. 936 C. proc. civ., reţinând că, potrivit precizărilor depuse de către reclamantă la dosarul cauzei, rezultă că pârâta se află instituţionalizată în căminul de bătrâni "Rezidenţa Bunicilor", situat în municipiul Bucureşti, bd. x, aspect confirmat şi de către apărătorul reclamantei la termenul de judecată din data de 21 mai 2020.

A arătat că noţiunea de domiciliu care interesează regulile procedurii civile în general şi, implicit, competenţa de soluţionare a unei cereri privind punerea sub interdicţie, în concret, nu corespunde elementelor care interesează evidenţa populaţiei, ci se identifică cu noţiunea de domiciliu de fapt deoarece scopul normelor care guvernează procesul civil este acela al asigurării cunoaşterii procesului şi a actelor de procedură îndeplinite în cursul acestuia.

În plus, a constatat că, potrivit art. 940 alin. (2) C. proc. civ., în materia punerii sub interdicţie se prevede că:

"La termenul de judecată, instanţa este obligată să îl asculte pe cel a cărui punere sub interdicţie judecătorească este cerută, punându-i şi întrebări pentru a constata starea sa mintală. Dacă cel a cărui punere sub interdicţie judecătorească este cerută nu este în stare să se înfăţişeze în instanţă, el va fi ascultat la locul unde se găseşte".

2.2. Învestită cu soluţionarea cauzei, Judecătoria Sectorul 1 Bucureşti, prin sentinţa civilă nr. 5447 din data de 19 august 2020, pronunţată în dosarul nr. x/2019, a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a trimis dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru a hotărî asupra conflictului de competenţă.

Judecătoria Sectorul 1 Bucureşti a reţinut că textul de lege care stabileşte competenţa de soluţionare a cauzelor în procedura punerii sub interdicţie (art. 936 C. proc. civ.) se referă la noţiunea de domiciliu, iar, din interpretarea dispoziţiilor art. 26 din Ordonanţa nr. 97/2005, domiciliul/reşedinţa reprezintă un element de identificare al unei persoane, alături de nume şi codul numeric personal, persoana în cauză fiind liberă să îşi aleagă domiciliul/reşedinţa şi de altfel, fiind singura abilitată pentru a face o asemenea alegere şi a decide în consecinţă de cauză unde doreşte să locuiască.

Totodată, a constatat că din perspectiva actului normativ susmenţionat, lucrurile sunt diferite pentru minori şi persoanele puse sub interdicţie, care nu beneficiază de libertatea de alegere a locuinţei din pricina lipsei discernământului, textul de lege instituind o excepţie de la regula alegerii de domiciliu/reşedinţă, în sensul că domiciliul/reşedinţa acestor persoane este la părinţi sau reprezentanţii legali sau la persoana fizică sau juridică unde minorul se află în plasament.

A reţinut că, în speţa dedusă judecăţi, ipoteza este că o persoană care nu a fost pusă deocamdată sub interdicţie, dar cu afecţiuni neuro-psihiatrice, se află internată, cel mai probabil, fără consimţământul acesteia, la un centru de îngrijire, pe o durată necunoscută, însă, probabil, nedeterminată.

În această situaţie, a apreciat că sunt aplicabile dispoziţiile generale, care instituie regula alegerii domiciliului, drept care a fost exercitat de intimată la eliberarea buletinului de identitate, aşa cum reiese din respectivul document, locuinţa acesteia cu titlul de domiciliu aflându-se pe raza judeţului Constanţa, în oraşul Medgidia.

A considerat că adresa centrului de îngrijire unde intimata a fost internată de familie, în condiţiile în care cu privire la persoana sa nu fusese luată vreo măsură de ocrotire (punere sub interdicţie), nu poate fi asimilată noţiunii de domiciliu, care implică o alegere liber consimţită, indiferent de durata internării.

De asemenea, a constatat că nu poate fi reţinut drept argument valid cel legat de facila administrare a probatoriului din perspectiva circumscripţiei unde se află internată persoana bolnavă.

II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la prezentul conflict negativ de competenţă:

Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Dispoziţiile art. 133 pct. 2 C. proc. civ. prevăd că există conflict negativ de competenţă atunci când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanţă învestită îşi declină la rândul său competenţa în favoarea uneia dintre instanţele care anterior s-au declarat necompetente.

În speţă, Judecătoria Medgidia şi Judecătoria Sectorul 1 Bucureşti şi-au declinat reciproc competenţa de soluţionare a cauzei, prezentul conflict negativ de competenţă fiind generat de interpretările diferite ale celor două instanţe cu privire la noţiunea de domiciliul la care se referă dispoziţiile art. 936 C. proc. civ.

Înalta Curte reţine că obiectul litigiului pendinte îl reprezintă cererea de punere sub interdicţie judecătorească a intimatei B., care este instituţionalizată la Căminul "Rezidenţa Bunicilor", cu sediul în Bucureşti, bd. x, şi numirea petentei A. în calitate de tutore al acesteia.

În raport de obiectul pricinii, astfel cum a fost expus anterior, Înalta Curte constată că, în speţă, la stabilirea instanţei competente teritorial a soluţiona cauza sunt aplicabile dispoziţiile art. 936 C. proc. civ., potrivit cărora "Cererea de punere sub interdicţie judecătorească a unei persoane se soluţionează de instanţa de tutelă în a cărei circumscripţie aceasta îşi are domiciliul".

Potrivit dispoziţiilor C. civ. cuprinse în art. 91 "Dovada domiciliului şi a reşedinţei se face cu menţiunile cuprinse în cartea de identitate. (2) În lipsa acestor menţiuni ori atunci când acestea nu corespund realităţii, stabilirea sau schimbarea domiciliului ori a reşedinţei nu va putea fi opusă altor persoane. (3) Dispoziţiile alin. (2) nu se aplică în cazul în care domiciliul sau reşedinţa a fost cunoscută prin alte mijloace de cel căruia i se opune."

Din interpretarea dispoziţiilor legale sus-menţionate rezultă că în accepţiunea C. civ., prin noţiunea de domiciliul la care face trimitere art. 936 C. proc. civ., trebuie să se înţeleagă locuinţa unde se găseşte în fapt acea persoană, pentru a-i putea fi asigurat şi respectat dreptul la apărare. Aceasta întrucât, menţiunile din cartea de identitate referitoare la domiciliul sau reşedinţa unei persoane nu au caracter constitutiv în ce priveşte determinarea acestora, ci numai caracter de evidenţă a persoanei respective.

În plus, dacă se are în vedere scopul pentru care s-a dat în competenţa instanţei de tutelă de la domiciliul persoanei ocrotite soluţionarea cererii de punere sub interdicţie, acela de a facilita accesul acestor persoane aflate în situaţii speciale la instanţă şi dacă se ţine seama de semnificaţia noţiunii de domiciliu rezultând din C. civ., se desprinde concluzia că ceea ce interesează pentru stabilirea competenţei teritoriale în ipoteza reglementată de art. 936 C. proc. civ. este locuinţa efectivă a persoanei ocrotite.

În acest sens, art. 87 C. civ. prevede că "Domiciliul persoanei fizice, în vederea exercitării drepturilor şi libertăţilor sale civile, este acolo unde aceasta declară că îşi are locuinţa principală".

Astfel, în raport de cele anterior reţinute şi de dispoziţiile legale evocate, Înalta Curte constată că instanţa de tutelă competentă să soluţioneze cauza este Judecătoria Sectorul 1 Bucureşti, în a cărei rază teritorială se află domiciliul persoanei ocrotite, care, potrivit susţinerilor necontestate ale petentei şi ale apărătorului acesteia, este instituţionalizată la Căminul "Rezidenţa Bunicilor", cu sediul în Bucureşti, bd. x.

Prin urmare, în temeiul art. 135 C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Medgidia.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorul 1 Bucureşti.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 13 octombrie 2020.