Lateness of cassation appeal against time-barred decision and failure to prove objective impossibility during COVID-19 emergency

Şedinţa publică din data de 3 februarie 2021

Analizând recursul în conformitate cu dispoziţiile art. 499 C. proc. civ., potrivit cărora în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea fără a se evoca şi analiza motivele de casare, Înalta Curte constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei. Cadrul procesual

Prin acţiunea înregistrată sub nr. x/2016, reclamanta S.C. A. S.R.L. -societate în insolvenţă, reprezentată de B. în Consorţiu cu CITR Filiala Bucureşti şi Administrator Special C. a solicitat obligarea pârâţilor D. şi E. la plata contravalorii lipsei de folosinţă a imobilului, în suprafaţă de 3.871 m.p, teren situat în localitatea Tismana, judeţul Gorj, cu nr. cadastral x, înscris în CF a oraşului Tismana, pe ultimii trei ani anteriori introducerii cererii de chemare în judecată precum şi la plata fructelor civile-chirie lunară în cuantum de 5000 euro/lună începând cu data de 07 mai 2015 şi în continuare.

Prin sentinţa civilă nr. 4500 din 26 iunie 2018, Judecătoria Târgu Jiu admis, în parte, acţiunea şi a obligat pârâţii să achite reclamantei suma de 29.991,5 RON reprezentând contravaloarea folosinţei terenului.

Prin decizia civilă nr. 214 din 13 februarie 2019, Tribunalul Gorj, secţia I civilă, a respins ca nefondate apelurile declarate de reclamanta S.C. A. S.R.L. prin Lichidator Judiciar B. în consorţiu cu CITR Filiala Bucureşti şi Administrator special C. şi de pârâţii D. şi E. împotriva sentinţei civile nr. 4500 din 26 iunie 2018 pronunţată de Judecătoria Târgu Jiu.

Prin decizia civilă nr. 93/2020 din 05 martie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, s-a constatat perimat recursul declarat de recurenta S.C. A. S.R.L. - societate în reorganizare judiciară, reprezentată legal prin Administrator judiciar B. Tg Jiu în consorţiu cu CITR Filiala Bucureşti şi Administrator special C. împotriva deciziei civile nr. 214 din 13 februarie 2019, pronunţată de Tribunalul Gorj, secţia I civilă.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L., cu a cărui soluţionare a fost învestită Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Dosarul a fost înregistrat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la data de 21 mai 2020 şi a fost repartizat aleatoriu Completului de filtru nr. 10.

2. Judecata în recurs. Completul de filtru.

În cuprinsul cererii de recurs, întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susţinut că perimarea implică prezumţia de renunţare tacită a părţii la judecată şi constituie o sancţiune a pasivităţii ei, vizând orice cerere de chemare în judecată sau de exercitare a unei căi de atac, operând de drept, la împlinirea termenului legal, împotriva oricăror persoane fizice sau juridice.

Recurenta a arătat că, analizând dosarul, reiese că societatea nu a stat în pasivitate, iar judecarea cauzei nu s-a realizat dintr-o eroare a instanţei, fiind incidente dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.

Din interpretarea sistematică şi teleologică a prevederilor legale care reglementează instituţia perimării, recurenta a arătat că "perimarea reprezintă o sancţiune procedurală determinată de necesitatea de a curma starea de incertitudine creată asupra raporturilor juridice deduse judecăţii prin cererea lăsată în nelucrare timp de un an, din vina părţii" -aspect relevat expres de către Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 311 din 15 noiembrie 2001, publicată în M. Of. nr. 25/17.01.2002.

Însă, în dosarul nr. x/2016 al Curţii de Apel Craiova - stadiul procesual recurs- nu poate fi reţinută "necesitatea curmării stării de incertitudine", recurenta arătând că în acest dosar vechi de 4 (patru) ani s-au realizat ample apărări (acţiunea cu care a fost învestită instanţa, exercitarea căilor de atac, răspunsuri la întâmpinări, note de şedinţă etc.), s-au administat probe costisitoare pentru societate, cum ar fi expertiza judiciară de specialitate, s-a angajat apărător, or, toate aceste elemente relevă că dosarul nu a rămas în nelucrare.

Conchizând, recurenta a arătat că această sancţiune afectează nu doar societatea, ci şi pe creditorii acesteia, societatea fiind în procedura insolvenţei, în reorganizare judiciară, scopul acestei proceduri fiind prevăzut de legiuitor la art. 2 din Legea nr. 85/2014 "(...) instituirea unei proceduri colective pentru acoperirea pasivului debitorului, cu acordarea, atunci când, este posibil, a şansei de redresare a activităţii acestuia."

3. Apărările formulate în cauză.

În termen legal, intimaţii-pârâţi au depus întâmpinare, prin care au invocat excepţia tardivităţii recursului şi au solicitat respingerea cererii de repunere în termenul de declarare a recursului, arătând că, în cauză, termenul de recurs prevăzut de art. 421 alin. (2) C. proc. civ. s-a împlinit la 11 martie 2020, iar nu la 12 martie 2020 cum greşit a susţinut recurenta-reclamantă, iar motivele invocate de aceasta nu sunt temeinic justificate, în sensul art. 186 alin. (1) C. proc. civ., deoarece starea de urgenţă a intrat în vigoare la 16 martie 2020, după împlinirea termenului de declarare a recursului, nefiind aplicabile dispoziţiile art. 41 din Decretul nr. 195/2020, invocate de către recurentă.

Intimaţii au solicitat, în principal, respingerea recursului, ca tardiv formulat, iar, în subsidiar, ca nefondat, cu cheltuieli de judecată în cuantum de 500 RON, reprezentând onorariu avocat, potrivit chitanţei aflate la dosarul de recurs.

4. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi

Examinând recursul, în raport de excepţia nulităţii, invocată din oficiu, din perspectiva tardivităţii căii de atac dar şi a posibilităţii încadrării aspectelor invocate, în motivele de casare reglementate de prevederile art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 421 alin. (2) din C. proc. civ., hotărârea care constată perimarea este supusă recursului, la instanţa ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la pronunţare.

Calculul termenelor este reglementat de art. 181 C. proc. civ., iar la alin. (1) pct. 2 al aceluiaşi articol se prevede expres că atunci, când termenul se socoteşte pe zile, nu intră în calcul ziua de la care începe să curgă termenul şi nici ziua când acesta se împlineşte.

În cauză, hotărârea care constată perimarea, respectiv decizia nr. 93 a fost pronunţată la data de 05 martie 2020, dată de la care curge termenul de 5 zile prevăzut de lege pentru exercitarea recursului.

Potrivit art. 181 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., în cauză, termenul de recurs s-a împlinit la data de 11 martie 2020, care a fost o zi lucrătoare.

Potrivit menţiunii aflate la dosar, recurenta-reclamantă a declarat recurs la data de 26 martie 2020, cu nerespectarea termenului de 5 zile prevăzut de art. 421 alin. (2) C. proc. civ.

Art. 185 alin. (1) C. proc. civ. prevede că atunci când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel, iar actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate.

Prin cererea de recurs, recurenta-reclamantă a formulat cerere de repunere în termenul de recurs, potrivit art. 186 C. proc. civ., arătând că termenul de recurs s-a împlinit la 12 martie 2020, iar la 11 martie 2020, recurenta (în contextul evoluţiei situaţiei generate de răspândirea la nivel naţional a infecţiei cu virusul SARS-COV-2/COVID-19, evoluţie ce a determinat adoptarea de către Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, constituit la nivelul Guvernului României prin Hotărârea nr. 7 din 11 martie 2020, în raport de declararea de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii a epidemiei de Coronavirus ca pandemie) a adoptat o serie de măsuri aplicabile începând cu data de 11 martie 2020, în sensul că s-a hotărât ca prezenţa la serviciu a personalului TESA să se facă prin rotaţie, la fiecare 14 zile, activitatea fiind limitată, motiv pentru care societatea a fost în imposibilitate obiectivă de a promova recursul până la termenul limită, respectiv 12 martie 2020.

A mai arătat că această situaţie de fapt a fost recunoscută şi prin decretarea stării de urgenţă şi, având în vedere prevederile art. 41 din Decretul nr. 195/2020, potrivit cărora prescripţiile şi termenele de decădere de orice fel nu încep să curgă, iar dacă au început să curgă, se suspendă pe toată durata stării de urgenţă instituite potrivit prezentului decret, dispoziţiile art. 2532 pct. 9 teza a II-a din Legea nr. 287/2009 privind C. civ. sau alte dispoziţii contrare nu sunt aplicabile.

Potrivit art. 186 din C. proc. civ., "Partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedeşte că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate. (2) În acest scop, partea va îndeplini actul de procedură în cel mult 15 zile de la încetarea împiedicării, cerând totodată repunerea sa în termen. În cazul exercitării căilor de atac, această durată este aceeaşi cu cea prevăzută pentru exercitarea căii de atac. (3) Cererea de repunere în termen va fi rezolvată de instanţa competentă să soluţioneze cererea privitoare la dreptul neexercitat în termen."

Prioritar, se impune a fi precizat că faţă considerentele mai sus expuse, analiza cererii de repunere în termenul de exercitare a căii de atac se va raporta la data de 11 martie 2020, ca fiind data limită la care putea fi exercitat, în termen legal, recursul, iar nu data de 12 martie 2020, aşa cum în mod greşit se suţine de către recurenta-reclamantă.

În cauza de faţă, se constată că aspectele invocate de recurenta-reclamantă în susţinerea cererii de repunere în termenul de exercitare a căii extraordinare de atac a recursului nu reprezintă împrejurări, temeinic justificate, care să o fi pus în imposibilitate obiectivă pentru exercitarea căii de atac în termenul legal.

Astfel, se reţine faptul că la data la care s-a împlinit termenul de exercitare a recursului, 11 martie 2020, nu erau în vigoare prevederile art. 42 alin. (7) din Decretul 195/2020 emis de Preşedintele României prin care s-a instituit starea de urgenţă pe teritoriul României şi potrivit cărora "termenele de exercitare a căilor de atac în cauzele prevăzute la alin. (6), aflate în curs la data instituirii prezentei stări de urgenţă, se întrerup, urmând a curge noi termene, de aceeaşi durată, de la data încetării stării de urgenţă. În cauzele prevăzute la alin. (6) în care au fost declarate căi de atac până la data emiterii prezentului decret, dosarele se înaintează instanţei competente după încetarea stării de urgenţă", acestea intrând în vigoare abia la 16 martie 2020.

Pe de altă parte, prin Hotărârea nr. 7 din 11 martie 2020 emisă de către Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, constituit la nivelul Guvernului României, invocată de către recurenta-reclamantă, nu au fost adoptate măsuri în domeniul justiţiei. Ca atare, acestea nu pot produce efecte cu privire la curgerea termenului de recurs în procesul pendinte.

Din această perspectivă, faptul că începând cu data de 11 martie 2020, în contextul evoluţiei situaţiei generate de răspândirea la nivel naţional a infecţiei cu virusul SARS-COV-2/COVID-19, recurenta-reclamantă a decis adoptarea unor serii de măsuri cu privire la organizarea administrativ internă a personalului prin reducerea activităţii, în sensul că a hotărât ca prezenţa la serviciu a personalului TESA să se facă prin rotaţie, la fiecare 14 zile, nu reprezintă un motiv temeinic justificat care să fi pus partea în imposibilitate absolută pentru exercitarea căii de atac în termene prescrise de lege.

Ca atare, se constată că recursul pendinte a fost formulat cu nerespectarea termenului legal, impus de dispoziţiile art. 421 alin. (2) din C. proc. civ.

Pentru considerentele arătate, având în vedere că termenul legal pentru declararea căii de atac extraordinare a recursului a fost depăşit, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., coroborat cu art. 185 alin. (1) din acelaşi act normativ, Înalta Curte va respinge cererea de repunere în termenul de declarare a recursului formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., prin lichidator judiciar B. în consorţiu cu CITR Filiala Bucureşti şi administrator Special C. şi va anula recursul formulat de reclamanta S.C. A. S.R.L., prin lichidator judiciar B. în consorţiu cu CITR Filiala Bucureşti şi administrator special C. împotriva deciziei nr. 93/2020 din 5 martie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, ca tardiv declarat.

Cu privire la cererea formulată de intimatul-pârât D. de acordare a cheltuielilor de judecată, constând în onorariu de avocat în cuantum de 500 RON, potrivit chitanţei seria x nr. x din 29 iunie 2020, depusă la dosarul cauzei, fila x, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., va admite această cerere şi o va obliga pe recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. la plata către intimatul-pârât D. a sumei de 500 RON, reprezentând onorariu de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de repunere în termenul de declarare a recursului formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., prin lichidator judiciar B. în consorţiu cu CITR Filiala Bucureşti şi administrator Special C..

Anulează recursul formulat de reclamanta S.C. A. S.R.L., prin lichidator judiciar B. în consorţiu cu CITR Filiala Bucureşti şi administrator special C. împotriva deciziei nr. 93/2020 din 5 martie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, ca tardiv declarat.

Obligă pe recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. la plata către intimatul-pârât D. a sumei de 500 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., decizia nu este supusă niciunei căi de atac şi se comunică părţilor, conform art. 427 alin. (1) C. proc. civ.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 3 februarie 2021.