Inadmissibility of annulment appeal against filtered cassation rejection under Article 493(5) of the Civil Procedure Code

Şedinţa publică din data de 13 octombrie 2020

Asupra contestaţiei în anulare constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei:

1. Hotărârea pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă:

Prin decizia nr. 1530 din data de 15 iulie 2020, pronunţată în dosarul nr. x/2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a respins recursul declarat de recurenţii A., B. şi C. împotriva deciziei nr. 59/R din data de 17 februarie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia I civilă, ca inadmisibil.

2. Calea de atac exercitată în cauză:

Împotriva acestei decizii, au formulat contestaţie în anulare contestatorii A., B. şi C..

În cuprinsul contestaţiei în anulare, contestatorii, în esenţă, au arătat că, în speţă, contestatoarea C. a dobândit prin cumpărare proprietatea asupra imobilului în litigiu şi că se impune de urgenţă punerea în posesie a acesteia.

Fără a indica vreunul dintre motivele reglementate de art. 503 C. proc. civ. şi făcând trimitere la raportul vizând admisibilitatea în principiu a recursului soluţionat prin hotărârea atacată prin prezenta contestaţiei în anulare şi la dispoziţiile art. 460 C. proc. civ., contestatorii şi-au exprimat nemulţumirea cu privire la soluţiile pronunţate în cază.

3. Procedura desfăşurată în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă:

Contestaţia în anulare a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă la data de 19 august 2020, sub nr. x/2020.

Prin rezoluţia din data de 10 septembrie 2020, a fost fixat termen de judecată la 13 octombrie 2020 şi s-a dispus comunicarea contestaţiei în anulare către intimaţi.

Intimatul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, prin întâmpinarea formulată, a solicitat respingerea contestaţiei în anulare ca inadmisibilă, arătând că, în speţă, este atacată o hotărâre care nu este supusă niciunei căi de atac.

De asemenea, intimatul D. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestaţiei în anulare şi menţinerea hotărârii atacate, invocând lipsa calităţii procesuale pasive, cu precizarea că aceasta a fost reţinută de către toate instanţele de judecată.

Intimatul E., prin notele scrise depuse la dosar, a solicitat respingerea contestaţiei în anulare, cu obligarea părţilor adverse la plata cheltuielilor de judecată.

La termenul de judecată din data de 13 octombrie 2020, Înalta Curte a reţinut cauza în pronunţare asupra excepţiei inadmisibilităţii contestaţiei în anulare, în raport de dispoziţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ.

II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Analizând contestaţia în anulare prin prisma excepţiei inadmisibilităţii, invocate în raport de dispoziţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Prin dispoziţiile art. 10 alin. (1) C. proc. civ., legiuitorul a impus în sarcina părţilor îndeplinirea actelor de procedură în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege sau de judecător, iar, potrivit art. 457 alin. (1) din acelaşi cod, hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele reglementate de aceasta.

Prin urmare, revine persoanei interesate obligaţia de a sesiza jurisdicţia competentă, în condiţiile legii procesual civile, aceeaşi pentru toţi subiecţii de drept aflaţi în situaţii identice.

Aceleaşi exigenţe exclud examinarea unei cereri sau căi de atac exercitate în alte condiţii decât cele determinate de dreptul intern prin legea procesuală.

Ca atare, între alte cerinţe ce se impun a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea oricărei căi de atac este şi cea privind existenţa unei hotărâri susceptibile de a fi supusă controlului judiciar pe calea procedurală aleasă de către parte.

În speţa de faţă, decizia nr. 1530 din data de 15 iulie 2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, prin care a fost respins, ca inadmisibil, recursul declarat de recurenţii A., B. şi C. împotriva deciziei civile nr. 59/R din data de 17 februarie 2020 a Curţii de Apel Braşov, secţia I civilă, a fost dată în procedura de filtrare a recursului, în condiţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ.

Aceste dispoziţii legale prevăd că, în cazul în care completul este în unanimitate de acord că recursul nu îndeplineşte cerinţele de formă, că motivele de casare şi dezvoltarea lor nu se încadrează în cele prevăzute la art. 488 C. proc. civ., anulează sau, după caz, respinge recursul printr-o decizie motivată, pronunţată fără citarea părţilor, care nu este supusă niciunei căi de atac.

Ca atare, legiuitorul a optat ca deciziile pronunţate în condiţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ. să nu fie supuse niciunei căi de atac; deşi sintagma "nu este supusă niciunei căi de atac" vizează atât căile de atac ordinare, cât şi pe cele extraordinare (întrucât legea nu face nicio distincţie în acest sens), în contextul art. 493 alin. (5), aplicabil în materia recursului, urmează a se avea în vedere că norma se circumscrie exclusiv căilor extraordinare de atac de retractare - revizuire şi contestaţie în anulare.

Prin urmare, în aplicarea dispoziţiilor enunţate, împotriva deciziei nr. 1530 din data de 15 iulie 2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă nu poate fi exercitată contestaţie în anulare.

În raport de cele anterior reţinute şi de dispoziţiile legale evocate, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorii A., C. şi B..

Întrucât excepţia inadmisibilităţii căii de atac reprezintă o excepţie de procedură absolută şi peremptorie şi având în vedere soluţia ce urmează a se pronunţa raportat la aceasta, în cauză nu se mai impune analiza celorlalte aspecte invocate, astfel cum rezultă din prevederile art. 248 alin. (1) C. proc. civ.

În ceea ce priveşte cererea intimatului E. de obligarea a părţilor adverse la plata cheltuielilor de judecată, aceasta va fi respinsă, Înalta Curte reţinând că partea nu a făcut dovada efectuării acestor cheltuieli.

Potrivit dispoziţiilor art. 453 C. proc. civ., partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţi care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuielile de judecată.

Însă, cheltuielile de judecată vor fi acordate numai în măsura în care partea care le pretinde dovedeşte, în condiţiile legii, existenţa şi întinderea acestora, cel mai târziu până la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei, astfel cum rezultă din prevederile art. 452 C. proc. civ.

În speţă, intimatul E., în dovedirea cheltuielilor de judecată efectuate a depus copii de pe contractele de asistenţă juridică seria x nr. x din data de 6 noiembrie 2017 şi seria x nr. x din data de 14 noiembrie 2018 .

În doctrină s-a arătat şi că prezentarea unei copii a contactului de asistenţă juridică, conformă cu originalul, din care rezultă obligaţia de plată a onorariului de avocat, reprezintă o dovadă a existenţei întinderii acestor cheltuieli de judecată, contract care reprezintă titlu executoriu.

Verificând înscrisurile depuse de către parte în dovedirea cheltuielilor de judecată, Înalta Curte constată, pe de o parte, că ambele copii sunt necertificate pentru conformitate cu originalul, iar, pe de altă parte, acestea nu privesc cheltuieli efectuate în prezentul dosar, ce are ca obiect contestaţia în anulare.

Astfel, cele două contracte sunt încheiate în 2017, respectiv în 2018, anterior pronunţării hotărârii atacate prin prezenta cale extraordinară de atac (15 iulie 2020) şi a înregistrării contestaţiei în anulare pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (19 august 2020).

În plus, în contractul seria x nr. x/2017, calitatea părţii care a încheiat contractul este aceea de pârât (calitate în care partea stă în proces în faţa primei instanţe învestite cu fondul cauzei), iar în contractul seria x nr. x/2018, se specifică încheierea contractului pentru stadiul procesual al apelului, în care partea are calitatea de intimat.

Ca atare, onorariile de avocat menţionate în respectivele contracte de asistenţă juridică vizează alte faze procesuale ale litigiului, iar copiile depuse la dosar nu îndeplinesc condiţia certificării conformităţii cu originalul, reglementată de art. 292 alin. (1) C. proc. civ.

Prin urmare, Înalta Curte constată că, din înscrisurile depuse la dosar, nu rezultă efectuarea în procesul având ca obiect prezenta contestaţie în anulare a cheltuielilor de judecată solicitate de către intimatul E., iar, în lipsa acestei dovezi şi în raport de dispoziţiile art. 452 C. proc. civ., pretinsele cheltuieli de judecată nu pot fi acordate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibilă contestaţia în anulare formulată de contestatorii A., C. şi B. împotriva deciziei nr. 1530 din data de 15 iulie 2020 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în dosarul nr. x/2019.

Respinge cererea formulată de către intimatul E. de acordare a cheltuielilor de judecată.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 13 octombrie 2020.