Revision motion against inadmissible appeal-filter ruling rejected as barred; abuse-of-process fine imposed

Şedinţa publică din data de 13 octombrie 2020

Asupra cererii de revizuire constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei:

1. Hotărârea pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie:

Prin decizia nr. 1325 din data de 25 iunie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a anulat recursul declarat de revizuentul A. împotriva încheierii din 12 februarie 2020 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă, pronunţate în dosarul nr. x/2019.

2. Calea de atac exercitată în cauză:

Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire revizuentul A..

În cuprinsul cererii de revizuire, revizuentul, solicitând desfiinţarea deciziei atacate, în esenţă, a susţinut că exemplarul hotărârii care i-a fost comunicat la data de 10 august 2020, nu poartă semnătura magistraţilor, contrar dispoziţiilor art. 426 şi art. 427 C. proc. civ.

Totodată, a solicitat sesizarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de Investigaţii a Infracţiunilor din Justiţie, cu privire la săvârşirea infracţiunilor de neglijenţă în serviciu şi şantaj de către magistratul/magistraţii instanţei care a pronunţat hotărârea atacată.

În drept, a invocat dispoziţiile art. 509 alin. (1) C. proc. civ.

3. Procedura desfăşurată în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Cererea de revizuire a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă la data de 11 august 2020, sub nr. x/2020.

Prin rezoluţia din data de 10 septembrie 2020, a fost fixat termen de judecată la 13 octombrie 2020, când, având în vedere dispoziţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., instanţa a reţinut cauza în pronunţare în raport de excepţia inadmisibilităţii căii de atac.

II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Analizând cererea de revizuire prin prisma excepţiei inadmisibilităţii, invocate în raport de dispoziţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Prin dispoziţiile art. 10 alin. (1) C. proc. civ., legiuitorul a impus în sarcina părţilor îndeplinirea actelor de procedură în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege sau de judecător, iar, potrivit art. 457 alin. (1) din acelaşi cod, hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele reglementate de aceasta.

Prin urmare, revine persoanei interesate obligaţia de a sesiza jurisdicţia competentă, în condiţiile legii procesual civile, aceeaşi pentru toţi subiecţii de drept aflaţi în situaţii identice.

Aceleaşi exigenţe exclud examinarea unei cereri sau căi de atac exercitate în alte condiţii decât cele determinate de dreptul intern prin legea procesuală.

Ca atare, între alte cerinţe ce se impun a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea oricărei căi de atac este şi cea privind existenţa unei hotărâri susceptibile de a fi supusă controlului judiciar pe calea procedurală aleasă de către parte.

În speţa de faţă, decizia nr. 1325 din data de 25 iunie 2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, prin care a fost anulat recursul declarat de revizuentul A. împotriva încheierii de şedinţă din 12 februarie 2020 pronunţate în dosarul nr. x/2019 de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, a fost dată în procedura de filtrare a recursului, în condiţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ.

Aceste dispoziţii legale prevăd că, în cazul în care completul este în unanimitate de acord că recursul nu îndeplineşte cerinţele de formă, că motivele de casare şi dezvoltarea lor nu se încadrează în cele prevăzute la art. 488 C. proc. civ., anulează sau, după caz, respinge recursul printr-o decizie motivată, pronunţată fără citarea părţilor, care nu este supusă niciunei căi de atac.

Ca atare, legiuitorul a optat ca deciziile pronunţate în condiţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ. să nu fie supuse niciunei căi de atac, sintagma folosită cuprinzând atât căile de atac ordinare, cât şi pe cele extraordinare, având în vedere că din modalitatea în care este redactat textul rezultă că legea nu face nicio distincţie în acest sens.

Or, unde legea nu distinge, nici judecătorul nu poate face vreo distincţie (ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus).

Prin urmare, în aplicarea dispoziţiilor enunţate, împotriva deciziei nr. 1325 din data de 25 iunie 2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă nu poate fi exercitată nicio cale de atac extraordinară, aşadar, nici revizuire.

În raport de cele anterior reţinute şi de dispoziţiile legale evocate, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A..

În ceea ce priveşte solicitarea părţilor de sesizare a organelor de urmărire penală, se reţine că prezenta instanţă este una civilă, iar în ipoteza în care atât revizuentul ori intimata au suspiciuni cu privire la săvârşirea unor infracţiuni, acestea sunt îndreptăţite să se adreseze organelor competente şi să facă demersurile pe care le consideră necesare în acest sens.

Referitor la cererea intimatei de amendare a revizuentului, Înalta Curte, reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 12 alin. (1) C. proc. civ., "drepturile procesuale trebuie exercitate cu bună-credinţă, potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege şi fără a se încălca drepturile procesuale ale altei părţi".

Exercitarea unui drept subiectiv civil cu încălcarea principiilor exercitării sale, cu nesocotirea legii şi a moralei, cu rea-credinţă şi cu depăşirea limitelor sale, se circumscrie noţiunii de abuz de drept.

Se înscrie în sfera abuzului de drept procesual demersul părţii care urmăreşte, prin exercitarea drepturilor sale procesuale, îndeplinirea unor obiective aflate în disonanţă cu scopul procesului, care constă în soluţionarea justă şi cu celeritate a cauzelor.

Astfel, se constată că revizuentul A. are un număr foarte mare de cauze înregistrate pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, stereotip şi inform redactate, care nu urmăresc să deducă judecăţii drepturi disputate, faţă de soluţiile pronunţate în toate aceste dosare de constatare a nulităţii ori a inadmisibilităţii căilor de atac. Aceste cereri, lipsite de elementele de fapt şi de drept subsumate finalităţii soluţionării acestora, necesare şi esenţiale pentru asigurarea unei minime discipline procesuale, reprezintă manifestări ale exercitării abuzive a drepturilor procesuale.

În acest context, având în vedere prevederile art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. civ., care reglementează posibilitatea sancţionării faptei de a introduce, cu rea-credinţă, cereri principale, accesorii, adiţionale sau incidentale, precum şi pentru exercitarea unei căi de atac vădit netemeinice, urmează a aplica revizuentului o amendă judiciară în cuantum de 1.000 RON.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 1325 din data de 25 iunie 2020 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.

Fără cale de atac.

În temeiul dispoziţiilor art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. civ., aplică revizuentului A. amendă judiciară în cuantum de 1.000 RON.

Cu drept de reexaminare în 15 zile de la comunicarea hotărârii în ceea ce priveşte amenda judiciară.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 13 octombrie 2020.