Legacy of another's property upheld; appeal dismissed and annulment counterclaim rejected.

Şedinţa publică din data de 13 octombrie 2020

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

I.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data de 22 mai 2018, pe rolul Judecătoriei Braşov, sub nr. x/2018, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta B., solicitând să se constate inexistenţa dreptului pârâtei de a cere evacuarea reclamantului din spaţiul situat în Braşov, str. x, corp 6 şi existenţa dreptului reclamantului de a folosi acest spaţiu, cu obligarea pârâtei la încetarea acţiunii sale, atât în prezent, cât şi în viitor, şi încetarea tulburării dreptului de proprietate.

Pârâta B. a formulat cerere reconvenţională, prin care a solicitat desfiinţarea parţială a legatului în ceea ce priveşte dreptul de proprietate asupra imobilului - corp 6 şi teren aferent -, astfel cum este acesta descris în schiţa anexată testamentului autentificat sub nr. x din data de 30 iunie 2015, parte integrantă a acestuia, drept menţionat la pct. 2 din testament, pentru realizarea condiţiei suspensive.

I.2. Sentinţa pronunţată de Judecătoria Braşov

Prin sentinţa civilă nr. 2505 din data de 22 martie 2019, pronunţată în dosarul nr. x/2018, Judecătoria Braşov a admis excepţia de necompetenţă materială a acestei instanţe şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Braşov.

I.3. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Braşov, secţia I civilă

Prin sentinţa civilă nr. 135/S din data de 23 mai 2019, pronunţată în dosarul nr. x/2018, Tribunalul Braşov, secţia I civilă a anulat, ca netimbrată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. şi a respins, ca neîntemeiată, cererea reconvenţională formulată de reclamanta reconvenţională B., în contradictoriu cu pârâtul reconvenţional A..

I.4. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia I civilă

Prin decizia civilă nr. 1467 din data de 23 octombrie 2019, pronunţată în dosarul nr. x/2018, Curtea de Apel Braşov, secţia I civilă a respins cererea de apel formulată de către apelanta-pârâtă B., în contradictoriu cu intimatul-reclamant A., împotriva sentinţei civile nr. 135/S din data de 23 mai 2019 a Tribunalului Braşov, secţia I civilă, pe care a păstrat-o; a obligat pe apelanta-pârâtă la plata către intimatul-reclamant a sumei de 3.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

II. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia I civilă a declarat recurs pârâta B..

II.1. Motivele de recurs

În cuprinsul cererii de recurs, invocând incidenţa motivelor de casare reglementate de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă B., în esenţă, a susţinut următoarele:

A) Hotărârea pronunţată în apel cuprinde motive străine de natura pricinii - art. 488 alin. (1) pct. 6 teza finală C. proc. civ.:

- instanţa de apel a fost învestită să judece dacă legatul de la pct. 2 din testamentul autentificat sub nr. x din data de 30 iunie 2015 conţine o condiţie suspensivă implicită, dacă această condiţie s-a îndeplinit sau nu, iar, în caz de neîndeplinire a condiţiei suspensive, să dispună desfiinţarea legatului; temeiul de drept pe care se bazează cererea este art. 1072 noul C. civ., care reglementează destinaţia bunurilor constituind obiectul unui legat ineficace (prin raportare la art. 1400 noul C. civ.);

- instanţa de apel şi-a întemeiat soluţia pe dispoziţiile care reglementează instituţia legatului bunului altuia;

- cele două instituţii la care a făcut anterior referire nu se confundă şi au natură juridică distinctă şi domenii de aplicare diferite;

- instanţa de apel era datoare să soluţioneze litigiul în limitele în care a fost învestită şi nu prin prisma unor motive străine de natura cauzei, care nici nu au fost puse în discuţia contradictorie a părţilor;

- deşi instanţa de apel a fost învestită cu desfiinţarea unui legat pentru neîndeplinirea condiţiei suspensive implicite în cuprinsul acestuia, hotărârea pe care a pronunţat-o cuprinde motive străine de natura pricinii deoarece se întemeiază pe un alt text de lege, care nu are legătură cu cauza, şi, în loc să motiveze care este destinaţia bunului care constituie obiectul legatului ineficace, motivează care este soarta bunului când testatorul a ştiut că bunul nu este al său.

B) Instanţa de apel a aplicat greşit normele de drept material la speţa dedusă judecăţii - art. 488 alin. (1) pct. 8 teza finală C. proc. civ.:

- instanţa de apel a făcut aplicarea art. 1064 alin. (3) din noul C. civ., acest text de lege vizând un bun individual determinat care a făcut obiectul unui legat cu titlu particular, care aparţine unei alte persoane decât testatorul şi care nu este cuprins în patrimoniul acestuia la data deschiderii moştenirii;

- în speţă, bunul individual determinat îl constituie "Corpul 6 şi teren aferent, astfel cum este descris pe schiţa anexată prezentului act (BAR);

- este întemeiată şi legală constatarea instanţei de apel, potrivit căreia situaţia construcţiei BAR (care a fost edificată fără autorizaţie de construcţie de către fratele testatorului, numitul C.) ar urma să fie clarificată în funcţie de titularii dreptului de proprietate asupra terenului pe care este edificată aceasta, conform regulilor de la accesiunea imobiliară, dar nu se spune nimic despre "terenul aferent descris pe schiţa anexată";

- la data întocmirii testamentului "terenul aferent" se mai afla încă în stare de indiviziune cu alţi coproprietari pe cote-părţi;

- critică cele reţinute de către instanţa de apel în sensul că testatorul a ştiut că bunul nu este al său, constatare care a determinat aplicarea greşită a prevederilor art. 1064 alin. (3) noul C. civ.

C) Teza avansată de instanţa de apel potrivit căreia testatorul a ştiut că bunul nu este al său nu cuprinde motivele pe care se întemeiază - art. 488 alin. (1) pct. 6 teza I C. proc. civ.:

- cu toate că instanţa de apel a avansat teza că testatorul a ştiut că bunul testat nu este al său, soluţia nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, în condiţiile în care, din probatoriul administrat, rezultă că testatorul a ştiut în mod neechivoc că bunul care face obiectul legatului este al său, într-o variantă sau alta, ca urmare a partajului judiciar.

Recurenta-pârâtă a mai susţinut că, din starea de fapt ce rezultă din probatoriul administrat în faţa instanţelor de fond şi de apel, care nu a fost contestată de către partea adversă, rezultă că, în speţă, este incidentă ipoteza legală a unui legat afectat de o condiţie suspensivă implicită care nu s-a realizat, astfel încât, legatul este ineficient şi, prin urmare, supus desfiinţării, şi nicidecum ipoteza legatului bunului altuia, când testatorul a ştiut că bunul nu este al său, aşa cum greşit a reţinut instanţa de apel.

Totodată, recurenta-pârâtă a precizat că prezenta cale de atac este îndreptată nu numai împotriva dispozitivului deciziei recurate, ci vizează şi considerentele acesteia, întrucât dezlegările despre care a făcut anterior vorbire îi aduc grave prejudicii. De asemenea, a solicitat şi înlăturarea constatărilor de fapt care o prejudiciază, cum ar fi constatarea instanţei de apel potrivit căreia "...defunctul cunoscând aşadar situaţia intervenită ca urmare a soluţionării procesului de ieşire din indiviziune", în condiţiile în care aceeaşi instanţă reţine că "testatorul avea cunoştinţă de existenţa procesului de ieşire din indiviziune în care avea calitatea de parte şi care nu era finalizat la data întocmirii testamentului".

II.2Apărările formulate în cauză

În cauză nu a fost depusă întâmpinare.

II.3. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din 07 iulie 2020, completul de filtru a admis în principiu recursul declarat de pârâta B. împotriva deciziei nr. 1467 din 23 octombrie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă şi a fixat termen de judecată la data de 13 octombrie 2020, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II.4. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

În contextul invocării motivului de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 teza finală C. proc. civ., se susţine că hotărârea pronunţată în apel cuprinde motive străine de natura pricinii, arătându-se, în esenţă, că deşi instanţa de apel a fost învestită cu desfiinţarea unui legat pentru neîndeplinirea condiţiei suspensive implicite în cuprinsul acestuia, hotărârea pe care a pronunţat-o cuprinde motive străine de natura pricinii deoarece se întemeiază pe un alt text de lege, care nu are legătură cu cauza, şi, că, în loc să motiveze care este destinaţia bunului care constituie obiectul legatului ineficace, instanţa motivează care este soarta bunului când testatorul a ştiut că bunul nu este al său. Mai susţine că teza avansată de instanţa de apel potrivit căreia testatorul a ştiut că bunul nu este al său nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, fiind incident motivul reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 teza I C. proc. civ.

Criticile formulate nu sunt fondate.

Pentru a fi incident motivul de nelegalitate reglementat de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., este necesar ca hotărârea să nu cuprindă motivele pe care se întemeiază sau să cuprindă motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei. Niciuna din cele trei ipoteze nu se verifică în cauză.

Art. 6 pct. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului obligă instanţele să-şi motiveze deciziile, dar nu se poate cere să se dea un răspuns detaliat la fiecare argument. Conform jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, noţiunea de proces echitabil presupune ca o instanţă care nu a motivat decât pe scurt hotărârea sa, să fi examinat totuşi în mod real problemele esenţiale care i-au fost supuse şi nu doar să reia pur şi simplu concluziile unei instanţe inferioare.

Obligaţia instanţei de a-şi motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispoziţiile art. 425 C. proc. civ. are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt expusă în detaliu,încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant, şi, nu în ultimul rând, raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată. Aceste cerinţe legale sunt impuse de însăşi esenţa înfăptuirii justiţiei, iar forţa de convingere a unei hotărâri judecătoreşti rezidă din raţionamentul logico-juridic clar explicitat şi întemeiat pe considerente de drept, considerente care se regăsesc în cuprinsul deciziei recurate, contrar susţinerilor recurentei.

În practica judiciară s-a statuat că judecătorii sunt datori să arate în cuprinsul hotărârii motivele de fapt şi de drept în temeiul cărora şi-au format convingerea, cum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor, fără arătarea motivelor şi a probelor neputându-se exercita controlul judiciar.

Motivarea hotărârii este necesară pentru ca părţile să cunoască motivele ce au fost avute în vedere de către instanţă în pronunţarea soluţiei, iar instanţa ierarhic superioară să aibă în vedere, în aprecierea legalităţii şi temeiniciei hotărârii, şi considerentele pentru care s-a pronunţat soluţia respectivă.

Hotărârea poate fi casată pentru motivul prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ. dacă există contradicţie între considerente şi dispozitiv, în sensul că dintr-o parte a hotărârii rezultă că acţiunea este întemeiată, iar din altă parte, că nu este întemeiată, astfel că nu se poate şti ce anume a decis instanţa, dacă există contradicţie între considerente, în sensul că din unele rezultă netemeinicia acţiunii, iar din altele faptul că este întemeiată, lipseşte motivarea soluţiei sau aceasta este superficială ori cuprinde considerente ce nu au legătură cu pricina în care a fost pronunţată soluţia respectivă, dacă instanţa de control judiciar redă considerentele hotărârii atacate fără a răspunde motivelor de critică invocate

Or, în cauză, Curtea de apel, a motivat, pe de o parte, că situaţia construcţiei în litigiu ar urma să fie clarificată în funcţie de titularii dreptului de proprietate asupra terenului pe care este edificată aceasta, că într-adevăr situaţia dreptului de proprietate asupra terenului şi a construcţiei denumită bar nu mai este cea inserată de către testator în cuprinsul testamentului autentificat sub nr. x din 30 iunie 2015, numitul D. dispunând cu privire la bunuri ce nu se aflau în patrimoniul său la momentul deschiderii moştenirii.

Aceste constatări ale curţii de apel nu pot constitui motive străine de natura pricinii, ci ţin de atributul instanţei de a verifica stabilirea situaţiei de fapt şi aplicarea legii de către prima instanţă, în aplicarea dispoziţiilor art. 479 alin. (1) C. proc. civ.

În plus, judecătorul nu este ţinut de calificarea juridică dată de părţi pretenţiilor şi apărărilor formulate de aceştia în cauză, date fiind dispoziţiile art. 22 alin. (4) C. proc. civ., potrivit cărora: "(4) Judecătorul dă sau restabileşte calificarea juridică a actelor şi faptelor deduse judecăţii, chiar dacă părţile le-au dat o altă denumire. În acest caz judecătorul este obligat să pună în discuţia părţilor calificarea juridică exactă."

Cu privire la obligaţia de a fi pusă în discuţia părţilor calificarea juridică exactă, Înalta Curte constată că întrucât aspectul menţionate este analizat în contextul aplicării prevederilor art. 479 alin. (1) C. proc. civ., atare recalificare decurge din însăşi motivarea deciziei pronunţate în apel, întrucât ţine de esenţa controlului judiciar exercitat de instanţa de apel, la momentul pronunţării şi motivării deciziei.

Pe de altă parte, obligaţia de punere în discuţia părţilor, în această situaţie, este asigurată prin luarea la cunoştinţă de considerentele deciziei pronunţate în apel, iar partea pretins vătămată printr-o eventuală schimbare a calificării juridice a situaţiei de fapt, în soluţionarea căii de atac, este susceptibilă de a fi cenzurată prin exercitarea recursului în care se poate critica decizia, pe acest temei, şi, prin urmare, prin exercitarea controlului judiciar de instanţa ierarhic superioară; obligaţia menţionată a instanţei de a pune în discuţie calificarea dată de prima instanţă nu se poate exercita prin invocarea acestei chestiuni în şedinţă publică, înainte de intrarea în dezbateri şi pronunţarea hotărârii, întrucât instanţa de apel s-ar antepronunţa.

Ca atare, schimbarea în apel a calificării juridice date de prima instanţă nu conturează reţinerea ipotezei de la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. din perspectiva ipotezei motivelor străine de natura pricinii, ci reprezintă, aplicarea particulară în apel, conform art. 479 alin. (1), a obligaţiei generale a instanţei decurgând din prevederile art. 22 alin. (4) C. proc. civ., aspect care vizează rolul activ al judecătorului şi care priveşte însăşi înfăptuirea justiţiei - soluţionarea unui raport juridic litigios pe baza normelor juridice în care acesta se încadrează.

Aşa fiind, Înalta Curte constată că nu poate fi reţinută nelegalitatea deciziei recurate, întrucât hotărârea instanţei de apel cuprinde considerente în care instanţa arată obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor, în sensul prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Ca atare, nu poate fi primită nici critica recurentei în sensul că hotărârea nu ar cuprinde motivele pe care se întemeiază.

De asemenea, se inserează în motivarea deciziei, că singura condiţie impusă de textul de lege aplicabil este ca testatorul să cunoască faptul că bunul cu privire la care dispune nu este al său, aspect ce constituie premisele încadrării situaţiei de fapt în textul reţinut ca incident de către instanţa de apel -art. 1064 alin. (1) şi (3) C. civ. or, acest lucru este dovedit în speţă, testatorul având cunoştinţă de existenţa procesului de ieşire din indiviziune în care avea calitatea de parte şi care nu era finalizat la data întocmirii testamentului, astfel încât în mod corect a fost identificată norma juridică incidentă situaţiei de fapt deduse judecăţii.

Totodată, recurenta dezvoltă şi motive de recurs prin care se critică anumite considerentele de fapt din cuprinsul deciziei instanţei de apel, astfel că, în prezentul recurs, a solicitat înlăturarea considerentelor de fapt care o prejudiciază, respectiv constatarea instanţei de apel potrivit căreia "...defunctul cunoscând aşadar situaţia intervenită ca urmare a soluţionării procesului de ieşire din indiviziune".

Or, aceste chestiuni de fapt nu pot fi cenzurate în recurs, întrucât o astfel de susţinere nu reprezintă un motiv de nelegalitate, nefiind susceptibilă de încadrare în prevederile art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., având în vedere că şi recursul formulat în temeiul prevederilor art. 461 alin. (2) din C. proc. civ. presupune invocarea unor chestiuni de nelegalitate, iar nu de netemeinicie.

Cu privire la motivul de recurs invocat de recurenta pârâtă privind încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, motiv reglementat de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., se invocă, în principiu, faptul că instanţa de apel ar fi făcut aplicarea art. 1064 alin. (3) din noul C. civ., acest text de lege vizând un bun individual determinat care a făcut obiectul unui legat cu titlu particular, care aparţine unei alte persoane decât testatorul şi care nu este cuprins în patrimoniul acestuia la data deschiderii moştenirii.

Critica nu este fondată, astfel încât se apreciază că nu este justificată susţinerea recurentei în sensul că art. 1064 alin. (3) noul C. civ. nu este aplicabil în speţa dedusă judecăţii, deoarece vizează o altă instituţie de drept civil din materia succesorală, respectiv legatul bunul altuia.

În mod just reţine instanţa de apel că legatul bunului altuia nu era în mod expres reglementată în vechiul C. civ., doctrina şi practica judiciară stabilind sub imperiul acestui act normativ că legatul ar fi supus unei condiţii suspensive implicite, în sensul ca bunul testat să cadă în lotul testatorului ca urmare a ieşirii din indiviziune, deoarece nimeni nu poate transmite mai mult decât are.

De asemenea, în contextul operaţiunii de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale incidente, în mod just se reţine că testamentul în litigiu a fost încheiat potrivit prevederilor Noului C. civ., şi anume potrivit art. 1064 alin. (1) care statuează că atunci când bunul individual determinat care a făcut obiectul unui legat cu titlu particular aparţine unei alte persoane decât testatorul şi nu face parte din patrimoniul acestuia la data deschiderii moştenirii, se aplică dispoziţiile acelui articol. De asemenea, se apreciază că în mod corect s-au interpretat dispoziţiile legale în sensul că, în condiţiile în care testatorul a ştiut că bunul nu este al său, cel însărcinat cu executarea legatului este obligat, la alegerea sa, să dea fie bunul în natură, fie valoarea acestuia de la data deschiderii moştenirii.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ., se va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta B. împotriva deciziei civile nr. 1467 din data de 23 octombrie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta B. împotriva deciziei civile nr. 1467 din data de 23 octombrie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 13 octombrie 2020.