Public street revendication claim by local authority over salt-mining company's land quashed and remanded for retrial on public property title analysis.

Şedinţa publică din data de 13 octombrie 2020

Asupra cauzei de faţă constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

I.1. Obiectul cereri de chemare în judecată:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea la data de 26 februarie 2016, reclamantul Oraşul Ocnele Mari, prin primar, a chemat în judecată pe pârâtele Societatea Naţională a Sării S.A. Bucureşti şi Sucursala Exploatarea Minieră Rm. Vâlcea, solicitând obligarea pârâtelor să-i lase în deplină proprietate şi liniştită posesie terenul în suprafaţă de 53.202,43 mp, astfel cum rezultă din schiţele topografice depuse la dosar, situat în oraşul Ocnele Mari, ce reprezintă, în fapt, străzi şi alte bunuri ce aparţin domeniului public al oraşului Ocnele Mari, conform prevederii exprese a Legii nr. 213/1998, actualizată, pct. III din Anexa - privind bunurile proprietate publica, astfel:

- strada x în suprafaţă de 4.557,24 mp., înregistrată în C.F. sub nr. x, nr. cadastral x;

- strada x în suprafaţă de 3.152,94 mp., înregistrată în C.F. sub nr. x, nr. cadastral x;

- strada x în suprafaţă de 21.526,91 mp, înregistrată în C.F. sub nr. x, nr. cadastral x;

- strada x în suprafaţă de 17.968,01 mp., înregistrată în C.F. sub nr. x, nr. cadastral x;

- strada x în suprafaţă de 2.990,75 mp, înregistrată în C.F. sub nr. x, nr. cadastral x;

- strada x în suprafaţă de 3.006,58 mp., înregistrată în C.F. sub nr. x, nr. cadastral x;

- să se dispună dezmembrarea acestor imobile din totalul patrimoniului pârâtelor, înregistrat în Cartea Funciară a oraşului Ocnele Mari.

Prin cererea formulată la data de 15.11.2016, reclamantul a precizat că înţelege să revendice suprafaţa totală de 50.617,77 mp identificată de către expertul tehnic desemnat în cauză, în loc de 53.202,43 mp cât este menţionată în cererea iniţială, reprezentând terenuri aferente următoarelor străzi: strada x - 4.557,24 mp; strada x - 3.635,554 mp; strada Goruniş - 21.414,22 mp; strada x - 13.423,52 mp; strada x -1.669,74 mp; strada x - 2.997,24 mp; strada x -2.920,26 mp.

Prin încheierea din şedinţă din 14 martie 2017, instanţa a reţinut că cererea menţionată anterior este o cerere precizatoare, în sensul art. 204 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., pentru considerentele expuse în cuprinsul încheierii.

I.2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă

Prin sentinţa nr. 737 din 30 mai 2017, Tribunalul Vâlcea, secţia civilă a respins excepţia inadmisibilităţii capătului II din cererea principală, a admis în parte acţiunea, astfel cum a fost precizată, şi a obligat pârâtele să respecte dreptul de proprietate al reclamantului cu privire la bunurile-imobile (suprafeţe de teren) aferente celor 7 străzi, identificate potrivit raportului de expertiză de la dosar. A fost respins capătul II al cererii de chemare în judecată, iar pârâtele au fost obligate, în solidar, la 3.700 RON, cheltuieli de judecată către reclamant.

I.3. Hotărârea pronunţată în apel

Prin decizia nr. 3175 din 3 iulie 2019, Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă a admis apelul declarat de pârâtele Societatea Naţională a Sării S.A. şi Sucursala Exploatarea Minieră Râmnicu Vâlcea împotriva sentinţei civile nr. 737 din 30 mai 2017, pronunţată de Tribunalul Vâlcea, şi a schimbat sentinţa apelată, în sensul că a respins acţiunea precizată, ca neîntemeiată.

Prin aceeaşi decizie, intimatul-reclamant a fost obligat la plata către apelantele-pârâte a cheltuielilor de judecată în cuantum de 4.597 RON.

II. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva deciziei sus-menţionate, reclamantul a declarat recurs.

II.1. Motivele de recurs

Prin cererea de recurs, recurentul-reclamant a invocat incidenţa dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., susţinând următoarele:

În debutul motivelor de recurs, recurentul reia istoricul proprietăţii asupra terenurilor pe care le revendică, cu indicarea actelor normative de preluare.

Astfel, se arată că prin Decretul nr. 409/1955 privind reglementarea transmiterii bunurilor proprietatea statului, s-a transmis în administrarea fostului Sfat Popular Ocnele Mari suprafaţa de 113.700 mp, teren cu construcţiile aferente. Ulterior, în baza Decretului nr. 409/1955 s-a emis Ordinul Ministrului Transporturilor şi Telecomunicaţiilor, OMTT nr. 870 din 31.10.1963. În consecinţă, încă de la acel moment terenurile revendicate în prezenta cauză reprezentau drumuri comunale, proprietate publică aflată în administrarea Consiliului Popular al oraşului Ocnele Mari.

Ulterior, au fost emise cele cinci decrete de expropriere care au făcut obiectul analizei din prezentul dosar, astfel:

a) Decretul nr. 202/1968

Potrivit articolului unic "Se expropriază şi se trec în proprietatea statului, dându-se în administrarea întreprinderii miniere Râmnicul Vâlcea, de sub îndrumarea şi controlul Ministerului Minelor, terenurile în suprafaţă totală de 44.527,5 mp, situate în judeţul Vâlcea, identificate potrivit planurilor de situaţie nr. 1 si 2 anexate, proprietatea locuitorilor prevăzuţi în tabelul anexă, care face parte integrantă din prezentul decret."

Analizând tabelul anexă, se poate observa că întreaga suprafaţă expropriată prin acest decret a aparţinut locuitorilor, fiind vorba, aşadar, despre proprietatea privată a unor persoane fizice.

b) Decretul nr. 509/1969

Potrivit articolului 22:

"În scopul deschiderii unui nou câmp de sonde pentru exploatarea sării în soluţie la Ocnele Mari, se expropriază şi se trec în proprietatea statului, dându-se în administrarea întreprinderii miniere Râmnicul Vâlcea, de sub îndrumarea şi controlul Ministerului Minelor, terenurile în suprafaţă de 8.654 mp, situate în oraşul Ocnele Mari, identificate prin planul de situaţie nr. 28 anexat, aparţinând locuitorilor prevăzuţi în tabelul anexă nr. 18. care face parte integrantă din prezentul decret."

Recurentul susţine că, analizând tabelul anexă, se poate observa că întreaga suprafaţă expropriată prin acest decret a aparţinut locuitorilor, fiind vorba, aşadar, despre proprietatea privată a unor persoane fizice.

c) Decretul nr. 216/1971

Potrivit articolului 60:

"În scopul dezvoltării exploatării sării în soluţie, în câmpul 3 de sonde Ocnele Mari, se expropriază şi se trec în proprietatea statului, dându-se în administrarea întreprinderii miniere Râmnicul Vâlcea, din subordinea Centralei Sării Bucureşti, de sub îndrumarea şi controlul Ministerului Minelor, Petrolului şi Geologiei, terenurile în suprafaţă de 36.292 mp, situate în judeţul Vâlcea, identificate potrivit planurilor de situaţie nr. 112 si 113 anexate, proprietatea locuitorilor prevăzuţi în tabelul anexă nr. 67, care face parte integrantă din prezentul decret."

Se arată de către recurent că din analiza tabelului anexă se poate observa că întreaga suprafaţă expropriată prin acest decret a aparţinut locuitorilor, fiind vorba, aşadar, despre proprietatea privată a unor persoane fizice.

d) Decretul nr. 270/1971

Potrivit articolului 60:

"În scopul exploatării prin soluţie a sării din câmpul 3 de sonde Ocnele Mari, se expropriază şi se trec în proprietatea statului, dându-se în administrarea întreprinderii miniere Râmnicul Vâlcea, din subordinea Centralei Sării Bucureşti, de sub îndrumarea şi controlul Ministerului Minelor, Petrolului şi Geologiei, terenurile în suprafaţă de 59.047 mp, situate în judeţul Vâlcea, identificate potrivit planului de situaţie nr. 56 anexat, proprietatea locuitorilor prevăzuţi în tabelul anexă nr. 19, care face parte integrantă din prezentul decret."

Din tabelul anexă al acestui Decret, se poate observa că întreaga suprafaţă expropriată şi prin acest decret a aparţinut locuitorilor, fiind vorba, aşadar, despre proprietatea privată a persoanelor fizice.

e) Decretul nr. 106/1973

Potrivit articolului 12:

"În scopul construirii unor drumuri de acces şi a platformelor de sonde, în câmpul nr. 3 de sonde Ocnele Mari, se expropriază şi se trec în proprietatea statului, dându-se în administrarea întreprinderii miniere Râmnicu Vâlcea, din cadrul Centralei Sării Bucureşti, din subordinea Ministerului Minelor, Petrolului şi Geologiei, terenurile în suprafaţă de 14.267 mp, situate în judeţul Vâlcea, identificate potrivit planurilor de situaţie nr. 68, 69, 70 şi 71 anexate, proprietatea locuitorilor prevăzuţi în tabelul anexă nr. 9 la prezentul decret."

Analizând tabelul anexă, se poate observa, de asemenea, că întreaga suprafaţă expropriată şi prin acest decret a aparţinut locuitorilor, fiind vorba, aşadar, despre proprietatea privată a unor persoane fizice.

Recurentul susţine că în atare situaţie, este evident că locuitorii expropriaţi nu deţineau proprietatea drumurilor comunale, iar drumul public de acces nu a făcut niciun moment obiectul exproprierii în baza acestor decrete.

În niciunul din cele cinci decrete nu se dispune exproprierea vreunei suprafeţe de teren din proprietatea oraşului Ocnele Mari.

În concluzie, suprafaţa totală expropriată prin cele cinci decrete este de 162.787,5 mp şi s-a făcut doar de la persoanele fizice, locuitorii identificaţi în tabelele anexe ale decretelor.

Se mai arată de către recurent că în ceea ce priveşte ultimul decret, respectiv Decretul nr. 106/1973 ce a avut ca scop exproprierea pentru construirea unor drumuri de acces şi a platformelor de sonde în câmpul nr. 3 de sonde Ocnele Mari, este necesar a se observa existenţa documentaţiei suplimentare, constând în Memoriul Justificativ şi a Acordului din partea Consiliului Popular al Oraşului Ocnele Mari după cum urmează: exproprierea şi trecerea în proprietatea întreprinderii Miniere Râmnicu Vâlcea a suprafeţei de teren, proprietate particulară de 1,679 mp teren arabil şi scoaterea definitivă din producţia agricolă; transmiterea definitivă în administrarea întreprinderii Miniere Râmnicu Vâlcea a suprafeţei de 133 mp, drumuri comunale, teren proprietate de stat, aflată în administrarea Consiliului Popular al oraşului Ocnele Mari; închirierea si scoaterea temporară din producţia agricolă vegetală până la 31.03.1973 a suprafeţei de 7.614 mp (situată în vatra satului Lunca), în administrarea întreprinderii Miniere Râmnicu Vâlcea, pe această perioadă de timp; transmiterea temporară în administrarea întreprinderii Miniere Râmnicu Vâlcea până la 31.12.1973 a suprafeţei de 1.104 mp pădure comunală, teren proprietate de stat, aflată în administrarea Consiliului Popular al oraşului Ocnele Mari; transmiterea temporară în administrarea întreprinderii Miniere Râmnicu Vâlcea până la 31.12.1973 a suprafeţei de 180 mp drumuri comunale din vatra satului Lunca, teren proprietate de stat, aflată în administrarea Consiliului Popular al oraşului Ocnele Mari.

Aşadar, în ceea ce priveşte construirea unor drumuri de acces şi a platformelor de sonde în câmpul nr. 3 de sonde Ocnele Mari, pe de o parte, au fost expropriate terenuri de la locuitori în suprafaţă totală de 14.267 mp, iar pentru restul suprafeţelor, Oraşul Ocnele Mari fie a transmis temporar sau definitiv dreptul de administrare, fie a închiriat întreprinderii Miniere Râmnicu Vâlcea, dezmembrăminte ale dreptului de proprietate care nu pot, în niciun caz, să fie confundate cu însuşi dreptul de proprietate.

Mai mult, chiar din Memoriul Justificativ emis de pârâtă şi din Acordul menţionat rezultă cu evidenţă faptul că acele suprafeţe se aflau în proprietatea oraşului Ocnele Mari.

Or, conform H.G. nr. 834/1991, pentru ca bunurile deţinute de pârâtă să fi putut trece în proprietatea societăţii cu capital de stat, trebuia ca acestea să se fi aflat în patrimoniul societăţii, fiind excluse expres cazurile în care bunurile sunt deţinute cu alt titlu, situaţie în care ne regăsim în cazul de faţă.

Recurentul mai susţine că suprafaţa cuprinsă în Certificatele de atestare a dreptului de proprietate emise în baza acestor decrete este de mult mai mare decât cea din decretele de expropriere. Aşadar, în măsura în care nu există alte documente care să ateste dreptul de proprietate al întreprinderii Miniere Râmnicu Vâlcea, nu se poate concluziona decât că acestea au fost emise cu încălcarea flagrantă a dispoziţiilor legale, aducând în mod vădit atingere proprietăţii publice.

În acest sens, după cum a precizat şi pârâta prin răspunsul la solicitarea recurentului de a-i restitui terenurile, la momentul efectuării documentaţiei pentru deschiderea cărţii funciare au fost constatate suprapuneri cu proprietatea publică a statului, refuzându-se deschiderea cărţii funciare şi înscrierea suprafeţelor respective de teren.

Mai mult, din analiza documentelor existente la dosarul cauzei, recurentul solicită a se observa că situaţia nominală a denumirii străzilor şi numerotării clădirilor pe străzi, întocmită de Consiliul Popular al Oraşului Ocnele Mari din 24.07.1976 şi Raportul Comisiei pentru Recensământul Populaţiei şi Locuinţelor Oraşului Ocnele Mari, efectuat în anul 1992, din care rezultă listele clădirilor cu numărul locuinţelor, gospodăriilor şi persoanelor de pe străzile Goruniş, Fagul Miului, Teica, Lunca, Intrarea Lunca 1, Livezilor, Sondelor, Salinei, Sării şi Salcâmilor, fiind de necontestat existenţa şi destinaţia acestora de drum public, pe acestea fiind construite locuinţele populaţiei, case care există şi în prezent, astfel cum reiese din planşele foto ataşate.

De asemenea, având în vedere cele precizate anterior, respectiv faptul că decretele au avut ca obiect doar exproprierile de la locuitori, deci au privit proprietatea privată a persoanelor fizice, iar anumite suprafeţe au fost închiriate sau date în administrarea temporară de la Ocnele Mari către întreprinderea Minieră Râmnicu Vâlcea, nefiind trecute, aşadar, în proprietatea acesteia, recurentul susţine că în mod corect le-a inclus în inventarul domeniului public al oraşului, în baza dispoziţiilor Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia. Inventarul domeniului public al oraşului a fost însuşit de Consiliul Local Ocnele Mari prin Hotărârea nr. 30/03.09.1999, modificată prin Hotărârea nr. 27/12.06.2000, iar atestarea domeniului public, din care fac parte şi bunurile revendicate, s-a făcut prin Hotărârea Guvernului nr. 1362/2001, Anexa nr. 9 privind atestarea domeniului public al judeţului Vâlcea, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Vâlcea.

Recurentul mai arată că instanţa de apel a ignorat însă toate dispoziţiile legale incidente, nu a interpretat în mod corect normele legale supuse analizei şi a căror temeinică verificare era esenţială în vederea unei soluţionări juste şi temeinice a cauzei, respectiv decretele enumerate, H.G. nr. 834/1991, Legea nr. 213/1998.

În temeiul motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: (...) 8. Când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

În susţinerea acestui motiv, recurentul arată că instanţa de apel reţine în cuprinsul considerentelor hotărârii atacate faptul că prin decretele de expropriere ce au stat la baza emiterii certificatelor de atestare a dreptului de proprietate exhibate de către pârâte, ar fi fost expropriate terenurile aparţinând în principal persoanelor fizice, dar şi fostului Consiliu Popular al Oraşului Ocnele Mari, fiind trecute în proprietatea statului şi în administrarea întreprinderii Miniere Râmnicu Vâlcea, în vederea exploatării şi dezvoltării de sonde în câmpul 3, în scopul construirii unor drumuri de acces, precum şi pentru deschiderea unui nou câmp de sonde.

Instanţa de apel nu a analizat conţinutul decretelor de expropriere menţionate, ocazie cu care ar fi putut observa că exproprierile s-au efectuat cu privire la terenurile aparţinând unor persoane fizice şi nu domeniului public, cu excepţia terenului reprezentând str. x ce nu mai comportă discuţii la acest moment, din cauza fenomenului natural la care a fost supusă.

Mai mult de atât, în cuprinsul decretelor nu se menţionează niciun moment trecerea vreunei suprafeţe de teren din domeniul public al localităţii în patrimoniul societăţii.

Dispoziţiile din cuprinsul decretelor de expropriere au fost analizate de către instanţa de apel în mod greşit, făcându-se chiar şi o confuzie între dreptul de proprietate şi dreptul de administrare temporară sau închirierea de către recurent întreprinderii miniere, dezmembrăminte ale dreptului de proprietate care nu au făcut obiectul decretelor, ci al Acordului.

Recurentul susţine că instanţa de apel a interpretat greşit dispoziţiile H.G. nr. 834/1991.

Astfel, potrivit dispoziţiilor H.G. nr. 834/1991 privind stabilirea şi evaluarea unor terenuri deţinute de societăţile comerciale cu capital de stat, între condiţiile prevăzute de acest act normativ se află şi existenţa lor în patrimoniul societăţilor comerciale cu capital de stat la data înfiinţării şi utilitatea sau necesitatea lor în raport de obiectul de activitate al acestora.

Or, pe de-o parte, la data înfiinţării societăţii, bunurile aparţinând domeniului public nu se aflau în patrimoniul acesteia, neexistând vreo dovadă a exproprierii, iar, pe de altă parte, raportat la obiectul de activitate al societăţii, drumurile publice nu erau necesare desfăşurării activităţii de exploatare a sării.

Recurentul reproşează instanţei de apel şi interpretarea greşită a înţelesului sintagmei necesare exploatării activităţii din cuprinsul hotărârii de guvern

Instanţa de apel a reţinut că este necontestat că terenurile obiect al certificatelor de atestare a dreptului de proprietate în litigiu sunt ocupate de sonde de extragere a sării şi de căile de acces la aceste sonde şi că în perioada anterioară anului 1990, au fost expropriate, inclusiv de la Consiliul Popular al Oraşului Ocnele Mari, şi transmise în administrare întreprinderii Miniere Ocnele Mari, astfel că, aceste terenuri, cu destinaţie specială, nu mai făceau parte din domeniul public al statului.

Recurentul arată în sensul celor anterior susţinute, că în mod evident sondele de extragere a sării nu se situează pe drumurile publice deschise circulaţiei, ci în câmpul de sonde.

În ceea ce priveşte căile de acces, chiar şi instanţa de apel pare a fi de acord de această dată cu susţinerile reclamantului, potrivit cărora căile de acces diferă de drumurile publice.

În accepţiunea legiuitorului, căile de acces sunt acelea care fac legătura între drumul public şi câmpul de sonde şi nu însuşi drumul public, cu atât mai mult cu cât, de-o parte şi de alta a sa există locuinţe, aceasta fiind calea de ajungere a persoanelor fizice, cu pasul sau cu diverse vehicule, la propriile lor locuinţe.

Se mai învederează de către recurent că în mod eronat expertul a opinat că prin terenurile revendicate se face accesul la sondele de exploatare specifice activităţii beneficiarei certificatului, astfel încât sunt necesare pârâtei în raport cu obiectul de activitate al acesteia.

Nu orice drum public poate fi considerat ca făcând parte din categoria drumurilor de acces la sonde. A opina altfel, ar însemna că orice proprietate publică, drum sau imobil teren ar putea fi considerate căi de acces la anumite puncte strategice şi, având destinaţie specială, să fie scoase din domeniul public al statului, chestiune evident de neacceptat.

Printr-o altă critică, recurentul invocă nerespectarea dispoziţiilor legale referitoare la sarcina probei şi partea căreia aceasta îi incumbă

Astfel, instanţa de apel stabileşte în sarcina reclamantului obligaţia de a face dovada existenţei terenurilor revendicate în domeniul public al oraşului, respectiv dovada că acestea erau destinate utilităţii publice şi aveau destinaţia de străzi publice, în condiţiile în care a produs dovada existenţei drumurilor revendicate în domeniul public, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 213/1998.

Aşa cum în mod corect s-a reţinut şi de către instanţa ce a soluţionat fondul cauzei, din copiile unor registre datând din anii 1971-1975,1981-1985 şi din planul de sistematizare al oraşului din anul 1978, rezultă că în perioadele înscrise în aceste acte erau evidenţiate străzile cu denumirile arătate în cererea de chemare în judecată.

Recurentul pretinde că a făcut dovada existenţei acestor drumuri în domeniul public al Oraşului, pârâtele fiind cele care ar fi trebuit să dovedească contrariul, cu atât mai mult cu cât acestea chiar au recunoscut existenţa unor suprapuneri cu domeniul public al localităţii Ocnele Mari.

În apărare, pârâtele au depus mai multe decrete de expropriere. însă, din cuprinsul acestora, rezultă faptul că respectivele suprafeţe de teren expropriate erau compuse din terenuri aparţinând persoanelor fizice şi nu unităţii administrativ teritoriale.

În plus, din planşele fotografice depuse de reclamant la dosarul cauzei, rezultă fără putinţă de tăgadă faptul că terenurile expropriate au vizat exclusiv suprafeţe de teren necesare desfăşurării activităţii pârâtelor.

În acest sens, evident că drumurile de legătură (de la drumul public până la sondă) pot fi considerate proprietatea societăţii comerciale vizate, însă drumul public are o cu totul altă destinaţie, neputând fi cuprins în patrimoniul societăţii.

Extrapolând situaţia descrisă de către pârâte ar rezulta că dacă pe un drum circulă autovehiculele societăţii de minerit acesta ar trebui să fie considerat că se află în patrimoniul acesteia, chestiune total eronată.

În dezacord cu motivarea instanţei de apel, recurentul susţine că a dovedit faptul că, atât anterior emiterii celor două certificate de atestare a dreptului de proprietate invocate de către pârâte, cât şi ulterior, terenurile respective erau destinate utilităţii publice, având destinaţia de drumuri, fiind inalienabile, insesizabile şi imprescriptibile.

Din întregul material probator reprezentat de înscrisurile depuse la dosarul cauzei rezultă că străzile menţionate existau ca atare anterior anului 1989, iar pârâtele nu au dovedit situaţia contrară, proba fiindu-le în sarcină, potrivit dispoziţiilor art. 249 C. proc. civ.

Or, instanţa de apel reţine (pag. 9, alin. (6):

"faptul că anterior anului 1990 existau denumirile de străzi invocate de către reclamant nu face dovada că ulterior exproprierilor ce au avut loc inclusiv pentru constituirea de drumuri de acces, terenurile au fost înregistrate ca drumuri de utilitate publică."

Însă, prin decretele de expropriere nu s-a luat nimic din proprietatea recurentului, ci acestea au privit doar proprietatea locuitorilor.

În aceste condiţii, instanţa de apel nu putea pretinde ca reclamantul să facă proba că ceva ce nu s-a preluat prin decretele de expropriere a reintrat ulterior în proprietatea sa. Cea care trebuia să dovedească preluarea acestora era pârâta, însă nu a făcut acest lucru. În schimb, a reuşit să inducă instanţa într-o gravă eroare, ceea ce a dus la o interpretare greşită a întregii legislaţii aplicabile în speţă.

Recurentul precizează că puterea de lucru judecat priveşte nu numai dispozitivul unei hotărâri judecătoreşti, ci şi considerentele pe care aceasta se sprijină.

O soluţie dată într-o anumită cauză este considerată a exprima adevărul, aceeaşi cauză nemaiputând fi judecată încă o dată de către o instanţă, asigurându-se astfel siguranţa circuitului civil.

Dobândirea efectului puterii de lucru judecat intervine ca urmare a tranşării de către instanţă a unei chestiuni litigioase, soluţia se întemeiază pe un raţionament juridic, iar decizia judecătorului este argumentată.

Recurentul arată că a invocat în apărare două hotărâri judecătoreşti, referitoare la solicitarea de anulare a altor certificate de atestare a dreptului de proprietate emise pârâtelor, şi pentru care instanţa fondului a reţinut efectul pozitiv al puterii de lucru judecat.

Într-adevăr, terenurile erau înscrise în alte certificate de atestare a dreptului de proprietate, însă, contrar susţinerilor instanţei de apel, situaţia juridică era identică.

În cauza ce a format obiectul dosarului nr. x/2001, finalizată prin decizia nr. 3303/05.11.2002 a Curţii Supreme de Justiţie, s-a reţinut că o parte din terenul pentru care se emisese certificatul de atestare a dreptului de proprietate se afla în administrarea primăriei încă din anul 1963, fiind transmis acesteia prin O.M.T.T. nr. 870/1963.

Efectul pozitiv al puterii de lucru judecat a hotărârilor pronunţate cu privire la contestarea altor două certificate de atestare a dreptului de proprietate, dar pentru bunuri de aceeaşi natură cu cele din prezenta cauză, având la bază aceleaşi acte normative, impune a se stabili aceeaşi preferinţă titlului exhibat de recurent.

Greşeala de judecată din faza de apel poate rezulta nu numai ca urmare a activităţii desfăşurate de către completul de judecată, prin interpretarea şi aplicarea greşită a legii, dar şi din expunerea în mod eronat de către pârâte a situaţiei de fapt, în încercarea de a denatura realitatea obiectivă, în scopul obţinerii unei soluţii favorabile.

Recurentul mai arată că din planşele fotografice ataşate reiese că terenurile expropriate sunt suprafeţele existente până la limitele curţilor locuinţelor aflate de-o parte şi de alta a drumurilor/străzilor.

În măsura în care s-ar fi expropriat inclusiv drumurile publice, evident că s-ar fi expropriat şi locuinţele persoanelor fizice, care se interpun între drumul public şi suprafeţele de teren necesare desfăşurării activităţii de exploatare a sării, conform H.G. nr. 834/1991

Recurentul se prevalează şi de motivul de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. - casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: (...) 6. Când hotărârea cuprinde motive contradictorii

În susţinerea acestei teze de recurs, recurentul solicită a se observa că instanţa de apel a reţinut, pe de o parte, că nu s-a făcut dovada că terenurile revendicate sub denumirea de străzi/drumuri publice au reprezentat domeniul public al statului şi, ulterior, al unităţii administrativ-teritoriale, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 213/1998, în condiţiile în care, potrivit raportului de expertiză, terenurile în litigiu au fost expropriate de la persoane fizice sau de la Consiliul Popular al Oraşului Ocnele Mari, în vederea deschiderii unui nou câmp de sonde pentru exploatarea sării şi ulterior dezvoltării exploatării sării, inclusiv pentru constituirea căilor de acces la aceste sonde.

Pe de altă parte, s-a reţinut faptul că reclamantul nu a fi făcut dovada că atât anterior emiterii celor două certificate de atestare a dreptului de proprietate invocate de pârâte în cauză, la acel moment şi ulterior lui, terenurile erau destinate utilităţii publice şi aveau destinaţia de drumuri publice.

Or, evident că, în măsura în care acestea nu ar fi avut această destinaţie, nu ar fi făcut obiectul unei eventuale exproprieri.

Potrivit Decretelor de expropriere exhibate de către pârâte, suprafeţele de teren au fost expropriate de la proprietari persoane fizice, care evident că nu puteau avea în patrimoniu drumurile publice/străzile.

Instanţa de apel a făcut o aplicare în bloc, cu privire la toate decretele de expropriere, şi reţine în mod greşit faptul că terenurile au fost expropriate de la persoane fizice sau Consiliul Popular.

Aceasta în condiţiile în care nu a existat nicio expropriere, ci doar un Acord din partea Consiliului Popular al Oraşului Ocnele Mari prin care fie a transmis temporar sau definitiv dreptul de administrare, fie le-a închiriat către întreprinderea Minieră Râmnicu Vâlcea, dezmembrăminte ale dreptului de proprietate care nu pot, în niciun caz să fie confundate cu dreptul de proprietate însuşi.

Cu toate acestea, în viziunea instanţei de apel, într-o primă fază consideră că nu s-a făcut în niciun fel dovada că reclamantul ar fi avut în proprietate terenurile respective, contrazicându-se ulterior prin reţinerea eronată a faptului că terenurile au fost totuşi expropriate de la recurent şi trecute în proprietatea pârâtelor.

În probaţiune, recurentul a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisurile existente la dosarul cauzei, precum şi cele ataşate prezentului recurs, înscrisuri materiale reprezentate de planşele foto şi proba cu expertiza tehnică specialitatea topografie având ca obiectiv identificarea în teren a suprafeţelor de teren revendicate de reclamant, prin luarea în considerare a tuturor înscrisurilor depuse la dosarul cauzei, pentru o justă soluţionare a pricinii.

II.2. Apărările formulate în cauză.

Intimatele pârâte au formulat întâmpinare, în termen legal, prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Recurentul reclamant a formulat răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea apărărilor formulate prin întâmpinare şi admiterea recursului, astfel cum a fost formulat.

II.3. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din 07 iulie 2020, completul de filtru a admis în principiu recursul declarat de reclamantul Oraşul Ocnele Mari, prin primar, împotriva deciziei nr. 3175 din 3 iulie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă şi a fixat termen de judecată la data de 13 octombrie 2020, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II.4. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, precum şi actele şi lucrările dosarului, pe baza criticilor formulate prin motivele de recurs şi prin raportare dispoziţiile legale aplicabile în cauză, se apreciază că recursul declarat de reclamantul Oraşul Ocnele Mari - prin Primar este fondat, pentru considerentele ce urmează.

Recurentul-reclamant s-a prevalat de motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., invocându-se, în esenţă, că hotărârea instanţei de apel cuprinde motive contradictorii, precum şi faptul că decizia a fost dată cu interpretarea şi aplicarea greşită a legii.

Potrivit situaţiei de fapt reţinute de instanţele de fond, prin acţiunea formulată şi ulterior precizată, reclamantul revendică de la intimatele pârâte o suprafaţă de teren de 50.617,77 mp, reprezentând terenuri aferente unor străzi din oraşul Ocnele Mari: strada x - 4.557,24 mp; strada x - 21.414,22 mp; strada x - 3.635,554 mp; strada x - 2.920,26 mp; strada x - 13.423,52 mp; strada x -1.669,74 mp şi strada x - 2.997,24 mp.

S-a învederat că terenurile afectate acestor străzi reprezintă domeniul public al unităţii administrativ teritoriale Ocnele Mari, jud. Vâlcea, iar acestea sunt ocupate fără drept de către intimatele-pârâte ale cauzei.

Instanţa de apel a reţinut că reclamantul, în susţinerea dreptului său, a invocat drept titlu de proprietate Hotărârea de Guvern nr. 1362/2001, anexa 9, prin care a fost atestată apartenenţa la domeniul public al oraşului Ocnele Mari a terenurilor revendicate, incluse în categoria străzi, în baza Hotărârii Consiliului Local al Oraşului Ocnele Mari nr. 30/03.09.1999, modificată prin H.C.L. 27/12.06.2000, precum şi Hotărârea Consiliului Local nr. 8/2004.

La rândul lor, pârâtele au invocat un drept de proprietate asupra terenurilor revendicate, exhibând cu acest titlu două certificate de atestare a dreptului de proprietate, şi anume: certificatul seria x nr. x, eliberat la data de 14.10.1998, pentru suprafaţa totală de 88.861,68 m.p., precum şi certificatul seria x nr. x, eliberat la data de 14.10.1998, pentru o suprafaţa totală de 67.900,19 m.p., ambele înscrise în cartea funciară.

De asemenea, curtea de apel a reţinut că terenurile revendicate sub denumirea de str. x, str. x, str. x, str. x, fac parte din terenurile înscrise în certificatul de atestare M03 nr. x/14.10.1998 emis în favoarea pârâtei, iar terenurile revendicate sub denumirea de str. x, str. x şi str. x sunt înscrise în certificatul de atestare M03 nr. y/14.10.1998.

Fiind învestite cu o acţiune în revendicare, instanţele de fond, în aplicarea dispoziţiilor art. 563 şi urm. din C. civ., erau ţinute să identifice titlul mai bine caracterizat dintre cele opuse de părţi.

Este de precizat că acţiunea în revendicare este o acţiune reală şi petitorie, întrucât, pe de o parte, protejează un drept real, iar pe de altă parte, soluţionarea ei implică punerea în discuţie a însăşi existenţei dreptului de proprietate al reclamantului.

În aceste condiţii, înainte de a evalua existenţa şi întinderea drepturilor pârâtei decurgând din cele două certificate de atestare a dreptului de proprietate, era necesar să se procedeze la verificarea dreptului de proprietate al reclamantului, sub aspectul existenţei şi întinderii lui.

Înalta Curte reţine că instanţa de apel, potrivit prevederilor art. 479 alin. (1) din C. proc. civ., avea obligaţia să verifice, în limitele cererii de apel, stabilirea situaţiei de fapt şi aplicarea legii de către prima instanţă.

Pentru analizarea criticilor formulate de pârâtă în calea devolutivă de atac, având în vedere situaţia de fapt reţinută în cauză, precum şi faptul că reclamantul revendică bunuri proprietate publică, curtea de apel trebuia să procedeze la verificarea titlului reclamantului în condiţiile presupuse de regimul juridic al proprietăţii publice, stabilit, între altele, prin dispoziţiile Legii nr. 213/1998.

Or, din acest punct de vedere, instanţa de apel a reţinut că titlul de proprietate al reclamantului este reprezentat de Hotărârea de Guvern nr. 1362/2001, anexa 9, prin care a fost atestată apartenenţa la domeniul public al oraşului Ocnele Mari a terenurilor revendicate, incluse în categoria străzi, în baza Hotărârii Consiliului Local al Oraşului Ocnele Mari nr. 30/03.09.1999, modificată prin H.C.L. 27/12.06.2000, precum şi Hotărârea Consiliului Local nr. 8/2004.

Regulile de soluţionare a acţiunii în revendicare, pentru cazul în care, ca în speţă, ambele părţi opun titluri de proprietate, presupun a se stabili titlul mai bine caracterizat, care se determină prin verificarea titlurilor autorilor părţilor, urmând a avea câştig de cauză cel care a dobândit de la un autor al cărui drept este preferabil; totodată, aceste reguli trebuiau a fi aplicate în mod corespunzător de curtea de apel, în raport de obiectul material la revendicării - bunuri imobile proprietate publică (terenuri afectate unor străzi).

Înalta Curte constată că, în acest context, dobândeşte relevanţă susţinerea recurentului-reclamant din cuprinsul motivelor de recurs care indică faptul că prin Decretul nr. 409/1955 privind reglementarea transmiterii bunurilor proprietatea statului, s-a dispus transmiterea în administrarea fostului Sfat Popular Ocnele Mari a unei suprafeţe de 113.700 mp, teren cu construcţiile aferente. În continuarea motivelor de recurs, recurentul a mai precizat că, ulterior, în baza Decretului nr. 409/1955, s-a emis Ordinul Ministrului Transporturilor şi Telecomunicaţiilor, OMTT nr. 870 din 31.10.1963, pretinzând că încă de la acel moment terenurile revendicate în cauză reprezentau drumuri comunale, proprietate publică, aflată în administrarea Consiliului Popular al Oraşului Ocnele Mari.

Aceste aspecte nu au fost evaluate de instanţa de apel, cu toate că art. 479 alin. (1) din C. proc. civ. anterior citate, într-o reală şi efectivă cercetare a cauzei, impuneau a se justifica înlăturarea constatărilor şi evaluărilor primei instanţe din acest punct de vedere.

Or, sub acest aspect, tribunalul a reţinut următoarele că inventarierea domeniului public al localităţii, efectuată în baza Legii nr. 213/1998, astfel cum a fost atestată prin H.G. nr. 1362/2001 nu constituie, în sine, un titlu de proprietate în favoarea statului, întrucât valabilitatea atestării domeniului public al statului este condiţionată de existenţa, ca premisă, a unui mod legal de dobândire a proprietăţii publice.

De asemenea, prima instanţă a apreciat că anterior intrării în vigoare a Legii nr. 213/1998, cu privire la apartenenţa unor bunuri la domeniul public la statului sau unităţilor administrativ teritoriale existau mai multe prevederi care s-au succedat sau au coexistat în timp, respectiv art. 476 din vechiul C. civ., Constituţia din anul 1991 (art. 135), Legea fondului funciar (art. 5).

Prin urmare, s-a apreciat că declaraţia legii de a afecta un bun unei utilităţi publice constituia criteriul de determinare a apartenenţei unui bun la domeniul public al statului.

Contrar acestor dezlegări ale primei instanţe, curtea de apel a reţinut că titlul reclamantei este reprezentat de H.G. nr. 1362/2001 privind atestarea domeniului public al judeţului Vâlcea, fără a motiva înlăturarea aprecierilor motivate ale primei instanţe cu privire la caracterul numai declarativ al acestei hotărâri de guvern.

Înalta Curte constată că din interpretarea dispoziţiilor art. 3 alin. (4) şi art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998, forma în vigoare la data formulării cererii, domeniul public al statului şi al unităţilor administrativ teritoriale poate preexista intrării în vigoare a legii de referinţă, în timp ce, după intrarea în vigoare a legii, acestea vor trebui declarate de utilitate publică, cu respectarea exigenţelor legale.

Astfel, art. 3 alin. (4) din Legea nr. 213/1998 prevedea următoarele: "(4) Domeniul public al comunelor, al oraşelor şi al municipiilor este alcătuit din bunurile prevăzute la pct. III din anexa şi din alte bunuri de uz sau de interes public local, declarate ca atare prin hotărâre a consiliului local, dacă nu sunt declarate prin lege bunuri de uz sau de interes public naţional ori judeţean."

Aşa fiind, rezultă că H.G. nr. 1362/2001 privind atestarea domeniului public al judeţului Vâlcea, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Vâlcea, reţinută de instanţa de apel cu valoarea titlului de proprietate al reclamantei, are doar rolul de a inventaria bunurile aflate în domeniul public al Oraşului Ocnele Mari (precum şi pentru alte unităţi administrativ-teritoriale de pe raza judeţului Vâlcea), la data intrării în vigoare a legii, neavând valoare constitutivă pentru domeniul public al Oraşului Ocnele Mari.

Drept urmare, instanţa de apel, în verificarea celor reţinute de tribunal, trebuia să solicite reclamantului probe din perspectiva dreptului de proprietate publică al unităţii administrativ-teritoriale, întrucât, în caz contrar, nu dispunea de elementele relevante pentru aplicarea regulilor de soluţionare a acţiunii în revendicare anterior enunţate.

Înalta Curte reţine că exigenţa instituită de art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., veritabilă garanţie a procedurii echitabile, funcţionează pentru toate etapele procesuale.

Potrivit acestei norme: "(2) Judecătorul are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale. În acest scop, cu privire la situaţia de fapt şi motivarea în drept pe care părţile le invocă şi judecătorul este în drept să le ceară să prezinte explicaţii, oral sau în scris, să pună în dezbaterea acestora orice împrejurări de fapt sau de drept, chiar dacă nu sunt menţionate în cerere sau în întâmpinare, să dispună administrarea probelor pe care le consideră necesare, precum şi alte măsuri prevăzute de lege, chiar dacă acestea se împotrivesc."

Pe de altă parte, astfel cum corect se susţine prin motivele de recurs, reclamantul a invocat existenţa străzilor revendicate anterior anului 1989, implicit, anterior emiterii certificatelor de atestare a dreptului de proprietate al pârâtelor din anul 1998, prima instanţă reţinând că au fost administrate probe sub acest aspect, respectiv extrase din registrul agricol din care reieşea existenţa, anterior anului 1989, a unor denumiri de străzi identice celor revendicate în dosar.

Or, Înalta Curte constată că instanţa de apel nu a făcut aprecieri din acest punct de vedere şi nici nu a infirmat cele reţinute de prima instanţă, neverificând situaţia juridică a terenurilor anterior anului 1989 şi, cu atât mai puţin, cea de dinaintea emiterii decretelor de expropriere ce au stat la baza atribuirii unor terenuri în administrarea antecesoarei intimatei - Întreprinderea Minieră Râmnicu Vâlcea.

Ca atare, pentru lămurirea circumstanţelor de fapt indispensabile soluţionării cauzei, este necesar ca instanţa de apel, care judecă într-o cale devolutivă de atac, să procedeze, mai înainte de evaluarea titlului pârâtelor, la verificarea modalităţii de constituire a dreptului de proprietate publică al unităţii administrativ-teritoriale, cercetând în mod efectiv cele susţinute de reclamant, ceea ce urmează a face în rejudecare.

În acest sens, dacă instanţa de apel va considera necesar, va putea dispune completarea probatoriului în vederea stabilirii existenţei şi întinderii dreptului de proprietate al reclamantului, urmând a se lua în considerare şi probele invocate de acesta prin motivele de recurs - situaţia nominală a denumirii străzilor şi numerotării clădirilor pe străzi întocmită de Consiliul Popular al Oraşului Ocnele Mari din 24.07.1976, Raportul Comisiei pentru Recensământul Populaţiei şi Locuinţelor Oraşului Ocnele Mari efectuat în anul 1992 etc.

Totodată, se reţine că recurentul-reclamant susţine că terenurile revendicate, afectate străzilor menţionate în petitul acţiunii, sunt plasate pe terenul de 113.700 mp ce a fost dat în administrarea Sfatului Popular Ocnele Mari prin Ordinul Ministrului Transporturilor şi Telecomunicaţiilor, OMTT nr. 870 din 31.10.1963, emis în temeiul Decretului 409/1955 privind reglementarea transmiterii bunurilor proprietatea statului.

Or, dacă atare susţinere este reală - verificare ce urmează a fi realizată de instanţa de apel în rejudecare - aceasta este de natură a influenţa şi modalitatea în care curtea de apel a dat dezlegare efectului pozitiv al lucrului judecat al deciziei civile nr. 3303/5.11.2002 a Curţii Supreme de Justiţie, pronunţată în dosarul nr. x/2001 şi al sentinţei civile nr. 188/5.12.2001 a Curţii de Apel Piteşti, pronunţată în dosarul nr. x/2001, irevocabilă prin decizia civilă nr. 3165/12.10.2002 a Curţii Supreme de Justiţie; drept urmare, această apărare a reclamantei urmează a fi reapreciată.

Se constată că, din acest punct de vedere, curtea de apel a reţinut că prin hotărârile judecătoreşti enunţate s-a făcut dovada că terenurile pentru care se solicitase anularea a altor două certificate de atestare a dreptului de proprietate emise în favoarea pârâtei, se aflau în administrarea fostului Sfat Popular al Oraşului Ocnele Mari.

Având în vedere că în privinţa titlului reclamantei instanţa de apel s-a raportat exclusiv la H.G. nr. 1362/2001, iar nu la aspectele relevante pentru identificarea modalităţii de constituire a dreptului de proprietate publică al unităţii administrativ-teritoriale, instanţa de apel va trebui ca, în rejudecare, să reevalueze acest aspect.

Totodată, se va avea în vedere că recurentul susţine că terenul atribuit în administrare Sfatului Popular prin Ordinul 870/1963 avea o suprafaţă de 113.700 mp, în timp ce prin sentinţa civilă nr. 188/2001 pronunţată în dosarul nr. x/2001 al Curţii de Apel Piteşti, irevocabilă prin decizia civilă nr. 3165/2002 a Curţii Supreme de Justiţie, s-a dispus anularea parţială a unui certificat de atestare a dreptului de proprietate al intimatei Societatea Naţională a Sării - Sucursala E. M. Râmnicu Vâlcea (nr. x/1998), anume pentru o suprafaţă de 28.390 mp .

Prin cealaltă hotărâre judecătorească - decizia civilă nr. 3303/5.11.2002 a Curţii Supreme de Justiţie -, s-a dispus anularea parţială a unui alt certificat de atestare a dreptului de proprietate emis în favoarea pârâtei (nr. y/1998) pentru o suprafaţă de 11.370 mp.

Pe de altă parte, este de precizat că în cauză reclamantul a invocat efectul pozitiv al lucrului judecat ce însoţeşte cele două hotărâri anterior menţionate, în sensul că şi în cauza de faţă, este valabilă evaluarea jurisdicţională a instanţelor anterioare cu referire la chestiunea de drept a includerii într-un certificat de atestare a dreptului de proprietate, emis în temeiul H.G. nr. 834/1991 şi al art. 20 din Legea nr. 15/1990 în favoarea pârâtei, a unor terenuri proprietate publică, în relaţie cu interdicţia instituită în acest sens prin art. 3 din H.G. nr. 834/2001.

Drept urmare, era o împrejurare lipsită de relevanţă aceea că în cauzele precedente evaluarea instanţelor anterioare a privit alte două certificate de atestare a dreptului de proprietate al pârâtei Societatea Naţională a Sării - Sucursala E. M. Râmnicu Vâlcea, decât cele exhibate în pricina de faţă, în condiţiile în care, în pricina de faţă, reclamantul nu a invocat efectul negativ al autorităţii de lucru judecat.

Prin motivele de recurs, recurentul a mai susţinut că încă de la momentul emiterii OMTT nr. 870 din 31.10.1963, terenurile revendicate în cauză aveau destinaţia de drumuri comunale, proprietate publică aflată în administrarea Consiliului Popular al Oraşului Ocnele Mari, situaţie preexistentă emiterii decretelor de expropriere care se află la sorgintea constituirii dreptului de proprietate pe care pârâtele îl opun reclamantului în prezent. Nici acest aspect nu a făcut obiectul evaluărilor instanţei de apel, întrucât, astfel cum deja s-a arătat, pentru verificarea titlului reclamantei nu s-a avut în vedere situaţia juridică a terenurilor anterioară anului 2001, când a fost emisă H.G. nr. 1362/2001 cu valoare declarativă, de inventariere a domeniului public al unităţilor administrativ teritoriale de pe raza judeţului Vâlcea, cu atât mai puţin, anterioară anului 1989 sau contemporană cu emiterea decretelor de expropriere (1968 - 1973).

Pe de altă parte, se constată că, astfel cum corect susţine recurentul, instanţa de apel, fără temei legal, a reţinut că în istoricul constituirii dreptului de proprietate al pârâtelor prin emiterea celor două certificate de atestare a dreptului de proprietate, se regăseşte şi împrejurarea exproprierii anumitor terenuri de la însuşi Consiliul Popular al oraşului Ocnele Mari şi care au fost date spre administrare Întreprinderii Miniere Râmnicu Vâlcea.

Or, din consultarea anexelor acestor decrete de expropriere, depuse şi în recurs, dar aflate deja la dosarul cauzei, rezultă că exproprierea a operat exclusiv de la persoane fizice, în niciunul dintre aceste acte normative neprevăzându-se exproprierea vreunei suprafeţe de teren de la unitatea administrativ teritorială Ocnele Mari; astfel, la dosar recurs se regăseşte Decretul de expropriere nr. 202/13.03.1968, cu anexe; la fila x - Decretul nr. 509/1969, iar anexa 18 a acestuia, la fila x; la fila x - Decretul nr. 216/1971, însoţit de anexa 67; la fila x, Decretul nr. 270/1971, cu anexa 19; la fila x, Decretul nr. 106/1973, cu anexa 9.

În acest context, Înalta Curte constată că instanţa de apel avea obligaţia de a da semnificaţia corespunzătoare dispoziţiilor intrinseci ale acestor decrete de expropriere, astfel încât, şi din acest punct de vedere, este necesar ca în rejudecare să reaprecieze concluzia exproprierii unor suprafeţe de teren şi de la Consiliul Popular al oraşului Ocnele Mari, întrucât aceasta este străină de menţiunile din aceste decrete de expropriere.

În acelaşi cadru, vor fi avute în vedere şi celelalte susţineri ale recurentului din motivele de recurs, în ceea ce priveşte existenţa unor alte Acorduri/Memorii Justificative cu privire la transmiterea unui drept de folosinţă temporară, cu titlu de închiriere sau de administrare asupra unor suprafeţe de teren, încheiate între Consiliul Popular şi Întreprinderea Minieră Râmnicu Vâlcea, în contextul aplicării celui din urmă Decret de expropriere nr. 106/1973, expropriere dispusă "în scopul construirii unor drumuri de acces şi a platformelor de sonde, în câmpul nr. 3 de sonde Ocnele Mari."

De asemenea, Înalta Curte reţine că recurentul a invocat pe parcursul judecării cauzei că, pretinzând pârâtei restituirea terenurilor revendicate în acest dosar, anterior demarării litigiului, aceasta i-a comunicat că, la momentul efectuării documentaţiei cadastrale pentru deschiderea cărţii funciare au fost constatate suprapuneri cu proprietatea publică a statului, motiv pentru care i s-a refuzat, la acel moment, deschiderea cărţii funciare şi înscrierea suprafeţelor respective de teren: or, nici această apărare nu a fost evaluată de instanţa de apel pentru lămurirea aspectelor esenţiale ale cauzei.

Totodată, în rejudecare, pe lângă cele arătate în cuprinsul prezentei decizii, vor fi avute în vedere şi criticile dezvoltate de către recurent cu privire la greşita interpretare a dispoziţiilor H.G. nr. 834/1991, întrucât aceste aspecte privesc modalitatea de constituire a titlului pârâtelor, iar la acest moment este prematur pentru instanţa de recurs a face aprecieri din acest punct de vedere, în absenţa stabilirii premiselor corecte de analizare a cauzei referitoare la însuşi dreptul de proprietate al reclamantului.

Având în vedere cele ce preced, Înalta Curte apreciază că instanţa de apel a realizat o analiză incompletă şi distorsionată a cauzei, fără a lua în considerare aspecte esenţiale în soluţionarea unei cereri în revendicare, pronunţând o decizie care nu permite instanţei de recurs exercitarea controlului judiciar.

Drept urmare, reţinându-se caracterul fondat al motivelor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., Înalta Curte, în aplicarea dispoziţiilor art. 497 rap. la art. 496 alin. (2) din acelaşi Cod, va admite recursul declarat de reclamant, va dispune casarea deciziei recurate, cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul Oraşul Ocnele Mari - prin Primar împotriva deciziei civile nr. 3175 din data de 3 iulie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă.

Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 13 octombrie 2020.