Mayor and deputy mayor's unlawful bridge-fund payments appeal inadmissible; labor-law finality rule bars recourse.

Şedinţa publică din data de 3 februarie 2021

Analizând recursul în conformitate cu dispoziţiile art. 499 C. proc. civ., potrivit cărora în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea fără a se evoca şi analiza motivele de casare, Înalta Curte constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău, secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal la data de 30 aprilie 2013, sub nr. x/2013, astfel cum a fost precizată la data de 23 mai 2014, reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Sănduleni a chemat în judecată pe pârâţii A., B., C., D. şi E. pentru obligarea acestora, în solidar, la achitarea sumei de 545551 RON, compusă din: 455954 RON, reprezentând plăţi efectuate în mod nelegal din credite bugetare în cadrul investiţiei "Execuţie punte peste râul Tazlău în punctul Tisa", respectiv, suma de 89597 RON, reprezentând dobânzi.

Prin notele de şedinţă depuse în data de 13 noiembrie 2014, pârâţii au invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii, în raport de dispoziţiile art. 33 alin. (3) din Legea nr. 94/1992, coroborate cu punctele 32 şi 171 lit. b).l din Hotărârea nr. 130/2010 şi art. 115 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 215/2001.

Prin sentinţa civilă nr. 179 din 5 februarie 2015, Tribunalul Bacău, secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal a respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Sănduleni, în contradictoriu cu pârâtul D. şi, ca inadmisibilă, acţiunea formulată de aceeaşi reclamantă în contradictoriu cu ceilalţi pârâţi.

Prin decizia civilă nr. 2428 din 18 noiembrie 2015, Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis recursul formulat de recurenta-reclamantă Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Sănduleni împotriva sentinţei civile nr. 179 din data de 05 februarie 2015, pronunţată de Tribunalul Bacău, a casat, în parte, sentinţa recurată şi, menţinând soluţia cu privire la pârâţii B., D. şi C., a trimis cauza, spre rejudecare, pentru pârâţii A. şi E..

S-a reţinut în motivarea deciziei, în esenţă, că din actele dosarului rezultă că au calitatea de funcţionari publici doar B. - referent principal şi C. - consilier principal control financiar preventiv, iar pârâţii A., fost primar, şi E., fost viceprimar, nu au calitatea de funcţionari publici, având statutul de aleşi locali, conform Legii nr. 393/2004, astfel că instanţa de fond trebuia să se pronunţe analizând fondul litigiului.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul secţiei a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Bacău, la 24 decembrie 2015, sub nr. x/2013*.

Prin sentinţa civilă nr. 408 din 19 mai 2016, Tribunalul Bacău, secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea secţiei I civile a Tribunalului Bacău, cu motivarea că pentru pagubele materiale produse în exercitarea mandatului de primar, pârâţii răspund în condiţiile art. 998 din C. civ. referitoare la răspunderea civilă delictuală, fiind necesară dovedirea îndeplinirii cumulative a condiţiilor acestei răspunderi civile cu privire la faptă, prejudiciu, legătură de cauzalitate şi vinovăţie.

Pe rolul secţiei I civile a Tribunalului Bacău, cauza a fost înregistrată sub nr. x/2013, la data de 29 septembrie 2016.

Prin încheierea din 12 mai 2017 pronunţată în dosarul nr. x/2013, Tribunalul Bacău a dispus suspendarea judecăţii în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., până la soluţionarea definitivă a dosarului penal nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oneşti.

Cauza a fost repusă pe rol prin încheierea din 14 decembrie 2018, pronunţată în dosarul nr. x/2013 de Tribunalul Bacău.

Prin sentinţa civilă nr. 14 din 11 ianuarie 2019, Tribunalul Bacău, secţia 1 Civilă a admis, în parte, acţiunea formulată de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Sănduleni, în contradictoriu cu pârâţii A. şi E., a dispus obligarea acestora la plata către reclamantă a următoarelor sume: pe pârâtul A. la plata sumei de 449.249,5 RON, iar pe pârâtul E. la plata sumei de 96.301,5 RON, reprezentând despăgubiri materiale.

Prin decizia civilă nr. 751/2019 din 04 noiembrie 2019, Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă a admis apelul declarat de pârâţii E. şi A., a anulatat sentinţa civilă nr. 14 din 11 ianuarie 2019, pronunţată de Tribunalul Bacău şi a reţinut cauza spre rejudecare.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a invocat, din oficiu, încălcarea prevederilor judiciare referitoare la judecarea litigiilor de muncă, cu raportare la decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 16/2016 şi la decizia Curţii de Apel Bacău nr. 2428 din 18 noiembrie 2015.

În speţă, instanţa a reţinut că sunt incidente dispoziţiile deciziei nr. 16/2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată în recurs în interesul legii, potrivit căreia "în interpretarea şi aplicarea unilaterală a dispoziţiilor art. 1, art. 231 şi art. 278 alin. (2) din Legea nr. 93/2002, art. 55 din Legea nr. 554/2004, art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, prevederile Codului muncii se aplică raporturilor juridice dintre primar/viceprimar şi unitatea administrativ-teritorială, dacă legi speciale nu contravin dispoziţiilor specifice, inclusiv după încetarea mandatelor."

Prin decizia civilă nr. 16/2020 din 20 ianuarie 2020, Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă a respins excepţia tardivităţii invocării excepţiilor inadmisibilităţii şi prescripţiei; a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii, ca neîntemeiată; a admis, în parte, excepţia prescripţiei dreptului la acţiune pentru sumele de 42852 RON, 231594 RON şi 68360 RON, reprezentând dobânzi; a respins, ca prescrisă, acţiunea pentru sumele de 42852 RON, respectiv 231594 RON, şi 68360 RON, reprezentând dobânzi; a respins excepţia prescripţiei dreptului la acţiune pentru sumele de 181508 RON şi 11095 RON dobânzi, ca neîntemeiată; a admis, în parte, acţiunea civilă formulată de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Sănduleni, în contradictoriu cu pârâţii A. şi E.; a obligat pe pârâţii A. şi E. să plătească reclamantei, în solidar, suma de 181508 RON şi 11095 RON reprezentând dobânzi.

2. Calea de atac exercitată în cauză.

Împotriva deciziei civile nr. 16/2020 din 20 ianuarie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă, au declarat recurs pârâţii E. şi A., cu a cărui soluţionare a fost învestită Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în prezenta cauză.

Dosarul a fost înregistrat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la data de 20 mai 2020 şi a fost repartizat aleatoriu completului de filtru nr. 10.

Prin cererile de recurs, întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. l, 5, 6 şi 8 C. proc. civ., recurenţii-pârâţi au solicitat admiterea recursului, casarea, în întregime, a hotărârii atacate şi, rejudecând cauza în fond, respingerea acţiunii formulate de reclamantă.

Cu privire la motivul de casare întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. l C. proc. civ., respectiv că instanţa nu a fost alcătuită potrivit dispoziţiilor legale, recurenţii-pârâţi au invocat nelegalitatea hotărârii pentru nerespectarea dispoziţiilor care reglementează legala constituire a instanţei care judecă litigiile de muncă, respectiv a art. 55 din Legea nr. 304/2004.

Potrivit Deciziei nr. 16/26 septembrie 2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit că prevederile Codului muncii se aplică raporturilor juridice dintre primar/viceprimar şi unitatea administrativ-teritorială, dacă legi speciale nu conţin dispoziţii specifice, inclusiv după încetarea mandatelor.

Au mai arătat recurenţii că, în condiţiile în care litigiul a fost calificat ca fiind unul de muncă, potrivit art. 55 din Legea nr. 304/2004, se impunea ca judecata să fie efectuată de un complet de judecată constituit din 2 judecători şi 2 asistenţi judiciari, nu de un judecător, fapt ce determină nelegalitatea sentinţei civile nr. 14 din 11 ianuarie 2019, pronunţată de Tribunalul Bacău, secţia I civilă, aspect constatat, de altfel, şi prin decizia civilă nr. 751 din 04 noiembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, care, în mod greşit, a reţinut cauza pentru rejudecarea fondului, întrucât a avut drept consecinţă privarea recurenţilor-pârâţi de un grad de jurisdicţie.

Cu privire la motivul de casare întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenţii-pârâţi au invocat nelegalitatea hotărârii instanţei de apel, care, după anularea sentinţei civile nr. 14 din 11 ianuarie 2019, pronunţată de Tribunalul Bacău, a omis citarea în proces a persoanelor chemate în garanţie S.C. F. S.R.L. şi S.C. G. S.R.L.

Astfel, recurenţii au susţinut că, în condiţiile în care instanţa de apel a tranşat că litigiul a fost judecat de un complet nelegal constituit şi a anulat tot ceea ce s-a judecat în primă instanţă, de la primul act de procedură până la sentinţa civilă nr. 14/2019, inclusiv încheierea prin care s-a luat act de renunţarea la judecată faţă de persoanele chemate în garanţie, în noul ciclu procesual, aceste persoane trebuiau citate în proces.

Referitor la motivul de casare întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenţii au susţinut că hotărârea atacată nu este motivată cu privire la existenţa prejudicului cert şi a legăturii de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciu.

Cu privire la motivul de casare întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenţii au susţinut că, în mod greşit, instanţa de apel a dispus respingerea excepţiei inadmisibilităţii acţiunii, argumentând că reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Sănduleni, prin cererea de chemare în judecată, a pretins despăgubiri prevalându-se de răspunderea patrimonială reglementată de Codul muncii, iar acţiunea este admisibilă.

Eroarea în care s-a aflat instanţa de apel constă în aceea că reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Sănduleni nu s-a prevalat niciun moment de răspunderea patrimonială reglementată de Codul muncii, iar obiectul cererii de chemare în judecată a fost obligarea la despăgubiri în temeiul răspunderii civile delictuale.

Or, având în vedere Decizia nr. 16 din 26 septembrie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, potrivit căreia:

"Prevederile Codului muncii se aplică raporturilor juridice dintre primar/viceprimar şi unitatea administrativ-teritorială. dacă legi speciale nu conţin dispoziţii specifice, inclusiv după încetarea mandatelor", acţiunea reclamantei întemeiate pe dispoziţiile care reglementează răspunderea civilă delictuală este inadmisibilă în condiţiile în care reclamanta avea la dispoziţie exclusiv o acţiune în răspunderea patrimonială, întemeiată pe dispoziţiile Codului muncii.

Au mai susţinut recurenţii că, eronat, instanţa de apel a dispus obligarea, în solidar, la restituirea sumelor pretinse de reclamantă, cu eludarea dispoziţiilor art. 255 din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, care reglementează materia răspunderii materiale a salariaţilor.

Astfel, recurenţii-pârâţi au opinat în sensul că instanţa de apel a aplicat, în mod greşit, dispoziţiile legale invocate şi nu a administrat nicio probă prin care să se stabilească condiţiile şi măsura în care cele cinci persoane indicate în Raportul de Control din 01 februarie 2013 şi în decizia nr. 25 din 25 februarie 2013 a Curţii de Conturi a României- Camera de Conturi Judeţul Bacău, au contribuit la producerea prejudiciului.

O altă critică a recurenţilor a fost aceea că instanţa de apel, cu nesocotirea dispoziţiilor art. 16 din C. proc. civ. care reglementează principiul nemijlocirii, a motivat hotărârea de obligare la plata despăgubirilor, în principal, pe baza unui raport de expertiză care a fost efectuat în dosarul nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oneşti; or, în lipsa unei solicitări exprese din partea reclamantei de efectuare a unei expertize, instanţa era obligată să dispună, din oficiu, administrarea oricărui mijloc de probă pentru stabilirea situaţiei de fapt, a prejudiciului sau a persoanelor care au contribuit la producerea acestuia.

În speţă, în condiţiile în care reclamanta nu a solicitat şi nici instanţa nu a apreciat că este necesară administrarea altor probe, recurenţii au învederat că motivarea hotărârii este nelegală.

Instanţa de apel a aplicat greşit dispoziţiile legale care reglementează condiţiile necesare pentru atragerea răspunderii materiale, având în vedere că la stabilirea prejudiciului a avut în vedere expertiza efectuată în dosarul nr. x/2014, care nu a fost administrată, în mod direct, de instanţă, iar legătura de cauzalitate nu a fost dovedită, deşi s-a reţinut că aceasta rezultă din acţiunile pârâţilor, fără a motiva însă acest aspect.

În ceea ce priveşte condiţia vinovăţiei, recurentul E. a susţinut că instanţa de apel a făcut o aplicare şi interpretare greşită a dispoziţiilor art. 57 alin. (2) şi a art. 72 alin. (1) din Legea nr. 215/2015 referitoare la atribuţiile viceprimarului, întrucât acesta nu a avut nicio atribuţie, directă sau delegată de primar, în legătură cu activităţile care au făcut obiectul controlului curţii de conturi, respectiv construirea unei punţi peste râul Tisa din comuna Sănduleni. Referitor la plata sumei de 50000 RON, recurentul E. a arătat că nu există semnătura sa pe situaţia de lucrări, iar în ceea ce priveşte ordinele de plată a sumelor de 50000 RON şi 131,508 RON, acestea au fost emise din dispoziţia ordonatorului principal de credite care a semnat situaţiile de lucrări, prin urmare, pretinsele acţiuni ilicite nu au avut nicio influenţă asupra efectuării plăţilor considerate ca fiind făcute nelegal.

Cu privire la vinovăţia pârâtului A., acesta a susţinut că instanţa de apel a reţinut în mod greşit că, în calitate de ordonator principal de credite, răspunde pentru angajarea, ordonanţarea şi plata cheltuielilor din bugetul autorităţii, organizarea şi conducerea contabilităţii, în condiţiile în care Legea nr. 140/2017 pentru modificarea art. 128 din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001 şi pentru modificarea art. 55 din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, prevede la art. 128 că:

"(1) Consilierii locali sau judeţeni, după caz, primarii, viceprimarii, primarul general al municipiului Bucureşti şi viceprimarii, primarii şi viceprimarii subdiviziunilor administrativ-teritoriale, preşedinţii şi vicepreşedinţii consiliilor judeţene, secretarii unităţilor administraţi v-teritoriale şi personalul din aparatul de specialitate al primarului, respectiv al consiliului judeţean răspund, după caz, contravenţional, administrativ, civil sau penal pentru faptele săvârşite în exercitarea atribuţiilor ce le revin, în condiţiile legii."

Conchizând, recurentul-pârât A. a arătat că argumentaţia instanţei de apel este greşită având în vedere că a omis să observe că, potrivit auditorilor Camerei de Conturi, "au fost individualizate mai multe răspunderi, şi chiar dacă Legea nr. 140/2017 nu este aplicabilă în speţă, dispunând numai pentru viitor, aceasta putea fi un reper pentru o judecată corectă."

3. Apărările formulate în cauză.

În termen legal, intimata-reclamantă Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Sănduleni a depus întâmpinare la recursul formulat de recurentul-pârât E., arătând că lasă la aprecierea instanţei temeinicia şi legalitatea cererii formulate de acesta.

La 21 iulie 2020, în termen legal, intimata-reclamantă Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Sănduleni a depus întâmpinare la recursul formulat de recurentul-pârât A., solicitând, în principal, respingerea acestuia, ca inadmisibil, iar, în subsidiar, ca nefondat.

În susţinerea excepţiei inadmisibilităţii recursului, intimata a arătat că, în cauză, obiectul litigiului este un conflict de muncă, iar potrivit art. 486 alin. (2) C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în conflicte de muncă şi asigurări sociale.

4. Considerentele Înaltei Curţi

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău, secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal, la data de 30 aprilie 2013, sub nr. x/2013, astfel cum a fost precizată la data de 23 mai 2014, reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Sănduleni a chemat în judecată pe pârâţii A., B., C., D. şi E. pentru obligarea, în solidar, la achitarea sumei de 545551 RON, compusă din: 455954 RON, reprezentând plăţi efectuate nelegal din credite bugetare la investiţia "Execuţie punte peste râul Tazlău în punctul Tisa", şi suma de 89597 RON, reprezentând dobânzi.

Prin decizia civilă nr. 751/2019 din 04 noiembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă, prin care a fost reţinută cauza, spre rejudecare, ca urmare a admiterii apelului declarat de pârâţii E. şi A. şi a anulării sentinţei civile nr. 14 din 11 ianuarie 2019, pronunţată de Tribunalul Bacău, instanţa a reţinut incidenţa, în speţă, a dispoziţiilor deciziei nr. 16/2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în recurs în interesul legii, prin care s-a stabilit că:

"în interpretarea şi aplicarea unilaterală a dispoziţiilor art. 1, art. 231 şi art. 278 alin. (2) din Legea nr. 93/2002, art. 55 din Legea nr. 554/2004, art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, prevederile Codului muncii se aplică raporturilor juridice dintre primar/viceprimar şi unitatea administrativ-teritorială, dacă legi speciale nu contravin dispoziţiilor specifice, inclusiv după încetarea mandatelor."

Astfel, instanţa de apel a invocat, din oficiu, încălcarea prevederilor legale referitoare la judecarea litigiilor de muncă, prin raportare la decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 16/2016.

Prin urmare, s-a stabilit că, în prezenta cauză, sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 53/2003 privind Codul muncii, avându-se în vedere Decizia nr. 16/2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii, precum şi calitatea pârâţilor A. şi E., de primar, respectiv viceprimar.

Or, în conformitate cu dispoziţiile art. 483 alin. (2) teza finală C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului.

Totodată, potrivit art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., hotărârile pronunţate în cererile privitoare la conflicte de muncă şi de asigurări sociale nu sunt supuse recursului, fiind supuse numai apelului la curtea de apel.

Potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum şi cele neatacate cu recurs.

În raport de cele menţionate, din coroborarea dispoziţiilor art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. cu art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 şi art. 483 alin. (2) teza finală C. proc. civ., decizia civilă nr. 16/2020 din 20 ianuarie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă nu este susceptibilă de recurs, fiind pronunţată în cadrul soluţionării unui apel declarat împotriva unei hotărâri supuse numai apelului.

Aşadar, din interpretarea sistematică a prevederilor legale redate reiese că decizia civilă nr. 16/2020 din 20 ianuarie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă este o decizie nesusceptibilă de recurs.

Potrivit principiului legalităţii căii de atac, consacrat de art. 457 din C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta.

O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac a hotărârilor judecătoreşti nu pot exista în afara legii.

Regula are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătoreşti sunt cele prevăzute de lege, dar şi că exercitarea acestora trebuie să se realizeze în condiţiile legi.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâţii E. şi A. împotriva deciziei civile nr. 16/2020 din 20 ianuarie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de pârâţii E. şi A. împotriva deciziei civile nr. 16/2020 din 20 ianuarie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă, ca inadmisibile.

Potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., decizia nu este supusă niciunei căi de atac şi se comunică părţilor, conform art. 427 alin. (1) C. proc. civ.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 3 februarie 2021.