Excessive liberalité reduction: equivalence of "reduction in equivalent" to a monetary payment claim under Civil Code Article 1097(3) and evidentiary rules for proving simulation against authentic deeds

Şedinţa publică din data de 13 octombrie 2020

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti la data de 23.08.2016, sub nr. x/2016*, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâţii B. şi C. solicitând să se dispună reducţiunea, prin echivalent, a liberalităţii excesive constând în donaţia deghizată sub forma unui act oneros, constatându-se simulaţia contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x de Notariatul de Stat Sector 1, încheiat între D. şi B., privind imobilul teren şi construcţie, situat în Bucureşti, str. x, actul reprezentând în realitate, o donaţie deghizată, şi obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

În drept au fost invocate dispoziţiile art. 1175 şi urm. din C. civ. de la 1864, art. 975, art. 1086-1088, 1092-1093, 1094 (2), 1097 alin. (1) si (3) din noul C. civ.

Pârâţii B. şi C. au formulat întâmpinare, la cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., prin care au solicitat să fie respins capătul de cerere având ca obiect constatarea caracterului simulat al contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 31.07.1995 de Notariatul de Stat al Sectorului 1, între D. şi B., ca prescris; să fie respins capătul de cerere privind reducţiunea, prin echivalent a liberalităţii excesive (donaţie deghizată sub forma unui act oneros), în principal ca lipsit de obiect şi în subsidiar ca neîntemeiat. Totodată, a fost invocată şi excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune în privinţa capătului principal de cerere având ca obiect constatarea simulaţiei contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 1995.

Prin sentinţa civilă nr. 3329/18 aprilie 2017, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Prin încheierea din data de 28.09.2017, Tribunalul a respins ca neîntemeiată excepţia prescripţiei dreptului la acţiune invocată de pârâţii B. şi C. prin întâmpinare.

Prin sentinţa civilă nr. 1887/25.10.2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă a admis acţiunea formulată de reclamanta A., a constatat caracterul simulat al contractului de vânzare-cumpărare nr. x/31.07.1995 sub forma unei donaţii deghizate, a dispus reducţiunea, prin echivalent, a liberalităţii excesive, anume a donaţiei deghizate, şi a obligat pârâţii la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 73.496 RON, reprezentând onorariu de avocat, expertiză şi taxe timbru.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel pârâţii, solicitând admiterea apelului şi schimbarea în tot a hotărârii atacate, în sensul respingerii acţiunii reclamantei ca neîntemeiată, cu obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

Reclamanta A. a formulat apel incident împotriva primei părţi din considerentul penultim din motivarea hotărârii, "pronunţându-se în limitele petitului acţiunii", precum şi a încheierilor de şedinţă premergătoare prin care au fost stabilite taxele judiciare de timbru în sarcina sa, solicitând admiterea apelului incident şi schimbarea în parte a încheierilor premergătoare prin care au fost stabilite taxele judiciare de timbru ca datorate, să se dispună restituirea sumelor achitate fără temei legal.

Prin decizia nr. 1404 din 14 octombrie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins, ca nefondate, apelurile declarate de reclamanta A. şi de pârâţii B. şi C..

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanta A. şi pârâţii B. şi C..

A. Recurenta-reclamantă reclamantă A. a solicitat admiterea recursului şi casarea deciziei civile nr. 1404/14.10.2019 în ce priveşte soluţia de respingere a apelului incident, vizând considerentul penultim al sentinţei pronunţate în cauză.

În motivarea recursului s-au arătat următoarele.

1. Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.- când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea art. 1097 alin. (3) teza I din C. civ.

Acţiunea în reducţiune, prin echivalent, a liberalităţii excesive este o acţiune specifică în materie succesorală, ce are, de regula, un caracter complex (ce presupune mai multe operaţiuni ce sunt implicite: constatarea cotei de rezervă succesorală încălcate şi stabilirea echivalentului bănesc al rezervei încălcate, ca efect al reducţiunii, etc).

Acţiunea în reducţiune, prin echivalent, a liberalităţii excesive poate fi formulată, în funcţie de situaţia în concret a unei succesiunii, fie în cadrul unei cereri complexe de partaj succesoral; fie ca un unic capăt de cerere, aşa cum a fost formulată în prezenta cauză, faţă de datele/circumstanţele in concret ale succesiunii privind pe defuncta D. (şi anume, faptul că numărul şi calitatea moştenitorilor acceptanţi ai succesiunii erau stabiliţi pe cale notarială, fiind eliberat un certificat de moştenitor, pe de o parte, iar, pe de altă parte, în compunerea masei succesorale intra bunul donat, ce fusese înstrăinat anterior decesului defunctei lor mame, de către gratificatul ce este comoştenitor rezervatar).

În cauza este aplicabilă, aşadar, ipoteza prevăzută de art. 1097 alin. (3) teza I (temei legal indicat în cererea introductivă), adică în ipoteza în care bunul ce a făcut obiectul liberalităţii excesive (prin donaţie deghizată) a fost înstrăinat înainte de intervenirea decesului mamei lor, caz în care reducţiunea liberalităţii deghizate se realizează prin echivalent, numai prin stabilirea (prin excepţie de la regulă) a obligaţiei de plată a valorii cotei de rezervă ce a fost încălcată, către moştenitorul rezervatar, fiind singurul bun ce constituie, în speţă, masa succesorală rămasă după defuncta lor mamă.

În condiţiile în care bunul donat a fost înstrăinat înainte de intervenirea decesului mamei lor, reducţiunea, prin echivalent, se realizează prin stabilirea (prin excepţie de la regulă) chiar a obligaţiei de plată a echivalentului cotei de rezervă încălcată, către moştenitorul rezervatar, nemaifiind nevoie de vreo altă operaţiune/calcul specific în materie de partaj succesoral.

În atare condiţii şi raportat la temeiul indicat în cererea introductivă rezultă că învestirea instanţei a fost cu o cerere în "reducţiune, prin echivalent, a liberalităţii (deghizate) excesive", subsumându-se acesteia toate operaţiunile pe care le presupune/implică reducţiunea liberalităţii excesive deghizate, ca sancţiune a încălcării rezervei legale a unui moştenitor rezervatar.

În cazul concret, fiind înstrăinat înainte de decesul donatorului, bunul donat (care formează masa succesorală), reducţiunea liberalităţii deghizate excesive, prin echivalent (bănesc), realizându-se prin stabilirea obligaţiei de plată a echivalentului (bănesc) al cotei de rezervă încălcate, către moştenitorul rezervatar, nemaifiind cazul de nicio altă operaţiune, se impunea, aşadar, explicitarea în acest sens a hotărârii privind pretenţia dedusă judecăţii a considerentului penultim din motivarea sentinţei civile.

În concluzie, hotărârea recurată privind soluţia referitoare la apelul incident este dată cu încălcarea art. 1097 alin. (3) din C. civ., acest text legal (ce a fost indicat ca temei legal în cererea introductivă) prevăzând expres că efectul (specific) al reducţiunii (în cazul înstrăinării de către donator a bunului, înainte de deschiderea succesiunii) se realizează (numai/exclusiv) prin echivalent, reglementând astfel o situaţie de excepţie, în condiţiile în care petitul/capătul de cerere în reducţiune a fost formulat/exprimat potrivit textului legal (reducţiunea, prin echivalent...).

2. Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.- hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Instanţa de apel, nesocotind cuprinsul exact al textului legal - art. 1097 alin. (3) din C. civ., a respins apelul incident cu motivarea că susţinerile reclamantei privind stabilirea obligaţiei de plată a echivalentului bănesc al cotei de rezervă încălcate, către moştenitorul rezervatar, nu pot fi reţinute. în speţă, reclamanta neformulând un capăt de cerere prin care să solicite stabilirea în sarcina pârâţilor a unei obligaţii de a plăti o sumă de bani.

Această motivare este străină de natura cauzei (acţiune în reducţiune care se realizează, numai, prin "prin echivalent") cât timp acest efect ("prin echivalent") al reducţiunii este prevăzut expres de textul legal ce a fost indicat ca temei al cererii în reducţiune şi în condiţiile în care sintagma "prin echivalent" este inserată/menţionată în chiar cuprinsul petitului cererii introductive (petit formulat sintetic).

Raportat la textul legal pe care s-a întemeiat cererea, cât şi faţă de formularea petitului ("să dispuneţi reducţiunea, prin echivalent,...) rezultă că finalitatea demersului judiciar a fost cea completă, prevăzută de textul legal-stabilirea echivalentului rezervei încălcate, finalitatea fiind de esenţa excepţiei de la regulă.

De altfel, în acest înţeles al finalităţii urmărite a fost solicitată si administrată proba cu expertiză tehnică de stabilire a valorii bunului donat, de la momentul înstrăinării (în 2012, anterior decesului donatorului) şi, ulterior, raportat la concluziile expertizei de evaluare imobiliară a făcut precizarea/majorarea câtimii pretenţiei deduse judecăţii.

Efectul reducţiunii -"echivalentul rezervei succesorale" fiind de chintesenţa normei derogatorii pe care a fost întemeiată cererea, este evident că ar fi fost superfluu orice alt adaus în formularea petitului cererii, cât timp petitul conţinea/era inserat în acesta, efectul reducţiunii, si anume acela de "echivalent" al rezervei succesorale, rezervă care se raporta la bunul donat ce forma masa succesorală.

Ca urmare, sintagma din motivarea sentinţei -"pronunţându-se în limitele petitului investirii", este evident inadecvată faţă de natura pricinii (reducţiune prin echivalent), iar instanţa de apel nu a explicitat pretenţia dedusă judecaţii, aşa cum am solicitat pe calea apelului, ci a considerat nelegal, că nu ar fi fost formulat un capăt de cerere în acest sens, în condiţiile în care reducţiunea solicitată, potrivit textului legal, avea ca efect legal specific - acela al "echivalentului" rezervei succesorale, efect ce era, de altfel, menţionat şi explicit în cuprinsului petitului (formulat în mod sintetic).

Instanţa de apel, aşadar, şi-a întemeiat soluţia de respingere a apelului incident pe un motiv de ordin strict formal, care este străin de natura pricinii (reducţiunea, prin echivalent, prevăzuta de art. 1097 alin. (3) din C. civ.) şi aceasta în condiţiile în care în petitul cererii introductive era inserată/menţionată explicit finalitatea specifică reducţiunii deduse judecăţii.

B. Recurenţii-pârâţi B. şi C., solicită admiterea recursului, casarea în parte a hotărârii instanţei de apel şi trimiterea dosarului spre o nouă judecată la instanţa de apel care a pronunţat hotărârea casată.

În motivarea recursului s-au arătat următoarele.

1. Prin hotărârea dată instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii (art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.), prin raportare la depunerea de către partea adversă a unor înscrisuri prin serviciul registratură, înaintea ultimului termen de judecată din data de 27.09.2018, printre care şi scrisoarea ce se pretinde a fi fost transmisă de către recurenţi din America, considerată de către instanţele anterioare ca fiind determinantă în constatarea caracterului simulat al contractului de vânzare cumpărare, cu încălcarea disp. art. 254 C. proc. civ., fără să fie pusă în discuţia părţilor, pentru ca recurenţii să aibă posibilitatea invocării acestei neregularităţi, conform art. 178 alin. (3) lit. b) C. proc. civ.

Prin motivele de apel (pct. 24-26) au invocat că acest înscris nu are nicio putere doveditoare şi nu le este opozabil, întrucât nu este recunoscut de aceştia, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 272 - 273 C. proc. civ. întrucât intimata reclamanta nu l-a depus la dosarul cauzei odată cu cererea de chemare în judecată, aşa cum prevăd disp. art. 194 lit. e), C. proc. civ., pentru ca aceştia să îşi exprime poziţia cu privire la acel înscris, iar la interogatoriul administrat avea posibilitatea să le opună acel înscris, dacă, provine de la aceştia, dacă a fost scris şi semnat de unul dintre ei sau dacă îl recunosc. Faţă de poziţia exprimată prin apel în legătură cu acest înscris, instanţa de apel trebuia să îl înlăture sau să procedeze conform disp. art. 302, 303 C. proc. civ.

2. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material (încălcarea art. 1171. art. 1175, art. 1191 alin. (2) C. civ. de la 1865).

Art. 1.171 C. civ. de la 1865 prevede că actul autentic are deplină credinţă în privinţa oricărei persoane despre dispoziţiile şi convenţiile ce constată. În acelaşi sens, disp. art. art. 270 C. proc. civ. prevăd că înscrisul autentic face deplină dovada, faţă de orice persoană, până la declararea sa ca fals, cu privire la constatările făcute personal de cel care a autentificat înscrisul, în condiţiile legii.

Aşadar, acesta este însoţit de o puternică prezumţie de autenticitate şi validitate cu privire la constatările făcute personal de către notarul public care l-a întocmit (la momentul întocmirii actului, legislaţia nu prevedea obligaţia dovedirii realităţii plăţii sau transferul banilor prin virament bancar şi nu era necesar nici ca preţul să fie numărat în faţa notarului atâta timp cât vânzătorul a declarat că a primit preţul), astfel încât persoana care îl foloseşte este scutită de orice dovadă, proba contrară revenind celui care îl contestă (a se vedea în acest sens Noul C. proc. civ. - Comentariu pe articole, G. Boroi ş.a., editura Harnagiu 2013, pagina 596).

În plus, noul C. proc. civ. introduce drept condiţie necesară, faţă de vechiul C. civ., pentru a înlătura caracterul autentic şi forţa probantă a unui astfel de înscris, condiţia declarării lui ca fals, ceea ce reclamanta nu a solicitat şi nici nu a dovedit. Aşadar, motivarea instanţei că nu s-ar fi plătit preţul vânzării în anul 1995, pentru faptul că nu s-ar fi plătit în faţa notarului public, şi primirea unor probe cu martorele E., rudă cu soţul reclamantei şi F., prietenă cu reclamanta, martore indirecte, care nu au fost prezente la momentul încheierii actului, sunt inadmisibile împotriva unui act autentic.

Instanţa de apel, întocmai ca şi prima instanţă de fond, prin încălcarea normelor de drept material mai sus menţionate, a înlăturat puterea doveditoare a înscrisului autentic - contractul de vânzare-cumpărare nr. x/31.05.1995, apreciind în mod arbitrar, doar pe baza unor declaraţii de martori subiectivi şi a unor înscrisuri care emană exclusiv de la una dintre părţile actului autentic, asupra lipsei intenţiei defunctei D. de a înstrăina imobilul şi a caracterului simulat al acestui contract de vânzare cumpărare.

Potrivit art. 1191 alin. (1) C. civ. de la 1865, "nu se va primi niciodată dovada cu martori, în contra sau peste ce cuprinde actul, nici despre ceea ce se pretinde că s-ar fi zis înaintea, la timpul sau în urma confecţionării actului, chiar cu privire la o sumă sau valoare ce nu depăşeşte 250 RON". Din acest motiv, orice aprecierea a celor două martore audiate la solicitarea intimatei reclamante, martore care nu au participat la semnarea actului, despre anumite împrejurări de care ar fi luat cunoştinţă la mai mult de 15 ani de la semnarea actului, chiar şi în condiţiile în care partea care le-a propus este un terţ faţă de actul autentic, nu poate răsturna prezumţia de validitate si autenticitate a actului autentic.

Simulaţia, aşa cum este reglementată de disp. art. 1175 din C. civ. 1865, în vigoare la data întocmirii contractului de vânzare cumpărare, este operaţiunea juridica unitară care creează o aparenţă neconformă cu realitatea, prin încheierea a două acte juridice: unul public şi mincinos, ale cărui efecte sunt înlăturate sau modificate, total sau parţial de altul secret şi adevărat, care conţine în sine, implicit sau explicit, acordul părţilor de a simula.

Fiind terţ faţă de actul autentic, intimata reclamanta poate ca principiu să facă dovada acordului simulatoriu cu orice mijloc de probă, dar aceste probe trebuiau analizate prin raportare la toate probele administrate de ambele părţi, dar şi la dispoziţiile legale mai sus menţionate care caracterizează actul autentic şi simulaţia.

Între apelanta pârâtă B. şi mama lor, D., vânzătoarea imobilului, nu s-a încheiat nici un alt înscris, în afara actului autentic, care să arate o altă înţelegere dintre acestea decât cea avută în vedere la momentul semnării actului autentic şi public, acela al transferului dreptului de proprietate de la vânzător la cumpărător, în schimbul preţului achitat şi care să confere o altă semnificaţie juridică în raporturile dintre acestea.

Înscrisurile denumite scrisori (ce se pretind a fi fost transmise fiilor lor în America, la data de 19.09.2007 sau recurentei pe 01.01.2008 şi 29.04.2008), prin care, îşi exprima nemulţumirea în legătură cu vânzarea imobilului, precum că ar fi fost înşelată sau că va rămâne pe drumuri, înscrisuri ce emană exclusiv de la o parte a actului autentic, nu îi sunt opozabile şi nu pot avea caracterul unui contra-înscris care să îndeplinească cerinţa prev. de art. 1175 C. civ. de la 1865, nefiind semnate şi de recurenta B., la rândul său parte a actului autentic. Din acest motiv, ele nu pot avea nici caracterul "oricărui mijloc de, probă" prin care intimata reclamantă, terţ faţă de actul juridic poate solicita constatarea caracterului simulat al acestuia. Aceste înscrisuri reprezintă în mod evident o dovadă preconstituită pro causa, cu un conţinut neadevărat, pe care instanţa de apel trebuia să le înlăture din ansamblul probator. Dacă aceste scrisori ar fi fost cu adevărat transmise în America, este evident că ele nu aveau cum să rămână în posesia reclamantei şi să fie depuse la dosarul cauzei.

Atât recurenta-reclamantă, cât şi recurenţii-pârâţi au formulat întâmpinări, solicitând respingerea recursului formulat de cealaltă parte.

Prin încheierea din 7 iulie 2020, completul de filtru a admis în principiu recursurile declarate de reclamanta A. şi de pârâţii C. şi B. şi a fixat termen de judecată.

Înalta Curte a constatat nefondate recursurile pentru considerentele expuse mai jos.

Recursul declarat de către reclamantă vizează soluţia de respingere a apelului incident, care privea considerentul penultim al sentinţei pronunţate în cauză, şi anume expresia "pronunţându-se în limitele petitului acţiunii". Reclamanta consideră că din motivarea sentinţei ar fi trebuit să rezulte că dispunerea reducţiunii prin echivalent a liberalităţii excesive, şi anume a donaţiei deghizate, ar include şi obligarea pârâtei la plata echivalentului cotei de rezervă încălcate către moştenitorul rezervatar.

In ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta reclamantă susţine, în esenţă, că hotărârea recurată privind soluţia referitoare la apelul incident este dată cu încălcarea art. 1097 alin. (3) din C. civ., text de lege care prevede expres că efectul reducţiunii (în cazul înstrăinării de către donator a bunului, înainte de deschiderea succesiunii) se realizează prin echivalent, capătul de cerere în reducţiune fiind formulat potrivit textului legal.

Reclamanta A. i-a chemat în judecată pe pârâţii soţi B. şi C., solicitând instanţei ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunţa sa dispună reducţiunea, prin echivalent, a liberalităţii excesive (donaţiei deghizate sub forma unui act oneros), constatându-se simulaţia contractului de vânzare-cumpărare autentific sub nr. x, de Notariatul de Stat Sector 1, încheiat între D. (mama sa) şi B. (sora sa), privind imobilul teren şi construcţie, situat în Bucureşti, str. x, actul reprezentând în realitate, o donaţie deghizata.

Prin sentinţa civilă nr. 1887/25.10.2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă a admis acţiunea, a constatat caracterul simulat al contractului de vânzare-cumpărare nr. x/31.07.1995 sub forma unei donaţii deghizate, a dispus reducţiunea, prin echivalent, a liberalităţii excesive, anume a donaţiei deghizate, şi a obligat pârâţii la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 73.496 RON, reprezentând onorariu de avocat, expertiză şi taxe timbru.

Paragraful din considerentele sentinţei, vizat prin apelul incident este următorul:

"Pronunţându-se in limitele petitului acţiunii, tribunalul va admite cererea de chemare in judecata, va constata caracterul simulat al contractului de vânzare-cumpărare nr. x/31.07.1995 sub forma unei donaţii deghizate si pe cale de consecinţă va dispune reducţiunea, prin echivalent, a liberalităţii excesive, respectiv a donaţiei deghizate."

Considerentele instanţei de apel în cadrul cărora a fost analizat apelul incident sunt următoarele:

"(…) în mod greşit apelanta reclamantă a considerat că inserarea acestei menţiuni în motivarea hotărârii o prejudiciază pentru că ar putea fi interpretată în sensul că instanţa s-ar fi considerat investită cu o acţiune în constatare. Astfel, reducţiunea liberalităţii excesive reprezintă o sancţiune care se aplică în cazul în care liberalitatea făcută de cel care lasă moştenirea aduce atingere drepturilor moştenitorilor rezervatari, în sensul că le încalcă rezerva succesorală. (…) Titularul dreptului de a cere reducţiunea are la îndemână două căi procedurale - excepţia în reducţiune şi acţiunea în reducţiune, aceasta din urmă reprezentând o acţiune personală patrimonială, care poate fi folosită de moştenitorii rezervatari în cazul în care bunul care face obiectul liberalităţii a fost predat celui gratificat, cum este cazul donaţiilor.

Utilizând acest din urmă mijloc procesual, reclamanta a formulat cererea de chemare în judecată prin care a solicitat să se constate simulaţia contractului de vânzare-cumpărare autentificat încheiat între D. şi B., privind imobilul şi să se dispună reducţiunea liberalităţii excesive constând în donaţia deghizată sub forma unui act oneros, instanţa admiţând cererile reclamantei, astfel cum au fost formulate. În ceea ce priveşte efectele reducţiunii, moştenitorul rezervatar poate cere restituirea în natură a bunului care a format obiectul liberalităţii reduse sau, prin excepţie, întregirea rezervei se face prin echivalent în cazul în care donatarul a înstrăinat obiectul donaţiei înainte de deschiderea moştenirii, astfel cum este situaţia în speţă.

În acest context, Curtea constată că, astfel cum a arătat apelanta reclamantă, bunul donat ce formează masa succesorală fiind înstrăinat înainte de decesul donatorului, reducţiunea liberalităţii deghizate excesive se realizează prin echivalent bănesc. Susţinerile apelantei reclamante privind stabilirea obligaţiei de plată a echivalentului bănesc al cotei de rezervă încălcate, către moştenitorul rezervatar, nu pot fi însă reţinute, în speţă reclamanta neformulând un capăt de cerere prin care să solicite stabilirea în sarcina pârâţilor a unei obligaţii de a plăti o sumă de bani."

Potrivit art. 1097 alin. (3) din C. civ.: Reducţiunea se realizează prin echivalent în cazul în care, înainte de deschiderea moştenirii, donatarul a înstrăinat bunul ori a constituit asupra lui drepturi reale, precum şi atunci când bunul a pierit dintr-o cauză imputabilă donatarului.

Este nefondat motivul de recurs întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. prin care se susţine interpretarea greşită de către instanţa de apel a prevederilor art. 1097 alin. (3) din C. civ.

Această normă de drept reglementează modalitatea în care se realizează reducţiunea în cazul în care, înainte de deschiderea moştenirii, donatarul a înstrăinat bunul, cum este cazul în speţă, şi anume prin echivalent, ca excepţie de la alin. (2) al aceluiaşi articol, în cadrul căruia este reglementată situaţia regulă a întregirii rezervei în natură, ca urmare a reducţiunii.

Potrivit art. 1092 C. civ. reducţiunea are ca obiect liberalităţile care încalcă rezerva succesorală. Potrivit art. 1097 alin. (1) C. civ. reducţiunea are ca efect desfiinţarea donaţiilor, cum s-a constatat a fi cazul în speţă, în măsura necesară întregirii rezervei succesorale.

Din aceste texte legale nu rezultă că reducţiunea liberalităţilor excesive ar fi sinonimă cu obligarea la plata echivalentului sau obligarea la predarea bunului în natură, în favoarea moştenitorului a cărui rezervă a fost încălcată şi în sarcina donatarului.

Astfel, nu se poate reţine că instanţa de apel ar fi încălcat aceste prevederi legale când a apreciat că susţinerile apelantei reclamante privind stabilirea obligaţiei de plată a echivalentului bănesc al cotei de rezervă încălcate către moştenitorul rezervatar nu sunt întemeiate întrucât, în speţă, reclamanta nu a formulat un capăt de cerere prin care să solicite stabilirea în sarcina pârâţilor a unei obligaţii de a plăti o sumă de bani.

Este nefondat motivul de recurs întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În cadrul acestui motiv de recurs s-a susţinut că ar fi străină de natura cauzei, acţiune în reducţiune care se realizează numai prin echivalent, motivarea instanţei de apel în cadrul căreia se arată că "susţinerile apelantei reclamante privind stabilirea obligaţiei de plată a echivalentului bănesc al cotei de rezervă încălcate, către moştenitorul rezervatar, nu pot fi însă reţinute, în speţă reclamanta neformulând un capăt de cerere prin care să solicite stabilirea în sarcina pârâţilor a unei obligaţii de a plăti o sumă de bani."

În argumentarea acestei susţineri se invocă în fapt tot greşita interpretare a art. 1097 alin. (3) C. civ., cu referire la sintagma "prin echivalent", argumente cărora li s-a răspuns în cadrul analizei motivului de recurs întemeiat pe punctul 8 al art. 488 C. proc. civ., recurenta considerând că solicitarea de a se dispune rezoluţiunea prin echivalent avea ca finalitate stabilirea echivalentului rezervei încălcate.

Mai este de reţinut că obiectul apelului incident nu l-a constituit nemenţionarea în dispozitivul sentinţei a sumei în bani reprezentând echivalentul măsurii în care s-a dispus reducţiunea donaţiei necesară întregirii rezervei succesorale, ci înlăturarea/explicitarea sintagmei "pronunţându-se în limitele petitului învestirii" din cadrul considerentelor sentinţei, întrucât recurenta considera că din aceasta s-ar înţelege că reducţiunea ar fi doar o acţiune în constatare care nu ar cuprinde şi obligaţia plăţii echivalentului în care s-a dispus reducţiunea donaţiei.

Or, raportat tocmai la aceste susţineri din apel, instanţa de apel a reţinut că reclamanta nu a formulat un capăt de cerere prin care să solicite stabilirea în sarcina pârâţilor a unei obligaţii de a plăti o sumă de bani, neputându-se aprecia astfel că acest considerent ar fi străin de natura pricinii.

În ceea ce priveşte recursul declarat de către pârâţi sunt de reţinut următoarele.

Este nefondat motivul de recurs întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

În cadrul acestui motiv de recurs recurenţii susţin că instanţa de apel în mod greşit nu a înlăturat înscrisurile depuse de reclamantă înaintea ultimului termen de judecată din data de 27.09.2018, printre care şi scrisoarea ce se pretinde a fi fost transmisă de către ei din America, care nu ar fi fost pusă în discuţia părţilor, pentru a avea posibilitatea invocării acestei neregularităţi, conform art. 178 alin. (3) lit. b) C. proc. civ., şi că înscrisul în discuţie nu are putere doveditoare şi nu le este opozabil, nefiind recunoscut de ei, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 272 - 273 C. proc. civ., întrucât reclamanta nu l-a depus la dosarul cauzei odată cu cererea de chemare în judecată, conform art. 194 lit. e) C. proc. civ.

Acest motiv de recurs are legătură cu motivarea instanţei de apel în cadrul căreia s-a menţionat că "susţinerile apelanţilor pârâţi în sensul că înscrisurile nu le sunt opozabile nu pot fi reţinute, aceştia având posibilitatea de a recunoaşte sau contesta înscrisul sub semnătură privată, conform art. 301 din C. proc. civ.. Potrivit acestor dispoziţii, acela căruia i se opune un înscris sub semnătură privată este dator fie să recunoască, fie să conteste scrierea ori semnătura. Contestarea scrierii sau semnăturii poate fi făcută, la primul termen după depunerea înscrisului, sub sancţiunea decăderii. (…)

Curtea constată că nu pot fi primite motivele de apel vizând modul în care prima instanţă a procedat la administrarea probei cu înscrisuri, în situaţia în care apelanţii-pârâţi aveau la dispoziţie mijloace procesuale pentru a împiedica administrarea unei probe în situaţia în care considerau că aceasta nu a fost propusă în condiţii de regularitate procedurală, însă în cauză nu a fost solicitată sau aplicată o sancţiune care să aibă ca efect înlăturarea respectivelor probe."

Astfel, deşi nu se menţionează expres, recurenţii înţeleg să susţină faptul că ar fi putut să invoce aceste neregularităţi direct în apel, care ar fi potrivit art. 178 alin. (3) lit. b), "termenul de judecată imediat următor", raportat la înscrisurile depuse înaintea ultimului termen de judecată din data de 27.09.2018.

Această susţinere a recurenţilor, pentru a justifica faptul că nu ar fi fost decăzuţi din posibilitatea contestării înscrisului sub semnătură privată, conform art. 301 alin. (1) C. proc. civ., este nefondată, având în vedere că scrisoarea ce se pretinde a fi fost transmisă de către pârâţi din America, la care prima instanţă de fond s-a raportat în mod expres ("scrisoarea paratei din 22.05.2006 fila x, referindu-se la înţelegerea mamei cu cele doua fiice") a fost depusă la 29.11.2017, înainte de termenul din 1.02.2018, făcând parte dintr-un set de mai multe înscrisuri care au fost comunicate conform dovezilor de la dosar reprezentantului pârâţilor la data de 27.12.2017, acesta formulând şi cerere de a i se elibera fotocopii din dosar la 14.12.2017. În acelaşi set de înscrisuri s-a aflat şi scrisoarea lui D. din 29.04.2008 - fila x, la care a făcut trimitere de asemenea expresă tribunalul.

La termenul din 1.02.2018, avocatul pârâţilor a acceptat depunerea înscrisurilor de către reclamantă, care i-au fost comunicate prin poştă, acesta fiind motivul invocat pentru a fi încuviinţată depunerea la dosar de înscrisuri suplimentare pentru pârâţi, în temeiul art. 254 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ.

Înainte de ultimul termen de judecată, din data de 27.09.2018 [când, de altfel, pârâţii au fost reprezentanţi de avocat, nefiind îndeplinită nici condiţia ca partea să nu fie prezentă, prevăzută de art. 178 alin. (3) lit. b) C. proc. civ..], nu au fost depuse înscrisuri sub semnătură privată, ci doar un certificat de moştenitor şi un contract de schimb autentificat.

Referitor la susţinerea, din cadrul aceluiaşi motiv de recurs, că faţă de poziţia exprimată prin apel în legătură cu acest înscris, instanţa trebuia să îl înlăture sau să procedeze conform dispoziţiilor art. 302, 303 C. proc. civ., este de reţinut că obligaţia de verificare a înscrisului prevăzută de art. 302 şi urm. C. proc. civ. are loc în cazul în care una dintre persoanele menţionate la art. 301 contestă scrierea sau semnătura sau declară că nu le cunoaşte. Or, recurenţii pârâţi nu au susţinut că ar fi făcut declaraţiile de mai sus, ci aşa cum rezultă din paragrafele 24-26 din apel, pârâţii au solicitat înlăturarea înscrisului, întrucât nu ar fi fost recunoscut de către pârâtă în mod expres, iar potrivit dispoziţiilor legale la care au făcut trimitere ar fi trebuit să existe acest gen de recunoaştere.

În consecinţă, nu se poate reţine vreo nelegalitate a deciziei atacate pentru că nu ar fi fost urmată procedura de verificare a înscrisului prevăzută de art. 302 şi urm. C. proc. civ.

Este nefondat motivul de recurs întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care se susţine că hotărârea a fost dată cu încălcarea art. 1171, art. 1175 şi art. 1191 alin. (2) C. civ. de la 1865.

În cadrul acestui motiv de recurs se invocă în primul rând că faptul că art. 1171 C. civ. de la 1865 şi art. 270 C. proc. civ. prevăd că înscrisul autentic face deplină dovada, faţă de orice persoană, până la declararea sa ca fals, cu privire la constatările făcute personal de cel care a autentificat înscrisul, în condiţiile legii, de unde ar rezulta că acesta este însoţit de o puternică prezumţie de autenticitate şi validitate cu privire la constatările făcute personal de către notarul public care l-a întocmit, astfel încât persoana care îl foloseşte ar fi scutită de orice dovadă, proba contrară revenind celui care îl contestă.

Or, aşa cum rezultă din considerentele deciziei atacate, instanţa de apel a reţinut că preţul de 6 milioane de RON vechi, este declarat de părţi ca fiind primit până la semnarea actului, nefiind o constatare personală a notarului public şi că la stabilirea puterii doveditoare a înscrisului autentic, trebuie făcută distincţia între menţiunile ce reprezintă constatări personale ale notarului, făcute cu propriile simţuri, cum sunt cele referitoare la prezenţa părţilor, modul de identificare a acestora sau luarea consimţământului, care fac dovadă deplină, ele neputând fi combătute decât prin procedura înscrierii în fals, şi menţiunile ce privesc declaraţiile părţilor, făcute în faţa notarului, dar a căror veracitate nu poate fi verificată de acesta, care fac dovada până la proba contrarie, acestea din urmă având astfel forţa probantă a înscrisului sub semnătură privată.

În consecinţă, nu se poate reţine că instanţa de apel şi-ar fi bazat hotărârea pe probe care ar fi contrazis constatările făcute personal de cel care a autentificat înscrisul, cu încălcarea dispoziţiilor legale menţionate mai sus, ci pe probe administrate în contra celor susţinute de părţi la semnarea actului, referitoare la preţul plătit în cadrul operaţiunii juridice a vânzării-cumpărării imobilului.

La aprecierea acestor probe contrare administrate, cu martori sau alte înscrisuri, instanţa de apel a reţinut, pe de o parte, că, fiind în discuţie dovada simulaţiei, "reclamanta este terţ faţă de actul autentic, astfel încât nu va fi ţinută să facă dovada după regulile de probă prevăzute pentru actul juridic, întrucât faţă de ea contractul are valoarea unui fapt juridic. În consecinţă, terţul poate utiliza pentru a dovedi existenţa contractului secret, deci a simulaţiei, orice mijloc de probă, inclusiv proba cu martori, chiar dacă valoarea contractului depăşeşte 250 de RON."

Pe de altă parte, instanţa de apel a reţinut că, în ceea ce priveşte proba contra actului autentic, "în privinţa probei cu martori, sunt aplicabile regulile prevăzute de art. 1191 alin. (1) şi (2) din C. civ., precum şi excepţiile instituite de art. 1197 şi 1198 din C. civ.. În aplicarea acestui din urmă text legal, reţinând imposibilitate morală de preconstituire a înscrisului, datorată raportului de rudenie dintre părţi, în mod corect prima instanţă a încuviinţat proba cu martori."

Astfel, instanţa de apel a reţinut aplicarea unor excepţii de la regulile aplicabile probaţiunii împotriva celor menţionate în cadrul unui act autentic, şi anume dovada simulaţiei de către un terţ, pentru care contractul are valoarea unui fapt juridic, şi posibilitatea dovedirii cu martori a actelor juridice al căror obiect are o valoare ce depăşeşte suma de 250 RON, în cazul imposibilităţii morale de preconstituire a înscrisului, datorată raportului de rudenie dintre părţi, prin aplicarea art. 1197 şi art. 1198 C. civ.

Recurenţii nu au negat existenţa acestor excepţii, dimpotrivă în recurs se susţine că "fiind terţ faţă de actul autentic, intimata reclamanta poate ca principiu să facă dovada acordului simulatoriu cu orice mijloc de probă", ci în realitate au criticat modul în care au fost interpretate coroborat şi apreciată valoarea probantă a probelor administrate în cauză, considerând, pe de o parte, că martorii nu erau credibili sau că înscrisurile nu erau verosimile, în raport de anumite circumstanţe particulare.

Or, aceste susţineri nu pot fi încadrate în prevederile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., nefiind motive de nelegalitate, ci de netemeinicie, care nu pot face obiect al recursului.

Referitor la susţinerea din recurs că între pârâta B. şi D., vânzătoarea imobilului, nu s-ar fi încheiat nici un alt înscris, în afara actului autentic, care să arate o altă înţelegere decât cea avută în vedere la momentul semnării actului autentic şi public, astfel că nu ar fi îndeplinită cerinţa art. 1175 C. civ., se observă că în decizia atacată s-a reţinut raportat la aceleaşi critici formulate în apel, că "În construcţia juridică a simulaţiei, nu este necesar ca actul secret să fie concretizat într-un înscris. Actul secret trebuie să existe în sens de operaţiune juridică reală care produce adevăratele efecte între părţile contractante." De asemenea instanţa de apel a mai făcut aplicarea prevederilor art. 1198 din C. civ., reţinând imposibilitate morală de preconstituire a înscrisului, datorată raportului de rudenie dintre părţi.

În recurs nu s-a susţinut că aceste considerente ale instanţei de apel ar fi nelegale.

În acest context, recurenţii au reluat în recurs criticile referitoare la aprecierea înscrisurilor denumite scrisori ale lui D., vânzătoarea imobilului, sub aspectul valorii lor probatorii şi al opozabilităţii acestora.

Criticile referitoare la aprecierea înscrisurilor denumite scrisori ale lui D., vânzătoarea imobilului, sub aspectul valorii lor probatorii nu pot fi încadrate în prevederile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., neputând fi analizate în recurs, întrucât nu reprezintă motive de nelegalitate ci de netemeinicie a deciziei atacate.

În ceea ce priveşte susţinerile pârâţilor în sensul că înscrisurile nu le sunt opozabile, instanţa de apel le-a constatat neîntemeiate prin raportare la faptul că aceştia aveau posibilitatea de a recunoaşte sau contesta înscrisul sub semnătură privată, conform art. 301 din C. proc. civ.. Or, referitor la interpretarea şi aplicarea art. 301 C. proc. civ. recurenţii au formulat critici în cadrul primului motiv de recurs, care au fost considerate nefondate pentru motivele expuse mai sus.

În consecinţă, în temeiul art. 496 alin. (1) Înalta Curte va respinge, ca nefondate, recursurile.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamanta A. şi de pârâţii B. şi C. împotriva deciziei civile nr. 1404A din data de 14 octombrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 13 octombrie 2020.