Interpretation of cassation limits for trademark counterfeiting damages and exclusion of procedural cost challenges from legal review

Şedinţa publică din data de 13 octombrie 2020

Asupra cauzei de faţă constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei.

I.1. Obiectul cererii de chemare în judecată.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Braşov la data de 22.06.2015, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L., a solicitat: să se constate că folosirea neautorizată de către pârâtă a însemnelor x a încălcat drepturile de proprietate intelectuală asupra mărcii înregistrate la OSIM sub denumirea x, având ca număr de înregistrare 104092/9.07.2009, al cărei titular este reclamantul: să fie obligată pârâta la încetarea activităţilor de producere, stocare, distribuire, vânzare sau a oricăror altor activităţi de comercializare a produselor ce poartă în mod ilegal marca x sau care au în componenţa denumirii marca x, în baza art. 36 alin. (2) şi alin. (3) din Legea 84/1998, sub sancţiunea aplicării de penalităţi în conformitate cu art. 905 alin. (2) C. proc. civ., pentru fiecare zi de întârziere; să fie obligată pârâta să scoată definitiv din circuitele comerciale de pe piaţă, pe cheltuiala sa, toate produsele contrafăcute care imită în mod fraudulos marca x, conform art. 11 din O.U.G. nr. 100/2005; să fie obligată pârâta la plata de despăgubiri materiale estimate provizoriu la 15.000 euro, reprezentând beneficiul injust realizat de pârâtă prin producerea şi comercializarea produselor contrafăcute, conform art. 14 din O.U.G. nr. 100/2005; publicarea în presă, pe cheltuiala pârâtei, a dispozitivului hotărârii judecătoreşti, în două publicaţii de circulaţie naţională, conform art. 16 din O.U.G. nr. 100/2005; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

I.2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Braşov:

Prin sentinţa nr. 25 S din data de 23 februarie 2017, Tribunalul Braşov, secţia I civilă a admis excepţia de netimbrare a cererii de majorare a pretenţiilor şi, pe cale de consecinţă, a anulat cererea reclamantului de majorare a pretenţiilor. A admis în parte acţiunea şi a obligat pârâta să înceteze acţiunile de comercializare a produselor ce poartă în componenţa denumirii marca "x", respingând restul pretenţiilor. De asemenea, a respins cererile părţilor de acordare a cheltuielilor de judecată şi a obligat reclamantul să plătească în contul Biroului Local de Expertiză Braşov suma de 3.084 RON pentru raportul de expertiză

I.3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Braşov:

Curtea de Apel Braşov, secţia civilă, prin decizia nr. 1225/Ap din 29 iunie 2017, a admis apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 25/2017, pronunţată de Tribunalul Braşov, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a admis cererea de obligare a pârâtei la plata către reclamant a sumei de 15.000 euro, în RON, la cursul B.N.R. din ziua plăţii, cu titlu de despăgubiri şi la plata sumei de 8.500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în faţa primei instanţe. De asemenea, a obligat intimata la plata către apelant a cheltuielilor de judecată din apel, în cuantum de 3.000 RON.

I.4. Decizia de casare pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie:

Prin decizia nr. 1287 din 27 martie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a fost admis recursul declarat de pârâta B. S.R.L, dispunându-se casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă de apel.

I.5. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Braşov, în rejudecare:

Curtea de Apel Braşov, secţia civilă, prin decizia nr. 1078/Ap din 27 iunie 2018, în rejudecare, a admis, în parte, apelul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 25/S/23.02.2017, pronunţată de Tribunalul Braşov, pe care a schimbat-o, în parte, în sensul că a obligat pârâta S.C. B. S.R.L. la plata către reclamantul A. a sumei de 16.151,21 RON cu titlu de despăgubiri parţiale aferente anului 2013 în legătură cu producerea şi comercializarea produselor "x", precum şi a sumei de 2.339 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată parţiale la fondul cauzei. A fost menţinut restul dispoziţiilor sentinţei atacate privind admiterea excepţiei de netimbrare, admiterea în parte a acţiunii, obligarea pârâtei la încetarea acţiunilor de comercializare a produselor ce poartă în componenţa denumirii marca "x", respingerea restului pretenţiilor formulate cu titlu de despăgubiri, respingerea celorlalte pretenţii ale reclamantului, obligarea reclamantului la plata onorariului expert şi compensarea restului cheltuielilor de judecată solicitate. A fost obligată intimata S.C. B. S.R.L. la plata către apelantul A. a sumei de 2.028 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată parţiale în apel. A fost respins restul pretenţiilor formulate în apel.

I.6. Decizia de casare pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie:

Prin decizia nr. 1287 din 18 iunie 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a admis recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 1078/Ap din 27 iunie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă, a casat decizia recurată şi a trimis cauza pentru rejudecare la aceeaşi instanţă.

I.7. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Braşov, în rejudecare:

Prin decizia nr. 1375/Ap din 09.010.2019, Curtea de Apel Braşov, secţia I civilă, în rejudecare, a admis în parte apelul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 25/S/23.02.2017 pronunţată de Tribunalul Braşov, secţia I civilă şi a schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul că pârâta S.C. B. S.R.L. a fost obligată la plata către reclamantul A. a sumei de 15.000 euro, în echivalent RON, la momentul executării obligaţiei cu titlu de despăgubiri parţiale aferente anului 2013 în legătură cu producerea şi comercializarea produselor "x".

A menţinut restul dispoziţiilor sentinţei civile atacate.

Intimata pârâtă S.C. B. S.R.L. a fost obligată la plata către apelantul A. a sumei de 15.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, în toate instanţele.

II. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva deciziei sus-menţionate a formulat recurs reclamanta S.C. B. S.R.L..

II. I. Motivele de recurs formulate de reclamantă

Prin cererea de recurs, recurenta pârâtă a invocat incidenţa dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte motivul încadrat în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta susţine că decizia recurată este nemotivată în ceea ce priveşte raţionamentul instanţei de apel în baza căruia a considerat că limitele rejudecării vizează strict anul 2013, în limita sumei de 15.000 euro, arătând că decizia cuprinde o singură menţiune superficială, în sensul că decizia ÎCCJ de casare ar fi dispus că "prejudiciul aferent anului 2013 este superior valorii de 15.000 euro, solicitat de reclamantul A., iar prejudiciul nu trebuie împărţit la cei 3 ani". Susţine că instanţa de apel s-a rezumat doar la a prezenta situaţia de fapt fără să motiveze în mod concret, detaliat şi utilizând un raţionament logico-juridic complex, care sunt motivele pentru care a dat o asemenea interpretare dispoziţiilor instanţei de casare.

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. (8) C. proc. civ., în esenţă, recurenta-pârâtă susţine că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită de către instanţa de apel a art. 14 alin. (2) din O.U.G. nr. 100/2005 şi art. 36 din Legea nr. 84/1998, în ceea ce priveşte existenţa prejudiciului şi a cuantumului acestuia,

II.2. Apărările formulate în cauză

Intimatul reclamant a formulat întâmpinare, în termen legal, prin care a solicitat respingerea primului motiv de recurs ca nefondat şi a celui de al doilea motiv ca inadmisibil.

Recurenta pârâtă a formulat răspuns la întâmpinare, solicitând admiterea recursului astfel cum a fost formulat.

II.3. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din 07 iulie 2020, completul de filtru a admis în principiu recursul declarat de pârâta B. S.R.L. împotriva deciziei nr. 1375/Ap din 9 octombrie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă şi a fixat termen de judecată la data de 13 octombrie 2020, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II.4. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

În ceea ce priveşte motivul încadrat în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., pentru a fi incident, este necesar ca hotărârea să nu cuprindă motivele pe care se întemeiază sau să cuprindă motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei. Niciuna din cele trei ipoteze nu se verifică în cauză.

Art. 6 pct. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului obligă instanţele să-şi motiveze deciziile, însă aceasta nu presupune să se dea un răspuns detaliat fiecărui argument al părţilor. Conform jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, noţiunea de proces echitabil presupune ca o instanţă care nu a motivat decât pe scurt hotărârea sa, să fi examinat totuşi în mod real problemele esenţiale care i-au fost supuse şi nu doar să reia pur şi simplu concluziile unei instanţe inferioare.

Obligaţia instanţei de a-şi motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dreptul naţional prin dispoziţiile art. 425 C. proc. civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt expuse în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevan pentru speţăt, şi, nu în ultimul rând, raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată. Aceste cerinţe legale sunt impuse de însăşi esenţa înfăptuirii justiţiei, iar forţa de convingere a unei hotărâri judecătoreşti rezidă din raţionamentul logico-juridic clar explicitat şi întemeiat pe considerente de drept, considerente care se regăsesc în cuprinsul deciziei recurate, contrar susţinerilor recurentei.

În practica judiciară s-a statuat că judecătorii sunt datori să arate în cuprinsul hotărârii motivele de fapt şi de drept în temeiul cărora şi-au format convingerea, precum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor, fără arătarea motivelor şi a probelor neputându-se exercita controlul judiciar.

Motivarea hotărârii este necesară pentru ca părţile să cunoască motivele ce au fost avute în vedere de către instanţă în pronunţarea soluţiei, iar instanţa ierarhic superioară să aibă în vedere, în aprecierea legalităţii şi temeiniciei hotărârii, şi considerentele pentru care s-a pronunţat soluţia respectivă.

Hotărârea poate fi casată pentru motivul prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ. dacă există contradicţie între considerente şi dispozitiv, în sensul că dintr-o parte a hotărârii rezultă că acţiunea este întemeiată, iar din altă parte, că nu este întemeiată, astfel că nu se poate şti ce anume a decis instanţa, dacă există contradicţie între considerente, în sensul că din unele rezultă netemeinicia acţiunii, iar din altele faptul că este întemeiată, lipseşte motivarea soluţiei sau aceasta este superficială ori cuprinde considerente ce nu au legătură cu pricina în care a fost pronunţată soluţia respectivă, dacă instanţa de control judiciar redă considerentele hotărârii atacate, fără a răspunde motivelor de critică invocate.

Înalta Curte constată că în cauză, curtea de apel a motivat decizia recurată, neputându-se reţine argumentul că decizia ar fi criticabilă în ceea ce priveşte raţionamentul instanţei în baza căruia a considerat că limitele rejudecării vizează strict anul 2013, în limita sumei de 15.000 euro. Astfel, instanţa de apel a motivat că va avea în vedere aspectele tranşate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, potrivit art. 501 alin. (1) C. proc. civ., în sensul că prejudiciul aferent anului 2013 este superior valorii de 15000 euro, solicitată de către reclamantul A., iar prejudiciul nu trebuie împărţit la cei 3 ani, el fiind datorat doar pe anul 2013.

De asemenea, în cuprinsul aceloraşi considerente, se reţine că, a analiza cererea reclamantului de acordare de despăgubiri ca fiind o cotă de 27,6% dintr-un prejudiciu mai mare, este nelegal, cât timp prejudiciul pe anul 2013 a fost stabilit prin raportul de expertiză la suma de 23.487 euro, prejudiciul cuantificat procentual neconstituind un criteriu, întrucât reclamantul a renunţat la judecata privind pretenţiile pe anii 2014 şi 2015 şi a timbrat acţiunea strict pentru anul 2013, în limita sumei de 15.000 euro.

Drept urmare, nu se poate reţine că instanţa de apel s-ar fi rezumat doar la a prezenta situaţia de fapt fără să motiveze în mod concret, detaliat şi utilizând un raţionament logico-juridic complex, care sunt motivele pentru care a dat o asemenea interpretare dispoziţiilor instanţei de casare.

În ceea ce priveşte motivul de recurs invocat de recurentă, şi anume cel reglementat de art. 488 pct. . 8 din C. proc. civ., este incident acest motiv în situaţia în care hotărârea ar fi fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Înalta Curte apreciază că nu se justifică susţinerea recurentei-pârâte în sensul că hotărârea ar fi fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită de către instanţa de apel a prevederilor art. 14 alin. (2) din O.U.G. nr. 100/2005 şi art. 36 din Legea nr. 84/1998, în ceea ce priveşte stabilirea şi dimensionarea prejudiciului.

Limitându-se doar la modul de soluţionare de către prima instanţă a capătului de cerere privind acordarea despăgubirilor privind produsele "x" pentru anul 2013, Curtea de Apel Braşov a considerat în mod just că cererea de înregistrare a mărcii de către B. S.R.L., la 21.05.2015, admisă în final, prin sentinţa civilă nr. 631/10.05.2017 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 61/A/25.01.2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, nu poate avea incidenţă asupra prezentei cauze, întrucât are legătură cu o manifestare de voinţă a autorului producerii şi comercializării unor produse ce au în denumirea lor cuvântul "C.", în perioada de timp în care doar reclamantul era titularul mărcii înregistrate, perioadă anterioară efectelor hotărârii judecătoreşti invocate (anume, anul 2013).

De asemenea, s-a avut în vedere şi faptul că dispoziţia primei instanţe de obligare a pârâtei să înceteze acţiunile de comercializare a produselor ce poartă în componenţa denumirii marca "x", se bucură de autoritate de lucru judecat. Pentru a se pronunţa asupra acestui capăt de cerere, instanţa a avut în vedere dispoziţiile art. 36 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 84/1998, precum şi faptul că pârâta B. S.R.L. a comercializat în perioada ianuarie 2013- decembrie 2015, produse care aveau pe etichetă cuvântul "x", în condiţiile în care x era marcă înregistrată a reclamantului şi asupra căreia acesta opunea drepturi exclusive, potrivit art. 36 alin. (1) din Legea nr. 84/1998.

Nu pot fi primite nici susţinerile recurentei-pârâte privind stabilirea prejudiciului, întrucât instanţa de apel a procedat la o justă interpretare a dispoziţiilor legale incidente, anume art. 14 din O.U.G. nr. 100/2005.

În contextul operaţiunii de interpretare a normelor de drept material, curtea de apel reţine în mod legal că, în măsura în care activitatea de comercializare a produselor a fost interzisă de către instanţă pentru că produsele purtau pe etichetă cuvântul "C." care constituia marcă înregistrată a reclamantului, instanţa ar fi trebuit să analizeze dacă o astfel de acţiune este generatoare de prejudicii pentru titularul mărcii înregistrate, având în vedere faptul că, potrivit art. 37 alin (2) din Legea nr. 84/1998, se prevede dreptul la despăgubiri pentru actele de contrafacere reglementate la art. 36.

Din perspectiva dispoziţiilor legale incidente, a fost realizată analiza îndeplinirii cumulative a condiţiilor răspunderii civile delictuale, constatându-se în mod corect că, în condiţiile în care, cu autoritate de lucru judecat, instanţa a statuat că se impune încetarea acţiunilor de comercializare a produselor pârâtei care poartă în componenţa denumirii, marca "C.", rezultă că această comercializare a avut drept efect producerea unui prejudiciu reclamantului, ceea ce a justificat admiterea cererii de obligare a pârâtei la plata prejudiciului produs titularului mărcii, în cuantum de 15.000 euro, prin aplicarea prevederilor art. 14 din O.U.G. nr. 100/2005 şi potrivit criteriului legal validat de instanţă la momentul încuviinţării efectuării raportului de expertiză.

Cu privire la criticile recurentei privind inexistenţa pentru intimatul reclamant a dreptului de a se prevala de expertiza contabilă de la instanţa de fond, cele privind cuantumul prejudiciului acordat, precum şi al cuantumului cheltuielilor de judecată acordate reclamantului, Înalta Curte apreciază că aceste critici vizează fie susţineri referitoare la situaţia de fapt, fie sunt susţineri care privesc chestiuni de apreciere a materialului probator al cauzei, aspecte ce nu pot face obiect al controlului de legalitate în faza procesuală a recursului.

Pentru a fi incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., nu este suficient ca recurentul să facă trimitere, în mod formal, la sediul materiei unde este reglementată problema de drept ce trebuie soluţionată de instanţa de recurs, ci trebuie, totodată, ca motivul invocat să se refere la un viciu de legalitate a hotărârii recurate, nu la un aspect de temeinicie a acesteia.

Cum fundamentul plăţii cheltuielilor de judecată îl reprezintă culpa procesuală dovedită prin faptul pierderii procesului, având în vedere prevederile art. 453 din C. proc. civ., ca parte căzută în pretenţii, S.C. B. S.R.L. va fi obligată să plătească intimatului A. suma de 2.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate în această etapă procesuală, constând în onorariu de apărător, conform dovezilor ce se regăsesc la dosar.

Pentru aceste considerente, se va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1375/Ap din data de 9 octombrie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă, cu obligarea recurentei-pârâte B. S.R.L. la plata către intimatul-reclamant A. a sumei de 2.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1375/Ap din data de 9 octombrie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă.

Obligă pe recurenta-pârâtă B. S.R.L. la plata către intimatul-reclamant A. a sumei de 2.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 13 octombrie 2020.