Compensation claim for land restitution property: appeal declared inadmissible as final decision

Şedinţa publică din data de 3 februarie 2021

Analizând recursul în conformitate cu dispoziţiile art. 499 C. proc. civ., potrivit cărora în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea fără a se evoca şi analiza motivele de casare, Înalta Curte constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş la data de 06 iulie 2017, ca urmare a soluţionării conflictului negativ de competenţă prin sentinţa civilă nr. 391 din 17 decembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Primăria Municipiului Timişoara prin Primar, Autoritatea Naţionala pentru Restituirea Proprietăţilor şi Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a solicitat obligarea pârâtelor să emită decizia pentru stabilirea despăgubirilor cuvenite pentru imobilul situat în str. x din Municipiul Timişoara, judeţul Timiş, înscris în CF nr. x top x şi y, z (fost CF x), actual CF nr. x cu nr. top: x, B. de sub Bl, obligarea pârâtelor la plata unor daune cominatorii în cuantum de 100 RON/zi de întârziere de la data introducerii acţiunii şi până la data efectivă a emiterii deciziei de despăgubire.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 554/2004, Legea nr. 10/2001, cu modificările si completările ulterioare, Legea nr. 247/2005.

Prin sentinţa civilă nr. 167 din 19 februarie 2019, Tribunalul Timiş a admis excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a Primăriei Municipiului Timişoara prin Primar şi a respins acţiunea precizată formulată de reclamantul A., faţă de această pârâtă, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără capacitate procesuală de folosinţă; a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Comisiei Judeţene de fond funciar Timiş; a respins excepţia tardivităţii acţiunii şi a prematurităţii acţiunii, ca neîntemeiate; a respins acţiunea precizată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtele Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP), Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor (CNCI), în calitate de continuatoare a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor entitate ce îşi desfăşoară activitatea la sediul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP) şi Comisia judeţeană de fond funciar Timiş,

Împotriva sentinţei a formulat apel reclamantul A..

Curtea de Apel Timişioara, secţia I civilă, prin decizia civilă nr. 268 din 18 decembrie 2019, a respins apelul exercitat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 167/19.02.2019, pronunţată de Tribunalul Timiş, în dosarul nr. x/2017.

2. Calea de atac exercitată în cauză.

Împotriva deciziei curţii de apel a formulat prezentul recurs reclamantul, A..

Dosarul a fost înregistrat la înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la data de 28 mai 2020 şi a fost repartizat aleatoriu completului de filtru nr. 10.

Prin cererea de recurs, recurentul-reclamant A. a solicitat casarea deciziei curţii de apel, susţinând că aceasta nu reflectă adevărul şi că, în mod nelegal, instanţa a respins probatoriile care dovedeau calitatea sa de proprietar asupra imobilului în litigiu.

Ulterior, la data de 15 mai 2020, data poştei, recurentul-reclamant a depus cerere prin care a precizat că motivele de recurs urmează a fi depuse la termenul ce urmează a fi stabilit în acest sens, iar la data de 02 iunie 2020, a depus completare la motivele de recurs, intitulate " recurs în anulare" în cuprinsul cărora a criticat soluţia curţii de apel din perspectiva respingerii cererii de probatorii reprezentat de contractul de vânzare -cumpărare, încheiat la data de 15.12.1946, emis de către Notariatul de Stat.

La data de 15 iunie 2020, recurentul-reclamant, prin avocat C., a depus cerere de recurs împotriva aceleiaşi decizii.

În cuprinsul acesteia, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurentul-reclamant a precizat că, în cauză, sunt întrunite condiţiile impuse de dispoziţiile art. 4 teza I din Legea nr. 165/2013, contrar celor reţinute de curtea de apel prin decizia recurată.

În ceea ce priveşte imobilul care face obiectul judecăţii, identificarea exactă a acestuia nu este necesară, fiind suficient pentru soluţionarea cererii doar indicarea localităţii unde este situat respectivul imobil.

Prin memoriul de recurs înregistrat la data de 18 iunie 2020, recurentul-reclamant a reiterat aspectele relevate prin cererile de recurs depuse anterior în cauză.

3. Apărările formulate în cauză.

Cererea de recurs împreună memoriile de recurs, depuse ulterior de către recurentul-reclamant, au fost comunicate intimaţilor la data de 18 iunie 2020, conform dovezilor aflate la filele x, respectiv la datele de 18 iunie 2020, 25 iunie 2020, 30 iunie 2020 şi 01 iulie 2020, conform dovezilor aflate la filele x, nicio parte nu a depus întâmpinare.

4. Considerentele Înaltei Curţi

În drept, potrivit art. 5 alin. (1) al Titlului XIII din Legea nr. 247/2005 "Hotărârile pronunţate de instanţele judecătoreşti în procesele funciare în primă instanţă sunt supuse numai recursului".

Conform art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. "Dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel, ori de câte ori printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanţă este "definitivă", de la data intrării în vigoare a C. proc. civ., aceasta va fi supusă numai apelului la instanţa ierarhic superioară", iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol "Dispoziţiile alin. (1) se aplică şi în cazul în care printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanţă este supusă recursului sau că "poate fi atacată cu recurs" ori, după caz, legea specială foloseşte o altă expresie similară".

Dispoziţiile art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. statuează că sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum şi cele neatacate cu recurs.

Rezultă că deciziile definitive nu pot fi supuse recursului şi, ca atare, are caracter inadmisibil calea de atac exercitată împotriva unor atare hotărâri.

În cauza pendinte, se constată că prin cererea de chemare în judecată, aflată la dosarului nr. x/2017 al Tribunalului Timiş, reclamantul, în temeiul prevederilor Legii nr. 10/2001şi a Legii nr. 247/2005, a solicitat obligarea pârâtelor Primăria Municipiului Timişoara prin Primar, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la emiterea deciziei pentru stabilirea despăgubirilor cuvenit pentru imobilul situat în str. x din Municipiul Timişoara, judeţul Timiş, înscris în CF nr. x top x şi y, z (fost CF x), actual CF NR. x cu nr. top: x, B. de sub Bl, respectiv obligarea acestora la de plata de daune interese.

Cauza a fost soluţionată în primă instanţă de către Tribunalul Timiş, iar apelul de către curtea de apel care, în aplicarea prevederilor legale redate, a pronunţat o soluţie definitivă, nesusceptibilă de recurs.

Aşadar, din interpretarea sistematică a prevederilor legale redate reiese că decizia civilă nr. 268 din 18 decembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, este o decizie nesusceptibilă de recurs.

Potrivit principiului legalităţii căii de atac, consacrat de art. 457 din C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta.

O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac a hotărârilor judecătoreşti nu pot exista în afara legii.

Regula are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătoreşti sunt cele prevăzute de lege, dar şi că exercitarea acestora trebuie să se realizeze în condiţiile legi.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 268 din 18 decembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 268 din 18 decembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, ca inadmisibil.

Potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., decizia nu este supusă niciunei căi de atac şi se comunică părţilor, conform art. 427 alin. (1) C. proc. civ.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 3 februarie 2021.