Territorial competence of first seized court when defendant fails to plead private-order exception in small claims procedure
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice resolved a negative conflict of jurisdiction, ordering that the Cluj-Napoca Court of Law retain competence to decide the case. The dispute involved a small claim for flight delay compensation where the initial court declined territorial competence *ex officio* on the grounds that the plaintiff, as an assignee of a right, lacked the standing to invoke the special alternative jurisdiction for passengers under Article 113(1)(6) of the Code of Civil Procedure, referring the case to the Bucharest Sector 1 Court; however, the subsequent court also declined competence *ex officio* and referred the conflict to the High Court. The Supreme Court held that ordinary territorial competence under Article 107 of the Code of Civil Procedure is a private-order exception that cannot be raised *ex officio* but must be pleaded by the defendant in their answer; because the defendant did not invoke the exception of lack of territorial competence and instead raised an issue of active party capacity, the first seized court became exclusively competent pursuant to Article 130(3) and Article 103(3) of the Code of Civil Procedure.
Legislator headnote
AI generatedart. 36 C. proc. civ, art. 107 C. proc. civ, art. 113 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ, art. 130 alin. (3) C. proc. civ, art. 103 alin. (3) C. proc. civ, art. 129 alin. (1) C. proc. civ; Territorial competence of first seized court when defendant fails to plead private-order exception in small claims procedure: La 22 aprilie 2020, pârâta B. a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, prin raportare la dispoziţiile art. 36 C. proc. civ. pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acesteia, ca neîntemeiată.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 8 octombrie 2020
După deliberare, asupra conflictului negativ de competenţă, constată următoarele:
1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca la 6 martie 2020, sub nr. x/2020, reclamanta A. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtei B. la plata sumei de 250 euro, echivalentă în RON, la cursul BNR din ziua plăţii, cu titlul de compensaţie pentru întârzierea zborului, precum şi a dobânzii legale, calculate de la data înregistrării acţiunii civile, cu cheltuieli de judecată.
În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1026 şi următ. C. proc. civ.
2. Întâmpinarea
La 22 aprilie 2020, pârâta B. a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, prin raportare la dispoziţiile art. 36 C. proc. civ. pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acesteia, ca neîntemeiată.
3. Hotărârea Judecătoriei Cluj-Napoca
Prin sentinţa civilă nr. 5570/CC din 1 iulie 2020, Judecătoria Cluj-Napoca a admis excepţia necompetentei teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat competenta de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.
Pentru a dispune astfel, Judecătoria Cluj-Napoca a reţinut că, potrivit art. 107 C. proc. civ., cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel. De asemenea, a constatat că, dispoziţiile art. 113 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. reglementează o competenţă alternativă celei prevăzute de art. 107 alin. (1) din acelaşi act normativ, reclamantul putând opta între instanţa de la locul sediului/domiciliului pârâtului şi cea de la locul de plecare ori de sosire.
Instanţa a reţinut că nu este incident art. 107 C. proc. civ., faţă de calitatea reclamantei de cesionar al creanţei, întrucât acest aspect nu presupune transferarea avantajelor recunoscute titularului iniţial.
Constatând că ceea ce s-a cesionat este o creanţă şi că acest fapt vizează un drept material, iar nu procesual, Judecătoria Cluj-Napoca a apreciat că reclamanta putea avea în vedere doar regula de drept comun şi nicidecum cea specială, reclamanta neavând dreptul de alegere a instanţei, deoarece nu a fost parte în contractul de transport.
4. Hotărârea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti
Prin sentinţa nr. 4631 din 30 iulie 2020, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca. Constatând existenţa conflictului negativ de competenţă, a dispus înaintarea cauzei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.
Pentru a dispune astfel, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a reţinut că regula de drept comun în materia competenţei teritoriale este înscrisă în art. 107 C. proc. civ., potrivit căruia cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie teritorială domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.
Referitor la invocarea excepţiei necompetenţei teritoriale, de ordine privată, dispoziţiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ. prevăd, în mod expres, că pot fi invocate doar de pârât, prin întâmpinare. Astfel, instanţa nu se poate substitui părţii, în ceea ce priveşte invocarea excepţiei de ordine privată, în scopul declinării soluţionării cauzei.
În cazul în care sunt incidente prevederile art. 103 alin. (3) C. proc. civ., în sensul că pârâtul nu invocă excepţia de ordine privată, în condiţiile stabilite de lege, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a apreciat că instanţa mai întâi sesizată devine exclusiv competentă, neputând fi luate măsuri de înlăturare a efectelor produse de acest text de lege.
În măsura în care s-ar putea interpreta că incidenţa art. 103 alin. (3) C. proc. civ. nu conferă posibilitatea instanţei sesizate ulterior de a invoca, din oficiu, excepţia de necompetenţă teritorială, atunci prevederile acestui text legal ar fi eludate şi ar putea determina tergiversarea soluţionării cauzei, prin rejudecarea sa, dacă instanţa de control judiciar ar aprecia că soluţia a fost pronunţată de o instanţă ce nu era, de fapt, competentă.
5. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Potrivit dispoziţiilor art. 129 alin. (1) C. proc. civ., necompetenţa este de ordine publică sau privată. Alin. 2 al acestui articol stipulează că necompetenţa este de ordine publică (pct. 1) în cazul în cazul încălcării competenţei generale, când procesul nu este de competenţa instanţelor judecătoreşti; (pct. 2) în cazul încălcării competenţei materiale, când procesul este de competenţa unei instanţe de alt grad sau de competenţa unei alte secţii sau altui complet specializat; (pct. 3) în cazul încălcării competenţei teritoriale exclusive, când procesul este de competenţa unei alte instanţe de acelaşi grad şi părţile nu o pot înlătura. Alin.(3) prevede că "În toate celelalte cazuri, necompetenţa este de ordine privată."
Conform art. 130 din actul normativ mai sus menţionat, excepţia de necompetenţă se invocă în mod diferit, în funcţie de caracterul de ordine publică sau privată al excepţiei.
În cauză, se constată că litigiul dedus judecăţii are ca obiect cererea de chemare în judecată cu valoare redusă, formulată de reclamanta A. S.R.L., în baza dispoziţiilor art. 1026 şi următ. C. proc. civ., în contradictoriu cu pârâta B., prin care a solicitat obligarea acesteia la plata sumei de sumei de 250 euro, echivalentă în RON, la cursul BNR din ziua plăţii, cu titlul de compensaţie pentru întârzierea zborului, precum şi a dobânzii legale, calculate de la data înregistrării acţiunii civile.
Referitor la competenţa teritorială de soluţionare a cererilor cu valoare redusă, dispoziţiile art. 1028 alin. (2) C. proc. civ. prevăd că aceasta se stabileşte "potrivit dreptului comun".
Necompetenţa teritorială de drept comun, prevăzută de art. 107 C. proc. civ., este o normă de ordine privată, care poate fi invocată, conform art. 130 alin. (3) din acest act normativ, "doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi pot pune concluzii."
În procedura cu privire la cererile de valoare redusă, reglementată în Titlul X din C. proc. civ., conform art. 1030 alin. (4), întâmpinarea constă într-un formular de răspuns, care trebuie depus la dosar în termen de 30 de zile de la comunicarea cererii introductive, pârâtul având posibilitatea să răspundă pretenţiilor reclamantului şi prin orice alt mijloc adecvat.
Verificând înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că, deşi pârâta B. a depus întâmpinare, la 22 aprilie 2020, în cuprinsul acesteia nu a invocat excepţia de necompetenţă teritorială a primei instanţe învestite, ci excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei.
Reţinând că excepţia necompetenţei teritoriale nu a fost ridicată de pârât în condiţiile prevăzute de art. 107 din C. proc. civ., invocarea din oficiu a acestei excepţii, de către Judecătoria Cluj-Napoca, s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor art. 130 din acest act normativ, întrucât dreptul de a contesta sesizarea instanţei necompetente revenea exclusiv pârâtei, prin întâmpinare.
În aceste condiţii, neinvocarea de către pârâtă a excepţiei necompetenţei teritoriale în condiţiile prevăzute de lege atrage stabilirea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea primei instanţe sesizate cu soluţionarea litigiului.
Pentru toate considerentele expuse, Înalta Curte, în baza dispoziţiilor art. 135 alin. (4) C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cluj Napoca.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 8 octombrie 2020.