Paulian action for inopposability of real estate sale: irrelevance of land registry litigation notice and protective seizure to fraud requirement

Şedinţa publică din data de 8 octombrie 2020

După deliberare, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei.

1. Obiectul cererii de chemare în judecată.

Prin cererea înregistrată la 10 iulie 2018, pe rolul Tribunalului Satu Mare, secţia I civilă, sub nr. x/2018, reclamantul A., i-a chemat în judecată pe pârâţii B., C. şi D., solicitând, ca prin hotărârea ce se va pronunţa, să fie declarat inopozabil faţă de reclamant contractul de vânzare-cumpărare încheiat între pârâţi, autentificat sub nr. x/28.06.2018 de Biroul Notarului Public E. cu privire la imobilul înscris în cartea funciară x Satu Mare; revocarea (desfiinţarea) contractului întocmit în dauna intereselor sale, revenirea imobilului în patrimoniul pârâtului B. şi reînscrierea dreptului de proprietate în favoarea acestuia în cartea funciară, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acţiunii reclamantul a arătat că este creditor al pârâtului B., pentru suma de 56.500 euro, contractată de acesta din urmă cu titlu de împrumut, conform convenţiei din 10.03.2017, având scadenţa la 01.08.2018; faţă de împrejurarea nerestituirii acestui împrumut, reclamantul a înregistrat, la 21.06.2018, o acţiune civilă în pretenţii, litigiul fiind notat în evidenţele de carte funciară.

În drept, a invocat dispoziţiile art. 1562-1565 C. civ.

Apărările formulate la fond:

Pârâtul B. a depus întâmpinare, prin care a arătat că nu sunt îndeplinite cerinţele legale instituite prin art. 1563 C. civ., respectiv art. 663 alin. (2) C. proc. civ.

Prin întâmpinare, pârâţii C. şi D. au solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, ca inadmisibilă.

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă de tribunal.

Prin sentinţa nr. 156 din 21 iunie 2018, Tribunalul Satu Mare, secţia I civilă a respins acţiunea civilă formulată de reclamantul A., având ca obiect declararea inopozabilităţii faţă de reclamant, în temeiul art. 1562-1565 C. civ., a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/28.06.2018 de Biroul Notarului Public E., cu privire la imobilul înscris în C.F. nr. x Satu Mare, precum şi în ceea ce priveşte restul capetelor de cerere, subsecvente, ale reclamantului.

L-a obligat pe reclamant la plata către pârâţii C. şi D. a sumei de 3.570 RON, iar către pârâtul B. a sumei de 3.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată ocazionate acestora din urmă în primă instanţă.

3. Hotărârea pronunţată în apel de Curtea de apel.

Prin decizia nr. 831 din 12 noiembrie 2019, Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 156 din 21 iunie 2018, pronunţate de Tribunalul Satu Mare, secţia I civilă. L-a obligat pe apelant să plătească intimatului C. suma de 5.625,37 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în apel. A respins cererea intimatului B. privind plata cheltuielilor de judecată.

4. Calea de atac formulată în cauză.

Împotriva deciziei a declarat recurs reclamantul A.. În cuprinsul cererii de recurs, recurentul, invocând incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a susţinut următoarele:

Primul motiv de recurs vizează încălcarea de către instanţa de apel a dispoziţiilor legale referitoare la înscrierea în cartea funciară a existenţei litigiului privind imobilul (art. 1526 şi art. 1722 C. civ.), a înscrierii sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile ale pârâtului B. (art. 883 şi următ. C. civ.), precum şi dispoziţiile legale cu privire la vânzarea imobilelor prin act autentic, în sensul că a interpretat în mod nelegal că data actului autentic de vânzare-cumpărare este cea a antecontractului prin care părţile, la vânzare, îşi promiteau - anterior vânzării - că vor încheia această operaţiune juridică în formă autentică. De asemenea, instanţa de apel a motivat incorect şi nelegal că înscrierea din 19.06.2018 în cartea funciară a litigiului şi, imediat după aceea, a sechestrului asigurător asupra bunurilor aparţinând pârâtului B. nu au relevanţă, pentru că acordul de voinţă al părţilor cu privire la vânzarea imobilului s-ar fi realizat încă de la semnarea antecontractului de vânzare-cumpărare, respectiv 13.06.2018.

Acest aspect reţinut este contrar legii, deoarece antecontractul de vânzare-cumpărare nu transferă dreptul de proprietate asupra imobilului promis, ci naşte doar obligaţii în sarcina părţilor contractante; acordul de voinţă referitor la vânzare (prin derogare de la regula generală) se realizează la data autentificării vânzării, iar nu la data încheierii antecontractului; or, la data autentificării vânzării imobilului (28.06.2018) era înscrisă în cartea funciară existenţa unui proces privind imobilul, încă de la 19.06.2018.

Acest aspect atrage atât inopozabilitatea vânzării faţă de recurent, cât şi nulitatea vânzării unui imobil asupra căruia, încă din 21.06.2018, fusese instituit sechestru asigurător prin încheierea nr. 133/D/CC din 21.06.2018, pronunţată de Tribunalul Satu Mare în dosarul nr. x/2018.

Al doilea motiv de recurs vizează nelegalitatea deciziei recurate sub aspectul încălcării dispoziţiilor legale referitoare la caracterul cert al creanţei, la data introduceri acţiunii pauliene, cu încălcarea dispoziţiilor art. 278 şi art. 279 pct. 2 C. proc. civ.. Susţine că odată cu introducerea acţiunii pauliene, actul de împrumut, chiar dacă este sub semnătură privată, dobândeşte dată certă prin faptul înregistrării acţiunii pe rolul instanţei de judecată, astfel că orice critică pe aspectul lipsei certitudinii creanţei rămâne fără suport legal.

5. Procedura de filtru.

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din 16 iulie 2020 completul de filtru a admis în principiu recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 831 din 12 noiembrie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă şi a fixat termen de judecată la 8 octombrie 2020, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

6. Apărările formulate în cauză

Intimaţii-pârâţi C. şi D. au depus întâmpinare, prin care au solicitat, în principal, respingerea recursului, ca inadmisibil, iar în subsidiar, ca nefondat, cu referire la primul motiv de recurs. În ceea ce priveşte cel de-al doilea motiv de recurs, a solicitat anularea acestuia, conform art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Prin întâmpinarea depusă, intimatul-pârât B. a solicitat respingerea recursului.

Recurentul nu a depus răspuns la întâmpinare.

Intimaţii C. şi D. au depus răspuns la întâmpinarea formulată de intimatul-pârât B..

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce urmează a fi expuse.

Într-o primă critică întemeiată pe dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., recurentul susţine că instanţa de apel a interpretat greşit dispoziţiile legale referitoare la înscrierea în cartea funciară a existenţei litigiului privind imobilul (art. 1562 şi art. 1722 C. civ.), a înscrierii sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile ale pârâtului B. (art. 883 şi următ. C. civ.), precum şi dispoziţiile legale cu privire la vânzarea imobilelor prin act autentic, apreciind eronat că înscrierea din 19.06.2018 în cartea funciară a litigiului şi imediat după aceea a sechestrului asigurător asupra bunurilor aparţinând pârâtului B. nu au relevanţă, pentru că acordul de voinţă al părţilor cu privire la vânzarea imobilului s-ar fi realizat încă de la semnarea antecontractului de vânzare-cumpărare, respectiv 13.06.2018.

Recurentul susţine că acordul de voinţă referitor la vânzare se realizează la data autentificării vânzării, iar nu la data încheierii antecontractului, iar la data autentificării vânzării imobilului (28.06.2018) era înscrisă în cartea funciară existenţa unui proces privind imobilul.

Acest aspect, susţine recurentul, atrage atât inopozabilitatea vânzării faţă de recurent, cât şi nulitatea vânzării unui imobil asupra căruia, încă din 21.06.2018 fusese instituit sechestru asigurător prin încheierea nr. 133/D/CC din 21.06.2018, pronunţată de Tribunalul Satu Mare.

Critica este nefondată.

Astfel, deşi recurentul reclamant a promovat o acţiune pauliană, care prevede ca sancţiune civilă inopozabilitatea actului de înstrăinare a imobilului faţă de creditorul vânzătorului, acesta solicită a se aplica o a doua sancţiune civilă, aceea a nulităţii actului pe motiv că bunul înstrăinat era, la data vânzării, indisponibilizat prin măsura sechestrului asigurator. Această cauză de nulitate a fost invocată ca o consecinţă distinctă a operaţiunii de înstrăinare a unui bun aflat sub sechestru pentru prima dată în recurs, nefiind utilizată, precum în apel, ca argument în ceea ce priveşte dovedirea condiţiei complicităţii la fraudă a cumpărătorului de rea credinţă. Fiind formulată omisso medio, ca o neîndeplinire a condiţiei de valabilitate a vânzării, ea nu poate face obiect de analiză în recurs.

În ceea ce priveşte acţiunea pauliană, în mod corect instanţa de apel a reţinut că aceasta, astfel cum a fost promovată de creditorul chirografar al vânzătorului, are ca efect, în ipoteza admiterii ei, inopozabilitatea faţă de terţul creditor a contractului translativ de proprietate, astfel că respectivul creditor poate urmări bunul ce constituie gajul general pentru recuperarea creanţei sale, direct din patrimoniul cumpărătorului, caz în care nu se poate vorbi de o desfiinţare a convenţiei cu caracter retroactiv şi de reintrarea bunului în patrimoniul vânzătorului.

Astfel cum rezultă din dispoziţiile art. 1562 şi urm. C. civ., pentru admiterea unei acţiuni revocatorii este necesar ca debitorul să fi produs deţinătorului unei creanţe certe un prejudiciu constând în provocarea sau mărirea stării de insolvabilitate prin vânzarea bunului, dar şi participarea la fraudă a cumpărătorului. Pentru a susţine îndeplinirea acestor condiţii, recurentul a invocat notarea litigiului privind restituirea împrumutului în cartea funciară la data de 19.06.2018, anterior încheierii contractului de vânzare cumpărare din 28.06.2018, dar ulterior notării antecontractului de vânzare cu privire la acest imobil din data de 13.06.2018, susţinând că notarea litigiului în sine atrage inopozabilitatea contractului dar şi indisponibilizarea bunului.

Potrivit art. 881 alin. (2) C. civ., notarea se referă la înscrierea altor drepturi, acte, fapte sau raporturi juridice în legătură cu imobilele cuprinse în cartea funciară. Potrivit art. 902 alin. (2) pct. 19 C. civ. se notează orice alte acţiuni privitoare la alte drepturi, fapte, alte raporturi juridice în legătură cu imobilele înscrise. Efectul notării este acela de a face opozabilă faţă de terţi această situaţie, de a-i informa, prezentând relevanţă, eventual, pentru buna credinţă a dobânditorului unui drept real şi nu duce la indisponibilizarea bunului. Astfel, notarea unei acţiuni în pretenţii cu caracter personal nu dă naştere vreunui drept al creditorului de a executa silit, cu prioritate, imobilul, (cu atât mai mult în situaţia dedusă prezentei judecăţi în care acesta era deja grevat de o ipotecă în favoarea băncii pentru o creanţă privilegiată) şi nici nu restrânge dreptul proprietarului debitor de a dispune de imobil.

Prin urmare, în mod corect instanţa de apel a reţinut ca fiind lipsită de efectele pretinse de reclamant, notarea litigiului în cartea funciară, în condiţiile în care acesta nu viza un drept de proprietate asupra imobilului, ci gajul general al creditorului chirografar cu referire la o creanţă pretinsă.

Această împrejurare poate fi, eventual, valorificată în contextul verificării condiţiilor de fond ale acţiunii pauliene referitoare la complicitatea la fraudă a creditorului, condiţie subsecventă celei referitoare la existenţa unui prejudiciu suferit de creditor.

Prin urmare nu se poate reţine critica recurentului referitoare la greşita aplicare, din perspectiva notării în cartea funciară a unei acţiuni în pretenţii, a dispoziţiilor art. 1562 şi art. 1722 C. civ.

Nici existenţa unei încheieri prin care se dispune instituirea unui sechestru asigurator asupra bunului nu prezintă relevanţa pretinsă de recurent întrucât, deşi încheierea fusese pronunţată de instanţă la momentul încheierii contractului de vânzare cumpărare, nu rezultă faptul că sechestrul fusese înfiinţat de executor şi înscris în Cartea funciară, potrivit dispoziţiilor art. 955 alin. (3) C. proc. civ., pentru a deveni opozabil tuturor celor care urmau a dobândi vreun drept asupra imobilului respectiv. De altfel, este discutabilă utilitatea acestui demers şi din perspectiva faptului că, astfel cum s-a arătat anterior, imobilul era grevat de o ipotecă instituită în favoarea altui creditor, ce permitea urmărirea prioritară a acestuia în mâinile oricărui dobânditor ulterior.

Prin urmare, argumentele recurentului nu sunt de natură a demonstra faptul că demersurile vânzătorului în ceea ce priveşte înstrăinarea unui imobil din proprietatea sa au fost făcute prin fraudarea unor dispoziţii legale care ar fi indisponibilizat bunul sau în frauda drepturilor de creditor ale reclamantului, prin mărirea stării sale de insolvabilitate corespunzătoare unei diminuări a patrimoniului. Dimpotrivă, analizând situaţia de fapt, instanţele de fond au constatat că vânzătorul a utilizat avansul primit la încheierea antecontractului de vânzare în vederea achitării datoriei către creditorul ipotecar, cu rang prioritar faţă de reclamant şi că acesta nu a urmărit să îşi agraveze starea de insolvabilitate.

Pe de altă parte, instanţa de recurs reţine că, în considerentele deciziei apelate, nu se regăseşte statuarea pretinsă de recurent cu privire la faptul că data actului autentic de vânzare-cumpărare este cea a antecontractului, cu efectul conferit de recurent acestei constatări, acela de a fi apreciat că transferul dreptului de proprietate a operat la acel moment.

Într-o altă critică formulată, recurentul susţine nelegalitatea deciziei recurate sub aspectul încălcării dispoziţiilor legale referitoare la caracterul cert al creanţei. Consideră că, la data introducerii acţiunii pauliene, actul de împrumut sub semnătură privată, dobândeşte dată certă prin faptul înregistrării acţiunii pe rolul instanţei de judecată, astfel că orice aserţiune vizând lipsa de certitudine a creanţei încalcă dispoziţiile art. 278 şi art. 279 pct. 2 C. proc. civ.

Sub acest aspect, critica recurentului, încadrabilă în dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., este întemeiată, instanţa de apel confundând caracterul cert al creanţei, respectiv existenţa ei sigură, neîndoielnică, condiţie suficientă potrivit art. 1563 C. civ., care nu presupune prezenţa unui titlu executor, cu data certă a înscrisului sub semnătură privată prin care se dovedeşte anterioritatea creanţei. Însă, această împrejurare este lipsită de relevanţă juridică în condiţiile în care, astfel cum s-a reţinut, nu sunt îndeplinite celelalte condiţii de exercitare ale acţiunii pauliene, respectiv faptul că debitorul şi-a provocat sau şi-a mărit în mod deliberat starea de insolvabilitate cu participarea la fraudă a terţului cumpărător.

Faţă de aceste considerente, reţinând că nu sunt incidente dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

În baza art. 451 C. proc. civ. va obliga pe recurent la plata către intimaţii-pârâţi C. şi D. a sumei de 7.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând cheltuieli de transport şi onorariu avocaţial, redus conform art. 451 alin. (2) C. proc. civ., în mod proporţional cu volumul şi complexitatea activităţii desfăşurate în faza procesuală a recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 831 din 12 noiembrie 2019 a Curţii de Apel Oradea, secţia I civilă.

Obligă pe recurent la plata către intimaţii-pârâţi C. şi D. a sumei de 7.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reduse conform art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 8 octombrie 2020.