Declaratory action for property over land: failure to prove transfer via auction of co-op assets and binding effect of res judicata on auction scope

Şedinţa publică din data de 8 octombrie 2020

După deliberare, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată:

Prin cererea de chemare în judecată,înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj, secţia a II-a civilă la 25 aprilie 2017, sub nr. x/2017, reclamanta S.C. A. S.A., prin lichidator judiciar B. Craiova, l-a chemat în judecată pe pârâtul Municipiul Calafat, prin primar, solicitând constatarea dreptului său de proprietate asupra unor construcţii situate în Calafat (C. SMA, moară tocat şi măcinat furaje, atelier mecanic, grajd porcine, garaj depozit) şi asupra terenurilor aferente acestor construcţii, în suprafaţă totală de 28.295 mp (din care 23.108 mp, neocupaţi), imobile cu o valoare estimată la 424.425 RON, raportată la valorile stabilite în grila notarială aferentă anului 2017, pentru municipiul Calafat, aflat în zona D (15lei/mp).

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 35 şi următ. C. proc. civ., ale art. 28 din Legea nr. 18/1991 coroborate cu cele ale Legii nr. 85/2006.

2. Hotărârile pronunţate în primă instanţă:

Prin încheierea din 10 mai 2017, pronunţată în dosarul nr. x/2017, Tribunalului Dolj, secţia a II-a civilă a scos cauza de pe rol şi a înaintat-o secţiei civile a aceleiaşi instanţe, spre competentă soluţionare.

La 7 iulie 2017 (data depunerii la oficiul poştal), pârâtul a depus cerere reconvenţională, precizată la 18 octombrie 2017, prin care a solicitat să se constate existenţa dreptului său de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 10.783 mp, dobândit prin efectul legii, conform art. 29 alin. (1) şi alin. (7), coroborat cu art. 31 alin. (2) din Legea nr. 18/1991.

Prin sentinţa nr. 355 din 3 iunie 2019, Tribunalul Dolj, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2017, a admis excepţia inadmisibilităţii cererii reconvenţionale, invocată de reclamanta-pârâtă şi a respins cererea reconvenţională, formulată de către pârâtul-reclamant Municipiul Calafat, prin primar, ca inadmisibilă.

A admis, în parte, cererea de chemare în judecată, formulată de reclamanta-pârâtă S.C. A. S.A., prin lichidator judiciar B. Craiova, în contradictoriu cu pârâtul-reclamant Municipiul Calafat, prin primar.

S-a luat act că reclamanta a renunţat la judecarea capătului cererii principale având ca obiect constatarea dreptului de proprietate asupra terenului intravilan în suprafaţă de 17.160 mp, aferent grajdului nr. 6, descris la lit. e) în cerere. S-a constatat existenţa dreptului de proprietare al reclamantei S.C. A. S.A. asupra restului imobilelor construcţii şi teren solicitate de reclamantă.

3. Hotărârea pronunţată în apel:

Prin decizia nr. 2747 din 17 octombrie 2019, Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă a admis apelul formulat de pârâtul Municipiul Calafat, prin primar, împotriva sentinţei nr. 355 din 3 iunie 2019, pronunţate de Tribunalul Dolj, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2017, în contradictoriu cu intimata-reclamantă S.C. A. S.A..

A schimbat în parte sentinţa atacată, în sensul că a respins cererea reclamantei S.C. A. S.A. privind constatarea dreptului de proprietate asupra terenurilor în suprafaţă de 7.396 mp, aferent construcţiei C., în suprafaţă de 994 mp, aferent construcţiei moară de măcinat furaje, în suprafaţă de 1.140 mp, aferent construcţiei atelier mecanic, în suprafaţă de 1.605 mp, aferent construcţiei grajd porcine.

A menţinut restul dispoziţiilor sentinţei referitoare la soluţionarea acţiunii privind constatarea existenţei dreptului de proprietate al reclamantei S.C. A. S.A. asupra construcţiilor şi la modul de soluţionare a cererii reconvenţionale formulate de pârâtul-reclamant Municipiul Calafat, prin primar.

4. Calea de atac exercitată în cauză:

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.A., la 25 noiembrie 2019, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă la 4 decembrie 2019.

Prin cererea de recurs, ulterior expunerii pe larg a situaţiei de fapt şi a parcursului dosarului, recurenta, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a criticat decizia recurată din perspectiva faptului că, în cuprinsul acesteia, a fost reţinută puterea de lucru judecat stabilită în dosarul nr. x/2000 al Judecătoriei Calafat, prin care au fost anulate două dintre procesele-verbale de licitaţie încheiate de comisia de licitaţie în anul 2001, în formă dactilografiată.

Recurenta a menţionat că instanţa a reţinut, în considerentele sentinţei nr. 1195/2001, că nu a existat nicio licitaţie cu privire la terenul în suprafaţă de 17.160 mp, nefăcând vreo referire la celelalte terenuri ce fac obiectul cererii de constatare a dreptului de proprietate, puterea de lucru judecat fiind reţinută, astfel, în mod greşit.

Procesul-verbal din 11 august 1991, înregistrat sub nr. x/14.08.91, de care se prevalează pârâta, are ca obiect bunurile descrise la lit. e) a acţiunii principale, respectiv grajdul nr. 6, fiind transcris in registrul de transcripţiuni sub nr. x/23.08.1991, iar prin sentinţa civilă nr. 1195 din 22 iunie 2001, pronunţată de Judecătoria Calafat în dosarul nr. x/2000, a fost declarat nul procesul-verbal invocat de pârâtă, doar în ceea ce priveşte terenul în suprafaţă de 17.160 mp, descris la lit. e) în acţiunea principală, constatându-se valabilitatea acestuia cu privire la imobilul grajdul nr. 6.

Având în vedere că a renunţat, în cadrul judecării cererii iniţiale, la constatarea dreptului de proprietate în suprafaţă de 17.160 mp, solicită a se constata că dreptul de proprietate asupra bunurilor imobile precizate aparţine recurentei, conform proceselor-verbale de adjudecare şi deciziilor de impunere emise de Primăria Calafat, ce reprezintă, de facto, o recunoaştere tacită a acestui drept.

Apreciază recurenta că în mod eronat instanţa a constatat că, prin procesele-verbale de licitaţie încheiate în august 2001 nu au fost achiziţionate terenurile, întrucât din cuprinsul acestora reiese că imobilele C. SMA, moara de tocat şi măcinat grosier furaje, atelierul mecanic şi tâmplăria şi grajdul de porcine au fost valorificate împreună cu curţile aferente, acestea fiind indicate prin raportare la vecinătăţi, iar imobilele compuse din clădire şi curte aferentă, au fost valorificate ca un ansamblu funcţional, şi nu ca simple clădiri.

Se susţine că instanţa a reţinut în mod greşit că recurenta nu este proprietarul terenurilor, întrucât nu au fost încheiate acte autentice în momentul achiziţionării acestora prin licitaţie publică, întrucât tocmai acesta este motivul pentru care a introdus acţiunea de faţă.

Toate aceste imobile au fost achiziţionate de recurentă prin licitaţie publică, în anul 1991, cu ocazia lichidării patrimoniului CAP Calafat, conform art. 28 alin. (1) din Legea nr. 18/1991 (în forma în vigoare de la data naşterii raportului juridic dedus judecaţii, anul 1991), fiindu-i puse la dispoziţie mai multe procese-verbale de licitaţie, dar demersurile privind întabularea bunurilor nu au fost finalizate, întrucât recurenta nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra bunurilor cu un act autentic; din acest motiv, a formulat prezenta acţiune, având ca scop obţinerea unei hotărâri judecătoreşti care să îi permită întabularea imobilelor, urmând ca acestea sa fie apoi valorificate în cadrul procedurii de insolvenţă.

Consideră că dreptul său de proprietate este dovedit prin procesele-verbale descrise la punctele a) - e) ale acţiunii, dar şi prin toate documentele emise de pârâtă (somaţii, titluri executorii, decizii de impunere anuală, certificate de atestare fiscală), potrivit cărora sumele datorate la bugetul local de recurentă sunt impozite pe teren şi clădiri, iar nu taxe pe clădiri - aspect concludent în ceea ce priveşte dovada faptului că, în această perioadă, pârâta a acceptat că, inclusiv terenurile sunt deţinute de recurentă sub titlu de proprietar.

Având în vedere că potrivit art. 463 alin. (1) din Codul fiscal, impozitul pe teren este datorat doar de proprietarii terenurilor, iar în situaţia în care acestea ar fi deţinute cu alt titlu decât cel de proprietate, aceştia ar datora o taxă pe teren, iar potrivit art. 263 alin. (5) din Codul fiscal, "pe perioada în care pentru un teren se plăteşte taxa pe teren, nu se datorează impozitul pe teren" precum şi că între cele două părţi nu a fost încheiat niciun act prin care să i se atribuie recurentei dreptul de concesiune, închiriere, administrare sau folosinţa asupra terenurilor susţine că dreptul de proprietate al recurentei asupra terenurilor ce fac obiectul acţiunii, reiese, atât din procesele-verbale de licitaţie, cât şi din lege.

5. Apărările formulate în cauză:

La 8 decembrie 2019, intimatul Municipiul Calafat, prin primar, a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Recurenta nu a depus răspuns la întâmpinare.

6. Procedura de filtru:

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din 2 iulie 2020, a admis în principiu recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.A., prin lichidator B. împotriva deciziei nr. 2747 din 17 octombrie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă şi a fixat termen de judecată la 8 octombrie 2020, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Sub un prim aspect, recurenta a criticat decizia recurată din perspectiva faptului că, în cuprinsul acesteia, a fost reţinută puterea de lucru judecat a sentinţei civile nr. 1195/22.06.2001 a Judecătoriei Calafat, pronunţată în dosarul nr. x/1998, prin care au fost anulate două dintre procesele-verbale de licitaţie încheiate de comisia de licitaţie din anul 2001, în formă dactilografiată, ce vizau terenul în suprafaţă de 17.160 mp, deşi în cadrul acestei hotărâri nu s-a statuat cu privire la celelalte terenuri ce fac obiectul cererii de constatare a dreptului de proprietate, motiv de recurs încadrabil în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Înalta Curte reţine că, potrivit situaţiei de fapt stabilite de instanţele anterioare, în anul 1991 reclamanta a achiziţionat o serie de bunuri ale fostului CAP Calafat, prin licitaţie, de la Comisia de lichidare constituită conform art. 27 din Legea 18/1991, operaţiune atestată prin: procesul-verbal de licitaţie din 11 august 1991, înregistrat sub nr. x/14.08.1991, prin care a fost adjudecată C. SMA, la preţul de 60.500 RON; procesul-verbal de licitaţie din 18 august 1991, înregistrat sub nr. x/10.12.1991, prin care a fost adjudecată moara de tocat şi măcinat grosier furaje, pentru preţul de 150.500 RON; procesul-verbal de licitaţie din 18 august 1991, înregistrat sub nr. x/10.12.1991, prin care a adjudecat atelierul mecanic şi tâmplărie pentru preţul de 215.000 RON; procesul-verbal de licitaţie din 18 august 1991, înregistrat sub nr. x/10.12.1991, prin care recurenta a adjudecat grajdul porcine pentru preţul de 150.500 RON.

Aceste licitaţii au fost organizate conform art. 28 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 18/1991 (în forma în vigoare de la data naşterii raportului juridic dedus judecăţii, anul 1991), potrivit căruia "Construcţiile agrozootehnice, atelierele de industrie mică, maşinile, utilajele şi alte asemenea mijloace fixe, ce au aparţinut cooperativei de producţie desfiinţate, precum si terenurile de sub acestea, ca şi cele necesare utilizării lor normale, plantaţiile de vii şi pomi şi animalele devin proprietatea membrilor asociaţiilor de tip privat, cu personalitate juridică, dacă se vor înfiinţa"; iar "în cazul în care nu s-au constituit asemenea asociaţii, bunurile şi animalele prevăzute la alin. (1) se vor vinde prin licitaţie publică persoanelor fizice sau juridice, urmând ca, din preţul realizat, să se achite datoriile de orice fel ale fostei cooperative".

Instanţa de apel, analizând conţinutul acestor procese-verbale, a arătat că obiectul licitaţiei nu l-au constituit şi cele patru suprafeţe de teren aferente construcţiilor, respectiv 7396 m.p. teren aferent construcţiei C., 996 m.p. teren aferent construcţiei moară, 1140 m.p. teren aferent atelierului mecanic şi 1605 m.p. teren aferent grajdului porcine ci, referirea la aceste terenuri în procesele-verbale de licitaţie, s-a făcut doar pentru a stabili unde sunt amplasate construcţiile, comisia de licitaţie consemnând că obiectul licitaţiei îl constituie construcţiile arătate, precizându-se doar amprenta la sol a acestora şi faptul că se află amplasate pe anumite suprafeţe de teren.

Această concluzie în sensul că licitaţia în discuţie nu a avut ca obiect şi terenuri este corectă, ea rezultând atât din conţinutul proceselor-verbale aflate la dosarul cauzei în formă olografă cât şi din cel al sentinţei civile nr. x/22.06.2001 a Judecătoriei Calafat, pronunţată în dosarul nr. x/1998.

Prin această hotărâre s-a constatat că procesul-verbal cu nr. de înregistrare 1093 şi transcris în registrul de transcripţiuni sub nr. x/23.08.1991 cu privire la suprafaţa de 17160 mp şi procesul-verbal de licitaţie din 11 august 1991 cu nr. de înregistrare 1383/1991 sunt false, iar procesul-verbal al licitaţiei din data de 11.08.1991 care trebuie avut în vedere şi care corespunde adevărului este cel în forma olografă, proces-verbal în care nu sunt menţionate terenuri, ci numai clădiri.

Chiar dacă obiectul hotărârii judecătoreşti pronunţate în respectivul dosar a vizat doar grajdul nr. 6, este de observat că instanţa a reţinut, în concordanţă cu rezultatul cercetărilor penale din dosarul x/1998 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Calafat, că întreaga licitaţie din 11.08.1991 a avut ca obiect clădirile fostului C.A.P., nu şi terenurile aferente.

Sub acest aspect, Înalta Curte reţine că, potrivit art. 431 alin. (2) C. proc. civ., "Oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă".

Principiul autorităţii de lucru judecat corespunde necesităţii de stabilitate juridică şi ordine socială, fiind interzisă readucerea în faţa instanţei a chestiunii litigioase deja rezolvate, iar raţiunea reglementării anterior menţionate o constituie necesitatea de a preveni încălcarea autorităţii de lucru judecat şi de a împiedica instanţele să dea soluţii contrare în dosare diferite.

Referitor la autoritatea de lucru judecat a unei hotărâri, este necesar să se facă distincţie între efectul negativ al autorităţii de lucru judecat care are drept consecinţă respingerea acţiunii în temeiul acestei excepţii, întrucât sunt îndeplinite elementele prevăzute de art. 431 alin. (1) C. proc. civ. şi efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat consacrat de art. 431 alin. (2) C. proc. civ., care se referă la imposibilitatea de a statua diferit asupra modului în care anterior au fost dezlegate anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părţi.

Astfel cum rezultă din textul art. 430 alin. (2) C. proc. civ., autoritatea de lucru judecat este prevăzută în mod expres ca ataşându-se şi considerentelor hotărârii, nu doar a celor decisive, care susţin dispozitivul, ci şi considerentelor decizorii.

În acest mod legiuitorul a consacrat în mod explicit, in terminis, pe plan normativ şi efectul pozitiv al lucrului judecat prin care o chestiune litigioasă, dedusă judecăţii în mod incidental şi dezlegată în cadrul unui proces, a cărei rezolvare nu se va regăsi în dispozitivul hotărârii, este înzestrată cu autoritate de lucru judecat, ceea ce înseamnă că nu va putea fi nesocotită, contrazisă într-un litigiu ulterior, întrucât ceea ce s-a judecat este presupus a exprima adevărul raporturilor juridice dintre părţi (res iudicata pro veritate habetur).

Într-o astfel de situaţie, efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat presupune existenţa unui proces în desfăşurare, în cadrul căruia se impun ca un "dat" dezlegările anterioare ale instanţei, spre deosebire de efectul negativ, reglementat de art. 431 alin. (1) C. proc. civ., care opreşte o nouă judecată în fond (bis de eadem re ne sit actio), doar dacă există tripla identitate de elemente (părţi, obiect, cauză).

Prin urmare, făcând aplicarea efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat, care valorifică aspecte dezlegate anterior de instanţă, care au legătură cu ceea ce s-a dedus ulterior judecăţii, se observă că prin hotărâre definitivă s-a constatat, cu autoritate de lucru judecat, că această licitaţie nu a vizat terenurile aferente construcţiilor.

Chiar dacă efectul negativ al autorităţii de lucru judecat care are drept consecinţă respingerea acţiunii în temeiul acestei excepţii, conform art. 431 alin. (1) C. proc. civ. vizează doar terenul în suprafaţă de 17.160 mp, descris la lit. e) în acţiunea principală, aferent imobilului " grajdul nr. 6", cu privire la care reclamanta a renunţat pe parcursul soluţionării prezentei pricini, aspectele dezlegate definitiv se impun a fi luate în considerare cu privire la toate terenurile pe care au fost situate cladirile ce au făcut obiectul acelei licitaţii.

Ca atare, în mod corect a statuat instanţa de apel că nu este întemeiată solicitarea de a se constata că terenul în suprafaţă de 7396 m.p. aferent casei brigadă SMA, ce a făcut obiectul licitaţiei din 11.08.1991, a fost dobândit de către reclamantă, raţionamentul fiind întărit şi prin compararea preţului de licitaţie.

Pe de altă parte, cu privire imobilele ce fac obiectul prezentei judecăţi, licitate de reclamantă, s-a impus acelaşi raţionament al instanţei a cărei hotărâre se bucură de autoritate de lucru judecat, întrucât înscrisurile întocmite cu ocazia desfăşurării licitaţiilor au fost redactate în mod similar, prezumându-se astfel că intenţia părţilor nu putea fi diferită, în sensul că pentru unele s-ar fi dorit înstrăinarea atât a clădirilor cât şi a terenurilor, iar pentru altele obiectul vânzării l-au constituit doar clădirile, deşi modul de desfăşurare a procedurii licitaţiilor şi de întocmire a actului constatator al acestora a fost identic.

Instanţa nu s-a rezumat însă la preluarea doar a concluziilor sentinţei civile nr. 1195/22.06.2001 a Judecătoriei Calafat, pronunţată în dosarul nr. x/1998 ce se bucurau de autoritate de lucru judecat, ci a făcut propriul raţionament, raportat la actele şi lucrările dosarului şi probele administrate în cauză.

Astfel, a stabilit că aceeaşi este situaţia terenului aferent construcţiei moară de tocat şi măcinat furaje, construcţie ce a făcut obiectul licitaţiei din 18.08.1991, întrucât, deşi în procesul-verbal se face referire la o suprafaţă de 893 m.p. teren necesar bunei funcţionări a morii, adjudecată pentru suma de 150 000 RON, nu rezultă că şi acest teren a fost vândut, ci doar că el a fost identificat de comisie.

Aceleaşi argumente au dus la concluzia că nu s-au vândut la licitaţie nici terenurile aferente atelierului mecanic (construcţie în suprafaţă de 360 m.p.) şi grajdului porcine (în suprafaţă de 1320 m.p.), construcţii în privinţa cărora, în finalul proceselor-verbale de licitaţie din 18.08.1991, s-a consemnat cu claritate că se adjudecă doar grajdul pentru suma de 150 500 RON, şi, respectiv, atelierul mecanic pentru suma de 215 000 RON, fără a se arăta că s-a vândut şi terenul.

Un argument în plus a fost acela că declaraţia pentru stabilirea impozitului dată de reclamantă la data de 22.02.1993 priveşte numai construcţiile (hală depozit, grajd, casă cărămidă, crescătorie porcine, construcţie tablă, complex comercial), nicidecum terenurile aferente acestora.

Trebuie subliniat că potrivit dispoziţiilor C. proc. civ. nu pot forma obiect al analizei instanţei de recurs decât acele critici care vizează nelegalitatea deciziei recurate, deoarece, art. 488 C. proc. civ. permite reformarea unei hotărâri în recurs numai pentru motive de nelegalitate, nu şi de netemeinicie.

Instanţa de recurs nu are competenţa de a cenzura situaţia de fapt stabilită prin hotărârea atacată şi de a reevalua în acest scop probele, ci doar de a verifica legalitatea hotărârii prin raportare la situaţia de fapt care deja a fost constatată, deoarece modul în care instanţele de fond au interpretat probele administrate şi au stabilit pe baza acestora o anumită situaţie de fapt, nu constituie motiv de recurs în reglementarea art. 488 C. proc. civ.

Un alt motiv de recurs este acela că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea/aplicarea greşită a normelor de drept material, fiind invocate dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., potrivit cărora, casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate, respectiv când "hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material", fie prin nesocotirea unei asemenea norme, fie prin interpretarea ei eronată.

Acest caz de casare priveşte în mod exclusiv aplicarea greşită a normelor de drept material şi are în vedere situaţiile în care instanţa recurge la textele de lege ce sunt de natură să ducă la soluţionarea cauzei, dar fie le încalcă, în litera sau spiritul lor, fie le aplică greşit, interpretarea pe care le-o dă fiind prea întinsă, prea restrânsă sau cu totul eronată.

Se apreciază că instanţa a reţinut în mod greşit că recurenta nu este proprietarul terenurilor, întrucât tocmai acesta este motivul pentru care a introdus acţiunea de faţă, toate aceste imobile fiind achiziţionate de recurentă prin licitaţie publică, în anul 1991, cu ocazia lichidării patrimoniului CAP Calafat, dar demersurile privind întabularea bunurilor nu au fost finalizate, întrucât recurenta nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra bunurilor cu un act autentic, acesta fiind motivul formulării prezentei acţiuni, ce are ca scop obţinerea unei hotărâri judecătoreşti care să îi permită întabularea imobilelor.

Sub acest aspect, instanţa de recurs, verificând conţinutul cererii cu care a fost învestită instanţa de fond, constată că reclamanta a solicitat constatarea dreptului său de proprietate asupra unor construcţii situate în Municipiul Calafat (C. SMA, moară tocat şi măcinat furaje, atelier mecanic, grajd porcine, garaj depozit) şi asupra terenurilor aferente acestor construcţii, precizând că a dobândit bunurile arătate prin procesele-verbale de licitaţie din 11 august 1991, 18 august 1991, 11 iunie 1991, care au fost transcrise de către Notariatul de Stat Calafat în Registrul de transcripţiuni.

Or, aşa cum s-a arătat mai sus, procedând la analiza înscrisurilor doveditoare ale efectuării acestor licitaţii s-a constatat că, în realitate, obiectul vânzării l-au constituit doar construcţiile şi nu terenurile aferente, acestea fiind menţionate doar pentru identificarea şi poziţionarea construcţiilor.

Câtă vreme în cuprinsul cererii de chemare în judecată reclamanta s-a prevalat de acte prin care nu i s-a transmis dreptul de proprietate asupra terenurilor şi nici nu a invocat un alt mod de dobândire a proprietăţii, în mod corect instanţa de apel a apreciat că, în speţă, nu a avut loc nici o licitaţie publică în anul 1991 care să fi dus la transmiterea dreptului de proprietate al fostului CAP cu privire la teren, conform dispoziţiilor art. 29 din Legea nr. 18/1991, astfel încât societatea reclamantă nu a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului în mod legal, motiv pentru care nu poate solicita să se constate existenţa dreptului în patrimoniul său.

Fiind stabilită această situaţie de fapt, trebuie observat că, Legea nr. 18/1991, legea fondului funciar, în forma în vigoare la data pretinsei dobândiri a dreptului de proprietate asupra terenurilor, prevedea la art. 45 că terenurile proprietate privată, indiferent de titularul lor, sunt şi rămân în circuitul civil. Ele pot fi dobîndite şi înstrăinate prin oricare din modurile stabilite de legislaţia civilă, cu respectarea dispoziţiilor din prezenta lege, iar la art. 46, că terenurile situate în intravilan şi extravilan pot fi înstrăinate, indiferent de întinderea suprafeţei, prin acte juridice între vii, încheiate în formă autentică.

Câtă vreme dreptul de proprietate al reclamantei nu a fost dovedit prin procesele-verbale de licitaţie organizată conform art. 28 alin. (1) din Legea nr. 18/1991 şi nu a prezentat un alt act autentic care să ateste transferul dreptului de proprietate asupra terenurilor în discuţie în patrimoniul său, în mod corect a fost respinsă solicitarea acesteia de constatare a dreptului de proprietate în baza acestor procese-verbale de licitaţie, obiectul acţiunii nevizând constatarea unui alt mod de dobândire a proprietăţii, conform art. 644,645, sau 1837 din C. civ. de la 1864 sau art. 557 din noul C. civ.

Chiar dacă, aşa cum susţine recurenta, potrivit art. 463 alin. (1) din Codul fiscal, impozitul pe teren este datorat doar de proprietarii terenurilor, faptul că ulterior declarării clădirilor în anul 1993 la rolul fiscal, s-a procedat începând cu 31.12.2004 şi la impunerea terenurilor, nu poate constitui prin el însuşi un mod originar de dobândire a proprietăţii, în condiţiile în care nu este însoţit de un act apt de a atesta dreptul de proprietate şi nu s-a solicitat constatarea unei împrejurări care să conducă, potrivit legii, la dobândirea dreptului de proprietate, cum a fi, spre exemplu, invocarea prescripţiei achizitive.

Ca atare, în mod corect a apreciat instanţa de apel că nu poate fi admisă acţiunea reclamantei în ceea ce priveşte constatarea dreptului de proprietate asupra terenurilor în litigiu, câtă vreme, efectul hotărârii judecătoreşti pronunţate în condiţiile art. 35 C. proc. civ., invocat ca temei al acţiunii, nu este unul constitutiv, ci doar unul declarativ de drepturi.

Faţă de considerentele mai sus arătate, nefiind incident în speţă niciunul din motivele de nelegalitate invocate, încadrate în dispoziţiile art. 488 C. proc. civ., în aplicarea dispoziţiilor art. 497 rap. la art. 496 din C. proc. civ., va fi respins ca nefondat recursul declarat de reclamanta A. S.A., prin Lichidator B., împotriva deciziei nr. 2747 din 17 octombrie 2019 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A. S.A., prin Lichidator B., împotriva deciziei nr. 2747 din 17 octombrie 2019 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 8 octombrie 2020.