Car accident insurer appeal rejected as time-barred; prior damages award upheld.

Şedinţa publică din data de 8 octombrie 2020

După deliberare, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Botoşani, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal la 24 august 2018, sub nr. x/2018, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A., obligarea acesteia la plata următoarelor sume, cu titlu de indemnizaţie de asigurare: daune materiale, în cuantum de 50.000 RON, reprezentând ansamblul cheltuielilor cu spitalizarea, deplasări, tratament medicamentos recuperatoriu etc; daune morale 500.000 euro, pentru suferinţele fizice si psihice suferite prin producerea accidentului auto; actualizarea sumelor la dobânda de referinţă BNR din momentul producerii riscului asigurat (08.10.2016), care coincide cu momentul naşterii dreptului de creanţă, până la momentul plăţii efective şi integrale a indemnizaţiei de către pârâtă; indexarea despăgubirilor (indemnizaţiei) la rata indicelui de inflaţie de la momentul producerii accidentului rutier, până la momentul plăţii, cu cheltuieli de judecată.

În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 998 şi următ. C. civ., art. 3, 4, 43 şi 56 din Codul comercial, art. 3, 9, 43, 49 şi 50 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările si reasigurările în România, cu modificările si completările ulterioare, art. 1 alin. (2) lit. b), art. 26, art. 43, art. 46 pct. 1, 45 pct. 3, art. 49 pct. l din Norma nr. 23/2014 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule

Pârâta S.C. B. S.A. a formulat întâmpinare, la 10 septembrie 2018, prin care a invocat excepţia de netimbrare a cererii de chemare în judecată, excepţia necompetenţei funcţionale a secţiei a II-a civile, de contencios administrativ şi fiscal şi reţinerea unei culpe comune în agravarea consecinţelor negative ale accidentului, solicitând admiterea în parte a cererii de chemare în judecată şi acordarea despăgubirilor conform practicii şi jurisprudenţei Curţii de Apel Suceava şi a Ghidului pentru soluţionarea daunelor morale.

2. Judecata la instanţa de fond şi hotărârea Tribunalului Botoşani, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal

Prin încheierea din 9 ianuarie 2019, pronunţată în dosarul nr. x/2018, Tribunalul Botoşani, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia necompetenţei funcţionale, precum şi excepţia netimbrării acţiunii, reţinând că aceasta este scutită de plata taxei judiciare de timbru, conform art. 29 lit. i) din O.U.G. nr. 80/2013.

Prin sentinţa nr. 123 din 14 martie 2019, îndreptată prin încheierea din camera de consiliu din 17 aprilie 2019, pronunţată în dosarul nr. x/2018, Tribunalului Botoşani, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A.. A obligat-o pe pârâtă să plătească reclamantului suma de 7.000 euro, reprezentând daune morale, actualizată cu dobânda legală penalizatoare, calculată de la data producerii accidentului, 08.10.2016, până la data plăţii efective. A respins cererile reclamantului privind obligarea pârâtei la plata daunelor materiale şi a cheltuielilor de judecată, precum şi indexarea despăgubirilor cu indicele de inflaţie, ca neîntemeiate.

3. Hotărârea Curţii de Apel Suceava, secţia a II-a civilă

Prin decizia nr. 268 din 20 septembrie 2019, Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă a anulat, ca tardiv formulat, apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 123 din 14 martie 2019, pronunţate de Tribunalul Botoşani, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal. A admis apelul formulat de pârâta S.C. B. S.A. împotriva aceleiaşi sentinţe, pe care a schimbat-o în parte, în sensul calculării dobânzii legale penalizatoare începând cu data acestei decizii, până la plata efectivă. A menţinut restul dispoziţiilor sentinţei care nu erau contrare deciziei.

4. Recursul

Împotriva deciziei nr. 268 din 20 septembrie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă a declarat recurs reclamantul A., 21 noiembrie 2019.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul a susţinut că instanţa de apel, în mod nelegal a dispus anularea, ca tardiv, a apelului pe care l-a declarat împotriva sentinţei nr. 123 din 14 martie 2019, pronunţate de Tribunalul Botoşani, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, deşi a arătat că această hotărâre nu i-a fost comunicată.

Recurentul a menţionat că a luat cunoştinţă de comunicarea sentinţei odată cu primirea cererii de apel formulate de pârâtă, ocazie cu care a luat legătura cu reprezentantul acesteia, care i-a comunicat prin e-mail sentinţa. Acesta a fost momentul în care a declarat apel, solicitând şi repunerea în termenul de exercitare a acestei căi de atac. Cu toate acestea, Curtea de Apel Suceava a considerat că cererea de repunere în termen nu este justificată, în raport de aspectele invocate în susţinerea acesteia.

Cât priveşte cererea de chemare în judecată, a arătat că aceasta este fundamentată pe contractul de asigurare, pe Legea nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România şi pe dispoziţiile art. 50 pct. 1 lit. f) din Norma nr. 23/2014 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, conform cărora daunele morale se acordă în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din România.

Referitor la modalitatea de stabilire a cuantumului despăgubirilor echivalente prejudiciului extrapatrimonial suferit, recurentul a solicitat să se aibă în vedere limita de despăgubire prevăzută de art. 24 alin. (2) lit. b) din Norma nr. 23/2014 a ASF, menţionată în poliţa de asigurare, anume 5.000.000 euro. În opina sa, faptul că asigurătorul RCA a prevăzut aceasta sumă în poliţa de asigurare denotă că şi-a asumat, prin contract, obligaţia de a dezdăuna partea prejudiciată cu această sumă ori cu o sumă apropiată.

Sub aspectul daunelor morale, a arătat că, potrivit art. 1357 alin. (2) C. civ., "autorul faptei răspunde pentru cea mai uşoara culpă", sens în care a solicitat acordarea daunelor morale în cuantumul solicitat.

Argumentele aduse în sprijinul acestei cereri au vizat vârsta victimei la data producerii evenimentului rutier (31 ani), gradul de afectare fizic, afectiv şi social (gânduri recurente legate de traumă, restrângerea vieţii sociale, creşterea iritabilităţii, raptusuri afectiv-emoţionale, răspunsuri de tresărire exagerate, evitarea unora dintre situaţiile care amintesc de trauma), numărul mare de zile necesar pentru tratamentul leziunilor (70 - 80 zile de îngrijiri medicale).

Recurentul a susţinut că suferinţa sa fizică, generată de multiplele fracturi, a determinat o veritabilă modificare a coordonatelor vieţii cotidiene, prin menţinerea unei traume psihice cu caracter permanent, astfel că sumele de bani ce urmează a se stabili trebuie să respecte, pe lângă criteriul proporţionalităţii, pe cel al realizării unei satisfacţii compensatorii care să îi uşureze real condiţia morală.

La stabilirea cuantumului despăgubirii, instanţa trebuie să aibă în vedere şi suferinţa psihică produsă de accident (depresie gravă), traumele suferite, care îi limitează acţiunile absolut obişnuite ale tinerilor (deplasări îndelungate, practicarea unui sport, activităţi sociale, culturale, distractive etc.) ceea ce echivalează cu o situaţie de îngrădire totală a acestor posibilităţi, precum şi jurisprudenţa în materie.

Recurentul a arătat că, deşi instanţa de fond a considerat că suma de 7.000 euro, acordată cu titlu de daune morale, reprezintă o compensare a consecinţelor negative complexe ale evenimentului rutier, a ignorat faptul că prejudiciul produs recurentului are caracter permanent. Pe de altă parte, instanţa nu a ţinut cont nici de prevederile art. 50 pct. 1 lit. f) din Norma ASF nr. 23/2014, la dosar fiind depusă practică judiciară în speţe similare.

A făcut referire la dispoziţiile art. 1386 C. civ., conform cărora "repararea prejudiciului se face în natură, prin restabilirea situaţiei anterioare, iar dacă aceasta nu este cu putinţă, prin plata unor despăgubiri". Or, prin repunerea efectivă în situaţia anterioară momentului comiterii faptei ilicite, se impune asigurarea acoperirii prejudiciilor patrimoniale şi nepatrimoniale, reparaţia stabilită în temeiul răspunderii civile delictuale neputând fi decât integrală, pentru a da satisfacţie deplina celui care a suferit un prejudiciu (art. 1385 C. civ.).

Recurentul a susţinut că instanţa a ignorat aplicabilitatea dispoziţiilor art. 61 C. civ., dimensiunea prejudiciului moral şi a pretenţiilor impunându-se a fi apreciată în raport de consecinţele negative suferite de cel în cauză, de importanta valorilor lezate, măsura în care au fost acestea atinse şi de intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării.

Consideră că a făcut dovada suferinţelor suferite. În ceea ce priveşte culpa reţinută în sarcina sa, a arătat că, din niciun înscris nu a rezultat că, la momentul producerii accidentului nu purta centura de siguranţă, iar susţinerile pârâtei cu privire la gravitatea leziunilor, condiţionate de purtarea sau nu a centurii, nu pot constitui temeiul atribuirii unei culpe în sarcina sa. De asemenea, nici faptul că a cunoscut că asiguratul pârâtei a consumat băuturi alcoolice nu poate constitui temei legal pentru a se reţine culpa sa la producerea evenimentului rutier.

Ca atare, a menţionat că nu se poate reţine incidenţa dispoziţiilor art. 28 din Norma nr. 23/2014 şi ale art. 1371 C. civ.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 483 şi următ. C. proc. civ., Norma nr. 23/2014 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule şi ale Legii nr. 136/1995.

5. Procedura de filtru

Prin întâmpinarea formulată la 27 ianuarie 2020, pârâta S.C. B. S.A. a solicitat respingerea recursului. Recurentul nu a depus răspuns la întâmpinare.

Prin raportul întocmit în condiţiile art. 493 alin. (2) C. proc. civ., s-a apreciat că recursul este admisibil în principiu, faţă de dispoziţiile art. 483 alin. (1) C. proc. civ. şi de cuantumul despăgubirilor solicitate de reclamant, motivele putând fin încadrate în art. 488 C. proc. civ.

Prin încheierea din camera de consiliu din 2 iulie 2020, Înalta Curte a admis în principiu recursul.

6. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra recursului

Examinând recursul prin prisma criticilor invocate, Înalta Curte constată că următoarele:

Critica ce vizează modalitatea de soluţionare a excepţiei tardivităţii apelului, precum şi a cererii de repunere în termenul de exercitare a acestei căi de atac este nefondată.

Înalta Curte reţine că, potrivit art. 468 alin. (1) C. proc. civ., "Termenul de apel este de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel."

Alin. (2) al aceluiaşi articol stipulează că "Termenul de apel prevăzut la alin. (1) curge de la comunicarea hotărârii, chiar atunci când aceasta a fost făcută odată cu încheierea de încuviinţare a executării silite."

În cauză, contrar susţinerilor recurentului, sentinţa nr. 123 din 14 martie 2019, pronunţată de Tribunalului Botoşani, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal i-a fost comunicată la 24 aprilie 2019, conform procesului-verbal de înmânare aflat la dosarul instanţei de fond.

La aceeaşi dată i-a fost comunicată recurentului şi încheierea din camera de consiliu din 17 aprilie 2019, pronunţată de Tribunalului Botoşani, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin care, din oficiu, s-a dispus îndreptarea erorii materiale din cuprinsul dispozitivului sentinţei nr. 123 din 14 martie 2019, îndreptare ce a vizat denumirea pârâtei .

Conform înscrisurilor aflate la dosarul cauzei, recurentul a declarat apel împotriva sentinţei nr. 123 din 14 martie 2019, pronunţate de Tribunalul Botoşani, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin poşta electronică, la 13 iunie 2019 . În cuprinsul declaraţiei de apel recurentul a formulat cerere de repunere în termenul de exercitare a acestei căi de atac, întemeiată pe dispoziţiile art. 103 C. proc. civ.

Or, faţă de dispoziţiile art. 181 alin. (1) pct. 2 coroborate cu cele ale art. 468 alin. (1) C. proc. civ., termenul de declarare a recursului a început să curgă de la data de 25 aprilie 2019, împlinindu-se la 27 mai 2019, conform art. 181 alin. (2) din acelaşi act normativ.

Ca atare, formularea apelului la 13 iunie 2019 a fost făcută cu nerespectarea termenului stipulat în mod imperativ de art. 468 alin. (1) C. proc. civ., aspect ce a determinat, în mod corect, decăderea recurentului din dreptul procedural în temeiul căruia instanţa de apel ar fi putut să examineze calea de atac.

Această sancţiune intervine în situaţia efectuării actelor de procedură cu încălcarea termenelor prevăzute de lege, sancţiunea fiind reglementată în art. 185 alin. (1) C. proc. civ., conform căruia "Când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate."

Înlăturarea sancţiunii decăderii din termenul de formulare a apelului putea avea loc numai în condiţiile admiterii unei cereri de repunere în termenul de exercitare a căii de atac, în condiţiile art. 186 C. proc. civ.

Deşi recurentul a formulat o astfel de cerere, motivul invocat în susţinerea acesteia - necomunicarea sentinţei apelate - este infirmat de procesul-verbal de înmânare aflat la dosarul instanţei de fond, din care rezultă, astfel cum s-a arătat anterior, că sentinţa nr. 123 din 14 martie 2019, pronunţată de Tribunalului Botoşani, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal i-a fost comunicată recurentului la 24 aprilie 2019.

Ca atare, pentru argumentele expuse, se constată că este corectă soluţia pronunţată de Curtea de Apel Suceava asupra excepţiei tardivităţii apelului şi cererii de repunere în termenul de exercitare a căii de atac.

Faţă de această constatare, Înalta Curte nu va examina motivele de recurs ce vizează modalitatea de stabilire a despăgubirilor, întrucât, urmare admiterii excepţiei tardivităţii apelului declarat de recurent în cauză, acest aspect nu a format obiect de analiză în apel.

Înalta Curte va avea în vedere, în acest sens, dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., în forma în vigoare la data promovării acţiunii civile, 24 august 2018, anterior modificării acestora prin Legea nr. 310/2018, potrivit cărora "Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile."

Reţinând că recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, prin care se supune cenzurii judiciare controlul conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, Înalta Curte subliniază că este necesar ca motivele de recurs să se raporteze punctual la conţinutul deciziei atacate, în sensul combaterii dezlegării juridice a problemelor litigioase prin hotărârea instanţei de apel.

De vreme ce aspectele criticate în recurs de către recurent nu au constituit obiect de analiză în apel, Înalta Curte, în raport de textul legal enunţat, nu va analiza modalitatea de determinare a daunelor solicitate prin acţiunea dedusă judecăţii.

Pentru argumentele expuse, Înalta Curte, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat, ca recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 268 din 20 septembrie 2019 a Curţii de Apel Suceava, secţia a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, ca recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 268 din 20 septembrie 2019 a Curţii de Apel Suceava, secţia a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 8 octombrie 2020.