Defamation and journalistic immunity: balancing freedom of expression under Art. 10 ECHR with reputation under Art. 8 in press litigation
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant’s cassation appeal as unfounded, thereby upholding the Court of Appeal’s decision that rejected the civil claim for moral damages and ordered the plaintiff to pay the defendant press entity 1,500 RON in reduced litigation costs for the recourse stage. The case involved a media figure suing multiple media outlets and journalists for civil liability for defamation, alleging that a published news item falsely stated he was currently suspended from the clergy, claims which were based on Articles 30 of the Romanian Constitution, Articles 1349 and 1357 of the Civil Code, and specific press legislation. The appellate courts had previously dismissed the action on the grounds that the defendant press entities lacked passive legal standing and that the publication did not constitute a civil delict when balanced against the protected right to freedom of expression under Article 10 of the European Convention on Human Rights, a balance the High Court affirmed was correctly assessed regarding the protection of reputation under Article 8 ECHR; the High Court further ruled that challenges to the proportionality of first-instance litigation costs were a matter of merit rather than legality and thus inadmissible in cassation, while confirming that the appeal court’s handling of evidence and relevant domestic and European case law did not violate the right to a fair trial under Article 6 ECHR or Article 124(2) of the Constitution.
Legislator headnote
AI generatedart. 451 alin. (2) C. proc. civ, art. 493 alin. (2) C. proc. civ, art. 488 pct. 5 C. proc. civ, art. 470 alin. (1) lit. d) C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ, art. 496 alin. (1) C. proc. civ; Defamation and journalistic immunity: balancing freedom of expression under Art. 10 ECHR with reputation under Art. 8 in press litigation: The case involved a media figure suing multiple media outlets and journalists for civil liability for defamation, alleging that a published news item falsely stated he was currently suspended from the clergy, claims which were based on Articles 30 of the Romanian Constitution, Articles 1349 and 1357 of the Civil Code, and specific press legislation. The appellate courts had previously dismissed the action on the grounds that the defendant press entities lacked passive legal standing and that the publication did not constitute a civil delict when balanced against the protected right to freedom of expression under Article 10 of the European Convention on Human Rights, a balance the High Court affirmed was correctly assessed regarding the protection of reputation under Article 8 ECHR; the High Court further ruled that challenges to the proportionality of first-instance litigation costs were a matter of merit rather than legality and thus inadmissible in cassation, while confirming that the appeal court’s handling of evidence and relevant domestic and European case law did not violate the right to a fair trial under Article 6 ECHR or Article 124(2) of the Constitution.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedBasis for obliging the appellant to pay litigation costs to the successful respondent.
Full text
Şedinţa publică din data de 8 octombrie 2020
După deliberare, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă la 26 iulie 2016, sub nr. x/2016, şi precizată la 17 martie 2017, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii B. S.A., C. S.R.L., D., prin E., F. şi H. S.R.L., I. (SC J. SRL), prin lichidator judiciar K. S.R.L., L. şi M. S.R.L., obligarea fiecărui pârât la plata sumei de 272.440,06 RON, reprezentând daune morale; la publicarea hotărârii judecătoreşti ce urmează a fi pronunţată pe posturile de televiziune, ziarele proprii şi la alte două televiziuni şi două ziare naţionale; la plata în solidar a cheltuielilor de judecată.
În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 30 din Constituţia României raportat la art. 1349 şi următ. C. civ. şi pe dispoziţiile Legii nr. 3/1974, reintrată în vigoare prin O.U.G. nr. 53/2000, prin Legea nr. 45/2002.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa nr. 1463 din 21 iunie 2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins, ca neîntemeiată, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, invocată de pârâta M. S.R.L.; a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, invocată de către pârâtele Libertatea şi D., prin E.; a respins, acţiunea formulată de reclamantul A. împotriva pârâtelor Libertatea şi D., prin E., ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă şi, pe cale de consecinţă, a respins acţiunea formulată împotriva pârâtelor G. şi J. S.R.L. (I.), prin lichidator judiciar K. S.R.L., ca inadmisibilă; a respins acţiunea formulată împotriva pârâtelor B. S.A., C. S.R.L. şi M. S.R.L., ca nefondată, obligându-l pe reclamant la plata către pârâta C. S.R.L. a sumei de 13.558,8 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.
3. Hotărârea pronunţată în apel
Prin decizia nr. 975 din 28 iunie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a respins, ca nefondat, apelul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 1463 din 21 iunie 2017, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimatele pârâte C. S.R.L., S.C. F. şi H. S.R.L., J. S.R.L. (I.), în faliment, prin lichidator judiciar K., Libertatea, M. S.R.L., B. S.A. şi D., prin E.. L-a obligat pe apelantul-reclamant la plata către intimata-pârâtă C. S.R.L. a sumei de 3,500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reduse conform art. 451 alin. (2) C. proc. civ.
4. Recursul
Împotriva deciziei nr. 975 din 28 iunie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a declarat recurs, în termenul legal, reclamantul A..
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul a susţinut că, deşi a solicitat în apel probe noi care ar fi putut atesta, cu precădere, falsitatea ştirii defăimătoare lansate în spaţiul public de pârâte, conform căreia este în continuare caterisit (situaţie infirmată prin decizia nr. 210 din 7 decembrie 2018 a Curţii de Apel Constanţa), instanţa nu a procedat la administrarea acestora, deşi erau esenţiale pentru soluţionarea cauzei.
Recurentul a menţionat că instanţa de apel, într-o manieră injustă şi discriminatorie, a ignorat jurisprudenţa depusă la dosar din care rezultă că, în speţe similare cu cea pendinte, au fost acordate despăgubiri într-un cuantum mai mare faţă de cele stabilite în prezenta cauză.
Deşi instanţa de apel a făcut referire la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului privind limitele libertăţii presei, nu a lămurit dacă au fost respectate dispoziţiile art. 30 din Constituţia României.
Recurentul a criticat decizia instanţei de apel şi din perspectiva faptului că, deşi a reţinut că i-a fost respectată reputaţia, conform art. 8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, Curtea, prin hotărârea pronunţată, a atestat un neadevăr cu privire la viaţa sa socio-profesională, anume că este în prezent caterisit.
Totodată, a susţinut că este nelegală decizia recurată, întrucât cuantumul cheltuielilor de judecată la plata cărora a fost obligat în favoarea intimatei-pârâte C. S.R.L. este prea mare în raport cu prestaţia reprezentantului convenţional al acesteia, durata şi complexitatea cauzei, precum şi cu despăgubirile acordate.
Invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., recurentul a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate, susţinând incidenţa prevederilor art. 124 alin. (2) din Constituţia României şi art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale.
5. Procedura de filtru
Intimatele-pârâte C. S.R.L. şi E. au depus întâmpinări, prin care au invocat excepţia nulităţii recursului.
Prin întâmpinare, intimata-pârâtă J. - societate în faliment - prin lichidator judiciar K. a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. Aceleaşi concluzii au fost formulate şi de intimata-pârâtă B. S.A. prin întâmpinare.
Prin raportul întocmit în condiţiile art. 493 alin. (2) C. proc. civ. s-a reţinut că recursul este admisibil în principiu, faţă de valoarea pretenţiilor solicitate de recurent prin cererea de chemare în judecată.
Prin încheierea din camera de consiliu din 2 iulie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis în principiu recursul.
6. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra recursului
Examinând recursul prin prisma criticilor invocate şi a normelor de drept aplicabile, Înalta Curte constată următoarele:
6.1 Critica referitoare la faptul că instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra solicitării de administrare a probelor formulată de recurent, poate fi încadrată, în măsura în care se pretinde de către parte încălcarea normelor de procedură ce reglementează regimul probelor în apel, în prevederile art. 488 pct. 5 C. proc. civ.
Potrivit art. 470 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de apel trebuie să cuprindă, sub sancţiunea decăderii, şi "probele invocate în susţinerea apelului".
Este real că, în cauză, prin cererea de apel dedusă judecăţii, recurentul a solicitat ca, la soluţionarea căii de atac, să se ţină cont de "înscrisurile existente la dosar şi ataşate la cererea de apel", precum şi emiterea "unor adrese de către instanţa de apel, către forurile superioare bisericeşti şi militare în scopul dovedirii calităţii prezente de preot militar."
Cu privire la acest aspect, Înalta Curte constată că, potrivit consemnărilor din încheierea de dezbateri din 13 iunie 2019, Curtea a dat cuvântul părţilor prezente asupra probei cu înscrisurile solicitate de recurent prin cererea de apel, în urma deliberării încuviinţând proba şi reţinând că aceasta a fost deja administrată în procedura prealabilă fixării termenului de judecată.
În acest context a consemnat Curtea în cuprinsul deciziei recurate că în apel nu au fost administrate probe noi, de vreme ce acestea se aflau deja la dosarul cauzei şi au fost avute în vedere la pronunţarea hotărârii.
În consecinţă, nu se verifică în cauză caracterul fondat al acestei critici.
6.2 Critica referitoare la faptul că instanţa de apel nu a luat în considerare, la pronunţarea deciziei recurate, jurisprudenţa depusă de recurent la dosarul cauzei este nefondată.
În ceea ce priveşte jurisprudenţa instanţelor naţionale, aceasta nu constituie izvor de drept, nefiind obligatorie pentru instanţe.
În examenul de legalitate şi temeinicie a sentinţei, Curtea a reţinut că instanţa de fond a realizat o corectă analiză a cerinţelor răspunderii civile delictuale, pe care le-a corelat cu exigenţele libertăţii de opinie şi de exprimare reglementate de art. 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale şi cu jurisprudenţa a instanţei europene în materie, reţinând că aceasta este constantă în ceea ce priveşte protecţia oferită jurnaliştilor care dezbat probleme de interes public, precum şi la limitele criticii acceptabile.
Referindu-se la jurisprudenţa relevantă a instanţei de contencios european (cauzele Petrina c. României, Constantinescu c. României, Bugan c. României, Ralu Filip Traian c. României), Curtea a apreciat că dreptul garantat de art. 10 din Convenţie nu este absolut, paragr. 2 al acestui articol permiţând restrângerea exercitării sale în măsura în care folosirea libertăţii de exprimare este îndreptată împotriva anumitor valori, printre care şi protecţia reputaţiei sau a drepturilor altora, fiind necesar să se realizeze un just echilibru între protecţia dreptului la libera exprimare şi dreptul la reputaţie al persoanei vizate, protejat de art. 8 din Convenţie, ca fiind un element al vieţii private.
În acest context, conchizând, instanţa de apel a considerat că orice restricţie adusă libertăţii de exprimare trebuie să fie prevăzută de legea internă, să urmărească unul dintre scopurile legitime enumerate de paragr. 2 al art. 10 din Convenţie şi să fie necesară într-o societate democratică, pentru atingerea acestor scopuri.
Prin urmare, nu este reală susţinerea recurentului care vizează ignorarea de către instanţa de apel a jurisprudenţei instanţei de contencios european în materia libertăţii de exprimare, decizia conţinând motivări în acest sens.
6.3 Faţă de aceste constatări, nu poate fi primită critica recurentului prin care a susţinut că instanţa de apel nu a stabilit, concret, dacă au fost încălcate dispoziţiile art. 30 din Constituţia României.
Aceasta întrucât norma constituţională menţionată reglementează dreptul la exprimare iar acest drept a fost deja analizat prin prisma legislaţiei infraconstituţionale care, prin coroborare cu normele comunitare, îl garantează şi conţine sancţiuni pentru eventuala încălcare a acestuia.
6.4 Critica referitoare la faptul că, în mod greşit a reţinut instanţa de apel prevederile art. 8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, deşi, prin hotărârea pronunţată a atestat un neadevăr cu privire la viaţa sa socio-profesională, anume că este în prezent caterisit, este nefondată.
Din examinarea deciziei recurate, se constată că instanţa de apel nu a statuat asupra faptului că recurentul este în prezent caterisit, ci a examinat dacă fapta reclamată de acesta, respectiv difuzarea unei ştiri constând în preluarea unei informaţii furnizate de Arhiepiscopia Tomisului întruneşte condiţiile pentru calificarea sa ca fiind delict civil, aspect esenţial pentru atragerea răspunderii civile delictuală a pârâţilor, în condiţiile art. 1349 şi 1357 C. civ. şi, implicit, pentru obligarea acestora la plata despăgubirilor solicitate prin cererea de chemare în judecată.
6.5 Motivul de recurs ce vizează cuantumul cheltuielilor de judecată la care plata cărora recurentul a fost obligat către pârâta C. S.R.L. nu poate fi analizat în calea de atac a recursului, în raport de decizia nr. 3/2020 pronunţată în recurs în interesul legii, prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat că "proporţionalitatea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaţilor cu complexitatea şi valoarea cauzei şi cu activitatea desfăşurată de avocat reprezintă o chestiune de temeinicie, iar nu o chestiune de legalitate a hotărârii atacate, ce nu va putea fi analizată pe calea recursului, neîncadrându-se nici la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi nici la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.
Concluzionând, Înalta Curte constată că, prin modul de soluţionare a apelului, nu au fost încălcate prevederile art. 124 alin. (2) din Constituţia României şi art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, astfel cum reclamă recurentul, fiind respectate garanţiile ce privesc dreptul la un proces echitabil.
Pentru toate argumentele expuse, Înalta Curte, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 975 A din 28 iunie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
În temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte îl va obliga pe recurent la plata către către intimata-pârâtă C. S.R.L. a sumei de 1.500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reduse conform art. 451 alin. (2) C. proc. civ., apreciindu-se că valoarea onorariului în cuantum de 7.107,87 RON, pretins de intimată nu se justifică faţă de complexitatea cauzei şi de munca efectiv îndeplinită de avocat în procedura derulată în etapa recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 975 A din 28 iunie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă pe recurentul-reclamant la plata către intimata-pârâtă C. S.R.L. a sumei de 1.500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reduse conform art. 451 alin. (2) C. proc. civ.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 8 octombrie 2020.