Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1976/2020 AI generated

Land-restitution annulment ruling upheld; further appeal inadmissible as decision on annulment motion final.

Case Number Decizia nr. 1976/2020
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice (Civil Section I) dismissed as inadmissible the appellant's appeal against the Court of Appeal's civil decision no. 500/R of 16 October 2019, which had rejected as unfounded his motion to annul a prior decision, thereby leaving that prior ruling in force. The underlying dispute concerned a land-restitution claim in which the claimant sought annulment of a property title and relocation of land to its original site; the first-instance court had dismissed the claim on res judicata grounds, the appellate court affirmed, and the Court of Appeal later dismissed the claimant's appeal as time-barred. The High Court held that, under Articles 634(1)(5), 508(4), and 457 of the Civil Procedure Code, a decision rendered in a motion to annul is subject to the same appeal routes as the challenged decision, and since the underlying appeal decision was final, the decision on the annulment motion was also final and not subject to further appeal. Thus, no legal avenue existed for the extraordinary appeal, rendering it inadmissible, and under Article 493(5) the decision is not subject to any appeal.

Legislator headnote

AI generated

art. 499 C. proc. civ, art. 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ, art. 508 alin. (4) C. proc. civ, art. 634 alin. (5) din C. proc. civ, art. 508 alin. (4) din C. proc. civ, art. 457 din C. proc. civ; Land-restitution annulment ruling upheld; further appeal inadmissible as decision on annulment motion final: 500/R of 16 October 2019, which had rejected as unfounded his motion to annul a prior decision, thereby leaving that prior ruling in force. The underlying dispute concerned a land-restitution claim in which the claimant sought annulment of a property title and relocation of land to its original site; the first-instance court had dismissed the claim on res judicata grounds, the appellate court affirmed, and the Court of Appeal later dismissed the claimant's appeal as time-barred. The High Court held that, under Articles 634(1)(5), 508(4), and 457 of the Civil Procedure Code, a decision rendered in a motion to annul is subject to the same appeal routes as the challenged decision, and since the underlying appeal decision was final, the decision on the annulment motion was also final and not subject to further appeal. Thus, no legal avenue existed for the extraordinary appeal, rendering it inadmissible, and under Article 493(5) the decision is not subject to any appeal.

Keywords

AI generated
civil annulment restitution of property article of civil procedure grounds for cassation res judicata revocation of settlement permit

Cited Legislation

AI generated
art. 499 C. proc. civ
Analizând recursul în conformitate cu dispoziţiile art. 499 C. proc. civ., potrivit cărora în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea fără a se evoca şi analiza motivele de casare, Înalta Curte constată următoarele:
art. 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ
În drept, potrivit dispoziţiilor art. 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., sunt hotărâri definitive, hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluţionat fondul dreptului; totodată, art.
art. 508 alin. (4) C. proc. civ
civ., sunt hotărâri definitive, hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluţionat fondul dreptului; totodată, art. 508 alin. (4) C. proc. civ.
art. 634 alin. (5) din C. proc. civ
342 din 17 mai 2018, pronunţată de Tribunalul Vrancea, decizie definitivă, conform dispoziţiilor art. 634 alin. (5) din C. proc. civ.
art. 508 alin. (4) din C. proc. civ
313/R din 12 iunie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă, în aplicarea dispoziţiilor art. 508 alin. (4) din C. proc. civ., aceasta este o hotărâre definitivă, care nu poate fi supusă controlului de legalitate prin exercitarea căii extraordinare de atac a recursului.
art. 457 din C. proc. civ
Potrivit principiului legalităţii căii de atac, consacrat de art. 457 din C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta.
art. 493 alin. (5) C. proc. civ
Declares the decision not subject to any appeal and requires its communication to the parties.
art. 427 alin. (1) C. proc. civ
civ., decizia nu este supusă niciunei căi de atac şi se comunică părţilor, conform art. 427 alin. (1) C. proc. civ.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 493 alin. (5) C. proc. civ.

Declares the decision not subject to any appeal and requires its communication to the parties.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 7 octombrie 2020

Analizând recursul în conformitate cu dispoziţiile art. 499 C. proc. civ., potrivit cărora în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea fără a se evoca şi analiza motivele de casare, Înalta Curte constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei.

Prin cererea de sesizare a instanţei, înregistrată pe rolul Judecătorie Focşani la data de 27 aprilie 2016, sub nr. x/2016, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâţii B., C., Comisia locală Costeşti pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor şi Comisia judeţeană Vrancea pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, solicitând a se constata nulitatea absolută a titlului de proprietate nr. x/2003, eliberat pe numele defunctului D., aducerea pe vechiul amplasament din tarlaua x a terenului în suprafaţă de 1,25 ha vie atribuit, în tarlaua x, parcela x precum şi aducerea pe vechiul amplasament, din tarlaua x a terenului în suprafaţă de 4,2 ha, în tarlaua x, parcela x.

Prin sentinţa civilă nr. 8096 din 8 noiembrie 2017, Judecătoria Focşani a admis excepţia autorităţii de lucru judecat şi a respins cererea de chemare formulată de reclamantul A..

Soluţia a fost menţinută de Tribunalul Vrancea, care, prin decizia civilă nr. 342 din 17 mai 2018, a respins, ca nefondat, apelul declarat de petentul A. împotriva sentinţei civile nr. 8096 din 8 noiembrie 2017 a Judecătoria Focşani.

Prin decizia civilă nr. 313/R din 12 iunie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă, a fost admisă excepţia tardivităţii invocată de instanţă şi a fost respins, ca tardiv, recursul formulat de recurentul A. împotriva deciziei civile nr. 342 din 17 mai 2018, pronunţată de Tribunalul Vrancea.

Prin decizia civilă nr. 500/R din 16 octombrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă, a fost respinsă, ca nefondată, contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei civile nr. 313/R din 12 iunie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă

2. Calea de atac exercitată în cauză.

Împotriva deciziei civile nr. 500/R din 16 octombrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă, a declarat recurs contestatorul A., cu a cărui soluţionare a fost învestită Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în prezenta cauză.

Dosarul a fost înregistrat la înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la data de 21 mai 2020 şi a fost repartizat aleatoriu completului de filtru nr. 10.

Prin cererea de recurs, revizuentul a prezentat situaţia de fapt a litigiului, precum şi nemulţumirile sale cu privire la modul de soluţionare a cererii sale.

3. Considerentele Înaltei Curţi

În drept, potrivit dispoziţiilor art. 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., sunt hotărâri definitive, hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluţionat fondul dreptului; totodată, art. 508 alin. (4) C. proc. civ. stipulează că hotărârea dată în contestaţie în anulare este supusă aceloraşi căi de atac ca şi hotărârea atacată.

În cauza de faţă, cererea de chemare în judecată formulată de A., înregistrată pe rolul Judecătoriei Focşani la data de 27 aprilie 2016, sub nr. x/2016, a fost soluţionată definitiv de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă, prin decizia civilă nr. 313/R din 12 iunie 2019, prin care a fost respins, ca tardiv, recursul formulat de recurentul A. împotriva deciziei civile nr. 342 din 17 mai 2018, pronunţată de Tribunalul Vrancea, decizie definitivă, conform dispoziţiilor art. 634 alin. (5) din C. proc. civ.

Cum prin decizia civilă nr. 500/R din 16 octombrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă, a fost respinsă, ca nefondată, contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei civile nr. 313/R din 12 iunie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă, în aplicarea dispoziţiilor art. 508 alin. (4) din C. proc. civ., aceasta este o hotărâre definitivă, care nu poate fi supusă controlului de legalitate prin exercitarea căii extraordinare de atac a recursului.

Prezentul recurs este exercitat împotriva deciziei civile nr. 500/R din 16 octombrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă, decizie definitivă, conform celor mai sus reţinute.

Potrivit principiului legalităţii căii de atac, consacrat de art. 457 din C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta.

O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac a hotărârilor judecătoreşti nu pot exista în afara legii.

Regula are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătoreşti sunt cele prevăzute de lege, dar şi că exercitarea acestora trebuie să se realizeze în condiţiile legi.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatorul A. împotriva deciziei civile nr. 500/R din 16 octombrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatorul A. împotriva deciziei civile nr. 500/R din 16 octombrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă.

Potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., decizia nu este supusă niciunei căi de atac şi se comunică părţilor, conform art. 427 alin. (1) C. proc. civ.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 7 octombrie 2020.