Reversal of forced execution and revision for contradictory judgments: procedural capacity in bankruptcy and proper casation grounds

Şedinţa publică din data de 7 octombrie 2020

Analizând recursul în conformitate cu dispoziţiile art. 499 C. proc. civ., potrivit cărora în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivele de casare, Înalta Curte constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei:

Prin cererea înregistrată la data de 01 noiembrie 2017 pe rolul Judecătoriei Giurgiu, petentul A. a solicitat întoarcerea executării silite şi restabilirea situaţiei anterioare vânzării silite dispuse în dosarul de executare nr. x/2013, aflat pe rolul Biroul Executorului Judecătoresc B. şi obligarea intimaţilor la plata sumei de 176196 RON.

Prin sentinţa civilă nr. 4367 din 1 septembrie 2018, Judecătoria Giurgiu a admis excepţia inadmisibilităţii, invocată de intimata S.C. C. S.R.L. şi a respins, ca inadmisibilă, cererea formulată de petentul A..

Prin decizia civilă nr. 310 din 13 martie 2019, Tribunalul Giurgiu a respins, ca nefondat, apelul declarat de petentul A. împotriva sentinţei civile nr. 4367 din 13 septembrie 2018, pronunţată de Judecătoria Giurgiu.

Împotriva sentinţei civile nr. 4367 din 13 septembrie 2018 a Judecătoriei Giurgiu, în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., a formulat cerere de revizuire petentul A..

Prin decizia civilă nr. 1516 din 20 noiembrie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de petentul A. împotriva sentinţei civile nr. 4367/2018 din 13 septembrie 2018 a Judecătoriei Giurgiu, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 310 din 13 martie 2019, pronunţată de Tribunalul Giurgiu, în dosarul nr. x/2017.

2. Judecata în recurs.

Împotriva deciziei curţii de apel a formulat recurs revizuentul A..

Cererea de recurs a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 25 februarie 2020, fiind repartizată aleatoriu, spre soluţionare, Completului de filtru nr. 10.

Prin memoriul de recurs, recurentul-revizuent a solicitat admiterea recursului schimbarea, în tot, a sentinţei atacate şi trimiterea cauzei, spre rejudecare, primei instanţe.

În motivarea căii de atac exercitate, revizuentul a susţinut că instanţa de apel a făcut o analiză eronată a condiţiilor de admisibilitate a cererii de revizuire întemeiate pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin raportare la situaţia de fapt din cel de al doilea ciclu procesual, fără a analiza efectele celei de a doua hotărâri, din perspectiva autorităţii de lucru judecat a primei hotărâri, dezvoltând următoarele argumente:

"Nu poate fi primită motivarea Tribunalului Giurgiu, din cuprinsul deciziei civile nr. 310 din 13 martie 2019, pronunţată de Tribunalul Giurgiu, având în vedere că instanţa, în apel a înlocuit motivarea primei instanţe cu propria motivare, fără a admite, însă, calea de atac promovată de către petent, soluţie care, în opinia recurentului-revizuent, se impunea având în vedere că prin apelul exercitat a criticat soluţia pronunţată, în primă instanţă, de Judecătoria Giurgiu, în primă instanţă."

Or, curtea de apel, învestită cu soluţionarea cererii de revizuire, nu se putea pronunţa prin raportare la o "greşeală de judecată a instanţelor inferioare, a căror hotărâre este chemată să o cenzureze în calea de atac a revizuirii, în calitate de instanţă de control judiciar.".

Ca atare, decizia curţii de apel se impune a fi casată pe motivul reglementat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., având în vedere că instanţa de revizuire şi-a întemeiat soluţia pronunţată pe o greşeală de judecată a instanţelor inferioare.

Hotărârea curţii de apel conţine considerente contradictorii în sensul în care s-a reţinut că "prevederile art. 723 şi art. 724 din C. proc. civ. prevăd o cale procesuală specială în raport de dispoziţiile art. 862 C. proc. civ. şi care se grefează pe o situaţie de fapt şi drept distinctă.", ceea ce atrage incidenţa motivului de casare reglementat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.,

Instanţa de revizuire nu reţine care este dreptul terţului care a dus la evicţiunea petentului, pe calea contestaţiei la executare, pentru a fi incidente prevederile art. 862 din C. proc. civ.

Decizia recurată conţine motive străine de natura pricinii deduse judecăţii din perspectiva în care, din cuprinsul cererii de sesizare a instanţei privind întoarcerea executării, nu reiese caracterul formal al calităţii procesual pasive a debitoarei S.C D. S.R.L., calitatea procesuală pasivă a acesteia rezultând din împrejurarea că a aceasta a avut calitate procesual activă în primul dosar. Împrejurarea că a fost solicitată restituirea preţului de la persoanele care l-au încasat reprezintă o consecinţă a aplicării principiului restitutio in integrum şi a efectelor nulităţii actelor de executare, fără ca prin aceasta să se poată înţelege că intimata S.C D. S.R.L. nu justifică calitatea procesuală pasivă în cauză, aşa cum în mod greşit a reţinut curtea de apel.

Contrar reţinerilor instanţei de revizuire, sunt îndeplinite condiţiile pentru formularea cererii de revizuire, reglementate de prevederile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., din perspectiva în care există o strânsă legătură între pricinile în care au fost pronunţate cele două hotărâri judecătoreşti pretins contradictorii. Astfel, cererea de revizuire priveşte un litigiu soluţionat pe calea a două proceduri judiciare distincte, finalizat prin pronunţarea a două hotărâri judecătoreşti potrivnice.

În temeiul prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., se impune "îndepărtarea reţinerilor instanţei de revizuire cu privire la împrejurarea că se impunea ca petentul să se înscrie la masa credală sau să promoveze o acţiune în evicţiune, în raport de prevederile art. 862 din C. proc. civ., având în vedere că legea procesual civilă prevede o singură cale pentru restabilirea situaţiei anterioare, respectiv cea reglementată prin art. 723 şi art. 724 din C. proc. civ.."

În soluţionarea acţiunii privind întoarcerea executării nu sunt incidente prevederile Legii nr. 85/2014, întrucât, urmare a anulării vânzării silite de către instanţă, preţul plătit nu poate constitui drept de creanţă împotriva S.C D. S.R.L., conform Legii nr. 85/2014, iar "tribunalul nu a dispus obligarea S.C D. S.R.L. la a da, face sau a nu face, astfel că petentul nu a dobândit un drept de creanţă împotriva acesteia. ".

În speţă, nu sunt incidente prevederile art. 862 din C. proc. civ. având în vedere că nu a intervenit evicţiunea, iar anularea actelor de procedură nu reprezintă o evicţiune, în sensul prevederilor legale redate, aşa cum în mod greşit s-a reţinut, faţă de împrejurarea că "anularea actelor nu antrenează pierderea proprietăţii în favoarea unui terţ, ci bunul revine în patrimoniul vânzătorului."

Ca o consecinţă a anulării actelor de procedură, se impune ca părţile să fie repuse în situaţia anterioară şi obligate la restituirea prestaţiilor. Or, faţă de împrejurarea că Judecătoria Giurgiu a refuzat întoarcerea executării silite, a fost lăsată fără efecte juridice constatarea nulităţii actelor juridice din procedura execuţională.

3. Procedura de filtru.

Raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului a fost comunicat părţilor la data de 25 mai 2020, conform dovezilor aflate la filele x; părţile nu au depus puncte de vedere la raport.

Ulterior comunicării raportului, la data de 26 mai 2020, recurentul -revizuent a depus răspuns la întâmpinări prin care a solicitat respingerea excepţiilor invocate şi admiterea recursului, astfel cum a fost formulat, pentru motivele de nelegalitate reglementate de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 din C. proc. civ.

4. Apărările formulate în cauză.

La data de 09 aprilie 2020, prin email, intimata S.C. C. S.R.L., a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea căii de atac, în principal, ca inadmisibilă, şi, în subsidiar, ca neîntemeiată. De asemenea, a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri în dovedirea situaţiei de fapt şi obligarea părţii adverse la plata cheltuielilor de judecată.

La aceeaşi dată, intimata D. S.R.L., aflată în procedura falimentului, prin lichidator judiciar E. SPRL Filiala Bucureşti a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca inadmisibil şi a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive faţă de împrejurarea că societatea D. S.R.L a fost dizolvată şi se află în procedura de faliment.

4. Considerentele Înaltei Curţi

Prin întâmpinare, intimata S.C. C. S.R.L. a invocat excepţia inadmsibilităţii recursului din perspectiva soluţiei cerute de recurentul-revizuent, de schimbare a deciziei recurate, în contextul în care, prin raportare la prevederile art. 497 C. proc. civ., singura soluţie pe care, în caz de admitere a recursului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie o poate pronunţa este cea de casare a hotărârii.

Analizând excepţia inadmisibilităţii recursului exercitat de recurentul-revizuent, invocată de intimata S.C. C. S.R.L., Înalta Curte reţine următoarele:

Este adevărat că, potrivit noilor reglementări procesual civile, instanţa de recurs nu mai poate pronunţa soluţii de modificare a deciziei recurate, singura soluţie, reglementată de art. 497 din C. proc. civ., în caz de casare, fiind fie cea de trimitere a cauzei pentru rejudecarea apelului, fie cea de trimitere a cauzei în primă instanţă.

Cu toate acestea, excepţia inadmisibilităţii recursului nu poate fi analizată prin raportare la soluţia cerută de părţi prin memoriul de recurs, chiar şi neprevăzută de legiuitor, atât timp cât partea are deschisă calea de atac a recursului împotriva hotărârii curţii de apel, iar soluţia este pronunţată de instanţa de judecată conform regulilor prescrise de lege. Neindicarea sau indicarea greşită de către recurentul-revizuent a soluţiei ce poate fi pronunţată de către instanţa de recurs, aşa cum este cazul în speţă, nu poate fi apreciată ca o chestiune care să împiedice soluţionarea pe fond a căii de atac şi respingerea acesteia ca inadmisibilă, aşa cum se invocă de către intimata S.C. C. S.R.L., în caz contrar, s-ar încălca dreptul de acces la justiţie al părţilor, ca o garanţie a dreptului la un proces echitabil, astfel cum este reglementat de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Prin întâmpinarea formulată la data de 09 aprilie 2020, intimata D. S.R.L. a solicitat respingerea recursului ca inadmisibil şi a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive faţă de împrejurarea că societatea a fost dizolvată şi se află în procedura de faliment.

Analizând excepţia inadmisibilităţii recursului exercitat de recurentul-revizuent, invocată de intimata D. S.R.L., Înalta Curte reţine următoarele:

Excepţia inadmisibilităţii priveşte legalitatea căilor de atac, reglementate expres de art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., şi care presupune faptul că o hotărâre judecătorească poate fi supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele statuate de aceasta.

Prin urmare, excepţia inadmisibilităţii căii de atac poate fi privită ca o chestiune premergătoare analizei pe fond a unei cereri şi care nu oferă o dezlegare chestiunilor deduse judecăţii.

Potrivit art. 516 alin. (3) din C. proc. civ., dacă revizuirea s-a cerut pentru hotărâri potrivnice, calea de atac este recursul.

Prin cererea de revizuire, înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, la data de 10 aprilie 2019, revizuentul A. a invocat faptul că sentinţa civilă nr. 4367/2018 din 13.09.2018, pronunţată de Judecătoria Giurgiu, în dosarul nr. x/2017, este potrivnică deciziei civile nr. 282 din 17 iunie 2015, pronunţată de Tribunalul Giurgiu în dosarul nr. x/2014.

Cum obiectul cererii de recurs vizează o decizie prin care a fost soluţionată o cerere de revizuire pentru contrarietate de hotărâri, din interpretarea prevederilor legale redate, reiese că decizia curţii de apel este susceptibilă de recurs.

În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, invocată prin întâmpinare de către intimata D. S.R.L. în faliment, prin lichidator judiciar E. Filiala Bucuresti SPRL, Înalta Curte reţine următoarele:

Calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părţi şi subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecăţii.

Din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, se reţine că sentinţa a cărei revizuire se solicită nr. 4367/2018 din 13.09.2018, pronunţată de Judecătoria Giurgiu, în dosarul nr. x/2017 a vizat soluţionarea cererii formulate de reclamantul A., recurentul-revizuent din prezenta pricină, în contradictoriu cu pârâta C. S.R.L., D. S.R.L. în faliment prin lichidator judiciar E. Filiala Bucuresti SPRL, Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti şi Biroul Executorului Judecătoresc B. având ca obiect întoarcerea executării silite şi stabilirea situaţiei anterioare vânzării silite realizate în dosarul de executare nr. x/2013 al Biroului Executorului Judecătoresc B..

Prin urmare, cum pârâta D. S.R.L., în faliment, prin lichidator judiciar E. Filiala Bucuresti SPRL, a figurat ca parte în litigiul finalizat cu pronunţarea hotărârii judecătoreşti a cărei revizuire se solicită, aceasta neinvocând nicio împrejurare care din care să reiasă că i-a încetat capacitatea procesuală de folosinţă, reiese că intimata justifică calitate procesuală pasivă în cererea de revizuire pendinte.

Faptul că aceasta a fost dizolvată şi se află în procedura falimentului, aşa cum reiese din conţinutul încheierii din 19 februarie 2015, pronunţată de Tribunalul Bucureşti în dosarul nr. x/2015, nu reprezintă o cauză care să nu îi mai justifice calitatea procesuală pasivă în prezenta pricină, aşa cum, în mod nefondat, se susţine prin întâmpinare, de vreme ce, în procesul finalizat cu pronunţarea sentinţei a cărei revizuire se solicită, procedura falimentului cu privire la intimata D. S.R.L., era demarată, fiind numit lichidator judiciar E. Filiala Bucuresti SPRL

Prin urmare, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a intimatei D. S.R.L., în faliment, prin lichidator judiciar E. Filiala Bucuresti SPRL, urmează a fi respinsă.

Examinând admisibilitatea în principiu a recursului din perspectiva posibilităţii încadrării aspectelor de nelegalitate invocate în motivele de casare, expres şi limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., în condiţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 483 alin. (3) C. proc. civ., recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Conform art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, sau, după caz, menţiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiaşi articol sancţionează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate.

Totodată, conform dispoziţiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului în care se invocă motive de casare de ordine publică, care pot fi ridicate din oficiu de către instanţă, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului.

Aceeaşi sancţiune intervine şi în cazul în care criticile formulate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., astfel cum rezultă din cele statuate de art. 489 alin. (2) din acelaşi act normativ.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanţa care a pronunţat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

Pe lângă cerinţa încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanţei care a pronunţat hotărârea atacată, în caz contrar, neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanţa de recurs.

Pe de altă parte, revizuirea, fiind o cale extraordinară de atac, dispoziţiile legale care o reglementează sunt de strictă interpretare, astfel că exercitarea ei nu poate avea loc decât în cazurile şi în condiţiile prevăzute în mod expres de lege.

Potrivit dispoziţiilor art. 513 alin. (3) C. proc. civ., dezbaterile în cadrul unei cereri de revizuire sunt limitate la admisibilitatea revizuirii şi la faptele pe care se întemeiază.

Prin urmare, în cadrul acestei căi de retractare se analizează prioritar condiţiile de admisibilitate, cadru în care nu se repun în discuţie şi nu se cercetează chestiuni ce ţin de fondul cauzei, ci se verifică aspecte procedurale vizând îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate.

Raţiunea reglementării menţionate o constituie necesitatea de a se înlătura încălcarea puterii lucrului judecat, atunci când instanţele au dat soluţii contrare în dosare diferite, dar care privesc aceeaşi pricină, având aceeaşi cauză, acelaşi obiect şi aceleaşi părţi.

Ca atare, nu poate constitui motiv de recurs orice nemulţumire a părţii cu privire la soluţia pronunţată, în sensul că nu pot fi susţinute în mod valabil critici prin care se tinde la schimbarea situaţiei de fapt ori la reaprecierea probelor cauzei sau prin care se solicită realizarea unui control judiciar de temeinicie; în consecinţă, instanţa de recurs nu poate examina decât criticile privitoare la decizia atacată care fac posibilă încadrarea în prevederile art. 488 din C. proc. civ. şi sunt proprii controlului judiciar de legalitate permis instanţei de recurs.

În cauză, prin decizia civilă nr. 1516 din 20 noiembrie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de petentul A. împotriva sentinţei civile nr. 4367/2018 din 13 septembrie 2018 a Judecătoriei Giurgiu, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 310 din 13 martie 2019, pronunţată de Tribunalul Giurgiu, din dosarul nr. x/2017.

Pentru a pronunţa această soluţie, curtea de apel a reţinut că sentinţa nr. 4367 din 13 septembrie 2018, pronunţată de Judecătoria Giurgiu, definitivă prin decizia civilă nr. 310 din 13 martie 2019, pronunţată de Tribunalul Giurgiu, din dosarul nr. x/2017, a cărei revizuire se cere, nu a încălcat decizia nr. 282 din 17 iunie 2015, pronunţată de Tribunalul Giurgiu în cadrul contestaţiei la executare silită în dosarul nr. x/2014, şi ca atare nu este incident motivul de revizuire reglementat de prevederile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., invocat de revizuent.

Astfel, instanţa de revizuire a constatat că prin sentinţa civilă nr. 4367 din 13 septembrie 2018, Judecătoria Giurgiu a respins, ca inadmisibilă cererea reclamantului revizuient formulată împotriva pârâţilor, în considerarea împrejurării că acesta avea la dispoziţie înscrierea la masa credală, conform prevederilor Legii nr. 85/2014.

Tribunalul Giurgiu, prin decizia civilă nr. 310 din 13 martie 2019, a respins apelul reclamantului împotriva sentinţei civile nr. 4367 din 13 septembrie 2018 a Judecătoriei Giurgiu, înlocuind, în motivare, considerentele primei instanţe, în sensul în care a reţinut că inadmisibilitatea acţiunii reclamantului nu derivă din faptul că acesta nu are o acţiune împotriva creditorilor care au încasat preţul şi li s-a distribuit preţul imobilului adjudecat şi cu privire la care actul de adjudecare a fost anulat, ci din faptul că acţiunea împotriva creditorilor este una subsidiară acţiunii împotriva debitorului. Astfel, art. 862 alin. (1) C. proc. civ. reglementează acţiunea împotriva debitorului în patrimoniul căruia s-a reîntors bunul ca efect al anulării actului de adjudecare şi, doar în situaţia în care nu se poate îndestula de la debitor, adjudecatarul evins îi poate acţiona pe creditorii care au încasat preţul şi numai în limitele preţului încasat/distribuit. Or, reclamantul, deşi formal a chemat în judecată şi pe debitoarea D. S.R.L., în realitate, acesta a iniţiat raportul de drept procesual numai împotriva creditorilor cu privire la care a solicitat obligarea la plata preţului imobil adjudecat, fără a solicita obligarea debitorului la executarea vreunei prestaţii, nici în principal, nici în subsidiar, chemarea în judecată a debitoarei fiind, mai degrabă, doar pentru un simplu efect de opozabilitate.

Examinând conţinutul cererii de recurs, Înalta Curte constată că temeiurile de drept invocate în susţinerea căii de atac au vizat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 din C. proc. civ.

Motivul de recurs vizat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. vizează situaţia în care, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii reglementată de art. 174 C. proc. civ.

În argumentarea acestui motiv de casare, recurentul-revizuent nu a invocat o astfel de situaţie, ci s-a rezumat să susţin că "învestită cu soluţionarea cererii de revizuire, instanţa nu se putea pronunţa prin raportare la o greşeală de judecată a instanţelor inferioare, a căror hotărâre este chemată să o cenzureze în calea de atac a revizuirii, în calitate de instanţă de control judiciar.".

Or, o astfel susţinere nu poate fi circumscrisă unei împrejurări care să atragă nulitatea, în condiţiile art. 174 din C. proc. civ., instanţa de apel examinând temeinicia susţinerilor revizuentului, constatând că decizia a cărei revizuire se solicită nu a încălcat autoritatea de lucru judecat a deciziei nr. 282 din 17 iunie 2015 a Tribunalului Giurgiu, ci a statuat cu privire la faptul că reclamantul avea la dispoziţie o altă cale procesuală.

Contrar aprecierilor recurentului-revizuent, instanţa de revizuire nu are competenţa de a cenzura legalitatea deciziilor a căror revizuire se solicită, ci doar să constate îndeplinirea cumulativă a condiţiilor de admisibilitate a căii de atac, reglementate de dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Din examinarea cererii de recurs, Înalta Curte reţine că aceasta nu conţine critici care să poată fi circumscrise nici motivului de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. invocat, recurentul-revizuent neaducând în discuţie chestiuni legate de existenţa în cuprinsul deciziei recurate a unor considerente străine de natura pricinii sau contradictorii.

De altfel, Înalta Curte constată că argumentele în susţinerea acestui motiv de casare, astfel cum au fost dezvoltate, nu pot fi încadrate în niciunul dintre celelalte motive de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Astfel, susţinerea recurentului-pârât potrivit căreia "considerentele deciziei recurate sunt contradictorii atât timp cât timp constată că art. 723-724 din C. proc. civ. au în vedere o cale procesuală specială, în raport de prevederile art. 862 din acelaşi act normativ, care prevăd o altă cale procesuală, întemeiată pe altă situaţie de fapt şi de drept." nu poate fi circumscrisă ipotezei vizate de art. 488 alin. (1) pct. 6, aşa cum susţine recurentul-revizuent. Aceasta întrucât pentru a fi circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., argumentele invocate trebuie să se grefeze pe considerentele proprii ale instanţei a cărei hotărâre este recurată; or, din argumentele dezvoltate de către recurentul-revizuent nu reiese o astfel de împrejurare, acestea grefându-se pe considerentele avute în vedere de instanţa care a pronunţat hotărârea a cărei revizuire s-a solicitat şi a căror legalitate nu poate fi cenzurată pe calea procesuală pendinte.

Nici argumentul recurentului-revizuent potrivit căruia reţinerea instanţei conform căreia "reclamantul, deşi formal a chemat în judecată şi pe debitoarea D. S.R.L., în realitate, a iniţiat raportul de drept procesual numai în contra creditorilor a căror obligare la plata către a preţului imobil adjudecat, fără a solicita obligarea debitorului la executarea unei prestaţii faţă de el, nici în principal, nici măcar în subsidiar, chemarea în judecată a debitoarei fiind, mai degrabă, doar pentru un simplu efect de opozabilitate" ar fi străină de natura pricinii, în contextul în care, "din cuprinsul cererii de sesizare a instanţei de executare, nu reiese caracterul formal al calităţii procesual pasive a debitoarei D. S.R.L." nu poate fi circumscris motivului de casare invocat, de vreme ce acesta nu vizează silogismul judiciar al instanţei care a pronunţat decizia recurată, ci pe cel al Tribunalului Giurgiu care a pronunţat decizia civilă nr. 310 din 13 martie 2019.

Dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. reglementează situaţia încălcării de către instanţa de apel a normelor de drept material, ce poate consta în aplicarea unui text de lege străin situaţiei de fapt, extinderea normelor peste ipotezele la care se aplică ori restrângerea nejustificată a aplicării acestora, interpretarea greşită a normei corespunzătoare situaţiei de fapt, încălcarea unor principii generale de drept.

În cauza de faţă, se constată că prin decizia recurată, curtea de apel a reţinut că nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate ale revizuirii pentru cazul prevăzut de dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., având în vedere că sentinţa civilă nr. 4367 din 13.09.2018, Judecătoria Giurgiu, nu este contrară deciziei civile nr. 282 din 17 iunie 2015, pronunţată de Tribunalul Giurgiu, nestabilind vreun aspect contrar deciziei în raport de care se cere revizuirea.

Întrucât, în speţă, s-a constatat că hotărârea a cărei revizuire se solicită nu a stabilit vreun aspect contrar deciziei iniţiale, nr. 282 din 17 iunie 2015, pronunţată de Tribunalul Giurgiu, Curtea de Apel Bucureşti a statuat că nu sunt îndeplinite condiţiile impuse de lege pentru autoritatea de lucru judecat, premisă a admiterii motivului de revizuire invocat.

Înalta Curte constată că, prin cererea de recurs, recurentul-revizuent a indicat ca temei de drept al cererii de recurs dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., însă, în motivarea incidenţei acestuia, nu a expus argumente apte a fi subsumate motivului de casare indicat, şi nici conţinutul acestora nu permite încadrarea, de către instanţă, în niciunul dintre celelalte motive de casare, reglementate de prevederile art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Astfel, în esenţă, nemulţumirea recurentului-revizuent vizează soluţia curţii de apel, din perspectiva respingerii cererii de revizuire a sentinţei civile nr. 4367 din 13 septembrie 2018, pronunţată de Judecătoria Giurgiu.

În argumentarea incidenţei prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurentul-revizuent a făcut o amplă referire la legislaţia referitoare la procedurile privind contestaţia la executare şi la întoarcerea executării, reglementate prin art. 723 şi art. 724 din C. proc. civ., dar şi la acţiunea în evicţiune, reglementată de prevederile art. 862 din C. proc. civ., opinând în sensul în care, prevederile Legii nr. 85/2014 nu sunt incidente în materia întoarcerii executării, contrar reţinerilor instanţelor de fond care au soluţionat contestaţia la executare, fără a critica în vreun fel statuările instanţei cu privire la aplicarea greşită a prevederilor legale care reglementează nesocotirea autorităţii de lucru judecat, considerent avut în vedere la soluţionarea cererii de revizuire.

De altfel, pretinsele critici de nelegalitate nu se raportează la considerentele deciziei atacate, acestea vizând aspecte legate de o pretinsă greşită aplicare şi interpretare de către instanţele de fond, învestite cu soluţionarea cererilor de contestaţie la executare, respectiv întoarcere a executării, a prevederilor art. 723, art. 724 şi art. 862 din C. proc. civ.

Astfel, deşi solicită instanţei de recurs să constate că, în raport de prevederile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., instanţa de apel a făcut o analiză eronată a condiţiilor de admisibilitate a revizuirii, prin raportare la situaţia de fapt din cel de al doilea ciclu procesual, fără a analiza efectele celei de a doua hotărâri, din perspectiva autorităţii de lucru judecat a primei hotărâri, recurentul-revizuent nu aduce niciun argument apt a susţine această teză, ci doar se rezumă în a arăta că " în mod eronat, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că revizuentul a pretins că sentinţa din dosarul nr. x/2017 ar fi menţinut efectele actelor de executare anulate de către instanţă."

Simpla afirmaţie că "soluţia Curţii de Apel Bucureşti a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material, în sensul că instanţa a dat o interpretare eronată în raport de dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ..", fără formularea unor critici concrete cu privire la soluţia pronunţată de curtea de apel, nu poate echivala cu o motivare a căii de atac, în sensul dispoziţiilor art. 489 alin. (1) din C. proc. civ. şi care să permită exercitarea controlului de legalitate.

Înalta Curte constată astfel că, deşi au fost indicate ca temei juridic al cererii de recurs dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pe de o parte, situaţiile reglementate de acest text legale nu se regăsesc în criticile formulate, iar pe de altă parte, pretinsele critici de nelegalitate nu se raportează la considerentele deciziei atacate.

Pentru argumentele expuse, Înalta Curte va anula recursul declarat de revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 1516 A din 20 noiembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

În ceea ce priveşte, acordarea cheltuielilor de judecată formulată de intimata C. S.R.L. Înalta Curte reţine că aceasta nu poate fi primită pentru următoarele considerente:

Din interpretarea prevederilor art. 453 din C. proc. civ., reiese că partea care a câştigat procesul poate beneficia de acordarea cheltuielilor de judecată pe care a dovedit că le-a efectuat.

Din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, reiese că intimata C. S.R.L. deşi în cuprinsul întâmpinării formulate la data de 09 aprilie 2020, aflată la dosar, a precizat că solicită obligarea părţii adverse la plata cheltuielilor de judecată, aceasta nu s-a conformat rigorilor legale şi nu a făcut dovada efectuării cheltuielilor de judecată.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, formulată de intimata C. S.R.L.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia inadmisibilităţii recursului, invocată de intimata C. S.R.L. şi excepţiile inadmisibilităţii şi lipsei calităţii procesuale pasive, invocate de intimata S.C. D. S.R.L.

Anulează recursul declarat de revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 1516 A din 20 noiembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, formulată de intimata C. S.R.L.

Potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., decizia nu este supusă niciunei căi de atac şi se comunică părţilor, conform art. 427 alin. (1) C. proc. civ.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 7 octombrie 2020.