Validity of judicial auction price affected by retroactive annulment of appraisal report and limitation period calculation for shareholders

Şedinţa publică din data de 7 octombrie 2020

Analizând recursul în conformitate cu dispoziţiile art. 499 C. proc. civ., potrivit cărora în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea fără a se evoca şi analiza motivele de casare, Înalta Curte constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei. Judecata în primul ciclu proecesual.

Pe rolul Tribunalului Harghita, la data de 10 august 2016, a fost înregistrată cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. prin care a solicitat obligarea pârâtei S.C. B. S.A. la plata diferenţei dintre preţul de adjudecare a unui pachet de acţiuni pe care reclamantul l-a deţinut la societatea pârâtă şi preţul real al acţiunilor, iar în subsidiar, desfiinţarea actului de adjudecare a acţiunilor de către pârâtă, repunerea părţilor în situaţia anterioară vânzării şi obligarea la plata retroactivă a dividendelor corespunzătoare acţiunilor vândute la licitaţie.

În motivarea acţiunii, reclamantul A. a învederat că a avut calitatea de acţionar în cadrul societăţii pârâte, deţinând un pachet de 4.021.808 acţiuni, care au făcut obiectul executării silite, iniţiate de către pârâtă, în baza titlului executoriu reprezentat de sentinţa penală nr. 382 din 16.04.2019, pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, în dosarul nr. x/2009.

Astfel, în baza procesului-verbal de licitaţie publică din data de 20.09.2012, acţiunile evaluate la suma 330.190,40 RON au fost adjudecate de pârâtă, în contul creanţei pe care aceasta o avea împotriva reclamantului A., în cuantum de 629.578,39 RON, iar ulterior adjudecării, prin decizia civilă nr. 14/R din 02.03.2016, pronunţată de Tribunalul Harghita în dosarul nr. x/2012, s-a dispus anularea expertizei de evaluare a acţiunilor pe care le-a deţinut reclamantul.

Prin sentinţa civilă nr. 106 din 19 ianuarie 2017, Tribunalul Harghita a admis excepţia inadmisibilităţii şi excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată de pârâta S.C. B. S.A. şi, în consecinţă, a respins, ca inadmisibil, capătul principal al acţiunii formulate de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A. privind obligarea acesteia la plata sumei de bani rezultate din diferenţa dintre valoarea de piaţă a unui pachet de 4.021.808 acţiuni şi valoarea la care au fost adjudecate, şi a respins, ca prescris, capătul subsidiar al acţiunii, privind desfiinţarea actului de adjudecare, repunerea părţilor în situaţia anterioară şi obligarea pârâtei la plata dividendelor.

Prin decizia civilă nr. 131/A din data de 12 aprilie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş în dosarul nr. x/2016, a fost admis apelul declarat de reclamantul A. şi s-a anulat, în parte, sentinţa civilă nr. 106/19 ianuarie 2017, în ceea ce priveşte petitul subsidiar respins, ca inadmisibil, dispunându-se trimiterea acestuia spre rejudecare, în fond, la Tribunalul Harghita.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, prin decizia civilă nr. 1295 din data de 13 iunie 2019, a respins, ca nefondat, recursul reclamantului A. şi a admis recursul pârâtei, în sensul casării, în parte, a deciziei civile nr. 131/A din 12 aprilie 2018 şi trimiterii cauzei în vederea rejudecării apelului declarat de reclamant cu privire la capătul de cerere având ca obiect nulitatea actului de adjudecare, menţinând în rest dispoziţiile deciziei atacate.

2. Decizia curţii de apel, în rejudecare.

Curtea de apel, prin decizia civilă nr. 518 A din 31 octombrie 2019, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 106 din data de 19 ianuarie 2017, pronunţate de Tribunalul Harghita şi a obligat reclamantul A. la plata către intimata-pârâtă S.C. B. S.A. a sumei de 20.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată parţiale.

3. Judecata în recurs.

Împotriva deciziei pronunţate în apel, a formulat recurs reclamantul A..

Cererea de recurs a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 16 ianuarie 2020, fiind repartizată, aleatoriu, spre competentă soluţionare, Completului de filtru nr. 10.

Prin memoriul de recurs, întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ., recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului, casarea, în parte, a deciziei civile nr. 518 din 31 octombrie 2019 pronunţate de Curtea de Târgu Murrreş, casarea sentinţei civile nr. 106 din 19 ianuarie 2017 a Tribunalului Harghita, şi trimiterea cauzei, spre rejudecare şi evocarea fondului, către prima instanţă în ceea ce priveşte capătul subsidiar al cererii de chemare în judecată privind desfiinţarea actului de adjudecare ca fiind lovit de nulitate şi repunerea părţilor în situaţia anterioară, corelativ cu obligarea pârâtei la plata retroactivă a dividendelor cuvenite.

În continuare, a susţinut că prin decizia civilă recurată, instanţa a soluţionat, în mod nelegal, pretenţiile deduse judecăţii, în sensul în care s-a mărginit la a analiza criticile formulate exclusiv din perspectiva incidenţei prevederilor art. 1665 alin. (2) C. civ. privind anularea vânzării pentru preţul derizoriu.

A opinat, în continuare, în sensul că aceste prevederi legale atrag nulitatea relativă a actului de adjudecare, faţă de dispoziţiile art. 2517, art. 1249 alin. (2) şi art. 2523 C. civ., precum şi faţă de dezlegarea Înaltei Curţi din primul ciclu procesual privind momentul de la care curge termenul de prescripţie. Or, instanţa de apel, în mod greşit a reţinut că termenul de prescripţie de 3 ani ar fi împlinit, constatând şi că, în cauză, nu este incident motivul de nulitate absolută reglementat de dispoziţiile art. 1662 alin. (3) C. civ. şi că nu pot fi primite criticile reclamantului privind inexistenţa preţului, desfiinţarea retroactivă, ca efect al anulării raportului de evaluare care, de altfel, a stabilit preţul vânzării forţate.

În argumentarea cererii de recurs, recurentul-reclamant A., după prezentarea amplă a situaţiei de fapt şi a unor aspecte de ordin doctrinar şi jurisprudenţial, filele x, a mai arătat că instanţa este ţinută să constate că preţul stabilit de către terţ, pretins a fi un profesionist independent şi parţial, a fost unul profund nelegal şi lovit de nulitate, fapt ce a condus la "desfiinţarea retroactivă şi cu autoritate de lucru judecat, a preţului propus şi stabilit."

Mai arată că, la momentul adjudecării bunurilor, pârâta B. şi-a exprimat dreptul de opţiune de a prelua pachetul de acţiuni la preţul evaluării şi şi-a asumat riscul desfiinţării acestui preţ, având în vedere că a notificat executorul şi creditoarea cu privire la valoarea nelegală şi derizorie cuprinsă în raportul de evaluare, iar la data de 2 iulie 2012 a formulat, pe rolul Judecătoriei Topliţa, contestaţie la executare sub nr. dosar x/2012, solicitând anularea raportului de evaluare.

Ulterior acestui moment, prin decizia civilă irevocabilă nr. 14/R/02.03.2016 a Tribunalului Harghita pronunţată în nr. 833/326/2012*, a fost desfiinţat retroactiv preţul licitaţiei stabilit prin raportul de evaluare şi, deci, preţul vânzării-cumparării forţate. Aşa fiind, preţul determinat de către terţ a fost desfiinţat cu titlu retroactiv la data de 2 martie 2016.

Opinează, în continuare, în sensul că, pe calea interpretării prin analogie, devin incidente dispoziţiile art. 1662 C. civ. referitoare la stabilirea preţului de către un terţ. Cât priveşte termenele de 6 luni, respectiv de 1 an prevăzute de art. 1662 C. civ., acestea nu sunt favorabile B.. Vânzarea forţată, în temeiul art. 448 C. proc. civ., este lipsită de unul dintre elementele esenţiale, respectiv preţul, preţ care a fost stabilit de către un terţ.

Or, cum lipsa preţului reprezintă un motiv de nulitate, potrivit art. 449, coroborat cu dispoziţiile art. 1665 C. civ., instanţa de apel a pronunţat o decizie nelegală. Anularea raportului de evaluare care a determinat valoarea înseşi a vânzării forţate "produce acest efect, potrivit principiului quod nullum est, nullum producit efectum, câtă vreme pârâta B. a dobândit un drept asupra unor acţiuni în baza unui preţ desfiinţat ca urmare a anulării raportului de evaluare, însuşi contractul de vânzare forţată este lipsit de elementul esenţial al preţului şi, deci, este lovit de nulitate absolută."

Mai mult decât atât, raportat la art. 1238 alin. (2) C. civ., cauza ilicită sau imorală atrage nulitatea absolută a contractului dacă este comună ori, în caz contrar, dacă cealaltă parte a cunoscut-o sau, după împrejurări, trebuia s-o cunoască.

În prezenta cauză, recurentul- reclamant este de părere că "vânzării forţate îi lipseşte elementul esenţial al cauzei licite şi morale, iar instanţa de apel a rămas străină şi de acest aspect."

4. Apărările formulate în cauză

La 12 februarie 2020, intimata S.C. B. S.A., prin avocat C., a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea, ca nefondat, a recursului şi menţinerea, ca temeinică şi legală, a deciziei curţii de apel, cu obligarea părţii adverse la plata cheltuielilor de judecată.

Recurentul-reclamant A. nu a depus răspuns la întâmpinare.

5. Procedura de filtru.

Învestită cu soluţionarea căii de atac, după efectuarea procedurilor de comunicare, dispuse conform prevederilor art. 403 alin. (5) din C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a căii de atac.

Prin raport s-a reţinut că, în opinia raportorului, decizia curţii de apel este susceptibilă de recurs, recursul este declarat în termen legal, este legal timbrat şi îndeplineşte cerinţele de formă, prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. a), c) şi e) C. proc. civ. de asemenea, s-a reţinut că, în ceea ce priveşte criticile formulate de recurentul-reclamant A., completul de filtru urmează a se pronunţa asupra admisibilităţii în principiu a recursului din perspectiva posibilităţii încadrării aspectelor relevate prin memoriul de recurs în motivele de casare, expres şi limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Completul de filtru C10, constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) din C. proc. civ., a dispus comunicarea raportului părţilor, pentru ca acestea să depună puncte de vedere, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului a fost comunicat părţilor la data de 18 mai 2020, conform dovezilor aflate la filele x; părţile nu au depus puncte de vedere la raport.

6. Considerentele Înaltei Curţi.

Examinând admisibilitatea în principiu a recursului din perspectiva posibilităţii încadrării aspectelor de nelegalitate invocate în motivele de casare, expres şi limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., în condiţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 483 alin. (3) C. proc. civ., recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, sau, după caz, menţiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiaşi articol sancţionează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate.

Totodată, conform dispoziţiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului în care se invocă motive de casare de ordine publică, care pot fi ridicate din oficiu de către instanţă, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului.

Aceeaşi sancţiune intervine şi în cazul în care criticile formulate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., astfel cum rezultă din cele statuate de art. 489 alin. (2) din acelaşi act normativ.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanţa care a pronunţat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

Aşadar, pe lângă cerinţa încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanţei care a pronunţat hotărârea atacată, în caz contrar, neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanţa de recurs.

În cauză, prin decizia civilă nr. 518 A din 31 octombrie 2019, Curtea de Apel Târgu-Mureş a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 106 din data de 19 ianuarie 2017, pronunţată de Tribunalul Harghita pe care a păstrat-o, în întregime, reţinându-se că momentul de începere al curgerii termenului de prescripţie extinctivă este reprezentat de data când a avut loc licitaţia publică, respectiv 20 septembrie 2012 sau, cel mai târziu data emiterii actului de adjudecare, 25 septembrie 2012, acesta fiind momentul la care reclamantul a cunoscut faptul că pachetul de acţiuni a fost evaluat la suma de 330.190,40 RON, iar nu data pronunţării deciziei civile nr. 14 R din 02 martie 2016 de către Tribunalul Harghita, având în vedere că, în speţă, nu sunt incidente prevederile art. 2539 alin. (2) din C. civ., reclamantul nefiind un terţ faţă de actul juridic a cărui anulare s-a solicitat.

Cu privire la capătul subsidiar privind desfiinţarea actului de adjudecare, curtea de apel a reţinut că, din cuprinsul procesului-verbal de licitaţie din 20 septembrie 2012, reiese că reclamantul nu a formulat opoziţie sau cerere legată de preţul de pornire a licitaţiei, fiind de acord cu acesta, iar preţul de adjudecare a fost chiar preţul de începere a licitaţiei, respectiv suma de 330.190,40 RON, reprezentând valoarea acţiunilor stabilită prin raportul de expertiză contabilă, după care executorul judecătoresc a emis, în aplicarea prevederilor art. 447 alin. (3) din C. proc. civ. de la 1865, dovada de adjudecare din 25 septembrie 2012, care constituie titlu de proprietate pentru societatea pârâtă asupra bunurilor vândute.

Înalta Curte constată că recurentul-reclamant A. a indicat ca temei de drept al cererii de recurs dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ., însă, în motivarea incidenţei acestora, nu a expus argumente apte a fi subsumate motivelor de casare invocate şi nici conţinutul acestora nu permite încadrarea, de către instanţă, în niciunul dintre celelalte motive de casare, reglementate de prevederile art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Astfel, deşi s-a invocat incidenţa motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 6 C. proc. civ., această susţinere este una pur formală, recurentul-reclamant nedezvoltând critici care să arate, în concret, care dintre regulile de procedură, a căror nerespectarea atrage sancţiunea nulităţii, au fost nerespectate de către instanţa de apel, respectiv care dintre soluţiile pronunţate este nemotivată sau care sunt motivele contradictorii sau străine de natura pricinii.

Or, în lipsa oricăror argumente care să susţină motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 din C. proc. civ., instanţa de recurs nu poate purcede la verificarea legalităţii hotărârii atacate din această perspectivă.

În ceea ce priveşte aspectele relevate prin memoriul de recurs referitoare la împlinirea termenului de prescripţie, se constată că recurentul-reclamant s-a limitat a face trimitere la prevederile art. 2517, art. 1249 alin. (2), art. 2523 şi art. 2529 alin. (2) din C. civ., fără a combate în vreun fel reţinerile instanţei de apel din perspectiva aplicării sau interpretării greşite a acestor dispoziţii legale, în absen’a cărora, instanţa de recurs nu poate proceda la controlul de legalitate concret al deciziei atacate.

Astfel, instanţa de apel a statut în sensul că reclamantul nu este o terţă persoană faţă de actul juridic a cărui anulare o solicită, ci chiar parte a acestuia, în calitate de debitor, şi, ca atare, nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 2529 alin. (2) din C. civ., potrivit cărora prescripţia începe să curgă de la data când terţul a cunoscut existenţa cauzei de nulitate, înlăturând astfel susţinerea reclamantului potrivit căreia termenul de prescripţie ar fi început să curgă odată cu pronunţarea deciziei civile nr. 14/R din 2 martie 2016 a Tribunalului Harghita, prin care s-a anulat raportul de expertiză care a stat la baza stabilirii preţului de pornire a licitaţiei.

Recurentul-reclamant nu a dezvoltat critici concrete cu privire la reţinerile instanţei de apel în ceea ce priveşte această chestiune, ci s-a limitat să susţină că "în situaţia în care preţul determinat de terţ a fost desfiinţat cu titlu retroactiv la data de 02 martie 2016, pe calea interpretării prin analogie, devin incidente dispoziţiile art. 1662 din C. civ. referitoare la stabilirea preţului de către un terţ, iar cât priveşte termenele de 6 luni, respectiv de 1 an prevăzute de art. 1662 din C. civ., a apreciat că " acestea nu sun favorabile B.".

Cu privire la susţinerea reclamantului potrivit căreia, prin efectul anulării raportului de expertiză contabilă evaluatorie a pachetului de acţiuni pe care l-a deţinut în cadrul societăţii-pârâte, adjudecarea s-ar fi desfăşurat în absenţa unui preţ determinat, acesta fiind desfiinţat cu titlu retroactiv, ceea ce atrage incidenţa motivului de nulitate reglementat de art. 1662 alin. (3) din C. civ., constând în lipsa preţului, curtea de apel a constatat că nici această critică nu este întemeiată, pentru că, potrivit procesului-verbal de licitaţie din 20 septembrie 2012, debitorul-reclamant nu a formulat niciun fel de opoziţie sau cerere legată de preţul de pornire a licitaţiei, iar preţul de adjudecare a fost chiar preţul de începere a licitaţiei, respectiv suma de 330.190,40 RON, reprezentând valoarea acţiunilor stabilită prin raportul de expertiză contabilă.

Instanţa de apel a înlăturat susţinerile reclamantului referitoare la faptul că, prin efectul anulării raportului de expertiză contabilă evaluatorie a pachetului de acţiuni pe care l-a deţinut în cadrul societăţii pârâte, adjudecarea s-a efectuat în absenţa unui preţ determinat, reţinând că reclamantul nu a uzat, în cadrul contestaţiei la executare, de prevederile speciale reglementate de art. 399 alin. (1) din C. proc. civ., şi ca atare, nulitatea acestora nu mai poate fi invocată ulterior, în condiţiile dreptului comun, pe calea acţiunii pendinte.

Cu toate că argumentele în susţinerea căii de atac ar fi trebuit să combată acest silogism judiciar al instanţei de apel, prin cererea de recurs, recurentul-reclamant a învederat că titlul de proprietate al pârâtei asupra bunurilor vândute este lovit de nulitate absolută pentru lipsa preţului, în virtutea principiului quod nullum est, nullum producit efectum, pârâta B. dobândind un drept asupra unor acţiuni în baza unui preţ desfiinţat, ca urmare a anulării raportului de evaluare.

Înalta Curte constată astfel că, deşi criticile recurentului-reclamant privesc aplicarea şi interpretarea greşită a unor norme de drept material, respectiv a prevederilor art. 449 şi art. 1665 alin. (2) C. civ., situaţiile reglementate de aceste texte legale nu se regăsesc în considerentele deciziei curţii de apel care au vizat incidenţa dispoziţiilor art. 2517, coroborate cu cele ale art. 1249 alin. (2) şi art. 2523 din C. civ., în raport de care instanţa de apel şi-a argumentat soluţia. Ca atare, aceste argumente nu pot fi circumscrise motivului de nelegalitate reglementat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., invocat de către recurentul-reclamant, instanţei de recurs revenindu-i competenţa de a analiza legalitatea deciziei curţii de apel, în raport de argumentele şi temeiurile pe care instanţa de apel şi-a construit motivarea.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 518/A din 31 octombrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 518/A din 31 octombrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia I civilă.

Potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., decizia nu este supusă niciunei căi de atac şi se comunică părţilor, conform art. 427 alin. (1) C. proc. civ.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 7 octombrie 2020.