Disability classification: reclassification from "severe" to "grave" based on predominant affection severity and capacity for self-service

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată și înregistrată la Curtea de Apel Bacău, reclamanta C.G. a chemat în judecată pe pârâta Comisia Superioară de Expertiză Medicală a Persoanelor cu Handicap, prin Autoritatea Națională pentru Persoanele cu Handicap, pentru ca instanța, prin sentința ce o va pronunța, să dispună anularea deciziei nr. 116/2003, în sensul stabilirii existenței unei deficiențe funcționale grave, cu asistent personal, în loc de deficiență funcțională accentuată.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că până la emiterea deciziei contestate, a fost încadrată la gradul I de invaliditate permanent, având dreptul la însoțitor și că prin încadrarea la gradul II, a pierdut dreptul la însoțitor, deși este imobilizată la pat, conform actelor medicale care atestă afecțiunile de care suferă.

Curtea de Apel Bacău, prin sentința civilă nr. 139/2003, a admis acțiunea, a anulat parțial decizia nr. 116/2003, în sensul că a stabilit existența unei „deficiențe funcționale grave”, cu asistent personal, în loc de deficiență funcționată accentuată.

Totodată, instanța a respins ca nefondată, excepția de tardivitate.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că aprecierea gradului de handicap, ca „accentuat”, nu a fost corectă în raport cu diagnosticul „anchiloză după osteoartrită T.B.C.”, afecțiune nominalizată în Ordinul Ministerului Sănătății și Familiei nr. 726/2002, ca fiind o afecțiune handicapantă, gradul de handicap „accentuat” sau „grav” determinându-se în funcție și de capacitatea de autoservire, reclamanta fiind imobilizată la pat.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs, pârâta Comisia Superioară de Expertiză Medicală a Persoanelor cu Handicap.

În motivarea recursului, pârâta-recurentă a susținut în esență, că în mod eronat instanța a considerat că diagnosticul clinic din cuprinsul certificatului, cuprinde 3 afecțiuni, în realitate fiind vorba doar de una, tulburările neurologice prezentate de reclamantă, fiind considerată boală.

Analizând recursul formulat, în raport cu dispozițiile art. 304 și 3041 C. proc. civ. și cu motivele invocate, Curtea îl va respinge pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiile art. 4 din Criteriile medico-sociale pentru încadrarea într-o categorie de persoane cu handicap, aprobate prin Ordinul Ministerului Sănătății și Familiei nr. 726/2002, „la persoanele cu mai multe afecțiuni handicapante (handicap mixt), asimilarea în grad de handicap se va face în funcție de severitatea celei predominante”.

Gradele de handicap sunt enumerate în art. 2 din O.U.G. nr. 102/1999, ca fiind: ușor, mediu, accentuat și grav, iar potrivit criteriilor stabilite prin Ordinul nr. 726/2002, persoanele cu handicap ușor și mediu nu au dreptul la facilitățile și serviciile prevăzute de lege.

În cauza de față, în mod incontestabil reclamantei-intimate i s-a făcut asimilarea în grad de handicap, pentru că prezenta mai multe afecțiuni handicapante (handicap mixt), dintre care una predomină cu severitate. Această împrejurare rezultă din actele medicale depuse la dosar și chiar din cuprinsul deciziei contestate.

Această decizie, însă, deși enumeră la diagnosticul clinic, mai multe afecțiuni, stabilind handicapul accentuat, nu precizează care dintre afecțiuni predomină ca severitate, pentru a determina asimilarea în acest grad de handicap.

Ori, din acest punct de vedere în mod corect instanța de fond a reținut că aprecierea gradului de handicap, ca „accentuat” și nu „grav”, nu s-a făcut corect, de vreme ce printre afecțiunile enumerate în diagnosticul clinic, se numără și „anchiloza după osteoartrită T.B.C.”, care este prevăzută în anexa și Ordinul Ministerului Sănătății și Familiei nr. 726/2002, ca afecțiune handicapantă, determinarea gradului de handicap „accentuat” sau „grav” făcându-se în funcție de intensitatea tulburării funcționale și capacitatea de autoservire.

Sub acest aspect urmează a se reține că reclamanta este imobilizată la pat, împrejurare necontestată de recurentă, ceea ce presupune că gradul de handicap este „grav”, cu consecințele ce decurg din această încadrare, respectiv dreptul la însoțitor.

De altfel, până la emiterea deciziei contestate, intimata-reclamantă a fost încadrată în gradul I de handicap permanent, cu drept de însoțitor, fiind pensionată în acest sens.

În consecință, în raport cu cele mai sus reținute și în baza dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat, soluția pronunțată fiind temeinică și în deplină concordanță cu dispozițiile legale aplicabile.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Autoritatea Națională pentru Persoanele cu Handicap - Comisia Superioară de Expertiză Medicală a Persoanelor cu Handicap pentru Adulți, împotriva sentinței nr. 139 din 17 septembrie 2003, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 septembrie 2004.