Loan repayment of €222,000 upheld; cassation appeal annulled for lacking legal grounds.

Şedinţa publică din data de 7 octombrie 2020

Analizând recursul în conformitate cu dispoziţiile art. 499 C. proc. civ., potrivit cărora în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivele de casare, Înalta Curte constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei:

1. Obiectul cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul Braşov, secţia I civilă la data de 12 februarie 2018, sub nr. x/2018, reclamanţii A. şi B. au solicitat instanţei obligarea pârâtului C. la plata sumei de 222.000 euro (respectiv 1.033.654,20 RON, la cursul BNR din data de 09 februarie 2018 de 4,6551 RON/l euro), reprezentând debit născut în urma relaţiilor contractuale dintre părţi.

În drept, reclamanţii şi-au întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 2164 şi următoarele din C. civ.

2. Judecata în primă instanţă

Prin sentinţa civilă nr. 138/S din 27 mai 2019, Tribunalul Braşov, secţia I civilă a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâtul C. şi, în consecinţă, a obligat pârâtul să restituie reclamanţilor suma de 222.000 Euro, respectiv echivalentul în RON al acestei sume, la data efectuării plăţii, în termen de cel mult un an de la data rămânerii definitive a sentinţei; a respins cererea reclamantului de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

3. Judecata în apel

Învestită cu soluţionarea apelului exercitat de pârâtul C. împotriva încheierii de şedinţă din 10 mai 2019 şi a sentinţei civile nr. 138/S din 27 mai 2019, pronunţate de Tribunalul Braşov, secţia I civilă în dosarul nr. x/2018, Curtea de Apel Braşov, secţia civilă la termenul din 29 octombrie 2019, după respingerea probei cu interogatoriul intimaţilor reclamanţi, solicitată de apelantul pârât C., pe motiv că aceasta nu este utilă soluţionării cauzei, după finalizarea dezbaterilor asupra apelului, având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul dispoziţiilor art. 396 alin. (1) C. proc. civ., a dispus amânarea pronunţării.

Prin decizia civilă nr. 1530/Ap din 5 noiembrie 2019, Curtea de Apel Braşov, secţia civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâtul C. împotriva încheierii de şedinţă din 10 mai 2019 şi a sentinţei civile nr. 138/S din 27 mai 2019, pronunţate de Tribunalul Braşov, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2018, pe care le-a păstrat.

II. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva încheierii de şedinţă din 29 octombrie 2019 şi a deciziei civile nr. 1530/Ap din 5 noiembrie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia Civilă în dosarul nr. x/2018 a declarat recurs pârâtul C., cu a cărui soluţionare a fost învestită Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.

Prin cererea de recurs, întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., recurentul-pârât a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate, cu trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanţei de fond.

În argumentarea căii de atac, recurentul-pârât a susţinut că încheierea recurată şi decizia instanţei de apel sunt nelegale întrucât nu cuprind motivele pe care se întemeiază şi pentru care i-au fost înlăturate apărările formulate în cauză, decizia fiind pronunţată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material.

În ceea ce priveşte motivul de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul-pârât a susţinut că, în speţă, instanţa de apel nu a menţionat motivele pentru care i-a înlăturat apărările, încălcând astfel prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) teza finală C. proc. civ., argumentând următoarele:

Instanţele de fond au încălcat principiul aflării adevărului atunci când a revenit (prima instanţă), respectiv când a respins nemotivat (instanţa de apel), administrarea probei cu interogatoriul intimaţilor-reclamanţi, deja încuviinţat de instanţa de fond, şi, astfel, nu s-a putut stabili care este natura juridică reală a contractului prin care a primit banii pentru derularea afacerilor comune dintre recurent şi fiica intimaţilor, afaceri la care intimaţii au făcut referire în notele de şedinţă din data de 15 martie 2019.

În perioada 22 iunie 2014-22 ianuarie 2016, pârâtul a achitat suma de 64.962 euro, câte 2% pe lună, conform tabelului centralizator cuprins în întâmpinarea de la fond din 29 noiembrie 2018, sume care nu au fost scăzute din datorie, iar instanţa de apel nu a analizat aceste apărări.

Recurentul a învederat că a convenit verbal cu intimaţii-reclamanţi ca restituirea să fie de 2% din datorie în fiecare lună, iar pentru că a achitat deja suma de 64.962 euro, a solicitat instanţei de apel să respingă pretenţiile privind această sumă şi să admită, în parte, acţiunea.

În continuare, recurentul-pârât a arătat că instanţa de fond i-a încuviinţat proba cu interogatoriul intimaţilor-reclamanţi, conform art. 309 alin. (4) pct. 6 C. proc. civ., iar în şedinţa de judecată din 10 mai 2019, instanţa a revenit asupra acestei probe deja încuviinţate, cu încălcarea art. 250 şi a art. 254 alin. (5) C. proc. civ., reţinându-se, în motivare, că pârâtul nu şi-a dovedit pretenţiile.

Mărturisirea spontană a reclamanţilor, cuprinsă în pagina 2 a notelor intimaţilor-reclamanţi, reprezintă o probă potrivit art. 250 C. proc. civ., iar decizia instanţei de apel este nelegală întrucât, în mod nejustificat, a înlăturat această probă şi nu a analizat apărările pârâtului cu privire proba câştigată judecăţii.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât a susţinut că decizia instanţei de apel a fost pronunţată cu încălcarea art. 2164 alin. (2) C. civ., potrivit căruia împrumutatul nu este obligat să restituie decât suma nominală primită, or instanţa a dispus obligarea sa şi la plata unor sume cu privire la care intimaţii-reclamanţi au recunoscut că nu le-au primit.

II. Procedura de filtru.

Învestită cu soluţionarea căii de atac, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a căii de atac.

Prin raport s-a reţinut că, în opinia raportorului, partea are deschisă calea de atac a recursului, că recursul este formulat în termen legal şi îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. a)-c) şi e) din C. proc. civ., sub sancţiunea nulităţii iar prin încheierea din 18 martie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2018, a fost admisă cererea de ajutor public judiciar formulată de petentul C. şi s-a dispus scutirea acestuia de la plata taxei judiciare de timbru în cuantum de 3412,86 RON

Totodată, s-a reţinut că, având în vedere prevederile art. 493 C. proc. civ., completul de filtru va dispune asupra admisibilităţii în principiu a recursului şi va aprecia cu privire la încadrarea criticilor formulate de recurentul-pârât în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Completul de filtru C10, constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) din C. proc. civ., a dispus comunicarea raportului părţilor, pentru ca acestea să depună puncte de vedere, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Potrivit dovezilor aflate la dosarul de recurs, raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat părţilor.

Părţile nu au depus punct de vedere asupra raportului.

III. Considerentele Înaltei Curţi:

Examinând admisibilitatea recursului în raport de prevederile art. 493 alin. (5) cu referire la art. 499 teza finală C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, sau, după caz, menţiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiaşi articol sancţionează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate.

Totodată, conform dispoziţiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului în care se invocă motive de casare de ordine publică, care pot fi ridicate din oficiu de către instanţă, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului.

Aceeaşi sancţiune intervine şi în cazul în care criticile formulate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., astfel cum rezultă din cele statuate de art. 489 alin. (2) din acelaşi act normativ.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanţa care a pronunţat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

Aşadar, pe lângă cerinţa încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanţei care a pronunţat hotărârea atacată, în caz contrar, neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanţa de recurs.

În cauză, prin decizia civilă nr. 1530/Ap din 5 noiembrie 2019, Curtea de Apel Braşov, secţia civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâtul C. împotriva încheierii de şedinţă din 10 mai 2019 şi a sentinţei civile nr. 138/S din 27 mai 2019, pronunţate de Tribunalul Braşov, secţia I civilă, pe care le-a păstrat.

Pentru a pronunţa această soluţie, curtea de apel a reţinut că, în mod corect, instanţa de fond a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 259 din C. proc. civ. şi a revenit asupra dispoziţiei de administrare a probei cu interogatoriul părţilor, în lipsa poziţiei procesuale a părţii pentru care nu se poate administra proba cu interogatoriu.

Referitor la achitarea de către pârâtul C. a unei părţi din împrumut, instanţa de apel a constatat că, faţă de împrejurarea că pârâtul, printr-un înscris pe care l-a redactat în integralitate şi l-a semnat, a recunoscut că datorează reclamanţilor suma totală de 222.000 euro, dovada achitării unei părţi a acestui debit trebuia făcută prin înscrisuri, care să poarte date ulterioare, conform dispoziţiilor art. 309 din C. proc. civ., or, o astfel de dovadă nu a fost făcută.

Din examinarea cererii de recurs, Înalta Curte reţine că aceasta nu conţine argumente care să poată fi circumscrise motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., recurentul-pârât neaducând în discuţie chestiuni legate de existenţa unor considerente străine de natura pricinii sau contradictorii; de asemenea, Înalta Curte constată că prin criticile formulate nu au fost dezvoltate aspecte de nelegalitate care ar putea fi încadrate în vreunul din celelalte motive de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Astfel, deşi în susţinerea motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., recurentul-pârât C. a învederat că instanţa de apel nu a expus motivele pentru care a înlăturat apărările formulate în cauză, încălcând-se, astfel, în opinia sa, prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) teza finală din C. proc. civ., acesta nu a adus argumente apte a fi circumscrise motivului de casare invocat, rezumându-se în a reda in extenso mărturisirea spontană a intimaţilor şi a susţine că "în apel, a arătat că sumele pe care le-a primit efectiv pentru derularea afacerilor comune au fost suplimentate cu câte 4000 euro/lună, adică 2% pentru fiecare lună, aşa cum reiese din tabelul centralizator din cuprinsul paginii 2 a întâmpinării formulate în dosarul de fond".

Redarea în cuprinsul paginilor 2 şi 3 din memoriul de recurs a evidenţelor împrumuturilor acordate pârâtului, precum şi a plăţilor efectuate de către acesta, ca şi împrejurarea că, în opinia recurentului, din înscrisul depus de intimaţii-reclamanţi, rezultă că suma de 222.000 euro cuprinde şi dobânda şi că plăţile efectuate parţial, în procent de 2 % în fiecare lună, se impunea a fi scăzute din capitalul total datorat, astfel încât, acesta mai datorează doar 157.038 euro, contrar reţinerilor instanţei de apel, vizează situaţia de fapt a speţei, nereprezentând veritabile critici de nelegalitate a hotărârii instanţei de apel, astfel încât nu pot face obiectul analizei în calea de atac a recursului, care, potrivit art. 486 alin. (3) C. proc. civ., urmăreşte să supună instanţei examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii instanţei de apel cu regulile de drept aplicabile.

Din aceeaşi perspectivă, trimiterile recurentului-pârât la soluţia primei instanţe cu privire la administrarea probei cu interogatoriul intimatei reclamante B. (respectiv, la nelegalitatea soluţiei de revenire asupra acestei probe) nu pot face obiect de analiză în prezenta cale de atac care are menirea de a supune analizei legalitatea deciziei curţii de apel, nicidecum a celei pronunţate de tribunal, în primă instanţă, aşa cum prin prezentul demers judiciar se solicită.

De altfel, aceasta a constituit critică şi în apel, curtea de apel reţinând netemeinicia susţinerilor, faţă de împrejurarea că proba cu interogatoriu a fost admisă pentru toate părţile din proces, revenirea asupra acestei probe fiind pusă în discuţie de către instanţa de fond în contextul în care părţile nu au mai putut fi interogate cu privire la tezele probatorii încuviinţate.

În ceea ce priveşte susţinerea recurentului-pârât, potrivit căreia "instanţa de apel a respins nemotivat administrarea probei cu interogatoriul intimaţilor-reclamanţi, deja încuviinţat de instanţa de fond, şi, astfel, nu s-a putut stabili care este natura juridică reală a contractului prin care a primit banii", se reţine că instanţa de apel a respins această cerere, cu motivarea că proba solicitată nu este utilă cauzei.

Verificarea condiţiilor de admisibilitate a probelor pot face obiectul controlului judiciar în recurs, însă instanţele de fond au un drept de apreciere asupra utilităţii probelor solicitate, ce nu poate fi cenzurat în recurs.

Din această perspectivă, aspectele dezvoltate de recurentul-pârât în cuprinsul cererii de recurs referitoare la nelegalitatea deciziei curţii de apel care a reţinut că "proba cu interogatoriu şi-a pierdut eficienţa având în vedere că părţile din proces nu au putut fi interogate în ansamblul său cu privire la tezele probatorii care au fost încuviinţate,"pe motiv că " luarea interogatoriului unei părţi nu este condiţionată de luarea interogatoriului altei părţi" vizează aprecierea probelor, cu privire la care Înalta Curte nu are căderea a se pronunţa, în contextul în care această chestiune ar presupune o reanalizare a situaţiei de fapt, incompatibilă cu structura recursului.

Prin urmare, nu se circumscrie aspectelor de legalitate, specifice controlului judiciar în recurs, solicitarea recurentului-pârât de reevaluare a probatoriilor, care, în opinia sa, ar proba achitarea de către acesta a unei părţi din debitul iniţial de 220,000 euro, întrucât aceasta pune în discuţie temeinicia deciziei curţii de apel, iar nu nelegalitatea acesteia.

De altfel, în chiar cuprinsul memoriului de recurs, pârâtul menţionează că "instanţa de recurs nu are competenţa de a verifica temeinicia hotărârii examinate, respectiv stabilirea corectă a situaţiei de fapt".

Cu referire la aspectele referitoare la aplicarea şi interpretarea greşită de către instanţa de apel a prevederilor art. 2164 alin. (2) C. civ., Înalta Curte constată că recurentul-pârât nu a formulat critici concrete ale soluţiei instanţei de apel, de care pretinde că este nemulţumit, ci s-a rezumat la a arăta că, potrivit normelor legale invocate, împrumutatul nu este obligat să restituie decât suma nominală primită, "or, instanţa 1-a obligat să plătească şi sumele pe care intimaţii-reclamanţi au recunoscut că nu le-au primit, prin mărturisirea spontană", aspect care ar atrage, nelegalitatea hotărârii.

Simpla susţinere referitoare la aplicarea şi interpretare greşită a prevederilor art. 2164 alin. (2) din C. civ. nu se poate înscrie în vreunul din motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., apte pentru declanşarea controlului judiciar de către instanţa de recurs, câtă vreme nu se aduc critici punctuale, de nelegalitate, care să vizeze aplicarea greşită de către instanţa de apel a dispoziţiilor reţinute în fundamentarea soluţiei de obligare a pârâtului la restituirea împrumutului acordat de reclamanţi.

Cu alte cuvinte, recurentul-pârât, deşi a invocat incidenţa prevederilor art. 488 pct. 8 C. proc. civ., nu a explicitat în ce constă greşeala instanţei care a pronunţat hotărârea atacată din perspectiva motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., raportat la argumentele avute în vedere de curtea de apel.

În aceste condiţii, cum susţinerile recurentului-pârât nu constituie veritabile critici, apte de a fi circumscrise motivelor de casare din art. 488 C. proc. civ., şi constatând că nu se identifică motive de ordine publică care să poată fi reţinute din oficiu în raport de prevederile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte, în baza art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va anula recursul declarat de pârâtul C. împotriva deciziei civile nr. 1530/Ap din 5 noiembrie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă.

În ceea ce priveşte recursul exercitat de pârâtul C. împotriva încheierii din 29 octombrie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă, în dosarul nr. x/2018, se reţin următoarele:

Prin încheierea din data de 29 octombrie 2019 ce face obiectul prezentei căi de atac, în dosarul nr. x/2018, Curtea de Apel Braşov, după administrarea probatoriului şi finalizarea dezbaterilor orale asupra apelului, a dispus amânarea pronunţării, în condiţiile art. 396 alin. (1) C. proc. civ.

Fiind premergătoare, în sensul în care face corp comun cu decizia pronunţată în cauză, putând fi atacată numai odată cu aceasta, nu şi pe cale separată, încheierea din 29 octombrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă, în dosarul nr. x/2018, este supusă aceloraşi căi de atac ce pot fi exercitate împotriva hotărârii judecătoreşti prin care cauza a fost soluţionată.

Cum recursul împotriva deciziei civile nr. 1530/Ap din 5 noiembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă a fost anulat, iar această încheiere nu este susceptibilă de reformare în mod distinct, fiind pronunţată şi cu respectarea dispoziţiilor legale, se impune adoptarea aceleiaşi soluţii.

În privinţa cheltuielilor de judecată în cuantum de 3412,86 RON, reprezentând taxă judiciară de timbru de care a fost scutit recurentul-pârât C. prin încheierea din 18 martie 2020, pronunţată în dosarul nr. x/2018 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, se reţine că, potrivit art. 19 din O.U.G. nr. 51/2008 "Dacă partea care a beneficiat de ajutor public judiciar cade în pretenţii, cheltuielile procesuale avansate de către stat rămân în sarcina acestuia.".

Prin urmare, având în vedere soluţia ce urmează a fi pronunţată, de anulare a recursului împotriva încheierii din data de 29 octombrie 2019 şi a deciziei civile nr. 1530/Ap din 5 noiembrie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă, în dosarul nr. x/2018, recurentul-pârâtul C. fiind partea căzută în pretenţii, în aplicarea prevederilor art. 19 din O.U.G. nr. 51/2008, cheltuielile de judecată în cuantum de 3412,86 RON, reprezentând taxă judiciară de timbru de care a fost scutit recurentul-pârât C., vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de pârâtul C. împotriva încheierii din data de 29 octombrie 2019 şi a deciziei civile nr. 1530/Ap din 5 noiembrie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă, în dosarul nr. x/2018.

Cheltuielile de judecată în cuantum de 3412,86 RON, reprezentând taxă judiciară de timbru de care a fost scutit recurentul-pârât C., rămân în sarcina statului.

Potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., decizia nu este supusă niciunei căi de atac şi se comunică părţilor, conform art. 427 alin. (1) C. proc. civ.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 7 octombrie 2020.