Competence for reviewing Special Commission restitution decisions: O.U.G. 94/2000 art. 3(7) lex specialis overrides Law 165/2013

Şedinţa publică din data de 7 octombrie 2020

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată iniţial pe rolul Curţii de Apel de Apel Bucureşti, secţia a IX a contencios administrativ şi fiscal, la data de 21.05.2019, sub nr. x/2019, reclamanta Arhiepiscopia Bucureştilor, în contradictoriu cu pârâta Comisia specială de retrocedare a unor bunuri care au aparţinut cultelor religioase din Romania a formulat contestaţie împotriva Deciziei nr. 8505/14.03.2019 emisă de pârâta, solicitând anularea deciziei şi admiterea cererii nr. x/25.01.2006, obligarea pârâtei la emiterea unei decizii prin care să se propună restituirea în natură sau acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul ce face obiectul cererii menţionate.

Cererea a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile O.U.G. nr. 94/2000, art. 1 alin. (1), (4), (6) din Normele metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 94/2000, art. 1 alin. (1) şi (2), art. 3 alin. (1) pct. l, art. 21, art. 34 şi art. 35 din Legea nr. 165/2013, art. 453 din C. proc. civ.

În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că a formulat cererea de retrocedare înregistrată la Comisia specială de retrocedare sub nr. x/25.01.2006, aceasta fiind respinsă prin decizia ce face obiectul cereri de sesizare a instanţei.

S-a mai arătat că, potrivit art. 3 alin. (7) din O.U.G. nr. 94/2000, deciziile Comisiei speciale de retrocedare pot fi atacate cu contestaţie la instanţa de contencios administrativ în a cărei rază teritorială este situat imobilul, respectiv că, deşi O.U.G. nr. 94/2000 nu reglementează o procedură specială prin care să fie reglementată ipoteza nesoluţionării cererii de retrocedare, prevederile legii speciale se aplică şi în ipoteza cererii de faţă, pentru identitate de raţiune.

Prin sentinţa civilă nr. 456 din 19 iunie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale acestei instanţe şi a declinat în favoarea şi Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă competenţa de soluţionare a acţiunii formulate de reclamanta Arhiepiscopia Bucureştilor.

Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX a contencios administrativ şi fiscal a reţinut că demersul reclamantei intră în sfera de aplicare a Legii nr. 165/2013, iar contestaţiile împotriva deciziilor emise în soluţionarea cererilor formulate în temeiul O.G. nr. 94/2000 sunt de competenţa secţiei civile a tribunalului în circumscripţia căruia se află imobilul, aşa cum impun dispoyiţiile art. 35 alin. (1) şi alin. 1 din Legea nr. 165/2013.

Cum imobilul cu privire la care a fost formulată cererea de retrocedare este situaşt în Bucureşti, str. x, reiese că Tribunalului Bucureşti îi revine competenţa de soluţionare a contestaţiei.

Învestit cu soluţionarea cauzei după declinare, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă a pronunţat sentinţa civilă nr. 1018 din 10 septembrie 2020, prin care a admis excepţia necompetenţei sale materiale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal. Prin aceeaşi sentinţă s-a constatat ivit conflictul negativ de competenţă, dosarul fiind înaintat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru a soluţiona acest conflict.

În motivarea soluţiei adoptate, Tribunalul a reţinut că se contestă Decizia nr 8505/14.03.2019, emisă de Comisia specială de retrocedare a unor bunuri care au aparţinut cultelor religioase din România, în condiţiile O.G. nr. 94/2000, cadru legal derogator de la cel al Legii nr. 165/2013, şi care curpinde modalitatea de retrocedare a bunurilor ce au aparţinut cultelor religioase, competenţa instanţelor judecătoreşti cunoscând o configuraţie diferită.

Din perspectiva competenţei materiale a instanţei de contencios, întrucât pârâtele sunt autorităţi publice centrale, raportat la prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, s-a constatat că aceasta revine Curţii de Apel Bucureşti.

Cu privire la conflictul negativ de competenţă cu a cărui judecată a fost legat sesizată în condiţiile art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Prezentul conflict negativ de competenţă a fost generat de aprecierea diferită a celor două instanţe cu privire la normele legale care reglementează competenţa de soluţionare a pricinii, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal dând eficienţă dispoziţiilor art. 35 alin. (1) şi alin. (1)1 din Legea nr. 165/2013, în timp ce Tribunalul Bucureşti, secţia V-a civilă a făcut aplicarea art. 3 alin. (7) din O.U.G. nr. 94/2000.

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta Arhiepiscopia Bucureştilor, în contradictoriu cu pârâta Comisia specială de retrocedare a unor bunuri care au aparţinut cultelor religioase din Romania, a formulat contestaţie împotriva Deciziei nr. 8505/14.03.2019 emisă de pârâta, solicitând anularea deciziei şi admiterea cererii nr. x/25.01.2006, obligarea pârâtei la emiterea unei decizii prin care să se propună restituirea în natură sau acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul ce face obiectul cererii menţionate.

În ceea ce priveşte competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată, se reţine că potrivit art. 3 alin. (6) şi (7) din O.U.G. nr. 94/2000, "(6) Comisia specială de retrocedare prevăzută la art. 2 va analiza documentaţia prezentată de solicitanţi pentru fiecare imobil şi va dispune, prin decizie motivată, retrocedarea imobilelor solicitate de cultele religioase, respingerea cererii de retrocedare, dacă se apreciază că aceasta nu este întemeiată, sau va propune acordarea măsurilor reparatorii în echivalent, în condiţiile stabilite prin legea specială...(7) Deciziile Comisiei speciale de retrocedare vor putea fi atacate cu contestaţie la instanţa de contencios administrativ în a cărei rază teritorială este situat imobilul solicitat, în termen de 30 de-zile de la comunicarea acestora.. ".

Trebuie observat, de asemenea, că prin acţiunea formulată, reclamanta solicită anularea deciziei şi admiterea cererii nr. x/25.01.2006, obligarea pârâtei la emiterea unei decizii prin care să se propună restituirea în natură sau acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul ce face obiectul cererii menţionate, în temeiul O.U.G. nr. 94/2000, Comisiei speciale de retrocedare, situaţie care nu se circumscrie ipotezelor reglementate de art. 35 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 165/2013.

Este adevărat că prin art. 35 alin. (1)1 din Legea nr. 165/2013, se prevede că:

"Litigiile privind modalitatea de aplicare a prevederilor prezentei legi sunt de competenţa secţiilor civile ale tribunalelor, indiferent de calitatea titularului acţiuni", însă nu se poate ignora faptul că norma specială de competenţă reprezentată de art. 3 alin. (7) din O.U.G. nr. 94/2000 nu a fost abrogată, în condiţiile stabilite prin Legea nr. 24/2000.

Astfel, în conformitate cu dispoziţiile art. 67 alin. (3) din Legea nr. 24/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare:

"Evenimentele legislative implicite nu sunt recunoscute în cazul actelor normative speciale ale căror dispoziţii nu pot fi socotite modificate, completate sau abrogate nici prin reglementarea generală a materiei, decât dacă acest lucru este exprimat expres."

În consecinţă, este posibilă abrogarea implicită a unei norme speciale sau cuprinse într-un act normativ special printr-o lege generală ulterioară dacă există o dispoziţie legală expresă în acest sens, fiind aplicabil principiul lex posterior derogat priori.

Or, este indubitabil că O.U.G. nr. 94/2000 îşi găseşte incidenţa în materia imobilelor care au aparţinut cultelor religioase din România şi care au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de Statul Român, în timp ce dispoziţiile Legii nr. 165/2013 cu modificările ulterioare, reprezintă un act normativ cu aplicabilitate generală în materia imobilelor preluate abuziv de către stat.

Ca urmare, O.U.G. nr. 94/2000 reprezintă o lex specialis, astfel că, pentru a opera abrogarea implicită a art. 3 alin. (7) din O.U.G. nr. 94/2000, era necesar ca Legea nr. 212/2018 prin care a fost modificată Legea nr. 165/2013 să cuprindă o manifestare de voinţă expresă a legiuitorului care să vizeze efectele normei speciale.

Pe de altă parte, în cauza de faţă, reclamanta contestă o decizie emisă de Comisia specială la care face trimitere art. 3 alin. (6) din O.U.G. nr. 94/2000, aflată chiar în sfera acţiunilor care atrag competenţa de soluţionare a instanţei prevăzute de art. 3 alin. (7) din O.U.G. nr. 94/2000

Prin urmare, în cazul contestaţiei împotriva deciziilor Comisiei speciale de retrocedare, competenţa de soluţionare revine instanţei de contencios administrativ în a cărei rază teritorială este situat imobilul solicitat prin cererea de retrocedare.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 135 C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta Arhiepiscopia Bucureştilor, în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri care au aparţinut cultelor religioase din România, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta Arhiepiscopia Bucureştilor, în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri care au aparţinut cultelor religioase din România, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 7 octombrie 2020.