Jurisdictional conflict for enforcement fines against a court debtor: Art. 127 CPC impartiality override of Art. 651 exclusive territorial competence

Şedinţa publică din data de 7 octombrie 2020

Deliberând, asupra conflictului negativ de competenţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Râmnicu Vâlcea la data de 02 februarie 2017, contestatorul A. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul debitor Tribunalul Vâlcea, în temeiul art. 906 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., obligarea acestuia la plata unei penalităţi de 500 RON, stabilită pe zi de întârziere, începând cu data de 18 ianuarie 2020 şi până la data executării obligaţiei intuitu personae prevăzută în sentinţa civilă nr. 1219 din 31.10.2017, pronunţată de Tribunalul Vâlcea.

Prin sentinţa civilă nr. 1366 din 05 iunie 2020, pronunţată de Judecătoria Râmnicu Vâlcea, a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale a acestei instanţe, invocată din oficiu, şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sibiu.

În motivare, această instanţă a reţinut că în considerarea calităţii Tribunalului Vâlcea de parte în cadrul dosarului de executare silită, căruia îi revine competenţa să soluţioneze, în calea de atac, pricina, în aplicarea prevederilor art. 127 din C. proc. civ., şi în acord cu statuările Curţii Constituţionale, exprimate cu ocazia pronunţării deciziei nr. 290/2018 din 26 aprilie 2018, referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 127 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ., publicată în Monitorul Oficial nr. 638 din 23 iulie 2018, se impune ca pricina să fie soluţionată de Judecătoria Sibiu, ca instanţă de acelaşi grad, aflată în circumscripţia curţii de apel, invecinată Curţii de Apel Piteşti.

Învestită prin declinare, Judecătoria Sibiu, prin sentinţa civilă nr. 3204 din 04 august 2020, a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Judecătoriei Râmnicu Vâlcea; a constatat ivit conflictul negativ de competenţă, a dispus suspendarea judecării cauzei şi înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării acestui conflict.

Pentru a hotărî astfel, această instanţă a reţinut că, în mod corect, cererea în materie de executare silită privind acordarea de penalităţi de întârziere a fost adresată Judecătoriei Râmnicu Vâlcea ca instanţă de executare, în condiţiile în care acelaşi for judiciar, la momentul învestirii cu cererea de încuviinţare de executare silită privind acelaşi debitor, nu a înţeles să invoce excepţia de necompetenţă teritorială de ordine publică, apreciind că este competentă general, material şi teritorial cu soluţionarea cauzei.

Pe de altă parte, prevederile art. 127 din C. proc. civ. reglementează un caz de competenţă teritorială facultativă, şi care, deci, nu poate fi invocată din oficiu.

De asemenea, din cuprinsul hotărârii de declinare, nu reiese care dintre ipotezele vizate de art. 127 C. proc. civ. sunt incidente, Judecătoria Râmnicu Vâlcea, reţinând doar calitatea de parte a Tribunalul Vâlcea, căruia îi revine competenţa să soluţioneze, în calea de atac, prezenta cauză, fără a se şine cont de calitatea de fost grefier a petentului.

Deşi a invocat excepţia de necompetenţă teritorială, Judecătoria Râmnicu Vâlcea nu a indicat instanţa învecinată în favoarea căreia se dispune declinarea, astfel că au fost încălcate dispoziţiile art. 6 din CEDO, din perspectiva în care petentul nu a avut reprezentarea corectă a instanţei în favoarea căreia se va declina competenţa de soluţionare a litigiului, existând cel puţin trei curţi de apel, învecinate, unde cauza putea fi trimisă.

Or, alegerea instanţei de judecată competente este recunoscută doar reclamantului şi nu instanţei de judecată, în acord cu alin. (2) şi (21) din art. 127 din C. proc. civ.

Dispoziţiile art. 651 din C. proc. civ. conţin norme de competenţă teritorială exclusivă, de ordine publică, iar în situaţia în care se naşte un conflict între norma de competenţă de ordine publică şi o normă de competenţă de ordine privată, cum este cea reglementată de art. 127 din C. proc. civ., prioritară este norma care reglementează o competenţă de ordine publică.

Cu privire la conflictul negativ de competenţă cu a cărui judecată a fost legal sesizată în temeiul dispoziţiilor art. 133 pct. 2, coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

În speţă, prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, în temeiul dispoziţiilor. art. 906 alin 1 C. proc. civ., contestatorul A. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul debitor Tribunalul Vâlcea, obligarea acestuia la plata unei penalităţi de 500 RON, stabilită pe zi de întârziere, începând cu data de 18 ianuarie 2020 şi până la data executării obligaţiei intuitu personae, prevăzută în sentinţa civilă nr. 1219 din 31.10.2017, pronunţată de Tribunalul Vâlcea.

În drept, conform art. 906 alin. (1) din C. proc. civ., "Dacă în termen de 10 zile de la comunicarea încheierii de încuviinţare a executării debitorul nu execută obligaţia de a face sau de a nu face, care nu poate fi îndeplinită prin altă persoană, acesta poate fi constrâns la îndeplinirea ei, prin aplicarea unor penalităţi, de către instanţa de executare."

Art. 651 alin. (1) din C. proc. civ. stabileşte că "(1) Instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se află în ţară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află în ţară, judecătoria în a cărei circumscripţie se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor."

Rezultă, aşadar, din dispoziţiile legale evocate că cererile formulate în temeiul dispoziţiilor art. 906 alin. (1) din C. proc. civ. sunt de competenţa instanţei de executare, respectiv Judecătoria Râmnicu Vâlcea, instanţă de la sediul debitorului, Tribunalul Vâlcea.

Însă, în prezenta cauză, Înalta Curte reţine că debitorul este o instanţă judecătorească, respectiv Tribunalul Vâlcea, căruia i-ar reveni compenţa de soluţionare a pricinii în calea de atac.

În această situaţie, devin incidente prevederile art. 127 C. proc. civ., astfel cum acestea au fost interpretate de Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 290 din 26 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 638 din 23 iulie 2018. Conform acestei decizii, dispoziţiile art. 127 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ. sunt neconstituţionale, încălcând principiul imparţialităţii justiţiei cuprins în art. 124 alin. (2) şi, implicit, dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 21 alin. (3) din Constituţie, prin limitarea pe care o operează prin sintagma "instanţei la care îşi desfăşoară activitatea" din cuprinsul lor. De asemenea, s-a statuat că noţiunea de "judecător" din cuprinsul art. 127 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ. îşi găseşte un sens constituţional numai în măsura în care aceasta vizează şi instanţa de judecată, astfel încât competenţa facultativă urmează a se aplica şi în ipoteza în care instanţa de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz.

Este adevărat că dispoziţiile art. 127 alin. (2) din C. proc. civ. reglementează un caz de competenţă facultativă pentru ipoteza în care judecătorul, procurorul, asistentul judiciar sau grefierul are calitatea de reclamant/pârât, norma interzicând sesizarea instanţei competente, dacă este aceea la care acesta îşi desfăşoară activitatea.

Înalta Curte constată, de asemenea, că, de principiu, competenţa facultativă este o expresie a dispoziţiilor constituţionale ale art. 126 alin. (2) şi ale art. 124, iar caracterul facultativ rezultă din folosirea de către legiuitor a verbului "poate", ceea ce duce la concluzia că reclamantul decide dacă doreşte să se prevaleze sau nu de această posibilitate, putând renunţa la beneficiul acordat de lege.

Cu toate aceste însă, în respectarea exigenţelor art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitoare la dreptul părţii la "o instanţă independentă şi imparţială", raportat la calitatea debitorului din prezenta pricină, respectiv de instanţă căreia i-ar reveni competenţa de soluţionare a căii de atac, Judecătoria Râmnicu Vâlcea, din oficiu, poate invoca excepţia de necompetenţă, apreciind că, altfel, părţile nu vor avea parte de un proces echitabil.

În atare context, Înalta Curte constată că interesul ocrotit prin această normă legală (art. 127 C. proc. civ.) este unul general, şi anume apărarea prestigiului şi imparţialităţii justiţiei, garanţie instituţională a dreptului la un proces echitabil.

Astfel, văzând că debitorul din cadrul raportului juridic obligaţional dedus judecăţii este Tribunalul Vâlcea, Înalta Curte constată că este îndeplinită condiţia pentru a opera prorogarea legală de competenţă teritorială specială în favoarea Judecătoriei Sibiu, instanţă judecătorească de acelaşi grad, aflată în circumscripţia Curţii de Apel Alba Iulia, învecinată cu Curtea de Apel Piteşti, în a cărei circumscripţie se află Judecătoria Râmnicu Vâlcea, instanţă care ar fi fost competentă să judece cererea, potrivit art. 651 alin. (1) C. proc. civ., astfel cum s-a menţionat anterior.

Faţă de cele arătate, în stabilirea instanţei competente să judece cererea este lipsită de relevanţă împrejurarea că Judecătoria Râmnicu Vâlcea, unde debitorul îşi are sediul, este instanţa de executare, deoarece, în această cauză, trebuie avută în vedere calitatea debitorului de instanţă care ar urma să soluţioneze calea de atac, în pricina în care are calitatea de parte, or, în atare împrejurare, trebuie aplicate cu prioritate dispoziţiile art. 127 C. proc. civ., pentru a garanta părţilor dreptul la un proces echitabil, executarea silită fiind considerată parte din "proces" în sensul art. 6 alin. (1) din Convenţie, aşa cum,în mod constant, a stabilit Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauzele S.C. Ruxandra Trading contra României, 2007; cauza Hornsby împotriva Greciei, 1997, cauza Şandor împotriva României, 2005.

Aşa fiind, în raport de considerentele expuse, Înalta Curte constată că în speţă competenţa de soluţionare a pricinii revine Judecătoriei Sibiu şi va stabili competenţa de soluţionare a cererii formulate de contestatorul A., în contradictoriu cu intimatul Tribunalul Vâlcea, având ca obiect "alte cereri privind executarea silită", în favoarea Judecătoriei Sibiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cererii formulate de contestatorul A., în contradictoriu cu intimatul Tribunalul Vâlcea, având ca obiect "alte cereri privind executarea silită", în favoarea Judecătoriei Sibiu.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 7 octombrie 2020.