Negative jurisdictional conflict resolved: assignment to debtor’s seat court for enforcement challenge upheld.

Şedinţa publică din data de 7 octombrie 2020

Deliberând, asupra conflictului negativ de competenţă, constată următoarele:

Prin contestaţia la executare înregistrată pe rolul Judecătoriei Reşiţa la data de 07 mai 2019, contestatoarea Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat - RA, în contradictoriu cu intimata S.C. Hercules S.A., în insolvenţă prin SCP A., a solicitat să se constate ca fiind prescrisă executarea silită începută în dosarul de executare nr. 41/2014, aflat pe rolul Biroul Executorului Judecătoresc B.; să se dispună anularea tuturor actelor de executare efectuate în cauză, cu consecinţa desfiinţării executării silite şi obligarea intimatei la plata de cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 2151 din 11 noiembrie 2019, pronunţată de Judecătoria Reşiţa, a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale a acestei instanţe, invocată prin întâmpinare şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Râmnicu Vâlcea.

În motivare, această instanţă a reţinut că întrucât, în cauză, calitatea de debitor aparţine Regiei Autonome Adminiustraţia Patrimoniului Protocolului de Stat - Sucursala de Reprezentare şi Protocol Olăneşti, iar aceasta are sediul în localitatea Băile Olăneşti care se află în raza de competenţă a Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, în aplicarea dispoziţiilor art. 714 alin. (1), coroborat cu art. 651 alin. (1) şi (3) din C. proc. civ., competenţa de soluţionare a cererii aparţine instanţei de executare în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul debitorului, respectiv Judecătoria Râmnicu Vâlcea.

Învestită prin declinare, Judecătoria Râmnicu Vâlcea, prin sentinţa civilă nr. 4246 din 01 iulie 2020, a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Judecătoriei Caransebeş.

Pentru a hotărî astfel, această instanţă a reţinut că faţă de împrejurarea că intimata a solicitat executarea silită imobiliară cu privire la imobilul situat în Băile Herculane, în aplicarea dispoziţiilor art. 819 C. proc. civ., în forma în vigoare la data înregistrării cererii de executare silită, instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află imobilul, respectiv Judecătoria Caranşebeş.

Prin sentinţa civilă nr. 671 din 09 iulie 2020, Judecătoria Caransebeş a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a pricinii în favoarea Judecătoriei Râmnicu Vâlcea şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, în temeiul art. 133 alin. (2) din C. proc. civ., a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea stabilirii instanţei competente.

Pentru a reţine această soluţie, această instanţă a constatat, contrar celor statuate de către Judecătoria Râmnicu Vâlcea, că, în aplicarea art. 651 alin. (1) din C. proc. civ., în vigoare la data formulării cererii de contestaţie la executare, competenţa de soluţionare aparţine instanţei în circumscripţia căreia se află sediul debitorului, respectiv a Regiei Autonome a Administraţiei Patrimoniului de Stat, Sucursala de Reprezentare şi Protocol Olăneşti.

Cu privire la conflictul negativ de competenţă cu a cărui judecată a fost legal sesizată în temeiul dispoziţiilor art. 133 pct. 2 coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 24 C. proc. civ.:

"dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare", iar, conform art. 25 din acelaşi act normativ, "procesele în curs de judecată, precum şi executările silite începute sub legea veche rămân supuse acelei legi."

În cauză, executarea silită împotriva debitoarei Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat a fost declanşată de intimata S.C. Hercules S.A prin formularea cererii de executare silită, care a fost înregistrată pe rolul BEJ B. la 03 martie 2014, sub nr. x/2014.

Ulterior, la data de 07 mai 2019, contestatoarea Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat - RA, în contradictoriu cu intimata S.C. Hercules S.A., în insolvenţă prin SCP A., a formulat contestaţie la executare în cadrul căreia a solicitat să se constate ca fiind prescrisă executarea silita începută în dosarul de executare nr. 41/2014, aflat pe rolul B.E.J, B.; să se dispună anularea tuturor actelor de executare efectuate în cauză cu consecinţa desfiinţării executării silite şi obligarea intimatei la plata cu cheltuieli de judecata.

La momentul începerii procedurii de executare silită, normele legale privind competenţa instanţei de executare, respectiv art. 650 alin. (1) C. proc. civ., prevedeau că instanţa de executare este judecătoria în circumscripţia căreia se află biroul executorului judecătoresc care face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

Ulterior momentului începerii executării silite, respectiv la 16 iulie 2014, a fost publicată, în Monitorul Oficial, Decizia Curţii Constituţionale nr. 348/2014, prin care s-a constatat neconstituţionalitatea prevederilor art. 650 alin. (1) C. proc. civ.

Potrivit dispoziţiilor art. 31 din Legea nr. 47/1992:

"(1) Decizia prin care se constată neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare este definitivă şi obligatorie. (2) În caz de admitere a excepţiei, Curtea se va pronunţa şi asupra constituţionalităţii altor prevederi din actul atacat, de care, în mod necesar şi evident, nu pot fi disociate prevederile menţionate în sesizare. (3) Dispoziţiile din legile şi ordonanţele în vigoare constatate ca fiind neconstituţionale îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale, dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei. Pe durata acestui termen, dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept (...)."

Înalta Curte reţine că, urmare pronunţării Deciziei nr. 348/2014 a Curţii Constituţionale, după expirarea termenului de 45 de zile, art. 650 alin. (1) C. proc. civ. a fost modificat prin Legea nr. 138 din 15 octombrie 2014, în sensul că "Instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se află în ţară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află în ţară, judecătoria în a cărei circumscripţie se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor."

În speţă, faţă de prevederile art. 31 din Legea nr. 47/1992, mai sus evocate, Înalta Curte constată că, la stabilirea instanţei competente să soluţioneze contestaţia la executare nu pot fi avute în vedere dispoziţiile art. 650 alin. (1) din C. proc. civ., în forma în vigoare la momentul formulării cererii de executare silită.

Pe de altă parte, nici forma modificată prin Legea nr. 138/2014 a dispoziţiilor art. 650 alin. (1) C. proc. civ. nu poate fi avută în vedere la stabilirea instanţei competente să soluţioneze contestaţia la executare, întrucât aceasta nu era în vigoare la momentul de referinţă, reprezentat de data începerii executării silite.

Ca atare, în în absenţa unei norme speciale atributive de competenţă, devin aplicabile dispoziţiile art. 107 din C. proc. civ., care stabilesc competenţa de drept comun, din punct de vedere teritorial, pentru judecata în primă instanţă, care stipulează că "cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel".

În cauza pendinte, calitatea de pârâtă din dosarul de executare silită nr. x/2014, înregistrat la Biroul Executorului Judecătoresc B., o are debitoarea Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului protocolului de Stat. - Sucursala de Reprezentare si Protocol Olăneşti, care, potrivit cererii de încuviinţare a executare silită, aflate la dosarului nr. x/2019 al Judecătoriei Reşiţa, figurează cu sediul în Băile Olăneşti, judeţul Vâlcea.

Prin urmare, din această perspectivă, instanţa de executare este Judecătoria Rîmnicu Vâlcea.

Pe de altă parte, potrivit art. 714 alin. (1) C. proc. civ., în forma în vigoare la data începerii executării silite, "Contestaţia se introduce la instanţa de executare" iar alin. (2) a aceluiaşi articol prevede că "În cazul urmăririi silite a imobilelor, al urmăririi silite a fructelor şi a veniturilor generale ale imobilelor, precum şi în cazul predării silite a bunurilor imobile, dacă imobilul se află în circumscripţia altei curţi de apel decât cea în care se află instanţa de executare, contestaţia se poate introduce şi la judecătoria de la locul situării imobilului.".

Reiese, aşadar, că în situaţia în care executarea silită are ca obiect bunuri imobile care se află în circumscripţia altei curţi de apel decât cea în care se află instanţa de executare, legiuitorul a stabilit o competenţă teritorială alternativă. Astfel, pe lângă instanţa de executare, este competentă şi instanţa în circumscripţia căreia se află imobilul ce face obiectul procedurii de executare silită.

În cauza de faţă, în cadrul dosarului de executare silită nr. x/2014, aflat pe rolul Biroului executorului judecătoresc B., la data de 27.03.2014, a fost emisă somaţia de plată asupra imobilului înscris în CF nr. x Pecinişca (actual - CF nr. x Băile Herculane) pentru suma de 102.096,45 RON, datorată de către RA - A.P.P.S. - Sucursala de Reprezentare si Protocol Olăneşti (denumită în continuare S.R.P. Olăneşti), creditoarei S.C. Hercules S.A. Băile Herculane.

Se constată aşadar, că imobilul ce face obiectul executării silite se află în circumscripţia unei alte curţi de apel decât cea în care se află instanţa de executare, (Judecătoria Caransebeş se află în circumscripţia Curţii de apel Timişoara, iar Judecătoria Râmnicu Vâlcea în circumscripţia Curţii de apel Piteşti), împrejurarea în raport de care devin incidente prevederile art. 714 alin. (2) din C. proc. civ.

Aşadar, oricare dintre cele două instanţe, Judecătoria Caransebeş şi Judecătoria Râmnicu Vâlcea, este competentă teritorial să soluţioneze contestaţia la executare, însă prima instanţă sesizată a fost Judecătoria Râmnicu Vâlcea, urmare a declinării de competenţă pronunţată de Judecătoria Reşiţa, prin sentinţa civilă nr. 2151 din 11 noiembrie 2019.

În consecinţă, fiind una dintre instanţele competente şi prima sesizată, potrivit art. 714 alin. (2) din C. proc. civ., Judecătoria Râmnicu Vâlcea nu mai avea îndrituirea de a invoca, din oficiu, excepţia necompetenţei teritoriale şi să dispună declinarea competenţei de soluţionare a pricinii în favoarea altei instanţe.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cererii formulate de contestatoarea Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat - RA, în contradictoriu cu intimata S.C. Hercules S.A., având ca obiect "contestaţie la executare", în favoarea Judecătoriei Râmnicu Vâlcea.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cererii formulate de contestatoarea Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat - RA, în contradictoriu cu intimata S.C. Hercules S.A., având ca obiect "contestaţie la executare", în favoarea Judecătoriei Râmnicu Vâlcea.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 7 octombrie 2020.