Territorial jurisdiction for tax execution challenges: application of constitutional invalidation of executor-location rule and shift to debtor-domicile rule

Şedinţa publică din data de 7 octombrie 2020

Deliberând, asupra conflictului negativ de competenţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Buzâu sub nr. x/2019, din data de 27.01.2020, contestatoarea A., în contradictoriu cu intimata B., a formulat contestaţie la executare în cadrul dosarului de executare silită nr. x/2014, aflat pe rolul Biroului Executorului Judecătoresc C., prin care a solicitat suspendarea executării silite pînă la soluţionarea contestaţiei; constatarea, ca prescris, a dreptului de a obţine executarea silită imobiliară, în baza Contractului de credit nr. x din 21 mai 2007, conform art. 706 alin. (1) C. proc. civ., şi pe cale de consecinţă, anularea executării silite imobiliare şi a tuturor actelor şi formelor de executare efectuate în dosar execuţional nr. x/2014; constatarea lipsei caracterului cert şi exigibil al creanţei ce formează obiectul dosarului nr. x/2014, cu consecinţa anulării adresei de înfiinţare a popririi, precum şi a tuturor celorlalte acte de executare emise în dosar; constatarea lipsei calităţii de creditor al intimatului B., cu consecinţa anulării somaţiilor şi a tuturor celorlalte acte emise; constatarea lipsei titlului executoriu şi întoarcerea executării silite, în temeiul dispoziţiilor art. 723 C. proc. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 213 din 27 ianuarie 2020 pronunţată de Judecătoria Buzâu, a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale a acestei instanţe, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Braşov.

În motivare, această instanţă a reţinut că executarea silită a fost demarată la data de 20 mai 2014, moment la care erau în vigoare noile dispoziţii de procedură civilă care, la art. 651 alin. (1) prevedeau că instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscriptie se află domiciliul debitorului, la data sesizării organului de executare. Din această perspectivă, a constatat că, în mod eronat, executorul judecătoresc a întocmit actele de executare retinând că domiciliul debitorului se află în circumscripţia judecătoriei Buzâu, având în vedere că, la dosar, este depusă o copie de pe cartea de identitate a contestatoarei din care rezultă faptul că domiciliul acesteia se află în judeţul Braşov.

Învestită prin declinare, Judecătoria Braşov, prin sentinţa civilă nr. 3385 din 01 iulie 2020, a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Judecătoriei Buzău; a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării acestui conflict.

Pentru a hotărî astfel, această instanţă a reţinut că, deşi este real că, la data sesizării executorului judecătoresc, dispoziţiile art. 650 alin. (1) C. proc. civ. stabileau competenţa de soluţionare a cauzelor având ca obiect contestaţia la executare în favoarea instanţei în a cărei circumscripţie se află sediul executorului judecătoresc, în privinţa acestor dispoziţii, a intervenit, atât declararea neconstituţionalităţii acestora, cât şi o modificare legislativă.

Din perspectiva aplicării în timp a legii procesuale civile, această instanţă a constatat că toate cauzele având ca obiect contestaţie la executare sunt supuse legii aflate în vigoare la data începerii executării silite, însă pentru stabilirea competenţei trebuie avută în vedere împrejurarea că art. 650 alin. (1) C. proc. civ., care reglementa competenţa la acel moment, a fost declarat neconstituţional prin decizia Curţii Constituţionale nr. 348/2014, publicată în Monitorul Oficial din data de 16 iulie 2014, iar prin Legea 138/2014 (în vigoare începând cu data de 19 octombrie 2014), dispoziţiile art. 651 alin. (1) C. proc. civ. (urmare a renumerotării art. 650 C. proc. civ.) au fost modificate, în sensul că instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie de află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor când legea dispune altfel.

În opinia instanţei, o normă declarată neconstituţională nu mai poate constitui temei pentru stabilirea competenţei instanţei, faţă de efectul general obligatoriu produs de publicarea deciziei Curţii Constituţionale nr. 348/2014 în Monitorul Oficial.

În consecinţă, în stabilirea competenţei de soluţionare a contestaţiei la executare, instanţa a constatat că nu pot fi reţinute prevederile legale care reglementează executarea silită imobiliară, chiar dacă în cuprinsul contestaţiei sale contestatoarea a făcut vorbire despre această formă de executare silită, având în vedere că, potrivit dosarului de executare silită nr. x/2014 al S.C. P..E.J. "C. şi D." devenit B.E.J. "C.", aflat la filele x, singura formă de executare silită începută efectiv împotriva debitoarei a fost cea prin poprire (adresele din 30.06.2014, 10.12.2015 şi din 17.09.2019).

Ca atare, în raport de prevederile art. 781 alin. (1) şi alin. (2) din C. proc. civ., în forma în vigoare la data formulării cererii de executare silită care stabilesc o competenţă în favoarea instanţelor în circumscripţia cărora se află biroul executorului judecătoresc care face executarea, şi constatând că acesta se află în circumscripţia Judecătoriei Buzău, reiese că această din urmă instanţă este competentă teritorial să soluţioneze pricina.

Cu privire la conflictul negativ de competenţă cu a cărui judecată a fost legal sesizată în temeiul dispoziţiilor art. 133 pct. 2 coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 24 C. proc. civ.:

"dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare", iar, conform art. 25 din acelaşi act normativ, "procesele în curs de judecată, precum şi executările silite începute sub legea veche rămân supuse acelei legi."

În cauză, executarea silită împotriva debitoarei A. a fost declanşată de intimata Credit plus imobiliare, prin mandatar S.C. Colectare recuperare creanţe S.R.L. (care a cesionat dreptul de creanţă către actuala intimată B.) prin formularea cererii de executare silită, care a fost înregistrată pe rolul Biroul Executor Judecătoresc C. la data de 20 mai 2014, sub nr. x/2014.

Ulterior, la data de 17 septembrie 2019, Biroul Executorului Judecătoresc C. a dispus executarea silită prin înfiinţarea popririi asupra sumelor pe care S.C. E. S.R.L. le datora debitoarei A..

La momentul începerii procedurii de executare silită, normele legale privind competenţa instanţei de executare, respectiv art. 650 alin. (1) C. proc. civ., prevedeau că instanţa de executare este judecătoria în circumscripţia căreia se află biroul executorului judecătoresc care face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

Ulterior momentului începerii executării silite, respectiv la 16 iulie 2014, a fost publicată, în Monitorul Oficial, Decizia Curţii Constituţionale nr. 348/2014, prin care s-a constatat neconstituţionalitatea prevederilor art. 650 alin. (1) C. proc. civ.

Potrivit dispoziţiilor art. 31 din Legea nr. 47/1992:

"(1) Decizia prin care se constată neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare este definitivă şi obligatorie. (2) În caz de admitere a excepţiei, Curtea se va pronunţa şi asupra constituţionalităţii altor prevederi din actul atacat, de care, în mod necesar şi evident, nu pot fi disociate prevederile menţionate în sesizare. (3) Dispoziţiile din legile şi ordonanţele în vigoare constatate ca fiind neconstituţionale îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale, dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei. Pe durata acestui termen, dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept (...)."

Înalta Curte reţine că, urmare pronunţării Deciziei nr. 348/2014 a Curţii Constituţionale, după expirarea termenului de 45 de zile, art. 650 alin. (1) C. proc. civ. a fost modificat prin Legea nr. 138 din 15 octombrie 2014, în sensul că "Instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se află în ţară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află în ţară, judecătoria în a cărei circumscripţie se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor."

În speţă, faţă de prevederile art. 31 din Legea nr. 47/1992, mai sus evocate, Înalta Curte constată că, la stabilirea instanţei competente să soluţioneze contestaţia la executare nu pot fi avute în vedere dispoziţiile art. 650 alin. (1) din C. proc. civ., în forma în vigoare la momentul formulării cererii de executare silită.

Pe de altă parte, nici forma modificată prin Legea nr. 138/2014 a dispoziţiilor art. 650 alin. (1) C. proc. civ. nu poate fi avută în vedere la stabilirea instanţei competente să soluţioneze contestaţia la executare, întrucât aceasta nu era în vigoare la momentul de referinţă, reprezentat de data începerii executării silite.

Potrivit art. 713 alin. (1) C. proc. civ., în forma în vigoare la data începerii executării silite, "Contestaţia se introduce la instanţa de executare" iar alin. (2) al aceluiaşi articol prevede că "În cazul urmăririi silite prin poprire, dacă domiciliul sau sediul debitorului se află în circumscripţia altei curţi de apel decât cea în care se află instanţa de executare, contestaţia se poate introduce şi la judecătoria în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul sau sediul debitorul".

Din conţinutul actului de identitate, valabil la data formulării cererii de executare silită, aflată la dosarului nr. x/2019 al Judecătoriei Buzău, ca şi din conţinutul încheierii emise de executorul judecătoresc privind înfiinţarea popririi, rezultă că atât domiciliul debitoarei A., cât şi sediul terţului poprit, E. S.R.L., se află în municipiul Braşov.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cererii formulate de contestatoarea A., în contradictoriu cu intimata B., având ca obiect "contestaţie la executare", în favoarea Judecătoriei Braşov.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cererii formulate de contestatoarea A., în contradictoriu cu intimata B., având ca obiect "contestaţie la executare", în favoarea Judecătoriei Braşov.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 7 octombrie 2020.