Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1961/2020 AI generated

Constitutional unconstitutionality exception in jurisdiction transfer proceeding dismissed for lack of relevance to the case

Case Number Decizia nr. 1961/2020
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant's appeal as unfounded, thereby upholding the Bucharest Court of Appeal's prior decision to reject the request to refer a constitutional unconstitutionality exception to the Constitutional Court. The dispute arose from a procedural motion to transfer jurisdiction (strămutare) in an administrative case concerning financial compensation for crime victims under Law 211/2004, where the appellant challenged specific provisions of the Code of Criminal Procedure and the Code of Civil Procedure regarding legal aid and party representation as unconstitutional. The decisive legal basis was Article 29(1) of Law 47/1992, which requires a direct nexus between the contested legal norm and the resolution of the specific cause; the court held that the cited norms governing criminal procedure and general civil principles bore no connection to the specific procedural incident of transferring jurisdiction, which only assesses impartiality and does not apply the challenged substantive or procedural rights, thus failing the mandatory admissibility condition for constitutional review.

Legislator headnote

AI generated

art. 499 C. proc. civ, art. 287 din C. proc. pen, art. 93 din C. proc. pen, art. 31 din C. proc. civ, art. 20 din C. proc. pen, art. 32 din C. proc. civ; Constitutional unconstitutionality exception in jurisdiction transfer proceeding dismissed for lack of relevance to the case: La termenul din 13 august 2020, petentul A. a invocat excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 80, art. 81, art. 91, art. 93 şi art. 287 din C. proc. pen., art. 3 alin. (1) şi (2), art. 6 alin. (1), art. 8, art. 13 alin. (1) şi alin. (2), art. 80 alin. (1), art. 90 alin. (1), alin. (2) lit. b) şi alin. (3) din C. proc. civ., care, în opinia acestuia, intră în contradicţie cu dispoziţiile art. 15 alin. (1), art. 16, alin. (1) şi (2), art. 20 alin. (1) şi alin. (2) art. 21 alin. (1), alin. (1), alin. (2) şi alin. (3), art. 23, art. 24 alin. (1) şi alin. (2), art. 52 alin. (1), alin. (2) şi alin. (3), art. 59 alin. (1), art. 124 alin. (1) şi alin. (2), art. 129, art. 142 alin. (1), art. 146 lit. d) şi art. 154 alin. (1) şi alin. (2) din Constituţia României.

Keywords

AI generated
constitutional jurisdiction civil dispute code of criminal procedure procedural rights legal aid effects of unconstitutionality

Cited Legislation

AI generated
art. 499 C. proc. civ
Analizând recursul în condiţiile art. 499 C. proc. civ., în conformitate cu care, prin derogare de la prevederile art.
art. 287 din C. proc. pen
93 şi art. 287 din C. proc. pen., art.
art. 93 din C. proc. pen
91 şi art. 93 din C. proc. pen., art.
art. 31 din C. proc. civ
Condiţiile generale de formulare a cererilor de sesizare a Curţii Constituţionale trebuie să fie analizate în corelaţie cu cele ale art. 31 din C. proc. civ..
art. 20 din C. proc. pen
nu stabilesc criterii generale cu privire la cererile de sesizare a instanţei, ci condiţii speciale, prin raportare la situaţii concrete, cum ar fi cererea de constituire ca parte civilă, în condiţiile art. 20 din C. proc. pen., sau plângerea, ca mod de sesizare a organului de urmărire penală.
art. 32 din C. proc. civ
47/1992 impun respectarea cerinţelor privind existenţa calităţii şi capacităţii procesuale, ce se subsumează noţiunii de "parte", reglementate de art. 32 din C. proc. civ.
art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992
În calea extraordinară de atac, exercitată împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de sesizare a instanţei de control constituţional, va fi examinată respectarea, de către instanţa care a pronunţat hotărârea atacată, a cerinţelor impuse de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată.
art. 29 din Legea nr. 47/1992
(1) şi (5) ale art. 29 din Legea nr. 47/1992, să aprecieze ea însăşi asupra relevanţei ori nerelevanţei textului denunţat ca fiind contrar legii fundamentale în soluţionarea cauzei în care s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 7 octombrie 2020

Analizând recursul în condiţiile art. 499 C. proc. civ., în conformitate cu care, prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) pct. b din C. proc. civ., hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins, Înalta Curte reţine următoarele:

1. Circumstanţele cauzei.

Prin cererea înregistrată la data de 22 iulie 2020 pe rolul Curţii de Apel Braşov, secţia civilă, sub nr. x/2020, petentul A. a solicitat strămutarea judecării pricinii ce face obiectul dosarului administrativ nr. 5/2020 al Tribunalului Braşov, constituit conform Legii nr. 211/2004 privind unele măsuri pentru asigurarea protecţiei victimelor infracţiunilor, având ca obiect acordarea de compensaţii financiare victimelor infracţiunilor.

La termenul din 13 august 2020, petentul A. a invocat excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 80, art. 81, art. 91, art. 93 şi art. 287 din C. proc. pen., art. 3 alin. (1) şi (2), art. 6 alin. (1), art. 8, art. 13 alin. (1) şi alin. (2), art. 80 alin. (1), art. 90 alin. (1), alin. (2) lit. b) şi alin. (3) din C. proc. civ., care, în opinia acestuia, intră în contradicţie cu dispoziţiile art. 15 alin. (1), art. 16, alin. (1) şi (2), art. 20 alin. (1) şi alin. (2) art. 21 alin. (1), alin. (1), alin. (2) şi alin. (3), art. 23, art. 24 alin. (1) şi alin. (2), art. 52 alin. (1), alin. (2) şi alin. (3), art. 59 alin. (1), art. 124 alin. (1) şi alin. (2), art. 129, art. 142 alin. (1), art. 146 lit. d) şi art. 154 alin. (1) şi alin. (2) din Constituţia României.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, petentul a arătat că legislaţia românească nu reglementează dreptul persoanei vătămate şi nu numai, de a beneficia, din oficiu, de asistenţă juridică de specialitate, conform prevederilor Constituţiei României, a prevederilor art. 2, art. 7, art. 8 şi art. 10 din cuprinsul Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului privind eliminarea discriminărilor, şi în art. 13, art. 14 şi art. 17 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului.

În faţa curţii de apel, petentul a declarat că renunţă la susţinerea cererii de sesizare a Curţii Cosntituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 287 din C. proc. pen.

2. Hotărârea pronunţată de instanţa sesizată cu excepţia de neconstituţionalitate

Prin încheierea din 13 august 2020, pronunţată în dosarul nr. x/2020 Curtea de Apel Braşov a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, ca inadmisibilă.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că excepţia invocată nu priveşte neconstituţionalitatea unei legi sau a unor dispoziţii legale care să aibă legătură cu soluţionarea cererii de strămutare deduse judecăţii.

3. Calea de atac formulată în cauză.

Împotriva încheierii din data 13 august 2020, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, în dosarul nr. x/2020, prin care a fost soluţionată cererea privind strămutarea dosarului administrativ nr. 5/2020 al Tribunalului Braşov, constituit conform Legii nr. 211/2004, a declarat recurs petentul A..

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 16 septembrie 2020 şi repartizată aleatoriu completului nr. 10.

În susţinerea căii de atac exercitate, recurentul-petent A. a criticat soluţia curţii de apel, invocând, într-o manieră prolixă şi nesistematizată următoarele aspecte:

În mod greşit, instanţa curţii de apel a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale având în vedere că prevederile legale ale art. 80, art. 81, art. 91 şi art. 93 din C. proc. pen., art. 3 alin. (1) şi alin. (2), art. 6 alin. (1), art. 8, art. 13 alin. (1) şi alin. (2), art. 80 alin. (1), art. 90 alin. (1), alin. (2) lit. b) şi alin. (3) din C. proc. civ. intră în contradicţie cu dispoziţiile art. 15 alin. (1), art. 16 alin. (1) şi alin. (2), art. 20 alin. (1) şi alin. (2), art. 21 alin. (1), alin. (2) şi alin. (3), art. 23, art. 24 alin. (1) şi alin. (2), art. 52 alin. (1), alin. (2) şi alin. (3), art. 59 alin. (1), art. 124 alin. (1) şi alin. (2), art. 129, art. 142 alin. (1), art. 146 lit. d) şi art. 154 alin. (1) şi alin. (2) din Constituţia României.

Din această perspectivă, legislaţia românească nu reglementează dreptul persoanei vătămate de a beneficia, din oficiu, de asistenţă juridică de specialitate, conform prevederilor Constituţiei României, a prevederilor art. 2, art. 7, art. 8 şi art. 10 din cuprinsul Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului privind eliminarea discriminărilor, şi a art. 13, art. 14 şi art. 17 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului.

Pe de altă parte, filtrarea cererilor de sesizare a Curţii Constituţionale nu trebuie să reprezintă o îngrădire a drepturilor şi libertăţilor procesuale care, în cauza dedusă judecăţii, vizează verificarea de către instanţă a îndeplinirii condiţiilor impuse de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992.

Condiţiile generale de formulare a cererilor de sesizare a Curţii Constituţionale trebuie să fie analizate în corelaţie cu cele ale art. 31 din C. proc. civ.. Dispoziţiile din C. proc. pen. nu stabilesc criterii generale cu privire la cererile de sesizare a instanţei, ci condiţii speciale, prin raportare la situaţii concrete, cum ar fi cererea de constituire ca parte civilă, în condiţiile art. 20 din C. proc. pen., sau plângerea, ca mod de sesizare a organului de urmărire penală.

Ca atare, procedura derulată în faţa Curţii Constituţionale se completează cu regulile procedurii civile, inclusiv în ipoteza în care aceasta este chemată să soluţioneze o excepţie de neconstituţionalitate formulată în cadrul unui dosar penal, şi deci, presupune îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 32 din C. proc. civ. şi art. 20 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992.

Normele art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992 impun respectarea cerinţelor privind existenţa calităţii şi capacităţii procesuale, ce se subsumează noţiunii de "parte", reglementate de art. 32 din C. proc. civ.

De asemenea, interesul în formularea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale rezidă din legătura prevederilor legale, pretins neconstituţionale, cu cauza dedusă judecăţii şi din împrejurarea că instanţa de contencios constituţional nu a pronunţat anterior neconstituţionalitarea normelor legale cu privire la care s-a solicitat sesizarea.

Prin urmare, sunt îndeplinite cumulativ condiţiile legale impuse pentru sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 80, art. 81, art. 91 şi art. 93 din C. proc. pen., art. 3 alin. (1) şi alin. (2), art. 6 alin. (1), art. 8, art. 13 alin. (1) şi alin. (2), art. 80 alin. (1), art. 90 alin. (1) şi alin. (2) lit. b) şi alin. (3) din C. proc. civ.

Aşa cum a decis şi Curtea Constituţională, prin decizia nr. 878 din 30 iunie 2011, instanţa de judecată nu este chemată să examineze textul legal sub aspect constituţional sau să adauge o altă cerinţă pentru sesizarea Curţii Constituţionale, ci numai să verifice îndeplinirea cumulativă a condiţiilor impuse de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992.

4. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând recursul declarat în cauză, prin prisma motivelor de recurs invocate şi a dispoziţiilor legale relevante, Înalta Curte constată că acesta este nefondat şi îl va respinge pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, această instanţă decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti (...) privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.

Corelativ, alin. (5) din acelaşi articol dispune că dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanţa respinge, printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.

Ca atare, instanţa este abilitată, în raport de prevederile alin. (1) şi (5) ale art. 29 din Legea nr. 47/1992, să aprecieze ea însăşi asupra relevanţei ori nerelevanţei textului denunţat ca fiind contrar legii fundamentale în soluţionarea cauzei în care s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate.

Aşadar, posibilitatea pe care legiuitorul a lăsat-o la îndemâna instanţei de a putea respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate este limitată de textul art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, strict la constatarea condiţiilor de admisibilitate, printre care şi cea referitoare la existenţa unei legături între textul legal a cărui neconstituţionalitate a fost invocată şi cauza dedusă judecăţii.

Condiţiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 trebuie îndeplinite cumulativ, dar analiza lor este graduală, astfel încât dacă una dintre acestea nu este îndeplinită, instanţa va respinge, printr-o încheiere motivată, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.

În calea extraordinară de atac, exercitată împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de sesizare a instanţei de control constituţional, va fi examinată respectarea, de către instanţa care a pronunţat hotărârea atacată, a cerinţelor impuse de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată.

Înalta Curte reţine că una dintre condiţiile pentru a sesiza Curtea Constituţională este aceea a interesului procesual, ceea ce presupune ca partea să probeze influenţa hotărâtoare asupra judecării procesului a textelor sau dispoziţiilor dintr-o lege sau ordonanţă, în vigoare, contestate sub aspectul constituţionalităţii acestora.

În speţă, criticile recurentului vizând îndeplinirea condiţiei legale ca dispoziţiile invocate din C. proc. pen. şi C. proc. civ. să aibă legătura cu soluţionarea cauzei nu sunt fondate.

Recurentul a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 80, art. 81, art. 91 şi art. 93 din C. proc. pen., a art. 3 alin. (1) şi alin. (2), art. 6 alin. (1), art. 8, art. 13 alin. (1) şi alin. (2), art. 80 alin. (1), art. 90 alin 1, alin. (2) lit. b) şi alin. (3) din C. proc. civ., în faţa Curţii de Apel Braşov, instanţă învestită cu soluţionarea cererii de strămutare a judecării pricinii ce face obiectul dosarului administrativ nr. 5/2020 al Tribunalului Braşov, constituit conform Legii nr. 211/2004 privind unele măsuri pentru asigurarea protecţiei victimelor infracţiunilor, având ca obiect acordarea de compensaţii financiare victimelor infracţiunilor.

Prin încheierea din 13 august 2020, pronunţată în dosarul nr. x/2020, Curtea de Apel Braşov a respins cererea de strămutare a judecăţii dosarului nr. x/2020 al Tribunalului Braşov, formulată de către petentul A..

Astfel, având a aprecia asupra cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate, curtea de apel a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, atunci când a constatat că nu se impune învestirea instanţei de contencios constituţional cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate, nefiind întrunite cerinţele textului legal care să facă posibilă sesizarea, respectiv, dispoziţiile invocate de către petentul A., ca fiind neconstituţionale, nu au legătură cu cauza.

Cu privire la relevanţa pe care soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate invocată ar avea-o în prezenta cauză, din analiza prevederilor legale a căror neconstituţionalitate a fost invocată şi a obiectului cauzei, Înalta Curte constată că nu sunt fondate criticile recurentului, neexistând legătură între soluţia ce ar fi putut fi dată în cererea de strămutare şi soluţia ce ar fi putut fi pronunţată de Curtea Constituţională. Aceasta întrucât, pe de o parte, cererea de strămutare, reglementată de prevederile art. 140-146 din C. proc. civ., vizează analiza de către instanţa de judecată a existenţei unor motive de bănuială legitimă care ar afecta garantarea dreptului justiţiabililor la un proces echitabil, respectiv a unor împrejurări de fapt care ar proba existenţa unui subiectivism şi parţialitate, real sau aparent, a instanţei legal învestite, care ar putea denatura actul de justiţie, în substanţa lui, iar pe de altă parte, în ceea ce priveşte textele de lege ce reglementează, de o manieră generală, principiile desfăşurării procesului civil, nu a fost invocată o încălcare a garanţiilor constituţionale în litigiul derulat în faţa instanţei în care a fost formulată cererea de strămutare care, ca incident procedural, nu priveşte fondul litigiului, ci verificarea condiţiilor de imparţialitate şi obiectivitate la instanţa iniţial sesizată.

Or, dispoziţiile art. 80, art. 81, art. 91, art. 93 din C. proc. pen. reglementează desemnarea unui reprezentant al persoanei vătămate şi drepturile acesteia, respectiv asistenţa juridică a părţilor în procesul penal, iar dispoziţiile pretins a fi neconstituţionale din C. proc. civ. vizează domeniul de reglementare şi principiile fundamentale ale procesului civil, precum şi reprezentarea părţilor în judecată şi asistenţa lor juridică, prevederi legale fără nicio legătură cu aspectele ce urmează a fi analizate de către instanţă în soluţionarea cererii de strămutare.

Se deduce astfel, că argumentele de neconstituţionalitate avute în vedere de autorul sesizării sunt strict legate de modul concret în care dispoziţiile arătate au fost interpretate şi aplicate într-o procedură anterioară, care nu au legătură cu cererea de srămutare, care reprezintă un incident procedural, aspecte care nu pot fundamenta o sesizare de neconstituţionalitate a unei norme dintr-o lege sau ordonanţă.

Prin urmare, în mod corect şi legal, Curtea de Apel Braşov a reţinut că "excepţia invocată nu priveşte neconstituţionalitatea unei legi sau a unor dispoziţii legale care să aibă legătură cu soluţionarea cererii de strămutare deduse judecăţii."

În consecinţă, Înalta Curte reţine că legătura dintre excepţia de neconstituţionalitate invocată şi soluţionarea cererii de strămutare ar putea fi pusă în discuţie numai în situaţia în care soluţionarea cererii de strămutare ar presupune aplicarea şi interpretarea de către instaţă a prevederilor legale pretins neconstituţionale, ceea ce nu este cazul în speţă, aşa cum s-a arătat şi mai sus.

Cum condiţia legală a existenţei unei legături între pricina dedusă judecăţii şi excepţia de neconstituţionalitate este una sine qua non, analiza îndeplinirii celorlalte condiţii, prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992 privitoare la sesizarea Curţii Constituţionale nu se mai impune, aşa cum corect a statuat şi curtea de apel prin încheierea ce face obiectul prezentei căi de atac.

În ceea ce priveşte susţinerile recurentului referitoare la faptul că "procedura de filtrare de către instanţele judecătoreşti a cererilor de sesizare a Curţii Cosntituţionale" este una care ar fi produs ingerinţe "în drepturile şi libertăţile procesuale", Înalta Curte reţine că, potrivit jurisprudenţei constante a Curţii Europene a Drepturilor Omului, exercitarea drepturilor procesuale, ca o componentă a dreptului de acces la instanţă, garantat de art. 6 par. 1 din Convenţia, nu este absolută şi poate fi limitată prin proceduri şi norme instituite de către fiecare stat membru.

Pentru considerentele expuse, constatând legalitatea încheierii recurate, în raport de dispoziţiile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de petentul A. împotriva încheierii din 13 august 2020, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă, în dosarul nr. x/2020, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de petentul A. împotriva încheierii din 13 august 2020, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă, în dosarul nr. x/2020, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 7 octombrie 2020.