Time bar for revision based on contradictory judgments and scope of res judicata effect on reasoning

Şedinţa publică din data de 7 octombrie 2020

1. Circumstanţele cauzei. Cererea de revizuire.

Prin cererea înregistrată la data de 10 martie 2020, sub nr. x/2020 pe rolul Curţii de Apel Piteşti, revizuienta A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul B., revizuirea deciziei civile nr. 501 din 17 decembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, anularea acestei decizii şi, după rejudecare, respingerea recursului formulat împotriva deciziei nr. 1080 din 01 martie 2019, pronunţată de aceeaşi instanţă.

În susţinerea cererii de revizuire, petenta S.A. A. S.A. a arătat urmtătoarele:

Chestiunea privind încălcarea obligaţiei contractuale de către intimatul B., prin încheierea unui nou contract de arendă cu Rural Oltenia S.R.L. pe durata valabilităţii contractului încheiat cu S.C. A. S.A., a fost tranşată, în mod definitiv, de către instanţă, prin sentinţa civilă nr. 413 din 28 decembrie 2015, pronunţată de Tribunalul Argeş, în dosarul nr. x/2014, definitivă prin decizia civilă nr. 1894 din 28 septembrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, beneficiind astfel de efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat, conform art. 430 alin. (3) noul C. proc. civ. şi nu mai poate fi contrazis de o instanţă ulterioară.

Or, prin decizia ce face obiectul cererii de revizuire, Curtea de Apel Piteşti, pentru aceeaşi perioadă, 2012-2013. pe baza aceloraşi criterii, a reţinut că nu intimatul B. se află în culpă pentru dezechilibrul contractual creat prin încheierea unui nou contract de arendă cu Rural Oltenia S.R.L., ci A. S.A, obligând-o pe aceasta la plata arendei de 100.000 RON.

Pe de altă parte, prin sentinţa civilă 413 din 28 decembrie 2015, pronunţată de Tribunalul Argeş, s-a reţinut că procesul-verbal nr. x/29.07.2013 din care ar rezulta că Rural Oltenia S.R.L. avea cunoştinţă de existenţa contractului de arendare încheiat cu S.C. A. S.A., a fost înlăturat ca înscris probator, pe motiv că acesta nu emană de la reprezentanţii societăţii, iar prin decizia a cărei revizuire se solicită, instanţa de recurs a reţinut că potrivit procesului-verbal nr. x/29.07.2013, contractul de arendare a fost completat de către părţi, ceea ce contravine celor statuate anterior, de instanţă, prin sentinţa civilă nr. 413 din 28 decembrie 2015, pronunţată de Tribunalul Argeş.

Conchizând, revizuienta S.C. A. S.A. a apreciat că decizia civilă nr. 501 din 17.12.2019, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti încalcă autoritatea de lucru judecat a considerentelor sentinţei civile nr. 413 din 28.12.2015, pronunţată de Tribunalul Argeş, în dosarul nr. x/2014, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 1894 din 28.09.2016, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, din perspectiva considerentelor care dezleagă modalitatea de interpretare a excepţiei de neexecutare, în raport de situaţia expusă şi modalitatea de interpretare a clauzelor contractului de arendă, precum şi a relevanţei termenului stabilit de părţi în contractul de arendă.

2. Apărările formulate în cauză.

La data de 02 iunie 2020, intimatul B., prin avocat C., cu împuternicire la dosarul Curţii de Apel Piteşti nr. 267/46/2020, a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţiile tardivităţii şi inadmisibilităţii cererii de revizuire.

Pe fond, a solicitat respingerea cererii de revizuire şi obligarea părţii adverse la plata cheltuielilor de judecată reprezentate de onorariu avocaţial, achitate conform chitanţei nr. x din 10 august 2020, aflată la dosarului nr. x/2020 al Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă.

3. Considerentele Înaltei Curţi

Examinând cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în raport de excepţia tardivităţii invocată, din oficiu, a cărei analiză este prioritară, în considerarea prevederilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Conform dispoziţiilor art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.:

"termenul de revizuire este de o lună şi se va socoti, în cazul prevăzut de 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri."

În speţă, hotărârile pretins potrivnice sunt decizia civilă nr. 501 din 17.12.2019, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, şi decizia civilă nr. 1894 din 28.09.2016, pronunţată de aceeaşi curte de apel.

Prin decizia civilă nr. 501 din 17.12.2019, Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă a admis recursul formulat de reclamantul B. împotriva deciziei civile nr. 1080 din 1 martie 2019, pronunţată de Tribunalul Argeş, secţia Civilă, în dosarul nr. x/2013, a casat decizia, în sensul că a admis apelul şi a schimbat sentinţa în sensul că a admis, în parte, cererea de chemare în judecată şi a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 100.000 RON, reprezentând arenda pe anul agricol 2012-2013, actualizată în raport de indicele de inflaţie la data plăţii efective, începând cu data scadenţei - 01.09.2013, menţinând restul dispoziţiilor din sentinţă.

Aşadar, ultima hotărâre, în sensul dispoziţiilor legale anterior redate, este decizia civilă nr. 501 din 17.12.2019, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, care a rămas definitivă la data pronunţării, astfel cum reiese din interpretarea dispoziţiilor art. 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., potrivit cărora sunt hotărâri definitive hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluţionat fondul pricinii.

Termenul de o lună prevăzut de art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. are caracterul unui termen legal, imperativ şi absolut, a cărui încălcare atrage sancţiunea decăderii părţii din dreptul de a exercita calea de atac.

Calculul termenelor este reglementat de art. 181 C. proc. civ., iar la alin. (1) pct. 3 al aceluiaşi articol se prevede expres că atunci, când termenul se socoteşte pe săptămâni, luni sau ani se împlineşte în ziua corespunzătoare din ultima săptămână ori lună sau din ultimul an.

Raportat la datele speţei, în conformitate cu art. 181 alin. (1) pct. 3, coroborat cu art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., termenul pentru formularea cererii de revizuire s-a împlinit la 17 ianuarie 2020.

Cum cererea de revizuire a fost depusă la 05 martie 2020, aşa cum reiese din ştampila poştei aplicate pe plicul care a însoţit cererea, aflat la dosarului curţii de apel, cu depăşirea termenului de o lună prevăzut de lege, Înalta Curte constată că, în cauză, a intervenit sancţiunea decăderii revizuentei din dreptul de a exercita calea extraordinară de atac, potrivit art. 185 alin. (1) C. proc. civ.

Conform dispoziţiilor art. 185 C. proc. civ., "Când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate.".

Articolul invocat prevede sancţiunea procedurală a decăderii în cazul nerespectării termenelor prevăzute de lege, printre altele, pentru exercitarea unor căi de atac.

Cu toate acestea, legiuitorul a reglementat şi situaţii care, mai presus de voinţa părţii, pun partea în imposibilitate, temeinic justificată, să îndeplinească într-un anumit termen actul procesual.

Astfel, conform dispoziţiilor art. 186 "(1) Partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedeşte că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate. (2) În acest scop, partea va îndeplini actul de procedură în cel mult 15 zile de la încetarea împiedicării, cerând totodată repunerea sa în termen. În cazul exercitării căilor de atac, această durată este aceeaşi cu cea prevăzută pentru exercitarea căii de atac. (3) Cererea de repunere în termen va fi rezolvată de instanţa competentă să soluţioneze cererea privitoare la dreptul neexercitat în termen.".

Or, din conţinutul cererii de revizuire, nu rezultă că revizuenta S.C. A. S.A. a invocat existenţa vreunei astfel de împrejurări.

În ceea ce priveşte susţinerea revizuentei potrivit căreia, în cauza pendinte, se impune aplicarea prioritară a dispoziţiilor art. 6 din Convenţie EDO, în raport de cele interne, în acord cu prevederile art. 20 alin. (2) din Constituţia României, în sensul înlăturării de la aplicare a termenului de o lună pentru exercitarea căii de atac a revizuirii, faţă de împrejurarea că prevederile noului C. proc. civ. au recunoscut autoritatea de lucru judecat în egală măsură, atât dispozitivului, cât şi considerentelor, iar calea extraordinară de atac a revizuirii, în acest context, ar rămâne doar pur teoretică şi iluzorie, Înalta Curte reţine următoarele:

În esenţă, ceea ce se invocă vizează împrejurarea că începerea curgerii termenului de o lună, prevăzut pentru exercitarea căii de ataca revizuirii pentru contrarietate de hotărâri, de la momentul pronunţării celei de-a doua hotărâri pune partea interesată în imposibilitatea de a utiliza această cale de atac atunci când nerespectarea autorităţii de lucru judecat este determinată de contrarietatea considerentelor pe care se bazează hotărârile prin raportare la care se invocă motivul.

Normele procesual civile incidente cauzei deduse judecăţii sunt cele în vigoare la data sesizării instanţei de judecată prin cererea de chemare în judecată, 24 decembrie 2013, în acord cu prevederile art. 24 din C. proc. civ. conform cărora "Dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare."

Potrivit acestora, revizuirea reprezintă o cale de atac extraordinară, supusă unor reguli stricte.

În acest sens, revizuirea, întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., sancţionează încălcarea autorităţii de lucru judecat de ultima hotărâre pronunţată, fiind necesar ca hotărârile potrivnice să întrunească cerinţa triplei identităţi, de cauză, obiect şi părţi.

Astfel, în ipoteza învestirii cu o cerere întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., instanţa competentă să soluţioneze cererea de revizuire nu examinează temeinicia hotărârii atacate şi nu decide care dintre hotărârile în discuţie este cea judicioasă, ci se rezumă la a anula ultima hotărâre cu privire la care constată că nesocoteşte autoritatea de lucru judecat sub aspect negativ a hotărârii anterioare. Pentru a decide astfel, instanţa se pronunţă asupra identităţii de părţi, obiect şi cauză în procesele soluţionate prin hotărârile comparate, care indică încălcarea autorităţii de lucru judecat a celei mai întâi pronunţate. Or, în verificarea existenţei triplei identităţi menţionate, nu este necesar ca instanţa care soluţionează cererea de revizuire să analizeze considerentele pe care instanţele şi-au fondat soluţiile pronunţate, ci soluţia pronunţată şi impusă prin dispozitivul hotărârilor.

Aşadar, potrivit dispoziţiilor C. proc. civ. incident cauzei, instanţa judecătorească învestită cu soluţionarea cererii de revizuire, întemeiate pe prevederile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., cum este cazul în speţa de faţă, are menirea de a identifica nesocotirea efectului negativ al autorităţii de lucru judecat cantonat la nivelul dispozitivului hotărârii pretins contradictorii, sub forma triplei identităţi de părţi, obiect şi cauză.

Este adevărat că modificarea C. proc. civ. intervenită prin intrarea în vigoare la data de 21 decembrie 2018 a Legii nr. 310/2018 a vizat, printre altele, şi indicarea soluţiei pe care instanţa de revizuire o va pronunţa în situaţia încălcării efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat. Astfel, potrivit art. 513 alin. (4) din C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018: "Dacă instanţa încuviinţează cererea de revizuire, ea va schimba, în tot sau în parte, hotărârea atacată, iar în cazul hotărârilor potrivnice, ea va anula cea din urmă hotărâre şi, după caz, va trimite cauza spre rejudecare atunci când s-a încălcat efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat".

Această intervenţie a legiuitorului în cuprinsul textului legal redat a avut drept consecinţă extinderea motivului de revizuire privitor la existenţa unor hotărâri potrivnice, în sensul în care acesta vizează, pe lângă nesocotirea autorităţii de lucru judecat sub aspect negativ, şi încălcarea autorităţii de lucru judecat sub aspectul efectului pozitiv, concretizat în nesocotirea considerentelor prin care s-a tranşat o chestiune litigioasă.

Aceste prevederi legale însă nu sunt incidente cauzei deduse judecăţii pentru argumentele mai sus arătate.

Instanţele de judecată sunt îndreptăţite a da eficienţă priorităţii blocului de convenţionalitate, în sensul inaplicabilităţii normei interne şi aplicării directe a normei convenţionale, apreciată mai favorabilă în conformitate cu art. 20 alin. (2) din Constituţia României pentru raportul juridic, concret, dedus judecăţii, numai în ipoteza identificării existenţei unor neconcordanţe ori incompatibilităţi dintre norma legală din dreptul intern incidentă, în speţă, prevederile art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., anterior modificării prin Legea nr. 310/2018, cu dispoziţiile din cuprinsul Convenţiei Europene privind Drepturile Omului.

Or, se constată că susţinerile revizuentei cu privire la necesitatea aplicării, cu prioritate, a dispoziţiilor art. 6 din Convenţie, în raport de cele interne, care vizează situaţia invocării nesocotirii efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat, sunt neavenite în contextul în care hotărârea supusă revizuirii nu este pronunţată într-un litigiu început după intrarea în vigoare a Legii nr. 310/2018, ci într-un litigiu guvernat de prevederile C. proc. civ., anterior modificării intervenite prin Legea nr. 310/2018, în temeiul cărora instanţa învestită cu soluţionarea cererii de revizuire, întemeiate pe prevederile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., are căderea de a verifica încălcarea efectului negativ al autorităţii de lucru judecat cantonat la nivelul dispozitivului hotărârii pretins contradictorii, sub forma triplei identităţi de părţi, obiect şi cauză, conţinutul acestuia fiind cunoscut părţii încă de la pronunţare.

Pentru aceste considerente, având în vedere că termenul legal pentru declararea căii de atac extraordinare a revizuirii a fost depăşit, în temeiul art. 185 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea de revizuire formulată de revizuenta A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 501 din 17 decembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, ca tardivă.

Constatând că prin respingerea cererii de revizuire, ca tardiv formulată, revizuenta S.C. A. este partea căzută în pretenţii, în temeiul dispoziţiilor art. 453 alin. (1) din C. proc. civ. potrivit cărora "Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată" şi văzând cererea intimatului B. de obligare a părţii adverse la plata cheltuielilor de judecată, conform dovezilor aflate la dosarului nr. x/2020 al Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă, Înalta Curte va obliga pe revizuenta A. S.A la plata către intimatul B. a sumei de 700 RON, reprezentând onorariu de avocat, achitat conform chitanţei nr. x din 10 august 2020, aflată la dosarului nr. x/2020 al Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuenta A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 501 din 17 decembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, ca tardivă.

Obligă pe revizuenta A. S.A la plata către intimatul B. a sumei de 700 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Cu recurs, în termen de 30 de zile de la comunicare, la completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în raport de prevederile art. 513 alin. (6) din C. proc. civ.. Recursul se va depune la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 490 alin. (1) din C. proc. civ.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 7 octombrie 2020.