Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1952/2020 AI generated

Appeal against suspension for non-appearance annulled for failure to invoke statutory illegality grounds

Case Number Decizia nr. 1952/2020
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice annulled the appellant’s appeal as void, thereby upholding the lower court’s interlocutory order suspending proceedings due to the parties’ failure to appear. The dispute arose from a challenge to annulment filed by the appellant against a civil decision of the Court of Appeal, which was subsequently suspended when neither party appeared at the hearing. The appellant appealed that suspension ruling, but the High Court held that the grounds raised did not fit within the exhaustive illegality grounds enumerated in Article 304 points 1–9 of the 1865 Code of Civil Procedure, and the appellant failed to develop any pertinent criticisms of the suspension decision itself. Invoking Articles 302¹(1)(c) and 306(3) of the Code, the Court reasoned that an appeal must expressly invoke and develop at least one of the statutory illegality grounds, and because the appellant’s submissions did not challenge the appealed ruling’s legality and raised no public-policy issues, the appeal was declared null and irrevocable under Article 312(1) of the Code.

Legislator headnote

AI generated

art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ, art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ, art. 306 alin. (3) C. proc. civ, art. 304 C. proc. civ, art. 242 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ, art. 312 alin. (1) C. proc. civ; Appeal against suspension for non-appearance annulled for failure to invoke statutory illegality grounds: The dispute arose from a challenge to annulment filed by the appellant against a civil decision of the Court of Appeal, which was subsequently suspended when neither party appeared at the hearing. The appellant appealed that suspension ruling, but the High Court held that the grounds raised did not fit within the exhaustive illegality grounds enumerated in Article 304 points 1–9 of the 1865 Code of Civil Procedure, and the appellant failed to develop any pertinent criticisms of the suspension decision itself. Invoking Articles 302¹(1)(c) and 306(3) of the Code, the Court reasoned that an appeal must expressly invoke and develop at least one of the statutory illegality grounds, and because the appellant’s submissions did not challenge the appealed ruling’s legality and raised no public-policy issues, the appeal was declared null and irrevocable under Article 312(1) of the Code.

Keywords

AI generated
annulment proceedings statutory grounds Civil Procedure Code public order grounds hearing of the parties compulsory appearance before an authority

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
Art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

Basis for declaring the appeal null.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 7 octombrie 2020

Asupra cauzei de faţă, reţine următoarele:

La data de 18 februarie 2019, pe rolul Curţii de apel Galaţi, secţia I civilă a fost înregistrată contestaţia în anulare formulată de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 332/R din 12.06.2019, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2019.

La termenul de judecată din 24 iunie 2020, Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă, constatând că niciuna dintre părţi nu s-a prezentat la strigarea pricinii şi nici nu a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în temeiul dispoziţiilor art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. a dispus suspendarea judecăţii pricinii.

Împotriva încheierii de suspendare din 24 iunie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia civilă, în dosarul nr. x/2019 a declarat recurs reclamanta A..

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 11 august 2020.

În motivarea recursului, întemeiat, în drept, pe dispoziţiile art. 304 pct. 3, 4, 5, 6, 7, 8, şi 9 din C. proc. civ. de la 1865, reclamanta A. a susţinut că încheierea recurată, ca şi hotările judecătoreşti pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă în dosarele nr. x/2019, nr. y/2018, nr. z/2018, nr. w/2010, nr. t/2015, nr. s/2016, nr. q/2016 sunt nule de drept, fiind pronunţate prin "abuz de funcţie, cu încălcarea legii, a deontologiei profesionale, a dispoziţiilor constituţionale şi europene care garantează dreptul la apărare".

În continuare, reclamanta a redat nemulţumirile şi aprecierile personale cu privire la modalitatea în care s-au derulat procedurile judiciare în diferitele dosare în care a avut calitatea de parte, având ca obiect constatarea nulităţii contractelor nr. x/1987 şi nr. y/1978, emise de Notariatul de Stat Făurei (filele x din memoriul de recurs).

În şedinţa publică din 07 octombrie 2020, Curtea, ex officio, a pus în dezbatere nulitatea recursului, din perspectiva imposibilităţii încadrării criticilor în motivele de nelegalitate reglementate în mod limitativ de dispoziţiile art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ.

Potrivit art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, iar, potrivit art. 306 alin. (3) C. proc. civ., indicarea greşită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului, dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul dintre motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

Per a contrario, dacă dezvoltarea motivelor de recurs nu face posibilă încadrarea lor într-unul dintre cazurile de nelegalitate prevăzute expres şi exhaustiv de art. 304 C. proc. civ., sancţiunea care intervine este nulitatea recursului.

Din interpretarea acestor norme, rezultă că nu orice nemulţumire a părţii poate duce la casarea sau modificarea hotărârii recurate, întrucât a motiva recursul înseamnă, pe de o parte, indicarea motivelor de recurs ca întemeindu-se pe cel puţin unul dintre cele prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestora, în sensul formulării de critici pertinente ale deciziei ce formează obiectul recursului.

Or, în speţă, aspectele relevate de reclamanta A. nu permit încadrarea acestora în motivele de nelegalitate, reglementate limitativ de lege, recurenta nesusţinând argumentat nelegalitatea soluţiei pronunţate de curtea de apel privitoare la suspendarea judecăţii pricinii, în temeiul dispoziţiilor art. 242 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ. de la 1865.

Prin urmare, fără să combată în vreun fel argumentele instanţei de apel şi fără a formula critici susceptibile de cenzură în recurs, recurenta a nesocotit existenţa judecăţii anterioare şi natura căii de atac a recursului.

Astfel, în calea extraordinară de atac a recursului, trebuie subliniat că nu are loc o devoluare a fondului cauzei, ceea ce constituie obiect al judecăţii fiind exclusiv legalitatea hotărârii pronunţate în apel.

De aceea, eventualele critici susceptibile de încadrare în dispoziţiile art. 304 C. proc. civ. ar fi trebuit să dezvolte argumente prin care să se tindă a se demonstra motivele pentru care este eronat şi nelegal raţionamentul instanţei de apel, dar recurenta nu a invocat asemenea critici.

În consecinţă, reţinând că recursul nu poate fi analizat în afara cadrului restrictiv al art. 304 C. proc. civ. şi că nu se pot decela motive de ordine publică, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va constata nul recursul declarat de reclamanta A. împotriva încheierii din 24 iunie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia civilă, în dosarul nr. x/2019.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul formulat de reclamanta A. împotriva încheierii din 24 iunie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia civilă, în dosarul nr. x/2019.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 7 octombrie 2020.