Nullity of cassation appeal for failure to plead specific grounds of illegality in tax liability action

Şedinţa publică din data de 6 octombrie 2020

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei:

1. Obiectul cererii de chemare în judecată:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Braşov la data de 2 februarie 2018, Statul Român prin ANAF-AJFP Braşov, în contradictoriu cu pârâtul A. a solicitat instanţei:

- să constate existenţa prejududiciului în cuantum de 610.714 RON, la care se vor calcula majorări şi penalităţi de întârziere de la data scadenţei obligaţiei şi până la data recuperării prejudiciului faţă de partea vătămată AJFP Braşov, prejudiciu cauzat de pârâtul A.;

- să dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 610.714 RON - sumă la care se vor calcula accesorii - majorări şi penalităţi de întârziere de la data scadenţei obligaţiei şi până la data recuperării prejudiciului;

- menţinerea măsurii asigurătorii a popririi instituită asupra conturilor bancare ale pârâtului, dispusă prin ordonanţa procurorului din 24.02.2017.

Prin sentinţa civilă nr. 8153 din 21 septembrie 2018, Judecătoria Braşov, secţia civilă a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Braşov, raportat la dispoziţiile art. 94 alin. (1) lit. k) din C. proc. civ.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Braşov:

Prin sentinţa civilă nr. 271/S din 12 decembrie 2018, Tribunalul Braşov a admis în parte cererea formulată de reclamantul Statul Român prin ANAF-AJFP Braşov în contradictoriu cu pârâtul A..

A fost obligat pârâtul la plata debitului de 327.670 RON şi a accesoriilor fiscale (dobânzi şi penalităţi) aferente sumei de 156.270 RON, pe perioada cuprinsă între scadenţa plăţii acestei sume şi data de 30 septembrie 2015.

Au fost respinse celelalte pretenţii formulate de reclamantă.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Braşov:

Prin decizia civilă nr. 575/Ap din 25 aprilie 2019, Curtea de Apel Braşov, secţia civilă a dispus următoarele:

A admis excepţia netimbrării apelului declarat de către apelantul-pârât A. împotriva sentinţei civile nr. 271 din 12 decembrie 2018 a Tribunalului Braşov, invocată din oficiu şi, în consecinţă:

A anulat cererea de apel formulată de către apelantul-pârât A. împotriva sentinţei civile anterior menţionate.

A respins apelul declarat de către apelanta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov împotriva sentinţei civile nr. 271 din 12 decembrie 2018 a Tribunalului Braşov, pe care a păstrat-o.

4. Calea de atac formulată în cauză:

Decizia civilă nr. 575/Ap din 25 aprilie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Braşov a fost atacată cu recurs de reclamanta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov pentru Statul Român prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.

În cuprinsul cererii de recurs, după expunerea situaţiei de fapt şi a derulării litigiului, reclamanta a arătat, în esenţă, că raportat la situaţia dată considerentele prin care instanţa a reţinut că cererea reclamantului este admisibilă doar în parte sunt complet eronate.

Se critică faptul ca instanţa a respins cererea de apel formulată de reclamant şi a menţinut sentinţa civila nr. 2715/12.12.2018 prin care a fost admisă doar în parte acţiunea şi a obligat pârâtul la plata debitului de 327.670 RON şi a accesoriilor fiscale (dobânzi şi penalităţi) aferente sumei de 156.270 RON, pe perioada cuprinsă între scadenţa plăţii acestei sume şi data de 30.09.2015, recurentul considerând că instanţa trebuia să admită obligarea pârâtului la plata întregului prejudiciu în suma de 610.714 RON şi nu să respingă obligarea la plata accesoriilor aferente tva.

Mai arată că instanţa de fond nu a avut în vedere apărările formulate în cauză şi în mod greşit a reţinut faptul că numai în urma întocmirii raportului de constatare tehnico-ştiinţifică în dosarul penal s-a stabilit caracterul cert al sumei datorate cu titlu de tva, iar pentru perioada anterioară nu se poate reţine conduita culpabilă a societăţii în neplata tva, cu consecinţa curgerii accesoriilor fiscale.

Se invocă dispoziţiile art. 27 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., care prevăd că în cazul în care acţiunea civilă a fost lăsată nesoluţionată în procesul penal, partea civilă poate introduce acţiune în instanţa civilă, situaţie în care s-a regăsit şi instituţia reclamantă în cauza pendinte.

Consideră că instanţa trebuia să constate că sunt îndeplinite condiţiile antrenării răspunderii civile delictuale a pârâtului şi susţine că, în conformitate cu art. 249 C. proc. civ., instituţia reclamantă a probat ca fiind îndeplinite condiţiile pentru angajarea răspunderii civile a pârâtului, existenţa faptei ilicite, existenţa prejudiciului, existenţa raportului de cauzalitate între faptă şi prejudiciu şi existenţa vinovăţiei pârâtului în producerea prejudiciului.

Se învederează că din probele administrate rezultă că pârâtul se află în culpă cu privire la producerea prejudiciului material, fiind cel care a coordonat activitatea societăţii comerciale şi se solicită instanţei de judecată să reţină că prejudiciul cauzat de către pârât există şi nu a fost recuperat în integralitate, are caracter cert, lichid şi exigibil şi este dovedit prin probele administrate în cadrul dosarului penal nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov, astfel încât promovarea acţiunii este pe deplin justificată.

În drept au fost invocate dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

5. Procedura derulată în faţa Înaltei Curţi:

Învestită cu soluţionarea căii de atac, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Prin raportul astfel întocmit, s-a reţinut că se pune problema nulităţii recursului, faţă de împrejurarea că prin cererea de recurs nu sunt formulate critici de nelegalitate cu referire la aspectele analizate de instanţa de apel.

În procedura de filtru, constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., instanţa a dispus comunicarea acestuia, pentru depunerea punctelor de vedere, conform dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov pentru Statul Român prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a depus punct de vedere la raport prin care a susţinut admisibilitatea recursului.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului:

Analizând recursul, în condiţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Pe calea prezentului recurs a fost atacată decizia nr. 575/Ap din 25 aprilie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă.

De principiu, cauza recursului constă în nelegalitatea hotărârii ce se atacă pe această cale, nelegalitate care trebuie să îmbrace una dintre formele instituite de art. 488 C. proc. civ., sub denumirea de "motive de casare."

În conformitate cu dispoziţiile art. 486 alin. (1) lit. d), partea are obligaţia de a arăta în cererea de recurs motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) prevede că această menţiune este prevăzută sub sancţiunea nulităţii.

Art. 489 alin. (2) din acelaşi cod stipulează că sancţiunea nulităţii recursului intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Pentru a putea fi circumscrise cazurilor de nelegalitate cuprinse în art. 488 C. proc. civ., criticile formulate trebuie să vizeze soluţia şi argumentele instanţei care a pronunţat hotărârea atacată.

Ca atare, nu poate constitui motiv de recurs orice nemulţumire a părţii cu privire la soluţia pronunţată, în sensul că nu pot fi susţinute în mod valabil critici prin care se tinde la schimbarea situaţiei de fapt ori la reaprecierea probelor cauzei sau prin care se solicită realizarea unui control judiciar de temeinicie; în consecinţă, instanţa de recurs nu poate examina decât criticile privitoare la decizia atacată care fac posibilă încadrarea în prevederile art. 488 din C. proc. civ. şi sunt proprii controlului judiciar de legalitate permis instanţei de recurs.

În speţă, din memoriul de recurs nu reies critici care să poată fi încadrate în cazurile de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., ci se fac susţineri care nu reprezintă critici de nelegalitate, ele privind elemente ale situaţiei de fapt contestate de recurentă, care învederează că din probele administrate rezultă că pârâtul se află în culpă cu privire la producerea prejudiciului material, fiind cel care a coordonat activitatea societăţii comerciale şi solicită instanţei de judecată să reţină că prejudiciul cauzat de către pârât există şi nu a fost recuperat în integralitate. Or, asemenea susţineri prin care se tinde a se demonstra netemeinicia deciziei recurate, excedează controlului de legalitate permis acestei instanţe de recurs, în condiţiile în care dispoziţiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ. prevăd în mod imperativ că recursul poate fi exercitat "numai" pentru motivele de nelegalitate statuate expres în ipotezele de la pct. 1-8 ale aceluiaşi articol, normă imperativă, de ordine publică.

Se constată că recurenta nu a dezvoltat critici concrete de natură a se circumscrie cazurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., ci a procedat la expunerea unei situaţii de fapt şi a solicitat reevaluarea probatoriilor administrate, susţinând că a probat ca fiind îndeplinite condiţiile pentru angajarea răspunderii civile a pârâtului. Asemenea susţineri pun în discuţie, pe de o parte o chestiune de netemeinicie şi nu una de nelegalitate a deciziei atacate prin prezentul recurs, iar pe de altă parte ele nu vizează în mod concret motivele pentru care instanţa de apel a constatat nefondate argumentele din apel, faţă de împrejurarea că se invocă noţiunea culpei din cadrul răspunderii civile delictuale de drept comun, motiv ce nu poate fi considerat că îndeplineşte condiţiile pentru ca recursul să fie socotit motivat, având în vedere că instanţa de apel a reţinut, sub aspectul inexistenţei culpei, aplicarea unor norme speciale de drept fiscal, derogatorii de la dreptul comun, considerente care nu au format obiectul criticilor în recurs.

În aceste condiţii, având în vedere că în cauză nu pot fi reţinute nici motive de ordine publică, Înalta Curte va aplica sancţiunea instituită expres prin art. 489 alin. (2) C. proc. civ., aceea a nulităţii recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de reclamanta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov pentru Statul Român prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală împotriva deciziei nr. 575Ap din 25 aprilie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 6 octombrie 2020.