Conflict of jurisdiction: effect of contested contract authenticity on contractual forum selection clause
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice resolved a negative conflict of jurisdiction, assigning the case to the Bucharest Sector 1 Court and thereby upholding the plaintiff's position against the defendant municipal authority's objection. The dispute involved a claim for payment of an unpaid software service invoice and late payment penalties, where the defendant contested the authenticity of the underlying contract containing a forum selection clause, arguing that this challenge should prevent the chosen court from establishing its competence. The court determined that the validity of the contract and the authenticity of its signatures constitute issues on the merits that cannot be assessed at the jurisdictional stage; instead, the existence of a written forum selection clause is sufficient to establish voluntary prorogation of jurisdiction. Under Articles 116 and 126 of the Code of Civil Procedure, the clause designating the provider’s headquarters or payment location was valid for non-exclusive jurisdiction matters, rendering the initial court of appeal competent and overriding the lower court's earlier declination based on the territorial seat of the defendant.
Legislator headnote
AI generatedart. 269 alin. (1) C. proc. civ, art. 1173 C. civ, art. 126 C. proc. civ, art. 135 alin. (1) C. proc. civ, art. 126 alin. (1) C. proc. civ, art. 116 C. proc. civ; Conflict of jurisdiction: effect of contested contract authenticity on contractual forum selection clause: The dispute involved a claim for payment of an unpaid software service invoice and late payment penalties, where the defendant contested the authenticity of the underlying contract containing a forum selection clause, arguing that this challenge should prevent the chosen court from establishing its competence. The court determined that the validity of the contract and the authenticity of its signatures constitute issues on the merits that cannot be assessed at the jurisdictional stage; instead, the existence of a written forum selection clause is sufficient to establish voluntary prorogation of jurisdiction. Under Articles 116 and 126 of the Code of Civil Procedure, the clause designating the provider’s headquarters or payment location was valid for non-exclusive jurisdiction matters, rendering the initial court of appeal competent and overriding the lower court's earlier declination based on the territorial seat of the defendant.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProcedural basis cited for the High Court's legal jurisdiction to resolve the negative conflict of competence between the courts.
Full text
Şedinţa publică din data de 6 octombrie 2020
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea de valoare redusă înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului I Bucureşti la data de 18.03.2019, reclamanta A. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtei Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Şepreuş la plata sumei de 3.419,10 RON, reprezentând debit principal, a penalităţilor de întârziere de 0,95% pe zi calculate de la data de 15.04.2016 şi a cheltuielilor de judecată de 200 RON, taxă judiciară de timbru.
În motivare, reclamanta a arătat, în esenţă, că debitul rezultă din acordul de furnizare al pachetului de servicii software www.e-buget.eu şi din factura fiscală seria x nr. x/31.03.2016.
În drept, a invocat Legea nr. 215/2001, art. 268 alin. (1) şi art. 269 alin. (1) C. proc. civ., art. 555 şi art. 1173 C. civ. şi art. 1 din Protocolul 1 adiţional l al CEDO.
Prin sentinţa nr. 4707 din 8 august 2019, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei teritoriale invocată de pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Şepreuş şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Chişineu Criş.
La pronunţarea acestei soluţii, instanţa a avut în vedere prevederile art. 107 alin. (1) şi 126 alin. (1) C. proc. civ., reţinând că în acordul de implementare S.I.I. E-BUGET.EU la art. 6 se prevede că orice litigiu patrimonial şi/sau nepatrimonial decurgând din sau în legătură cu acest acord, inclusiv referitor la validitatea, interpretarea, executarea sau desfiinţarea sa, va fi soluţionat de instanţele judecătoreşti de la sediul social al furnizorului sau cele de la locul plăţii.
S-a arătat că, deşi aparent părţile au realizat o alegere de competenţă în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, aceasta nu este recunoscută de către pârâtă, care contestă semnătura ca nefiind a reprezentantului său legal, iar despre ştampilă afirmă că este scanată şi aplicată pe înscris. Reclamanta nu a depus la dosarul cauzei decât o copie a înscrisului, copie care nu poartă dovada înregistrării la sediul pârâtei, instituţie publică. S-a apreciat că stabilirea competenţei pe baza acestui înscris contestat ca fiind fals de către pârâtă ar însemna recunoaşterea efectelor juridice ale acestui înscris anterior unei analize asupra caracterului fals al înscrisului, astfel cum a fost solicitat de către pârâtă. Câtă vreme a fost contestat chiar înscrisul care vizează alegerea de competentă, instanţa în favoarea căreia operează alegerea de competenţă nu se poate declara legal învestită până nu se analizează acest înscris declarat fals, iar analiza acestui înscris în cercetarea judecătorească este ulterioară stabilirii competenţei instanţei. Astfel, instanţa a dat prioritate regulilor generale aplicabile în materia competenţei, a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Chişineu Criş, unde are sediul pârâta.
Prin sentinţa nr. 1107 din 29 iulie 2020, Judecătoria Chişineu Criş a admis excepţia necompetenţei teritoriale invocată de instanţă din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti. A constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru a-l soluţiona.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că, potrivit pretinsului acord încheiat de părţi la data de 13.10.2015 (depus în copie la dosar declinat) la pct. 6 este prevăzut:
"Orice litigiu patrimonial şi/sau nepatrimonial decurgând din sau în legătură cu acest scop, inclusiv referitor la validitatea, interpretarea, executarea sau desfiinţarea sa, va fi soluţionat de instanţele judecătoreşti de la sediul social al furnizorului sau cele de la locul plăţii... Prin locul plăţii se înţelege sediul sucursalei sau agenţiei instituţiei de credit la care este deschis contul bancar al furnizorului".
Prin urmare, instanţa a reţinut că în cauză devin incidente dispoziţiile art. 126 C. proc. civ., potrivit cărora părţile pot conveni ca procesele privitoare la bunuri şi alte drepturi de care acestea pot să dispună să fie judecate de alte instanţe decât acelea, care potrivit legii, ar fi competente teritorial să le judece, în afară de cazul în care această competenţă este exclusivă.
S-a arătat că este adevărat că pârâta a contestat pretinsa convenţie încheiată de părţi la data de 13.10.2015, pe care reclamanta îşi întemeiază pretenţiile şi care de altfel conţine şi clauza privind alegerea competenţei, însă aceasta reprezintă o apărare de fond şi nu poate fi analizată în momentul stabilirii competenţei teritoriale a instanţei de judecată. Competenţa teritorială se analizează având în vedere părţile, obiectul şi cauza acţiunii astfel cum acestea sunt deduse judecăţii şi fără a analiza susţinerile şi probele propuse de părţi pe fondul cauzei. Simpla contestare a convenţiei ca fiind falsă de către pârâtă, fără ca instanţa să intre în cercetarea judecătorească, din care să rezulte, în urma probaţiunii administrate, că înscrisul este fals, nu poate conduce la înlăturarea clauzei de alegere de competenţă, în contextul în care acel înscris reprezintă însăţi cauza acţiunii formulate de reclamantă. Or, dacă, în urma probaţiunii ar rezulta că înscrisul în cauză este fals, soluţia ar fi de respingere a pretenţiilor reclamantei, însă o asemenea soluţie nu poate fi reţinută la momentul analizării competenţei teritoriale a instanţei de judecată.
Pentru considerentele expuse, instanţa a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a prezentei cauze în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.
Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 3.419,10 RON reprezentând contravaloare factură neachitată, precum şi penalităţi de întârziere, invocând acordul de furnizare al pachetului de servicii software ce se arată că a fost încheiat la data de 13.10.2015.
La pct. 6 din acest acord este prevăzut că:
"Orice litigiu patrimonial şi/sau nepatrimonial decurgând din sau în legătură cu acest scop, inclusiv referitor la validitatea, interpretarea, executarea sau desfiinţarea sa, va fi soluţionat de instanţele judecătoreşti de la sediul social al furnizorului sau cele de la locul plăţii... Prin locul plăţii se înţelege sediul sucursalei sau agenţiei instituţiei de credit la care este deschis contul bancar al furnizorului".
În conformitate cu prevederile art. 126 alin. (1) C. proc. civ., "Părţile pot conveni în scris sau, în cazul litigiilor născute, şi prin declaraţie verbală în faţa instanţei ca procesele privitoare la bunuri şi la alte drepturi de care acestea pot să dispună să fie judecate de alte instanţe decât acelea care, potrivit legii, ar fi competente teritorial să le judece, în afară de cazul când această competenţă este exclusivă."
De asemenea, potrivit prevederilor art. 116 C. proc. civ., reclamantul are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente.
Întrucât competenţa de soluţionare a litigiului de faţă nu este exclusivă, ci alternativă, litigiul vizând drepturi de creanţă, clauza atributivă de competenţă stipulată de către părţi la pct. 6 din acord produce efecte în cauză, în sensul prorogării voluntare de competenţă în favoarea instanţei sesizate.
Din modalitatea de formulare a acestei clauze atributive -"Orice litigiu ... va fi soluţionat de instanţele judecătoreşti de la sediul social al furnizorului sau cele de la locul plăţii... Prin locul plăţii se înţelege sediul sucursalei sau agenţiei instituţiei de credit la care este deschis contul bancar al furnizorului" - rezultă opţiunea părţilor de soluţionare a litigiului de către Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, aceasta fiind, raportat la obiectul litigiului şi sediul furnizorului, anume reclamanta A. S.R.L, instanţa competentă teritorial să soluţioneze cauza.
În ceea ce priveşte contestarea de către pârâtă a acordului din data de 13.10.2015, pe care reclamanta îşi întemeiază pretenţiile, ce cuprinde şi clauza privind alegerea competenţei, aceasta reprezintă un aspect ce vizează fondul cauzei şi nu poate fi analizat în momentul stabilirii competenţei teritoriale a instanţei de judecată.
Faţă de considerentele expuse, Înalta Curte constată că în cauză competenţa de soluţionare revine Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 6 octombrie 2020.