Divorce jurisdiction conflict resolved in favor of Gura Humorului District Court after late-raised territorial competence exception

Şedinţa publică din data de 6 octombrie 2020

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 24.07.2019 pe rolul Judecătoriei Gura Humorului sub nr. x/2019, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul B., a solicitat desfacerea căsătoriei încheiată sub nr. x/22.08.1990 în registrul stării civile al Primăriei comunei Cacica, din culpa pârâtului, revenirea la numele purtat anterior căsătoriei, anume Poleacec, exercitarea autorităţii părinteşti asupra minorului C., în comun de către ambii părinţi, stabilirea locuinţei minorului la mamă, stabilirea unei pensii de întreţinere în favoarea minorului.

În motivare, reclamanta a arătat că pârâtul locuieşte şi lucrează în Germania şi că nu se mai înţeleg.

În drept, reclamanta a invocat disp. art. 373 lit. b), art. 383, art. 397, art. 400, art. 401, art. 496, art. 499, art. 507 C. civ.

Prin sentinţa nr. 1550 din 24 decembrie 2019, Judecătoria Gura Humorului a admis excepţia necompetenţei teritoriale invocată de instanţă din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 915 alin. (2) C. proc. civ., dacă nici reclamantul şi nici pârâta nu au locuinţa în ţară, părţile pot conveni expres să introducă cererea de divorţ la orice judecătorie din România. În lipsa unui asemenea acord, cererea de divorţ este de competenţa Judecătoriei Sectorului 5 al municipiului Bucureşti.

Întrucât în prezent reclamanta locuieşte în Irlanda de Nord, iar pârâtul în Germania, luând în considedare şi că părţile nu au stabilit de comun acord instanţa competentă să judece prezenta cauză, instanţa a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Gura Humorului şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti.

Prin sentinţa nr. 3218 din 9 iulie 2020, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei teritoriale invocată de instanţă din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Gura Humorului. A constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru a-l soluţiona.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că din probele administrate în cauză rezultă că reclamanta are reşedinţa în străinătate, iar pârâtul are domiciliul în judeţul Suceava. Se mai arată că reclamanta a susţinut în cuprinsul cererii de chemare în judecată că soţii au locuit împreună în Marea Britanie, iar ulterior pârâtul s-a mutat în Germania, fără însă a exista la dosar vreo dovadă în acest sens.

Au fost avute în vedere prevederile art. 915 alin. (2) C. proc. civ. şi s-a arătat că potrivit art. 130 alin. (2) C. proc. civ. "Necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică trebuie invocată de părţi ori de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţei şi pot pune concluzii".

Instanţa a reţinut că la primul termen de judecată la care părţile au fost legal citate şi puteau pune concluzii - 12.11.2019, Judecătoria Gura Humorului, verificându-şi din oficiu competenţa, conform art. 131 alin. (1) C. proc. civ., s-a considerat competentă general, material şi teritorial să judece pricina, având în vedere dispoziţiile art. 915 C. proc. civ.

Cauza a fost amânată la data de 03.12.2019, termen la care Judecătoria Gura Humorului a invocat din oficiu excepţia necompetenţei sale teritoriale, justificându-şi repunerea în discuţie a competenţei teritoriale prin aceea că la termenul din 12.11.2019 nu s-a adus la cunoştinţa instanţei că reclamanta şi pârâtul au reşedinţa în străinătate. Din cuprinsul încheierii din 12.11.2019 reiese că reprezentantul convenţional al reclamantei a învederat că reclamanta este plecată în străinătate, aspect care rezulta de altfel şi din cuprinsul cererii de chemare în judecată, unde se menţionează de asemenea că pârâtul ar locui tot în străinătate.

Instanţa a apreciat că la termenul din 03.12.2019 instanţa nu se mai putea dezînvesti şi nici nu mai putea reveni asupra încheierii de şedinţă din data de12.11.2019, prin care s-a constatat competentă să soluţioneze cauza, încheierea având caracter interlocutoriu şi dobândind autoritate de lucru judecat de la pronunţare cu privire la chestiunea tranşată, în raport de dispoziţiile art. 430 din C. proc. civ.

În plus, s-a arătat că din probatoriul administrat reiese că ultima locuinţă a soţilor a fost în străinătate, împrejurare care poate fi asimilată situaţiei în care soţii nu au avut o locuinţă comună în România, astfel încât judecătoria competentă este aceea în circumscripţia căreia îşi are locuinţa pârâtul, conform art. 915 alin. (1) C. proc. civ.

Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Prin prezentul demers judiciar instanţa de judecată a fost învestită a se pronunţa asupra unei cereri de divorţ şi a cererilor accesorii acesteia.

Potrivit art. 129 alin. (2) C. proc. civ., "Necompetenţa este de ordine publică: 1) în cazul încălcării competenţei generale, când procesul nu este de competenţa instanţelor judecătoreşti; 2) în cazul încălcării competenţei materiale, când procesul este de competenţa unei instanţe de alt grad sau de competenţa unei alte secţii sau altui complet specializat; 3) în cazul încălcării competenţei teritoriale exclusive, când procesul este de competenţa unei alte instanţe de acelaşi grad şi părţile nu o pot înlătura". Alin.(3) al aceluiaşi articol prevede că, în toate celelalte cazuri, necompetenţa este de ordine privată.

C. proc. civ. cuprinde reglementări potrivit cărora necompetenţa materială şi teritorială, atât cea de ordine publică cât şi cea de ordine privată, poate fi invocată până la anumite termene şi în anumite condiţii.

Astfel, potrivit art. 130 alin. (2) C. proc. civ.:

"necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică trebuie invocată de părţi ori de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe", iar alin. (3) al aceluiaşi articol prevede că:

"necompetenţa de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe."

Din interpretarea textului de lege sus-menţionat rezultă că, atât timp cât excepţia nu a fost invocată în condiţiile stipulate de art. 130 C. proc. civ., soluţionarea cauzei rămâne dobândită instanţei pe rolul căreia se află înregistrată şi aceasta rămâne competentă teritorial a o soluţiona, nemaiputându-se dezînvesti, chiar dacă, potrivit legii, cauza ar intra în competenţa teritorială a altei instanţe. O astfel de interpretare se impune şi în considerarea faptului că, în actuala reglementare, legiuitorul a urmărit o reformare a sistemului excepţiilor de necompetenţă în scopul declarat de asigurare a celerităţii soluţionării cauzelor.

Dispoziţiile art. 915 alin. (1) C. proc. civ. stabilesc că cererea de divorţ este de competenţa judecătoriei în circumscripţia căreia se află cea din urmă locuinţă comună a soţilor. Dacă soţii nu au avut locuinţă comună sau dacă niciunul dintre soţi nu mai locuieşte în circumscripţia judecătoriei în care se află cea din urmă locuinţă comună, judecătoria competentă este aceea în circumscripţia căreia îşi are locuinţa pârâtul, iar când pârâtul nu are locuinţa în ţară şi instanţele române sunt competente internaţional, este competentă judecătoria în circumscripţia căreia îşi are locuinţa reclamantul.

De asemenea, potrivit prevederilor art. 915 alin. (2) C. proc. civ., dacă nici reclamantul şi nici pârâta nu au locuinţa în ţară, părţile pot conveni expres să introducă cererea de divorţ la orice judecătorie din România. În lipsa unui asemenea acord, cererea de divorţ este de competenţa Judecătoriei Sectorului 5 al municipiului Bucureşti.

Competenţa prevăzută de art. 915 C. proc. civ. nu are un caracter facultativ, ci absolut, astfel că nesocotirea prevederilor legale anterior menţionate trebuie invocată de părţi ori de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe.

Din actele dosarului rezultă că excepţia nu a fost invocată în condiţiile stipulate de art. 130 alin. (2) C. proc. civ., luând în considerare că la primul termen de judecată la care părţile au fost legal citate şi puteau pune concluzii, anume 12.11.2019, Judecătoria Gura Humorului, verificându-şi competenţa, conform art. 131 alin. (1) C. proc. civ., s-a considerat competentă general, material şi teritorial să judece pricina. Cauza a fost amânată la data de 03.12.2019, termen la care Judecătoria Gura Humorului a invocat din oficiu excepţia necompetenţei teritoriale a instanţei.

În consecinţă, în aplicarea dispoziţiilor legale menţionate, constatând că în prezenta cauză operează o competenţă de ordine publică, iar aceasta putea fi pusă în discuţie doar de către părţi ori de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe, potrivit art. 130 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Gura Humorului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Gura Humorului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 6 octombrie 2020.