Territorial competence for divorce with an extraneity element: assignment to plaintiff's residence when defendant resides abroad

Şedinţa publică din data de 3 februarie 2021

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Roman la data de 12 iunie 2019, sub nr. x/2019, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâtul B., solicitând instanţei să dispună desfacerea, prin divorţ, a căsătoriei încheiate la data de 20 iulie 2002 în localitatea Codlea, judeţul Braşov, potrivit actului de căsătorie nr. 82 din 20 iulie 2002, înregistrat în registrul stării civile al Primăriei municipiului Codlea, judeţul Braşov şi să revină la numele avut anterior căsătoriei, anume acela de "C.", cu obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 11/2020 din 14 ianuarie 2020, Judecătoria Roman a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Braşov.

Pentru a hotărî astfel, această instanţă a reţinut, în esenţă, că potrivit art. 915 C. proc. civ., dacă soţii nu au avut locuinţă comună sau dacă niciunul dintre soţi nu mai locuieşte în circumscripţia judecătoriei în care se află află cea din urmă locuinţă comună, instanţa competentă este judecătoria în circumscripţia căreia are locuinţa pârâtul.

Or, în prezenta cauză, pârâtul are locuinţa în municipiul Codlea, motiv pentru care a apreciat că, în speţă, competenţa aparţine Judecătoriei Braşov.

Învestită prin declinare, prin sentinţa civilă nr. 6835/2020 din 09 octombrie 2020, Judecătoria Braşov, secţia civilă, în temeiul dispoziţiilor art. 132 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., raportat la art. 915 alin. (1) teza finală C. proc. civ., a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată de reclamantă, a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii civile formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul B., în favoarea Judecătoriei Roman şi, constatând intervenit conflictul negativ de competenţă, a suspendat din oficiu judecata cauzei şi a trimis dosarul la Înalta Curte de Casatie şi Justiţie, în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.

În motivare, această instanţă a reţinut că, raportat la dispoziţiile art. 915 C. proc. civ., din înscrisurile depuse la dosar, coroborate cu susţinerile reclamantei, rezultă faptul că, deşi ultimul domiciliu comun al părţilor a fost în municipiul Codlea, la socrii reclamantei, din anul 2014 reclamanta locuieşte în municipiul Roman, iar pârâtul este rezident în Italia, în localitatea Livorno, potrivit certificatului de rezidentă depus la dosar.

În atare condiţii, în aplicarea dispoziţiilor art. 3 lit. b) din Regulamentul CE nr. 2201/2003, această instanţa a apreciat că Judecătoria Roman este competentă să soluţioneze pricina, aceasta fiind judecătoria în a cărei circumscripţie se află locuinţa reclamantei.

Examinând conflictul de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

În drept, potrivit art. 915 C. proc. civ.:

"(1) Cererea de divorţ este de competenţa judecătoriei în circumscripţia căreia se află cea din urmă locuinţă comună a soţilor. Dacă soţii nu au avut locuinţă comună sau dacă niciunul dintre soţi nu mai locuieşte în circumscripţia judecătoriei în care se află cea din urmă locuinţă comună, judecătoria competentă este aceea în circumscripţia căreia îşi are locuinţa pârâtul, iar când pârâtul nu are locuinţa în ţară şi instanţele române sunt competente internaţional, este competentă judecătoria în circumscripţia căreia îşi are locuinţa reclamantul. (2) Dacă nici reclamantul şi nici pârâtul nu au locuinţa în ţară, părţile pot conveni să introducă cererea de divorţ la orice judecătorie din România. În lipsa unui asemenea acord, cererea de divorţ este de competenţa Judecătoriei Sectorului 5 al municipiului Bucureşti.".

Acţiunea care a determinat declinările reciproce ale instanţelor are ca obiect o cerere de divorţ, cu element de extraneitate, în sensul că unul dintre soţi, respectiv pârâtul B., are locuinţa în străinătate.

Se observă că instanţele aflate în conflict au interpretat diferit prevederile art. 915 C. proc. civ., prin raportare la domiciliul părţilor.

Astfel, norma de competenţă în materia divorţului, reglementată de C. proc. civ. la art. 915 alin. (1), stipulează în sensul că aceasta aparţine judecătoriei în circumscripţia căreia se află cea din urmă locuinţă comună a soţilor. În teza a doua a menţionatului articol se prevede că în situaţia în care soţii nu au avut locuinţă comună sau dacă niciunul nu mai locuieşte în circumscripţia judecătoriei în care se află ultima locuinţă comună, judecătoria competentă este aceea în circumscripţia căreia are locuinţa pârâtul, iar când pârâtul nu are locuinţa în ţară şi instanţele române sunt competente internaţional, este competentă judecătoria în circumscripţia căreia are locuinţa reclamantul.

Aşa cum rezultă din norma de drept menţionată, regula generală în materie de divorţ este aceea că instanţa competentă teritorial să soluţioneze cererea este cea în circumscripţia căreia se află cea din urmă locuinţă comună a soţilor, însă aceasta poate fi aplicată doar dacă sunt îndeplinite în mod cumulativ două condiţii, şi anume: cei doi soţi să fi avut o locuinţă comună şi cel puţin unul dintre soţi să mai locuiască în circumscripţia respectivei instanţe.

În speţă, ultimul domiciliu comun al soţilor a fost în municipiul Codlea, la socrii reclamantei, iar în prezent, domiciliul reclamantei este în municipiul Roman, unde locuieşte din anul 2014.

În ceea ce-l priveşte pe pârât, acesta este rezident în localitatea Livorno, din Italia. potrivit certificatului de rezidentă depus la dosar, dosarul nr. x/2019.

Ca atare, văzând că locuinţa pârâtului nu se află în ţară, iar instanţele române sunt competente internaţional să soluţioneze cauza, potrivit art. 1081 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ. şi art. 3 alin. (1) lit. b) din Regulamentul CE 2201/2003, în speţă, devine incidentă ultima teză a art. 915 alin. (1) C. proc. civ., potrivit căreia "când pârâtul nu are locuinţa în ţară şi instanţele române sunt competente internaţional, este competentă judecătoria în circumscripţia căreia îşi are locuinţa reclamantul".

La data sesizării instanţei, reclamanta A. avea stabilit domiciliul în jud. Neamţ, aşa cum reiese din conţinutul cărţii de identitate aflate la dosarului nr. x/2019 al Judecătoriei Roman, unde şi locuieşte.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul B., având ca obiect "divorţ", în favoarea Judecătoriei Roman.

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul B., având ca obiect "divorţ", în favoarea Judecătoriei Roman.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 3 februarie 2021.