Jurisdiction conflict in property restitution case resolved in favor of the tribunal where the national compensation commission is seated

Şedinţa publică din data de 6 octombrie 2020

Asupra cauzei de faţă constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. x/12.11.2018 la Tribunalul Dolj, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Naţională de Restituirea a Proprietăţilor-Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor şi Primăria Municipiului Craiova, obligarea acestora la restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 60 mp, situat în Craiova, str. x (ulterior str. x), nr. 22, jud. Dolj, precum şi obligarea pârâtelor la acordarea de despăgubiri materiale în cuantum de 600.000 RON, reprezentând valoarea construcţiei aferente, ce a fost demolată.

În motivare a susţinut, în esenţă, că în baza Notificării nr. x/2001 formulată de tatăl său, B., a fost emisă Dispoziţia nr. 9546/30.05.2006 de către Primarul Municipiului Craiova, prin CARE s-au propus acordarea titlurilor de despăgubire şi, dată fiind nelucrarea dosarului până în prezent, a considerat că este îndreptăţit să solicite obligarea pârâtelor la acordarea despăgubirilor prevăzute de lege.

În drept, a invocat dispoziţile art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, dispoziţiile Legii nr. 10/2001, precum şi cele ale H.G. nr. 250/2007.

Prin sentinţa civilă nr. 455 din 10.07.2019, Tribunalul Dolj, secţia I civilă a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia civilă.

Pentru a pronunţa aceasta soluţie, instanţa a reţinut că în speţă sunt inaplicabile dispoziţiile Legii nr. 111/24.05.2019, publicată în Monitorul Oficial nr. 418/28.05.2019, prin care a fost modificată competenţa teritorială exclusivă, prevăzută art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, în sensul că:"Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 şi 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află imobilul, în termen de 30 de zile de la data comunicării".

În consecinţă, având în vedere că prezentul proces a început sub imperiul legii vechi (acţiunea fiind înregistrată la data de 12.11.2018), s-a arătat că acestuia îi sunt aplicabile vechile dispoziţii ale art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, potrivit cărora: "Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 şi 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii, în termen de 30 de zile de la data comunicării".

În consecinţă, instanţa a admis excepţia necompetenţei teritoriale invocată de pârâta Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Prin sentinţa civilă nr. 1000 din 21.07.2020, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea acestuia.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a constatat că primul termen de judecată la care părţile au fost legal citate în faţa Tribunalului Dolj a fost termenul din data de 13.03.2019, când instanţa a amânat judecarea cauzei fără a pune în discuţie competenţa instanţei. Tribunalul notează că la acest termen de judecată părţile puteau pune concluzii cu privire la competenţa instanţei, faţă de prevederile de excepţie ale art. 131 alin. (2) C. proc. civ. conform cărora numai în mod excepţional, atunci când sunt necesare lămuriri ori probe suplimentare pentru stabilirea competenţei, judecătorul are obligaţia de a pune în discuţia părţilor această chestiune, putând acorda un singur termen în acest scop.

Astfel, faţă de dispoziţiile imperative ale art. 130 alin. (2) C. proc. civ., s-a reţinut că, întrucât Tribunalul Dolj nu a invocat excepţia necompetenţei teritoriale la termenul din data de 13.03.2019, primul termen la care părţile au fost legal citate şi puteau pune concluzii, competenţa s-a definitivat în favoarea acestei instanţe, nemaiputând fi ulterior declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea altei instanţe.

Mai mult decât atât, instanţa a constatat că Tribunalul Dolj a declarat închise dezbaterile în prezenta cauză la al doilea termen de judecată acordat în cauză (08.05.2019), pentru ca ulterior să dispună repunerea cauzei pe rol pentru discutarea excepţiilor invocate de pârâta CNCI.

Pe cale de consecinţă, instanţa a reţinut că revine Tribunalului Dolj competenţa de soluţionare a cauzei, ca urmare a definitivării competenţei în favoarea acestei instanţe faţă de neinvocarea necompetenţei teritoriale în condiţiile art. 130 alin. (2) C. proc. civ.

Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Art. 17 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 stipulează că în vederea finalizării procesului de restituire în natură sau, după caz, în echivalent a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist, se constituie Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, care funcţionează în subordinea Cancelariei Primului-Ministru şi are în competenţă validarea, respectiv invalidarea, în tot sau în parte, a deciziilor emise de entităţile învestite de lege, care conţin propunerea de acordare a măsurilor compensatorii, dispune emiterea deciziilor de compensare a imobilelor, asigură coordonarea procesului de licitare/atribuire a imobilelor din Fondul naţional al terenurilor agricole şi al altor imobile şi ia alte măsuri legale necesare aplicării acestei legi.

Norma de competenţă incidentă raportului juridic litigios este cea prevăzută de art. 35 din Legea nr. 165/2013.

Potrivit acestui text legal "Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 şi 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii, în termen de 30 de zile de la data comunicării. În cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 şi 34, persoana care se consideră îndreptăţită se poate adresa instanţei judecătoreşti prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluţionarea cererilor."

Dispoziţiile legale sus-menţionate instituie o normă de competenţă teritorială absolută ce conferă tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii învestite de lege, structură cu atribuţii în procesul de restituire a imobilelor preluate abuziv şi de stabilire a măsurilor reparatorii, competenţa de soluţionare a cererilor formulate în această materie.

Noţiunea de "entitate învestită de lege" este explicitată la art. 3 alin. (1) pct. 4 lit. g), în) sensul că are această semnificaţie şi Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, pârâta cu care a înţeles să se judece reclamanta.

În cauză nu s-a emis decizie de către pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, însă cum această instituţie are atribuţii în aplicarea legii speciale, în temeiul prevederilor art. 35 din Legea nr. 165/2003, raportat la dispoziţiile art. 34 din aceeaşi lege, litigiul de faţă este de competenţa (teritorială şi materială) a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul acestei entităţi, învestită cu emiterea deciziei de acordare a măsurilor reparatorii în echivalent.

Legea nr. 165/2013, adoptată în scopul eficientizării procesului de restituire a imobilelor preluate în mod abuziv de statul român în perioada comunistă sau a acordării despăgubirilor aferente acestora, prevăzut de Legea nr. 10/2001 şi de Legea nr. 247/2005, stabileşte modul de acordare a despăgubirilor compensatorii pentru bunurile preluate în mod abuziv de stat şi care nu pot fi restituite în natură.

Prin urmare, faţă de împrejurarea că cererea reclamantului vizează despăgubiri pentru un imobil situat în Craiova, iar acţiunea este întemeiată în drept pe dispoziţiile Legii nr. 165/2013, norma de competenţă incidentă raportului juridic litigios fiind cea prevăzută de art. 35 din Legea nr. 165/2013.

În ceea ce priveşte aplicarea dispoziţiilor art. 130 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora "necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică trebuie invocată de părţi ori de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe", din actele dosarului rezultă că excepţia a fost invocată în condiţiile stipulate de art. 130 alin. (2) C. proc. civ., luând în considerare că excepţia necompetenţei teritoriale a fost invocată de pârâta Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor prin întâmpinarea depusă înainte de primul termen de judecată, iar la primul termen de judecată, 13 martie 2019, potrivit celor consemnate în încheierea de la acel termen, instanţa a pus în discuţia părţilor excepţia necompetenţei teritoriale a instanţei, prorogând soluţionarea excepţiilor puse în discuţie pentru următorul termen de judecată.

Faţă de cele arătate, în considerarea dispoziţiilor legale enunţate, având în vedere că sediul Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor se află în circumscripţia Tribunalului Bucureşti, Înalta Curte constată că aceasta este instanţa competentă teritorial să soluţioneze cauza dedusă judecăţii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 6 octombrie 2020.