Accessory intervention barred for lack of current interest based on eventual inheritance rights under Art. 956 Civil Code

Şedinţa publică din data de 6 octombrie 2020

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Încheierea pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti:

Prin încheierea din 10 iulie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de famile a respins, ca inadmisibilă, cererea de intervenţie accesorie formulată de numitul A..

2. Calea de atac formulată în cauză:

Împotriva încheierii din 10 iulie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de famile, a formulat recurs numitul A..

Prin motivele de recurs acesta arată că deşi motivarea lacunară nu lămureşte legătura de cauzalitate, apreciază că principalul motiv pentru care instanţa a respins cererea de intervenţie accesorie este pretinsa incidenţă a dispoziţiilor art. 956 C. civ.

Învederează că dispoziţiile art. 956 C. civ. nu se aplică faţă de cererea de intervenţie accesorie formulată şi că se ridică problema calificării cererii de intervenţie ca act juridic în sensul art. 956 C. civ., întrucât nu a formulat cererea de intervenţie cu intenţia de a accepta moştenirea nedeschisă a autorului său, apelantul-reclamant B., şi nici cu intenţia de a produce, prin acest act de procedură, efecte juridice privind naşterea, modificarea sau stingerea unui raport juridic cu privire la moştenire.

De asemenea, contrar celor susţinute de instanţa de apel, arată că nu a formulat cererea numai pentru simplul motiv ca hotărârea judecătorească să îi fie opozabilă, să îşi conserve drepturile de moştenitor.

Susţine că prin cererea de intervenţie a arătat doar faptul că anularea Actului de partaj voluntar şi repunerea părţilor în situaţia anterioară, urmată de un partaj corect prin raportare la contribuţiile lor efective, va determina, cel puţin teoretic, mărirea masei patrimoniale a autorului său, apelantul-intimat B.. Având vocaţie succesorală de descendent, fără a pretinde în prezent un drept asupra moştenirii nedeschise, reurentul arată că justifică un interes de a sprijini corespunzător apărarea apelantului-intimat. Apreciază că atâta timp cât nu sunt încheiate acte juridice asupra moştenirii nedeschise, luând în considerare că nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 956 C. civ., un atare interes este legitim, personal, născut şi actual.

Precizează că interesul său nu este legat exclusiv de masa patrimonială, arătând că interesul său este circumstanţiat inclusiv ca amicus curiae, aducând la cunoştinţa instanţei de apel şi probând scriptic elemente de fapt hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii, anume cauza reală a încheierii Actului de partaj voluntar.

Recurentul mai arată că justifică şi un interes moral, arătând că prin cererea de chemare în judecată apelantul-intimat a demonstrat că scopul actului, între altele, a fost dezmoştenirea fiului său din prima căsătorie, anume recurentul, astfel că nu poate permite ca un act juridic să fi fost încheiat în frauda intereselor sale, iar recurentul, prin pasivitate, să permită ca acel act juridic să producă în continuare efectele scontate.

Prin rezoluţia din 9 septembrie 2020 a fost fixat termen de judecată pentru soluţionarea recursului la data de 6 octombrie 2020, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând încheierea recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat de A. este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte constată că argumentele critice expuse de recurent pot fi circumscrise motivelor de nelegalitate reglementate de punctele 6 şi 8 ale art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Referitor la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este nefondată critica recurentului referitoare la motivarea lacunară a încheierii atacate.

Astfel, potrivit prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. casarea unei hotărâri se poate cere şi când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii.

Motivarea hotărârii înseamnă stabilirea în concret, clar şi concis a stării de fapt urmând o ordine cronologică, încadrarea unei situaţii particulare, de speţă, în cadrul prevederilor generale şi abstracte ale unei legi, scopul motivării fiind acela de a explica soluţia adoptată de instanţă.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii instanţa trebuie să arate motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, anume atât motivele pentru care s-au admis, cât şi motivele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

Raportând cele expuse la litigiul pendinte, Înalta Curte constată că, în considerentele încheierii recurate, instanţa de apel a expus raţionamentul logico-judiciar pe baza căruia a pronunţat încheierea atacată.

Recurentul susţine că instanţa a motivat lacunar hotărârea, însă din examinarea încheierii recurate se reţine că în motivarea hotărârii instanţa de apel a redat considerente care susţin soluţia adoptată, în limita motivelor invocate de recurent.

Ca atare, se constată că motivarea încheierii nu este lacunară şi că aceasta reflectă particularităţile cazului dedus judecăţii şi cuprinde aprecierea instanţei de apel, raportată la condiţiile de admisibilitate pentru o cerere de inervenţie accesorie.

Referitor la condiţia existenţei unui interes determinat, legitim, personal, născut şi actual, aşa cum este reglementat de art. 33 C. proc. civ., instanţa de apel a arătat că aceasta trebuie analizată, în prezenta cauză, prin prisma art. 956 C. civ., care reglementează nulitatea absolută a actelor juridice asupra moştenirii nedeschise, astfel că faţă de obiectul pricinii, de susţinerile petentului că îşi apără interesele de moştenitor şi de dispoziţiile legale incidente, a dispus respingerea, ca inadmibilă, a cererii de intervenţie accesorie formulate.

Prin urmare, se constată că instanţa a argumentat soluţia pronunţată cu respectarea cerinţelor art. 425 C. proc. civ., indicând împrejurările ce au fost avute în vedere la aprecierea ca inadmisibilă a cererii formulate, încheierea atacată conţinând elemente care fac posibil controlul hotărârii în calea de atac, motivarea fiind clară şi concisă.

Referitor la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul arată că în speţă nu sunt incidente dispoziţiile art. 956 C. civ., întrucât nu a formulat cererea de intervenţie accesorie cu intenţia de a accepta moştenirea nedeschisă a autorului său, apelantul-reclamant B. şi nici cu intenţia de a încheia, prin acest act de procedură, efecte juridice privind naşterea, modificarea sau stingerea unui raport juridic cu privire la moştenire.

Recurentul învederează că prin cererea de intervenţie a arătat doar faptul că anularea Actului de partaj voluntar şi repunerea părţilor în situaţia anterioară, urmată de un partaj corect prin raportare la contribuţiile lor efective, va determina, cel puţin teoretic, mărirea masei patrimoniale a autorului său, apelantul-intimat B. şi că având vocaţie succesorală de descendent, fără a pretinde în prezent un drept asupra moştenirii nedeschise, justifică un interes de a sprijini corespunzător apărarea apelantului-intimat.

Înalta Curte reţine că o cerere de intervenţie accesorie, formulată în condiţiile art. 63 C. proc. civ., presupune ca cel care o formulează să aibă un interes propriu în a susţine apărările părţii în favoarea căreia intervine, în limitele procesuale existente în dosarul în care intervine, atunci când hotărârea ce s-ar pronunţa i-ar prejudicia drepturile şi interesele. Art. 33 C. proc. civ. prevede că interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut şi actual.

Din cuprinsul normelor legale sus-menţionate rezultă că şi terţul care intervine în proces trebuie să justifice întotdeauna un interes propriu, născut şi actual, indiferent de felul intervenţiei, aceasta fiind o condiţie sine qua non pentru exercitarea oricărei forme concrete de manifestare a acţiunii civile.

Or, prin motivele de recurs se arată că anularea Actului de partaj voluntar şi repunerea părţilor în situaţia anterioară, urmată de un partaj corect prin raportare la contribuţiile lor efective, va determina, cel puţin teoretic, mărirea masei patrimoniale a autorului său, apelantul-intimat B..

Recurentul arată că interesul intervenirii sale în cauză se justifică prin faptul că are vocaţie succesorală de descendent, astfel că are un interes de a sprijini corespunzător apărarea apelantului-intimat.

Potrivit prevederilor art. 956 C. civ. "Dacă prin lege nu se prevede altfel, sunt lovite de nulitate absolută actele juridice având ca obiect drepturi eventuale asupra unei moşteniri nedeschise încă, precum şi actele prin care se acceptă moştenirea sau se renunţă la aceasta, înainte de deschiderea ei, ori actele prin care se înstrăinează sau se promite înstrăinarea unor drepturi care s-ar putea dobândi la deschiderea moştenirii."

Luând în considerare împrejurarea că recurentul îşi motivează interesul arătând că are vocaţie succesorală de descendent, reiese că în mod legal curtea de apel a respins cererea de intervenţie accesorie formulată ca inadmisibilă, prin raportare la dispoziţiile art. 956 C. civ., câtă vreme recurentul face referire la eventuale drepturi asupra unei moşteniri nedeschise încă.

Astfel, calitatea de "eventual" moştenitor legal al unei persoane nu poate justifica cerinţa interesului avută în vedere de legiuitor la edictarea normelor anterior redate. Astfel cum a fost reglementat de prevederile art. 33 C. proc. civ. (ce poartă denumirea marginală "interesul de acţiona"), pe lângă faptul că interesul trebuie să fie unul determinat (iar nu abstract) şi personal (să aparţină celui care recurge la acţiune), acesta trebuie să fie, de asemenea, născut şi actual - să existe la momentul la care se execită acţiunea.

Instituţia intervenţiei accesorii nu vizează lărgirea cadrului procesual cu privire la prezumtivii moştenitori ai părţilor în litigiu, întrucât în acest fel s-ar pierde implicit natura sa juridică, a unei simple apărări în sprijinul părţii în interesul căreia s-a intervenit.

Recurentul mai arată că interesul său nu este legat exclusiv de masa patrimonială, susţinând că poate aduce la cunoştinţa instanţei de apel şi proba scriptic elemente de fapt hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii, anume cauza reală a încheierii Actului de partaj voluntar.

Însă toate aceste aspecte nu sunt de natură să releve existenţa unui interes propriu, născut şi actual al recurentului de a participa la proces, prin formularea de apărări în favoarea părţii pentru care intervine, potrivit prevederilor art. 61 alin. (1) şi (3) C. proc. civ.

Astfel, intervenientul accesoriu trebuie să exhibe un interes propriu, chiar dacă în cadrul procesului în care intervine nu pretinde un drept propriu, el trebuie să urmărească obţinerea unui folos pentru sine, iar nu numai pentru partea a cărei poziţie o susţine.

Recurentul susţine totodată că justifică şi un interes moral, arătând că prin cererea de chemare în judecată apelantul-intimat a demonstrat că scopul actului, între altele, a fost dezmoştenirea fiului său din prima căsătorie, anume recurentul, astfel că nu poate permite ca un act juridic să fi fost încheiat în frauda intereselor sale, însă această situaţie este străină instituţiei intervenţiei accesorii care presupune doar sprijinirea apărării părţii în favoarea căreia intervine.

În consecinţă, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de A. împotriva încheierii de şedinţă din 10 iulie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze de minori şi familie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de A. împotriva încheierii de şedinţă din 10 iulie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze de minori şi familie.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 6 octombrie 2020.