Appeal fails: revocation of apartment donation does not invalidate land title under Law 18/1991

Şedinţa publică din data de 6 octombrie 2020

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a Civilă la data de 11.12.2014 sub nr. x/2014 în urma declinării competenţei de către Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, reclamanta A., a chemat în judecată pe pârâţii B. şi Prefectul Municipiului Bucureşti, solicitând să se constate că terenul în suprafaţa indiviză de 80 mp, din totalul de 492 mp situat în Buc. str. x nr 16 este proprietatea reclamantei; că titlul de proprietate nr. x eliberat în baza Ordinului Prefectului nr. 126/16.02.2004 în prezent este lipsit de orice eficientă juridică, urmare a faptului că terenul era accesoriul dreptului de proprietate al pârâtei asupra apartamentului nr. x mansardă, proprietate pe care a pierdut-o în baza sentinţei civile nr. 5276/11.05.2010 definitivă şi irevocabilă; să fie obligată pârâta B. să-i lase în deplină proprietate şi posesie această suprafaţa de teren; în cazul în care se va reţine că titlul de proprietate asupra terenului este încă eficient, solicită ca prin compararea titlurilor să se constate că titlul reclamantei este prioritar; să fie obligată pârâta B. să achite cheltuielile de judecată ocazionate de acest proces.

Prin sentinţa civilă nr. 10895 din 5 octombrie 2014, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti. Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V a civilă la data de 11.12.2014, sub nr. x/2014.

Reclamanta A. a formulat la data de 19.09.2016, cerere precizatoare la cererea de chemare în judecată, solicitând să se constate în contradictoriu cu ambii pârâţi că terenul în suprafaţa indiviză de 80 mp, din totalul de 492 mp situat în Bucureşti, str. x este proprietatea reclamantei şi să fie obligată pârâta B. să-i lase în deplină proprietate şi posesie această suprafaţă de teren; să fie înlăturată apărarea privind dreptul de proprietate al pârâtei în baza titlului său de proprietate nr. x eliberat în baza Ordinului Prefectului nr. 126/16.02.2004. Acest titlu în prezent este lipsit de eficienta juridică, dat fiind că terenul i s-a dat mai întâi în folosinţa şi apoi în proprietate ca accesoriu al dreptului de proprietate al pârâtei asupra apartamentului nr. x mansarda (art. 36 din legea 18/1991). Or proprietatea apartamentului nr. x a pierdut-o în baza sentinţei civile nr. 5276/11.05.2010 definitivă şi irevocabilă.

Solicită de asemenea să fie anulate ca false încheierile notariale nr. 3733 şi nr. 3734 întocmite de Notarul Public C. (condamnată penal pentru falsuri în alte cauze) la data de 24.05.2004 şi, drept urmare, respingerea ca neîntemeiata a susţinerii pârâtei B. că ar avea în proprietate 10 mp indivizi aferenţi apartamentului cumpărat în 1998 şi pe care a rămas şi în prezent proprietara.

Prin încheierea de şedinţă din data de 16.01.2017, Tribunalul Bucureşti, secţia a V a civilă a apreciat că precizările făcute de reclamantă la punctele e) şi c) reprezintă o modificare a cererii sale iniţiale făcută peste termenul legal stabilit de art. 204 C. proc. civ., în ceea ce priveşte lit. e), decăzând reclamanta din dreptul de a-şi modifica acţiunea şi reţinând că asupra înscrierii în fals se va pronunţa o dată cu acţiunea.

Prin sentinţa nr. 269 din 20 februarie 2017, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Prefectul municipiului Bucureşti; a respins acţiunea precizată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Prefectul municipiului Bucureşti, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; a respins, ca neîntemeiată, acţiunea precizată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta B.; a respins cererea pârâtei B. de restituire a actelor originale depuse în vederea efectuării cercetărilor privind înscrierea în fals; a obligat reclamanta la plata către pârâta B. a sumei de 1.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe, reclamanta A. a declarat apel, solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinţei apelate în sensul admiterii acţiunii astfel cum a fost formulată şi precizată.

Prin decizia nr. 1623 A din 19 decembrie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 269 din 20 februarie 2017, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Împotriva acestei ultime hotărâri a declarat recurs reclamanta A..

În cuprinsul cererii de recurs, reclamanta a invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului s-au arătat următoarele.

Instanţa de apel a interpretat greşit dispoziţiile legale incidente în cauză. În mod nelegal, instanţa de apel a reţinut în finalul deciziei atacate că revocarea donaţiei pentru survenienţă de copil nu face să renască în patrimoniul reclamantei dreptul de proprietate al acesteia cu privire la teren. Terenul devenit prin lege specială accesoriu al apartamentului, nu poate rămâne în proprietatea fostului proprietar al apartamentului atâta timp cât "principalul", anume proprietatea asupra apartamentului, "nu mai există". Referitor la ineficienta unui act de proprietate, ca mod de apărare şi paralizare a efectelor acelui act, se arată că titlul paratei B. a fost emis legal, nefiind afectat la data emiterii de nici un viciu de fond, dar datorită unor împrejurări ulterioare, el nu mai poate fi valorificat.

Instanţa de apel a confundat două instituţii juridice, şi anume nulitatea unui act, care se stabileşte prin raportare la nerespectarea normelor imperative din momentul încheierii lui şi care se solicită printr-o acţiune, şi lipsa de eficienţă juridică a unui act, pentru motive survenite după emiterea lui şi care se opune pe cale de excepţie în cadrul unui litigiu.

În opinia recurentei, procedura de urmat pentru redobândirea unui imobil preluat abuziv de stat este aceea a acţiunii în revendicare de drept comun - obiectul prezentei cauze. Instanţa a reproşat faptul că nu s-a solicitat anularea titlului pârâtei, dar nu a analizat acţiunea având ca obiect revendicare, sub toate motivele prezentate de reclamantă, prin compararea titlurilor, inclusiv sub aspectul preluării abuzive de către stat.

Prin hotărârea atacată, instanţa de apel a interpretat greşit probele de la dosar. Instanţa de apel a interpretat greşit sentinţa civilă nr. 5276 din 11 mai 2010, cu privire la efectele revocării donaţiei dispuse prin acea hotărâre irevocabilă, reţinând că efectul retroactiv nu se produce atâta timp cat donatarul nu a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului şi nu a transmis mai departe şi terenul.

Recurenta arată că nu a susţinut ca efectul retroactiv al donaţiei se refera la autorul pârâtei D.. Revocarea donaţiei cu efect retroactiv înseamnă repunerea pârtilor în situaţia anterioara sub toate aspectele, deci terenul, trecând din proprietate statului, îi revine în proprietate, astfel încât statul nu putea sa înstrăineze ceva ce nu mai avea, intimata pârâta B. dobândind terenul de la un neproprietar.

Prin respingerea nelegala a cererii de anulare ca false a încheierilor de rectificare nr. 3733 şi nr. 3734/24.05.2004, solicitare şi motiv de apel pe care curtea de apel considera ca nici nu se mai impune a fi realizata, instanţa interpretează greşit probele şi face confuzii grave susţinând ca încheierile erau lipsite de eficienta juridica, dat fiind lipsa relevantei probatorii, atâta timp cat acestea privesc exact terenul revendicat prin prezenta acţiune.

Printr-o interpretare greşita a probelor dosarului şi prin neluarea în analiza a apărărilor formulate de recurentă cu privire la faptul ca pârâta B. nu mai are în proprietate apartamentul nr. x, ca accesoriu al căruia a fost emis titlul de proprietate nr. x, instanţa greşit a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Prefectului Municipiului Bucureşti, care cel puţin pentru opozabilitate trebuia sa stea în proces.

Curtea de apel Bucureşti, în mod nelegal a respins apelul ca neîntemeiat, cu motive contradictorii. Deşi instanţa reţine că prin efectul retroactiv al donaţiei se pierde şi dreptul de proprietate al statului, recunoscând ca "in lipsa donaţiei care a fost revocata retroactiv, nici terenul nu ar fi fost preluat de Stat" dar şi "Curtea nu neaga prin soluţia de faţă data asupra apelului faptul ca revocarea donaţiei nu poate produce efecte şi în privinţa terenului", în contradicţie cu aceasta, în loc sa tragă concluzia ca titlul pârâtei B. a devenit ineficient, curtea trage concluzia ca titlul pârâtei este valid, deoarece nu a fost anulat. Deşi instanţa reţine ca la momentul emiterii titlului de proprietate al pârâtei B., acesta era valid, în final, instanţa îi reproşează ca nu a cerut anularea acestuia.

Se susţine că motivarea sumară şi confuză a deciziei echivalează cu o nemotivare. Lăsând necercetate unele critici ce au făcut obiectul apelului şi întemeindu-şi soluţia pe argumente străine de natura pricinii, curtea a încălcat principiul disponibilităţii în materie civilă, îndrumând-o să urmeze calea unei alte acţiuni, fără sa analizeze temeinicia pretenţiilor în cauza dedusa judecaţii.

Intimatul Prefectul municipiului Bucureşti a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului declarat de reclamanta A., ca nefondat.

Intimata B. a depus întâmpinare prin care a solicitat, în principal, constatarea nulităţii recursului pentru neindicarea hotărârii atacate, iar în subsidiar respingerea recursului, ca neîntemeiat.

Recurenta A. a depus răspunsuri la întâmpinările formulate de intimaţi, solicitând neluarea în considerare a apărărilor formulate.

Prin încheierea din 2 iunie 2020, completul de filtru a admis în principiu recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 1623A din 19 decembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă şi a fixat termen de judecată, considerând nefondată excepţia invocată în întâmpinare de intimata B. privind nulitatea recursului pentru neindicarea hotărârii care se atacă, prin raportare la prevederile art. 486 alin. (3) coroborat cu art. 486 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., având în vedere că la pagina 1 din cererea de recurs se precizează că cererea de recurs vizează decizia nr. 1623/19.12.2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Înalta Curte a constatat nefondat recursul pentru considerentele expuse mai jos.

Este nefondat motivul de recurs prin care se susţine că instanţa de apel ar fi reţinut incorect în finalul deciziei atacate că revocarea donaţiei pentru survenienţă de copil nu face să renască în patrimoniul reclamantei dreptul de proprietate al acesteia cu privire la teren, cu încălcarea consecinţelor legale ale acestei instituţii juridice.

Instanţa de apel a avut în vedere circumstanţele speciale ale prezentului litigiu şi anume faptul că donaţia a avut ca obiect doar apartamentul, iar nu şi terenul.

Această constatare reiese din următoarele considerente ale deciziei atacate: "(…) susţinerile acesteia cu privire la efectele sentinţei irevocabile prin care s-a revocat donaţia sa făcută donatarului D. în privinţa terenului în litigiu sunt nefondate. Este cât se poate clar că prin contractul de donaţie autentificat sub nr. x/1983, reclamanta din prezenta cauză a donat numitului D. apartamentul nr. x de la mansardă amplasat deasupra apartamentului de la parte, având descrierea reţinută prin chiar sentinţa civilă nr. 5276/11.05.2010, terenul în cotă indiviză de 80 mp, din totalul de 492 mp, trecând în proprietatea statului în baza art. 30 alin 2 din legea nr. 58/1974. Aceste aspecte ale situaţiei litigioase dintre părţi au intrat în puterea lucrului judecat, fiind tranşate irevocabil prin sentinţa civilă nr. 5276/11.05.2010, menţinută prin decizia civilă nr. 1913/20.06.2011 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă. De altfel, Curtea observă că apelanta reclamantă nu a contestat că terenul în suprafaţă de 80 mp a trecut în proprietatea statului în baza legii nr. 58/1974 la momentul donaţiei realizată de ea. Or, dacă donaţia nu a avut ca obiect şi terenul de 80 mp rezultă o concluzie clară şi certă şi anume că revocarea dispusă în privinţa donaţiei nu poate produce efecte decât în privinţa apartamentului nr. x de la mansardă, iar nu şi asupra terenului, care trecuse în proprietatea statului. Prin soluţia sa, tribunalul nu a negat efectul retroactiv al revocării donaţiei pentru survenienţă de copil, ci a reţinut corect că, dat fiind obiectul donat efectiv (apartamentul), această revocare nu poate produce efecte şi în privinţa terenului care a trecut în proprietatea statului.

Curtea înţelege că apelanta reclamantă a pretins practic o revocare şi a trecerii terenului în proprietatea statului ca urmare a revocării donaţiei (căci în lipsa donaţiei, care a fost revocată cu efecte retroactive, nici terenul nu ar mai fi fost preluat de Stat) însă proprietatea dobândită de Stat în temeiul art. 30 alin. (2) din legea nr. 58/1974 nu poate fi anihilată de efectele revocării donaţiei, având alt regim juridic de invalidare. Cu alte cuvinte, proprietatea Statului dobândită în baza legii nr 58/1974 nu are a fi invalidată, automat, graţie efectelor retroactive ale revocării donaţiei, căci donaţia, prin ea însăşi, nu a avut ca obiect şi terenul, ci doar apartamentul."

Astfel, terenul a trecut în proprietatea statului nu ca urmare a donaţiei, contrar susţinerilor recurentei, ci ca urmare a aplicării prevederilor în baza art. 30 din Legea nr. 58/1974, potrivit căruia "Dobândirea terenurilor cuprinse în perimetrul construibil al localităţilor urbane şi rurale se poate face numai prin moştenire legală, fiind interzisă înstrăinarea sau dobândirea prin acte juridice a acestor terenuri. În caz de înstrăinare a construcţiilor, terenul aferent acestor construcţii trece în proprietatea statului cu plata unei despăgubiri stabilită potrivit prevederilor art. 56 alin. (2) din Legea nr. 4/1973."

Terenul a fost preluat, în temeiul art. 30 alin. (2) din Legea nr. 58/1974, de la reclamantă, iar nu de la donatar, acest act de transmitere neputând fi afectat în mod direct de efectele revocării donaţiei, aşa cum corect a reţinut instanţa de apel.

Nu se poate reţine că prin pasajele din decizia atacată redate în cadrul recursului ["Curtea nu neaga prin soluţia de faţă dată asupra apelului faptul că revocarea donaţiei nu poate produce efecte şi în privinţa terenului." (pag. 13 penultimul aliniat); "Iar efectul retroactiv al revocării donaţiei, susţinut constant de către apelanta reclamantă, corect de altfel, ..." (pag. 14 alin. (1)] instanţa de apel ar fi reţinut ca fiind întemeiată pretenţia reclamantei în sensul că efectele revocării donaţiei apartamentului ar fi produs de drept şi revocarea trecerii imobilului în proprietatea statului.

Aceste pasaje nu pot fi evaluate decât în contextul în care au fost formulate.

Astfel, în primul caz fraza care se regăseşte în considerentele instanţei de apel este următoarea: "Curtea nu neagă prin soluţia de faţă dată asupra apelului faptul că revocarea donaţiei nu poate produce efecte şi în privinţa terenului, însă demersul judiciar de faţă al reclamantei nu este cel adecvat în acest sens".

Se observă că instanţa de apel a folosit cuvântul "efecte" în sens larg, iar nu în sensul restrâns al efectelor revocării donaţiei. Instanţa de apel s-a raportat la posibilele consecinţe care ar putea fi valorificate din faptul că reclamanta a redevenit proprietarul apartamentului. Dacă aceste consecinţe imaginate de instanţa de apel sunt sau nu viabile nu reprezintă obiectul cererii de chemare în judecată, şi astfel nu poate reprezenta nici obiectul recursului. De asemenea, nu afectează legalitatea deciziei atacate, deoarece nu reprezintă argumentele determinante pentru care a fost respins apelul ca nefondat.

În cel de-al doilea caz, pasajul invocat se regăseşte în decizia atacată în următorul context: "Această acţiune poate fi promovată, arată Curtea, fie de către persoana interesată, care poate fi reclamanta din cauza de faţă, fie chiar de emitentul actului. Iar efectul retroactiv al revocării donaţiei, susţinut constant de către apelanta reclamantă, corect de altfel, este o chestiune ce va fi examinată cu ocazia unei pretenţii de anulare a Titlului de proprietate din perspectiva cerinţelor legale prevăzute de art. 36 alin. (3) din legea nr. 18/1991, ce aveau a fi verificate la momentul emiterii sale. Este tocmai cercetarea susţinerii reclamantei în sensul că terenul a fost obţinut de pârâta B. ca un accesoriu al proprietăţii avută de aceasta asupra apartamentului, susţinere însă care nu poate fi tranşată în prezentul demers al reclamantei, faţă de limitele învestirii instanţei."

Se observă că instanţa de apel s-a raportat la efectul retroactiv al revocării donaţiei în baza căruia apartamentul a revenit în proprietatea reclamantei, iar nu la faptul că prin revocarea donaţiei apartamentului s-ar fi produs de drept şi revocarea actului de trecere a imobilului în proprietatea statului.

Recurenta a mai susţinut în cadrul acestui motiv de recurs că instanţa de apel a reţinut că terenul a fost obţinut de pârâta B. ca un accesoriu al proprietăţii avută de aceasta asupra apartamentului, dar în mod incorect a considerat că această chestiune nu poate fi tranşată în prezentul demers - prin acţiune în revendicare, întrucât terenul devenit prin lege specială accesoriu al apartamentului, nu ar putea rămâne în proprietatea fostului proprietar al apartamentului atâta timp cât "principalul", adică proprietatea asupra apartamentului "nu mai există".

În speţă, aşa cum au reţinut instanţele de fond, intimata-pârâtă B. îşi justifică dreptul de proprietate asupra terenului prin titlul nr. 21131/2004 eliberat, în baza art. 36 din Legea nr. 18/1991.

Recurenta pretinde că, atâta timp cât pârâta B. nu mai este proprietara apartamentului ca urmare a revocării donaţiei făcute autorului acesteia, automat, în baza art. 36 din Legea nr. 18/1991, ar trebui să se considere că terenul a trecut în proprietatea proprietarului actual al apartamentului, întrucât Titlul de proprietate nr. x/2004 eliberat pârâtei B. nu ar mai fi producător de efecte juridice.

Or, art. 36 din Legea nr. 18/1991, invocat de către recurentă nu reglementează o astfel de situaţie, pentru a se aprecia că prin simpla aplicare a legii terenul ar reveni automat în proprietatea proprietarului actual al locuinţei, în cazul în care s-ar fi desfiinţat în orice mod titlul de proprietate asupra locuinţei care a stat la baza emiterii ordinului prefectului de atribuire a terenului în proprietate în temeiul art. 36 alin. (6) raportat la alin. (3) din Legea nr. 18/1991.

Astfel, simpla invocare a principiului accesorium sequitur principale nu este suficientă pentru a opera transferul de proprietate asupra terenului de la pârâta B. la recurenta reclamantă, atâta timp cât proprietatea asupra locuinţei, respectiv terenului, a fost dobândită prin acte de proprietate diferite, iar dintre acestea doar titlul de proprietate asupra locuinţei a fost desfiinţat retroactiv, ca urmare a revocării donaţiei făcute autorului pârâtei, iar nu şi titlul de proprietate asupra terenului.

Recurenta a mai susţinut că titlul de proprietate al pârâtei asupra terenului, obţinut ca urmare a aplicării art. 36 alin. (6) raportat la alin. (3) din Legea nr. 18/1991, nu ar mai fi producător de efecte juridice ca urmare a revocării titlului de proprietate asupra locuinţei al autorului pârâtei, deci ca urmare a unor motive survenite după emiterea lui, şi că instanţa de apel ar fi confundat două instituţii juridice diferite, nulitatea unui act, respectiv lipsa de eficienţă a unui act.

Referitor la lipsa de eficienţă a unui act juridic ca urmare a unor motive survenite după emiterea lui, altfel spus caducitatea unui act juridic, aceasta intervine în cazul actelor juridice care nu şi-au produs încă nici un efect până în momentul în care au devenit ineficace, fiind specifică actelor juridice care nu îşi produc efectele instantaneu, odată cu formarea lor valabilă, ci după trecerea unui interval de timp şi ca urmare a intervenirii unui eveniment ulterior.

Or, nu aceasta este situaţia titlului de proprietate asupra terenului emis în temeiul art. 36 alin. (6) raportat la alin. (3) din Legea nr. 18/1991 care şi-a produs efectul constând în transferul dreptului de proprietate asupra terenului.

De altfel, instanţa de apel a considerat că situaţia în cauză nu poate fi rezolvată prin acţiunea în revendicare din două perspective, şi anume, pe de o parte, aceea că reclamanta nu a dovedit că ar avea vreun drept de proprietate asupra terenului, atâta timp cât terenul a trecut în proprietatea statului în temeiul art. 30 alin. (2) din Legea nr. 58/1974 şi reclamanta nu a formulat cerere de constatare a trecerii în mod abuziv a terenului în proprietatea statului, iar pe de altă parte, aceea că titlul de proprietate al pârâtei, emis în temeiul art. 36 alin. (6) raportat la alin. (3) din Legea nr. 18/1991, nu a fost desfiinţat.

Faptul că instanţa de apel şi-a exprimat opinia că ar fi trebuit formulată cerere de anulare a titlului de proprietate asupra terenului, cerere pe care reclamanta o consideră neviabilă, nu este de natură să ducă la constatarea existenţei vreunui motiv de nelegalitate a deciziei atacate, atâta timp cât aceste argumente nu sunt determinante pentru soluţia pronunţată prin decizia atacată şi, de altfel, nici nu au legătură cu obiectul cauzei.

Recurenta a susţinut în continuare, în argumentarea primului motiv de recurs, că instanţa de apel nu ar fi analizat în cadrul comparării titlurilor specifice acţiunii în revendicare faptul că terenul a fost preluat abuziv de către stat din proprietatea sa, în temeiul art. 30 alin. (2) din Legea nr. 58/1974, fără plata vreunei despăgubiri, cu încălcarea chiar a dispoziţiilor acestui act normativ, astfel că terenul ar fi rămas în proprietatea sa.

Sub acest aspect, instanţa de apel a reţinut că reclamanta nu a formulat cerere de constatare a trecerii în mod abuziv a terenului în proprietatea statului, susţinere care corespunde actelor dosarului, dar şi că "nu poate fi omis faptul că Statul prin emiterea Titlului de proprietate în favoarea pârâtei B., în baza art. 36 alin 3 din legea nr. 18/1991, nu mai este titularul acestui drept de proprietate asupra terenului, căci pe temeiul dispoziţiilor speciale din legea nr. 18/1991 a trecut acest drept în patrimoniul unui particular, la data de 19.02.2004."

Din cererea de chemare în judecată, aşa cum a fost precizată, rezultă că în cadrul argumentelor referitoare la compararea de titluri reclamanta a susţinut că terenul "a fost pierdut în baza unei legi comuniste abuzive", dar că a revenit automat în proprietatea sa ca urmare a revocării donaţiei, iar nu ca urmare a faptului că terenul ar fi fost preluat abuziv de către stat din proprietatea sa, în temeiul art. 30 alin. (2) din Legea nr. 58/1974, fără plata vreunei despăgubiri, şi astfel cu încălcarea chiar a dispoziţiilor acestui act normativ.

Ca atare, nu se poate reţine nelegalitatea deciziei atacate pe motiv că instanţa de apel nu ar fi analizat vreun capăt de cerere sau vreo apărare în sensul trecerii în proprietatea statului în mod abuziv a terenului, cu încălcarea Legii nr. 58/1974, şi a eventualelor consecinţe sub aspectul revenirii dreptului de proprietate asupra terenului în patrimoniul reclamantei, instanţa de apel fiind ţinută de limitele apelului prevăzute de art. 477, 478 C. proc. civ.

Prin al doilea motiv de recurs recurenta a susţinut că instanţa de apel a interpretat greşit probele administrate în cauză, susţinere care nu ar putea fi încadrată în prevederile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., reprezentând o cauză de netemeinicie iar nu de nelegalitate.

Totuşi, din motivele de fapt invocate în argumentarea acestui motiv de recurs rezultă că recurenta a formulat o parte dintre critici care pot fi analizate din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 7 şi 8 C. proc. civ. aşa cum va rezulta din analiza de mai jos.

În primul rând, recurenta a criticat modul în care a interpretat instanţa de apel efectele sentinţei civile nr. 5276/2010, deci a limitelor puterii de lucru judecat a acelei hotărâri, susţinând că a interpretat eronat efectele revocării donaţiei dispuse prin acea hotărâre.

În realitate, în cadrul susţinerilor sale subsumate acestei critici recurenta a reluat ideile susţine în cadrul primului motiv de recurs, şi care au fost analizate anterior.

În esenţă, se susţine că "revocarea donaţiei cu efect retroactiv înseamnă repunerea părtilor în situaţia anterioară sub toate aspectele, (…) terenul trecând din proprietatea statului [îi] revine în proprietate, astfel încât Statul nu putea sa înstrăineze ceva ce nu mai avea (….) intimata pârâta B. dobândind terenul de la un neproprietar."

Or, aşa cum s-a reţinut mai sus, terenul a trecut în proprietatea statului nu ca urmare a donaţiei, contrar susţinerilor recurentei, ci ca urmare a aplicării prevederilor în baza art. 30 din Legea nr. 58/1974, fiind preluat de la reclamantă, iar nu de la donatar. Astfel, acest act de transmitere nu poate fi afectat în mod direct de efectele revocării donaţiei, aşa cum corect a reţinut instanţa de apel.

În al doilea rând, recurenta a criticat modalitatea de analizare a motivelor de apel privind cererea de anulare ca false a încheierilor de rectificare nr. 3733 şi nr. 3734/24.05.2004, susţinând că în mod greşit instanţa de apel a reţinut că încheierile erau lipsite de eficienta juridica, dat fiind lipsa relevantei probatorii, atâta timp cat acestea privesc terenul revendicat prin prezenta acţiune.

Este de reţinut că referitor la aceste încheieri de rectificare CF s-a pus problema în faţa primei instanţe dacă este utilă cercetarea pe cale incidentală a falsului de către instanţa civilă, pe temeiul art. 308 C. proc. civ.

Prima instanţă a apreciat că această solicitare de cercetare pe cale incidentală a falsului nu se mai impune a fi realizată, faţă de soluţia pronunţată asupra acţiunii reclamantei şi de motivele ce au stat la baza pronunţării acestei soluţii.

Instanţa de apel a reţinut sub acest aspect următoarele:

"(…) raţionamentul primei instanţe a fost unul corect, căci independent de soarta celor două încheieri notariale de rectificare, situaţia juridică a terenului de 80 mp disputat în litigiul de faţă nu avea să fie schimbată.

Asupra acestui teren donatarul a dobândit doar un drept de folosinţă, astfel că în mod cert terenul nu a făcut obiectul transmiterii de proprietate operată mai apoi în favoarea pârâtei B..

Aşa cum s-a expus anterior, pârâta B. nu a dobândit în proprietate terenul de la vânzătorul D., ci de la stat prin emiterea Titlului de Proprietate în anul 2004, autorul său transmiţându-i doar folosinţa pe care şi acesta o avea, la rândul lui, în baza legii nr. 58/1974 (art. 30 alin. (3) din lege), chestiune precizată prin încheierile de rectificare nr. 3733 şi nr. 3734/24.05.2004 .

Nu în ultimul rând Curtea mai reţine că prin încheierea notarială nr. 3733 s-au adus rectificări în privinţa obiectului contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. x/14.05.1996 încheiat între D. şi pârâta B., însă prin sentinţa civilă nr. 5276/11.05.2010, irevocabilă, reclamanta a pierdut definitiv pretenţia sa de anulare a acestui contract de vânzare cumpărare prin care pârâta B. dobândise proprietatea asupra apartamentului. Iar, cea de-a doua încheiere de rectificare nr. 3734 a privit o altă donaţie primită de acelaşi D. de la mama reclamantei, numita E..

Aşadar, cercetarea falsului pe ale incidentală cu privire la aceste încheieri era lipsită de consecinţe juridice, având în vedere lipsa unei relevanţe probatorii a acestor încheieri în privinţa situaţiei juridice a terenului în litigiu.

Or, procedura falsului reglementată de art. 304 şi urm. C. proc. civ. are în vedere înscrisurile cu relevanţă probatorie în cauză, iar nu cele care nu pot influenţa soarta litigiului."

Recurenta a susţinut că aceste încheieri de rectificare aveau relevanţă probatorie, atâta timp cat acestea privesc terenul revendicat prin prezenta acţiune.

Este de observat că această argumentare în fapt a recurentei nu vizează o problemă de legalitate a deciziei atacate, ci o problemă de temeinicie, neputând fi încadrată în prevederile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., atâta timp cât trebuie apreciată relevanţa probatorie a unor înscrisuri despre care instanţa de apel a reţinut că priveau dreptul de folosinţă al terenului, în timp ce obiectul prezentei cauze priveşte dovedirea dreptului de proprietate asupra terenului.

Recurenta a mai susţinut că în mod greşit a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Prefectului Municipiului Bucureşti, care cel puţin pentru opozabilitate trebuia sa stea în proces, prin neluarea în analiză a apărărilor formulate de reclamantă cu privire la faptul ca pârâta B. nu mai are în proprietate apartamentul nr. x, ca accesoriu al căruia a fost emis Titlul de proprietate nr. 21131/2.

Sub acest aspect, instanţa de apel a reţinut, în esenţă, următoarele:

"(…) în mod corect tribunalul a reţinut lipsa calităţii procesuale pasive în cauză a Prefectului Municipiului Bucureşti, căci revendicarea a fost pretinsă de reclamantă pe seama pârâtei B..

Curtea nu a primit susţinerea apelantei în sensul că această parte ar fi trebuit să figureze în proces cel puţin pentru opozabilitate, căci calitatea procesuală pasivă nu se determină după cum reclamantul urmăreşte a-şi face opozabilă o soluţie din partea instanţelor de judecată, ci în funcţie de împrejurarea dacă partea chemată în judecată intră în conţinutul raportului juridic pe care se grefează demersul reclamantului.

Or, atâta timp cât reclamanta a pretins ca pârâta să fie obligată a-i lăsa în deplină proprietate şi posesie terenul în litigiu, este evident că dreptul de proprietate afirmat de reclamantă este opus acestei pârâte, iar nu Prefectului Municipiului Bucureşti.

Nici faptul că reclamanta a pretins o constatare a ineficienţei juridice a Titlului de Proprietate nr. x/19.02.2004 emis pârâtei de către Prefectul Municipiului Bucureşti, nu justifică pentru acesta din urmă calitate procesuală pasivă în cauză atâta timp cât reclamanta nu a formulat o pretenţie concretă împotriva acestuia, constatarea pretinsă reprezentând în realitate o apărare de fond, o premisă în analiza comparării titlurilor de proprietate în cadrul acţiunii în revendicare promovată de reclamantă."

Din aceste considerente reiese, în primul rând, că instanţa de apel a reţinut de ce nu poate fi menţinută o parte în cauză doar pentru opozabilitate, argumente necombătute de către recurentă prin motivele formulate.

În al doilea rând, este nefondată susţinerea că instanţa de apel, la analiza calităţii procesuale a Prefectului Municipiului Bucureşti, nu ar fi avut în vedere apărările formulate de reclamantă cu privire la faptul ca pârâta B. nu mai are în proprietate apartamentul nr. x, ca accesoriu al căruia a fost emis Titlul de proprietate nr. 21131/2.

După cum rezultă din considerentele deciziei atacate, expuse anterior, instanţa de apel s-a referit în mod expres în analiza calităţii procesuale pasive a Prefectului Municipiului Bucureşti la faptul că reclamanta a pretins o constatare a ineficienţei juridice a Titlului de Proprietate nr. x/19.02.2004 emis pârâtei de către Prefectul Municipiului Bucureşti, unul dintre argumentele pentru susţinerea acestei ineficienţe juridice fiind tocmai cel referitor la aceea că titlul de proprietate pentru teren a fost emis în favoarea titularului locuinţei, ca accesoriu, justificând de ce nici această critică nu este întemeiată.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prin care se susţine că în decizia atacată ar exista motive contradictorii, motivarea ar fi sumară şi confuză ceea ce ar echivala cu o nemotivare, care va fi analizat din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., sunt de reţinut următoarele.

Referitor la existenţa unor motive contradictorii, recurenta a arătat că instanţa de apel a reţinut că "in lipsa donaţiei care a fost revocata retroactiv, nici terenul nu ar fi fost preluat de Stat" de unde ar reieşi că prin efectul retroactiv al donaţiei se pierde şi dreptul de proprietate al statului.

În ceea ce priveşte acest pasaj se observă din considerentele deciziei atacate că a fost menţionat în următorul context:

"Curtea înţelege că apelanta reclamantă a pretins practic o revocare şi a trecerii terenului în proprietatea statului ca urmare a revocării donaţiei (căci în lipsa donaţiei, care a fost revocată cu efecte retroactive, nici terenul nu ar mai fi fost preluat de Stat) însă proprietatea dobândită de Stat în temeiul art. 30 alin. (2) din legea nr. 58/1974 nu poate fi anihilată de efectele revocării donaţiei, având alt regim juridic de invalidare."

Astfel, expresia "căci în lipsa donaţiei, care a fost revocată cu efecte retroactive, nici terenul nu ar mai fi fost preluat de Stat" este plasată în paranteze după reliefarea unor argumente ale reclamantei reprezentând o explicare cu alte cuvinte a acestor argumente.

Ca atare, acest pasaj nu face parte din motivarea propriu-zisă a instanţei de apel pentru a se considera că ar fi contradictoriu cu alte argumente reţinute de instanţa de apel în justificarea soluţiei la care a ajuns, în sensul că titlul de proprietate al pârâtei asupra terenului ar fi valid, atâta timp cât nu a fost desfiinţat ca urmare a unei cereri separate în acest sens.

Legat de pasajul "Curtea nu neaga prin soluţia de faţă data asupra apelului faptul ca revocarea donaţiei nu poate produce efecte şi în privinţa terenului", contextul în care această susţinere a fost făcută a fost analizat în cadrul primului motiv de recurs, unde recurenta l-a invocat de asemenea.

Fraza care se regăseşte în considerentele instanţei de apel este următoarea: "Curtea nu neagă prin soluţia de faţă dată asupra apelului faptul că revocarea donaţiei nu poate produce efecte şi în privinţa terenului, însă demersul judiciar de faţă al reclamantei nu este cel adecvat în acest sens".

Se observă că instanţa de apel a folosit cuvântul "efecte" în sens larg, iar nu în sensul restrâns al efectelor revocării donaţiei. Instanţa de apel s-a raportat la posibilele consecinţe care ar putea fi valorificate din faptul că reclamanta a redevenit proprietarul apartamentului.

Astfel, nu se poate reţine că acest pasaj ar fi în contradicţie cu concluzia că titlul pârâtei este valid, deoarece nu a fost anulat.

Referitor la susţinerea că motivarea ar fi sumară şi confuză ceea ce ar echivala cu o nemotivare în justificarea în fapt a acesteia recurenta a arătat că instanţa ar fi lăsat necercetate unele critici ce au făcut obiectul apelului, şi-ar fi întemeiat soluţia pe argumente străine de natura pricinii şi ar fi încălcat principiul disponibilităţii în materie civilă, îndrumând-o să urmeze calea unei alte acţiuni, fără sa analizeze temeinicia pretenţiilor în cauza dedusa judecaţii.

Din această motivare în fapt, în cadrul căreia nu se face referire la chestiuni concrete din cadrul decizie atacate, reiese că recurenta s-a raportat la criticile formulate în cadrul celorlalte motive de recurs, care au fost analizate anterior şi au fost găsite nefondate.

În consecinţă, în temeiul art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul.

În temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va obliga pe reclamanta A. la plata sumei de 2000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat, către pârâta B..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 1623A din 19 decembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Obligă pe reclamanta A. la plata sumei de 2000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată către pârâta B..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 6 octombrie 2020.