Inadmissibility of cassation against final appeal in communist-era property restitution proceedings
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant's appeal as inadmissible, thereby leaving in force the Court of Appeal's decision that had upheld the lower court's partial dismissal of the claim and obligation for the administrative authority to issue a compensation decision for 63,284 points. The dispute involved a claimant seeking compensation and restoration of agricultural property and specific measures under the Law for the finalization of restitution of property abusively taken during the communist regime, challenging the initial refusal and procedural handling by the National Authority for the Restitution of Property and the National Commission for Real Estate Compensation. The decisive legal basis was the interpretation of Article 35(4) of Law No. 165/2013, which restricts judicial review of tribunals' decisions in this specific restitution matter to the appeal route only, rendering the High Court's review via appeal (recurs) procedurally barred and the appeal decision final.
Legislator headnote
AI generatedart. 21 din Legea nr. 165/2013, art. 35 din Legea nr. 165/2013, art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ; Inadmissibility of cassation against final appeal in communist-era property restitution proceedings: Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor potrivit dovezilor de comunicare aflate la dosarul de recurs. Prin actul procedural s-a reţinut că decizia atacată nu este susceptibilă de recurs.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 1 octombrie 2020
asupra recursului de faţă, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cauzei
Prin cererea înregistrată la data de 11 octombrie 2018, pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtele Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, solicitând obligarea acestora la:
- stabilirea prin expertiză a valorii despăgubirilor pentru patrimoniul B. şi pentru imobilele şi mobilele Fermei Vultureni ce nu mai există fizic, în dosarul nr. x C. civ./2011 ce conţine Dispoziţia nr. 38/21.05.2011, emisă de Primarul comunei Dealu Morii, privind modificarea Dispoziţiei nr. 7/06.02.2009 privind modificarea şi completarea Dispoziţiei nr. 173/22.05.2008 de respingere a cererii de restituire în natură şi prin care se propune acordarea de despăgubiri şi restituirea în natură a suprafeţei de 1000 mp teren intravilan aferent construcţiilor demolate, în temeiul dispoziţiilor art. 33 şi 35 din Legea nr. 165/2013; Reclamantul a solicitat ca valoarea despăgubirilor să se stabilească conform grilei notarilor publici valabilă la 17 mai 2013, actualizate conform indicelui de inflaţie începând din mai 2013 până la data plăţii efective, la care să se adauge dobânda legală aferentă sumelor acordate, începând cu luna mai 2013 până la data plăţii efective.
- obligarea soluţionării dosarului nr. x C. civ./2011 în temeiul prevederilor art. 41 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 165/2013;
În subsidiar, conform art. 21 din Legea nr. 165/2013, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei CNCI să emită decizia de compensare pentru patrimoniul B. solicitat de C. şi D. cu notificările nr. x/17.12.2001 şi nr. y/21.06.2001 şi pentru imobilele şi mobilele Fermei "Vultureni" ce nu mai există fizic altele decât cele două imobile restituite în natură de Primăria Comunei Dealu Morii solicitate de C. cu notificările nr. 716 şi nr. 1865.
În drept au fost invocate prevederile art. 21, 33, 35 şi 41 din Legea nr. 165/2013.
2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă
Prin sentinţa civilă nr. 1521 din 24 iunie 2019, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă a respins excepţia autorităţii de lucru judecat, ca neîntemeiată. A admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi a respins cererea formulată în contradictoriu cu aceasta pentru acest motiv. A admis excepţia prematurităţii capătului de cerere privind emiterea titlului de despăgubire şi de plată şi a respins cererea cu acest obiect ca prematură. A admis, în parte, cererea reclamantului în contradictoriu cu pârâta Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor şi a obligat-o pe aceasta să emită decizie de compensare pentru 63.284 puncte.
Împotriva acestei hotărâri au formulat apel reclamantul A. şi pârâta Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor.
3. Hotărârea pronunţată în apel
Prin decizia civilă nr. 17A din 8 ianuarie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a respins, ca nefondate, apelurile.
4. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva deciziei pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti a declarat recurs reclamantul A..
5. Procedura de filtru
Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor potrivit dovezilor de comunicare aflate la dosarul de recurs. Prin actul procedural s-a reţinut că decizia atacată nu este susceptibilă de recurs.
6. Apărările formulate în cauză
În cauză părţile nu au formulat puncte de vedere la raport.
II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Obiectul cererii deduse judecăţii, astfel cum a fost conturat de reclamant prin petitele acţiunii, îl constituie acordarea de măsuri reparatorii în temeiul dispoziţiilor art. 33 şi 35 din Legea nr. 165/2013.
Dispoziţiile art. 35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, stipulează:,,(1) Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 şi 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii, în termen de 30 de zile de la data comunicării.
(2) În cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 şi 34, persoana care se consideră îndreptăţită se poate adresa instanţei judecătoreşti prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluţionarea cererilor.
(3) În cazurile prevăzute la alin. (1) şi (2), instanţa judecătorească se pronunţă asupra existenţei întinderii dreptului de proprietate şi dispune restituirea în natură sau, după caz, acordarea de măsuri reparatorii în condiţiile prezentei legi.
(4) Hotărârile judecătoreşti pronunţate potrivit alin. (3) sunt supuse numai apelului.’’
Din interpretarea sistematică a acestor texte de lege, rezultă că singura cale de atac formulată împotriva hotărârilor pronunţate de tribunal în materia Legii nr. 165/2013 este apelul.
Potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. "sunt hotărâri definitive cele date în apel, fără drept de recurs, precum şi cele neatacate cu recurs".
Prin urmare, în speţă, decizia civilă nr. 17A din 8 ianuarie 2020 nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, fiind o hotărâre definitivă, pronunţată de curtea de apel în cadrul soluţionării unui apel declarat împotriva unei hotărâri supuse numai apelului.
Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.
Această regulă are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie stabilind că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar şi că exercitarea acestora trebuie făcută în condiţiile legii.
Pentru argumentele expuse se va respinge, ca inadmisibil, recursul promovat de reclamantul A..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 17A din 8 ianuarie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Fără cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 octombrie 2020.