Cassation annulled for failure to plead illegal-grounds: Re-evaluation of evidence and factual findings in mandatary restitution dispute.

Şedinţa publică din data de 1 octombrie 2020

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Botoşani, secţia I civilă, la 08.05.2018, reclamantele A. şi B., au solicitat în contradictoriu cu pârâtul C., obligarea acestuia la remiterea sumei totale de 984.250 RON, reprezentând diferenţa dintre preţul de 1.023.000 RON (echivalentul a 220.000 euro) încasat de pârât în numele acestora şi nepredat reclamantelor, astfel: suma de 139.590 RON (echivalentul a 30.000 euro) reprezintă preţul de pe care pârâtul l-a încasat în numele reclamantelor de la promitenţii cumpărători D. şi E. în baza antecontractului de vânzare-cumpărare nr. x/10.6.2011 privind terenul în suprafaţă de 2,6600 ha, situat în extravilanul com. Truşeşti, jud. Botoşani şi terenurile în suprafaţă totală de 47,3400 ha, situate în extravilanul com. Mihălăşeni, jud. Botoşani; suma de 176.814 RON (echivalentul a 38.000 euro) reprezintă preţul de pe care pârâtul l-a încasat în numele reclamantelor de la promitenţii cumpărători D. şi E., în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. x/26.10.2011 privind terenul în suprafaţă de 50 ha, situat în extravilanul com. Truşeşti, jud. Botoşani; suma de 288.300 RON (echivalentul a 62.000 euro) reprezintă preţul de pe care pârâtul l-a încasat în numele reclamantelor de la cesionarii D. şi F., în baza contractului de cesiune cu titlu oneros de drepturi de reconstituire a dreptului de proprietate nr. x/24.8.2011; suma de 418.770 RON (echivalentul a 90.000 euro) reprezintă preţul de pe care pârâtul l-a încasat în numele acestora de la cesionarii G. şi H. în baza contractului de cesiune nr. x/1.6.2012 privind terenul forestier în suprafaţă de 170 ha situat pe raza Ocolului Silvic Mihai Eminescu din cadrul Direcţiei Silvice Botoşani, jud. Botoşani, cu cheltuieli de judecată.

Pârâtul C. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat, pe cale de excepţie, respingerea acţiunii ca prescrisă urmare a intervenirii prescripţiei dreptului material la acţiune, şi, în subsidiar, ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Botoşani

Prin sentinţa civilă nr. 330 din 22 aprilie 2019, Tribunalul Botoşani, secţia I civilă a respins, ca nefondată, excepţia prescripţiei extinctive a dreptului material la acţiune, invocată prin întâmpinare de pârâtul C.. A admis, în parte, cererea formulată de reclamantele B. şi I. împotriva pârâtului, a dispus obligarea acestuia la plata sumei de 97.000 euro, în echivalent în RON la data plăţii, reprezentând sume de bani primite în puterea mandatului autentificat prin încheierea nr. 1631 din 23.08.2011 de B.N.P. "J." şi prin încheierea nr. 204/10.06.2011 de B.N.P. "K. şi L.". A obligat pârâtul la plata către reclamanta B. a sumei de 5741,8 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată. În baza art. 18 din O.U.G. nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, a obligat pârâtul la plata către stat a sumei de 4.734,3 RON.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâtul C..

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Suceava

Prin decizia civilă nr. 974 din 1 noiembrie 2019, Curtea de Apel Suceava, secţia I civilă a admis apelul, a schimbat, în parte, sentinţa în sensul că, menţinând dispoziţiile privind respingerea ca nefondată a excepţiei prescripţiei şi admiterea în parte a acţiunii, a obligat pârâtul la plata către reclamante a sumei de 54.089 euro, în echivalent RON la data plăţii, reprezentând sume de bani primite în puterea mandatului autentificat prin încheierea nr. 1631 din 23 august 2011 de BNP "J." şi prin încheierea nr. 204/10.06.2011 de BNP "K. şi L." (în loc de 97.000 euro). A obligat pârâtul la plata către reclamanta B. a sumei de 4.518 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată (în loc de 5741,8 RON). În baza art. 18 din O.U.G. nr. 51/2008 a obligat pârâtul la plata către stat a sumei de 3.725 RON (în loc de 4.734,3 RON).

4. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei pronunţate de Curtea de Apel Suceava a declarat recurs pârâtul C..

În dezvoltarea motivelor, recurentul a invocat mai multe aspecte.

Instanţa de apel a respins, în mod nelegal, excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune opusă în primă instanţă. Recurentul a solicitat respingerea acţiunii ca prescrisă, apreciind că a intervenit prescripţia dreptului material la acţiune.

Reclamantele solicită restituirea unei sume de bani reprezentând diferenţa dintre preţul încasat de pârât în numele lor din 4 contracte şi nepredat acestora (contractul de vânzare-cumpărare nr. x/10.06.2011; contractul de vânzare-cumpărare nr. x/26.10.2011; contractul de cesiune cu titlu oneros de drepturi de reconstituire a dreptului de proprietate nr. x/24.08.2011; contractul de cesiune nr. x/01.06.2012) la o perioadă de 7 ani de la data încheierii acestor acte în numele lor cu procură, interval în care a intervenit prescripţia dreptului material la acţiune de a mai solicita respectivele sume.

S-a mai arătat că sumele de bani transferate reclamantei B., prin M. şi Poşta Română, nu au fost cu titlu de preţ, ci pentru a-i acorda un ajutor pe fondul unor probleme de sănătate, prin urmare, prescripţia nu este întreruptă prin efectuarea respectivelor plăţi. Din analiza documentelor de la dosar privind aceste transferuri nu reiese cu ce titlu au fost efectuate, aşadar, nu se poate reţine că ar reprezenta remiteri de bani în contul sumelor încasate de pârât în cele 4 contracte mai sus-menţionate.

Pe fondul cauzei, pârâtul a susţinut că instanţa de apel, în mod nelegal, şi fără să ţină seama de întreg probatoriul administrat în litigiu, l-a obligat la plata sumei de 54.089 euro, reprezentând suma de bani încasată în puterea mandatelor nr. x/23.08.2011 şi nr. y/10.06.2011.

Soluţia a fost pronunţată prin admiterea în parte a apelului pârâtului şi reducerea sumei la 54.089 euro, în loc de 97.000 euro, cum a dispus prima instanţă.

Recurentul este de acord cu statuarea instanţei de apel potrivit căreia tribunalul nu a avut în vedere, la calculul sumelor restituite reclamantelor, suma de 40.000 RON, indicată în cuprinsul înscrisului sub semnătură privată de la dosar fond şi a diminuat, astfel, cu acest cuantum creanţa reclamantelor. Prima instanţă a reţinut că suma de 123.000 euro, pe care a constatat-o ca fiind remisă reclamantelor, se compune din suma de 73.000 euro din cuprinsul înscrisului sub semnătură privată de la dosar fond şi din suma de 50.000 euro recunoscută de reclamantă ca fiind primită deja de la pârât. Când tribunalul a avut în vedere înscrisul sub semnătură privată, a omis includerea în calcul şi a sumei de 40.000 RON, alături de suma de 73.000 euro. Curtea de apel a argumentat foarte clar că suma de 40.000 RON achitată reclamantelor în două tranşe prin 2 viramente bancare, din 5 martie 2012 şi 31 martie 2012 poate reprezenta o plată separată de bani, neputând fi coroborată cu plata aferentă contractului nr. x/2012, încheiat la 01.06.2012, chiar dacă cele două plăţi prin viramente bancare au fost anterioare datei contractului.

În mod corect a mai reţinut instanţa de apel o serie de apărări opuse de pârât încă de fondul cauzei, respectiv că suma de bani solicitată prin acţiune este mai mare decât valoarea ce reiese din totalizarea sumelor menţionate în cuprinsul contractelor de care reclamantele s-au prevalat. Astfel, suma rezultată din cele patru contracte este de 210.404 euro, şi nu de 220.000 euro, cum indică reclamantele, considerentul diferenţei fiind reprezentat de faptul că preţul menţionat în contractul de vânzare-cumpărare nr. x/26.10.2011 este de 28.404 euro, şi nu 38.000, cum s-a indicat.

Mai mult, în mod corect, Curtea de Apel a diminuat suma datorată de pârât cu suma de 28.404 euro, echivalentul a 132.078 RON, întrucât în contractul de vânzare-cumpărare nr. x/26.10.2011 de la dosar fond, se menţionează că preţul vânzării, de 28.404 euro, a fost primit integral de la cumpărători anterior perfectării acestui contract, respectiv la 10 iunie 2011, în baza antecontractului de vânzare-cumpărare nr. x/10.06.2011 de la fila x fond.

În ce priveşte constatarea instanţei de apel în sensul obligării pârâtului la plata sumei de 54.089 euro, probatoriul administrat în speţă confirmă remiterea către reclamante a tuturor sumelor de bani încasate în baza mandatelor menţionate, astfel încât nu mai există vreo datorie financiară faţă de acestea.

În opinia recurentului, Curtea de Apel în mod greşit a respins apărările acestuia, nu a avut în vedere declaraţia martorului N. şi nu a constatat că suma de 60.000 euro din contractul de împrumut nr. x/11.03.2011 reprezintă o parte din totalul sumei încasate cu titlu de preţ din contractele nr. x/2011, nr. y/2011 şi nr. 1609/24.08.2011.

Cu privire la declaraţia martorului N., de la dosar fond, contrar reţinerilor instanţei de apel, martorul a declarat că a predat personal, la Bucureşti, reclamantei B. suma de 30.000 euro, pe care i-o înmânase pârâtul C.. Potrivit statuărilor Curţii de Apel, din declaraţia martorului nu rezultă provenienţa acestei sume, mai exact dacă reprezintă preţul încasat de pârât în calitate de mandatar. Or, această susţinere nu poate fi primită, deoarece contractele ce fac obiectul cauzei sunt încheiate de pârât în calitate de mandatar al reclamantelor, iar suma de bani despre care face vorbire martorul nu poate să aibă decât această provenienţă.

S-a mai învederat că suma de 60.000 euro din contractul de împrumut a fost încasată de numiţii O. şi P., persoane pe care doamna B. le-a delegat să încaseze sumele de bani din aceste contracte.

Deşi martorii D. şi Cheşcu nu au dorit să recunoască că suma de 60.000 euro face parte din preţul încasat din cele trei contracte - nr. x, 2127 şi 1609, recurentul a solicitat instanţei să ţină seama de prevederea din cuprinsul contractului: "Noi O. şi P. declarăm că am primit cu titlu de împrumut de la domnul D. în numerar azi data de 11.03.2011 suma de 60.000 euro şi ne obligăm să obţinem până la data de 11.06.2011 toate actele de proprietate pentru terenul în suprafaţă de 250 ha situat pe raza judeţului Botoşani, aflat în proprietatea defunctului Q., conform hotărârilor nr. 645/2009, 644/2009 şi nr. 186/2006, emise de Instituţia Prefectului Judeţul Botoşani, Comisia Judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, respectiv punerea în posesie, titlul de proprietate în baza procurii primite de mine P. de la B.."

Prima instanţă a reţinut că, în cuprinsul actului de împrumut, se face menţiunea că "suma de bani poate fi transformată într-un avans ", ceea ce întăreşte şi probează susţinerile pârâtului, că suma de 60.000 euro reprezintă o parte din suma totală achitată de Cheşcu şi D., mai exact din suma de 130.000 euro. Mai mult, Cheşcu şi D. au declarat în instanţă că suma de bani din actul de împrumut a fost plătită pentru a se obţine o serie de documente de proprietate, or, nicio persoană care ar cumpăra terenuri nu ar achita o sumă atât de mare doar pentru obţinerea de acte. Suma reprezenta o parte din preţul de 130.000 euro din cele trei contracte, aşa cum a menţionat şi martorul G., atât în declaraţia de la instanţă, cât şi în cea din dosarul penal ataşat cauzei.

În mod greşit a reţinut instanţa de fond că, din declaraţia martorului G., nu rezultă că suma cu titlu de împrumut ar reprezenta un avans din suma totală din contractele de vânzare-cumpărare. Or, din depoziţia dată de martor în instanţă, cât şi în dosarul de urmărire penală nr. 900/P/2017, rezultă aceste aspecte. Mai mult, martorul a confirmat prezenţa la toate cele 4 convenţii întocmite la notariat ce fac obiectul cauzei, iar O. şi D. au fost prezenţi la încheierea actului de împrumut de 60.000 euro, O. încasând banii. A mai relatat martorul că O. şi P. veneau atunci când trebuiau să primească banii.

S-a mai afirmat că doamna B. nu mai avea încredere în pârât şi de aceea i-a trimis pe numiţii O. şi P. să încaseze banii cu titlu de preţ din actul de împrumut. Încrederea pe care o avea în cei doi s-a materializat şi în procura pe care, ulterior celor trei acte de vânzare de la notariat, a dat-o numitului P. pentru a-i vinde în continuare terenurile moştenire de la defunctul ei soţ. Numitul P., în baza procurii, a vândut către S.C. R. parte din terenurile pe care le promisese spre vânzare numiţilor Cheşcu şi D..

Reclamantele sunt de rea-credinţă în toate afirmaţiile făcute în proces. Ele au vândut de mai multe ori terenurile înstrăinate de pârât în baza mandatului primit de la acestea. Şi anterior terenurile respective (înainte de a fi înstrăinate de pârât) au mai fost vândute numiţilor S., T. din Bucureşti, U., iar ulterior către R.. Au fost posibile mai multe vânzări, deoarece se vindeau drepturi de proprietate obţinute prin hotărâri de consiliu judeţean, neintabulate la acea vreme. S. a dobândit un procent de 66,66% din moştenire şi numiţii D. şi F. un procent de 33%, confom convenţiei depuse la dosar.

Li s-a mai reproşat reclamatelor că au cerut restituirea sumei de 240.000 euro abia după şapte ani de la data încheierii actelor. Or, nicio persoană sinceră care nu şi-ar fi încasat banii din aceste acte, nu ar fi stat în pasivitate atâţia ani, fiind vorba despre o sumă consistentă.

Reaua-credinţă a reclamantelor rezultă şi din faptul că prin acţiune au pretins o sumă mai mare de bani, iar apoi şi-au restrâns obiectul cererii. De la bun început aveau cunoştinţă de plăţile făcute de pârât, neputându-se reţine buna-credinţă a acestora. B. se pretinde a fi o victimă, se plânge mereu că este neajutorată, bolnavă, că nu cunoaşte persoanele implicate în contractele de vânzare-cumpărare, însă este nesinceră, din actele depuse la dosar rezultând clar că îi cunoştea pe O. şi P. cărora le-a dat procură din anul 2011, folosită în contractul de împrumut de 60.000 euro.

Recurentul a amintit despre plângerea penală formulată de reclamante împotriva sa, pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi fals în declaraţii cu privire la încheierea unor contracte. Însă, soluţia Parchetului a fost una de clasare a cauzei în ceea ce priveşte infracţiunile de înşelăciune şi fals în înscrisuri sub semnătură privată săvârşite în perioada 2009-2011, pe motiv că a intervenit prescripţia răspunderii penale, iar cu privire la restul infracţiunilor, pe considerentul că nu s-a probat existenţa acestora.

A mai apreciat recurentul că nu se impune obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată în condiţiile în care a achitat reclamantelor toate sumele de bani primite în puterea mandatului.

În considerarea tuturor motivelor expuse, a solicitat admiterea căii de atac, casarea în totalitate a deciziei instanţei de apel, iar pe fond, admiterea apelului, cu consecinţa respingerii acţiunii, ca prescrisă în principal, şi ca nefondată în subsidiar.

În drept recursul a fost fundamentat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

5. Procedura de filtru

Învestită cu soluţionarea căii de atac, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a procedat, la 4 mai 2020, la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, prin raport constatându-se că recurentul are deschisă calea de atac a recursului împotriva hotărârii atacate şi că acesta este promovat în termen.

Completul de filtru C4, la 12 mai 2020, reţinând că raportul întruneşte condiţiile prevăzute de art. 493 alin. (3) din C. proc. civ., a dispus comunicarea acestuia, pentru ca părţile să formuleze puncte de vedere, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 493 alin. (4) din acelaşi cod.

Potrivit dovezilor aflate la dosarul de recurs, raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat părţilor.

6. Apărările formulate în cauză

Intimatele au formulat întâmpinare, prin care au invocat, în principal, nulitatea recursului, întrucât susţinerile recurentului vizează temeinicia hotărârii atacate, respectiv reaprecierea de către instanţa de recurs a probelor administrate în cauză şi se tinde în acest fel la reanalizarea stării de fapt. Pe fondul cauzei, au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

De asemenea, aceste părţi au depus concluzii scrise, solicitând admiterea excepţiei nulităţii recursului, în principal, şi respingerea lui ca neîntemeiat, în subsidiar.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând recursul sub aspectul posibilităţii de încadrare a criticilor formulate în cazurile de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Recursul este o cale extraordinară de atac, care poate fi exercitată numai în termenul şi condiţiile expres prevăzute de lege.

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar, în conformitate cu prevederile art. 488 din acelaşi cod, casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute în cuprinsul acestui articol.

Prevederile art. 489 alin. (2) C. proc. civ. statuează că recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din acelaşi cod.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanţa care a pronunţat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

Înalta Curte constată că, deşi recurentul şi-a întemeiat calea de atac pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., nu au fost deduse judecăţii critici susceptibile a fi încadrate în aceste cazuri pe aspecte ce ţin de nemotivarea deciziei atacate, motive contradictorii/străine de natura cauzei şi aplicarea greşită a legii de către instanţa de apel.

În esenţă, susţinerile exprimate prin cererea de recurs vizează soluţia dată cu privire la excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, precum şi fondul cauzei din perspectiva solicitării reclamantelor de obligare a pârâtului la plata sumelor de bani încasate în baza mandatului acordat pentru vânzarea mai multor imobile.

Se reproşează instanţei de apel că a respins în mod nelegal excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată de pârât în primă instanţă.

Din ansamblul criticilor formulate în evaluarea prescripţiei, nu se pot desprinde aspecte de nelegalitate care să poată fi supuse controlului judiciar în prezenta cale de atac, recurentul făcând trimitere la probatoriul administrat în cauză. În acest sens, relevă că prescripţia nu este întreruptă prin plăţile efectuate către B. prin M. şi Poşta Română, întrucât acestea nu reprezintă transferuri de bani în contul sumelor primite în temeiul împuternicirii, ci au avut ca destinaţie ajutorarea reclamantei pe fondul unor probleme de sănătate.

Înalta Curte nu poate face o reapreciere a probelor valorificate de cele două instanţe în fazele procesuale anterioare pentru a constata că respectivele sume nu au fost trimise pentru stingerea datoriilor decurgând din încasarea preţului din contracte, întrucât acest aspect implică efectuarea unui control de temeinicie - de a reevalua probele şi de a stabili pe baza acestora o altă situaţie de fapt. Or, acest control nu îi este permis instanţei de recurs, care are îndrituirea de a verifica numai aspectele de nelegalitate ale deciziei atacate, în conformitate cu prevederile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate.

Nici în ce priveşte aspectele dezvoltate pe fondul cauzei, nu se poate reţine vreo critică încadrabilă în prevederile art. 488 C. proc. civ. Recurentul contestă soluţia instanţei de apel, care l-a obligat la plata sumei de 54.089 euro rezultată din încasarea sumelor de bani în calitate de mandatar conform încheierilor nr. 1631/23 august 2011 şi nr. 204/10 iunie 2011, pretinzând că şi-a executat obligaţiile contractuale faţă de reclamante prin remiterea tuturor sumelor de bani primite. Mai reclamă că instanţa de apel a ignorat declaraţia martorului N. şi nu a constatat că suma de 60.000 euro din contractul de împrumut nr. x/11.03.2011 reprezintă o parte din preţul încasat din contractele nr. x,2127 şi 1609 din 2011.

Se constată că întreaga motivare a recursului se axează pe aprecierea incorectă a probelor administrate de către instanţa de apel, ceea ce a condus, în opinia recurentului, la o soluţie greşită.

Asemenea critici, prin care se pune în discuţie reevaluarea probatoriului administrat în cauză, cu consecinţa reţinerii unei alte situaţii de fapt - verificarea remiterii tuturor sumelor de bani primite de mandatar în virtutea împuternicirii, în speţă preţul solicitat de reclamante, restrâns la suma de 220.000 euro, nu pot fi cercetate în calea de atac specifică recursului, în cadrul căreia pot fi antamate numai chestiuni privitoare la corecta interpretare şi aplicare a legii la situaţia de fapt stabilită de instanţele de fond. Astfel, nu pot fi reconsiderate declaraţiile de martori date în legătură cu plata sumelor către reclamante (de către pârât, cât şi prin intermediul mandatarilor O. şi P.), tinzându-se sub toate aspectele la o devoluare a fondului şi la o cenzurare a aprecierii date de instanţă mijloacelor de probă, excluse de la examinare raportat la considerentele sus-menţionate.

În cuprinsul recursului, recurentul validează o serie de concluzii corecte ale instanţei de apel sub trei aspecte: excluderea sumei de 40.000 RON de la calculul sumelor restituite, întrucât a fost indicată în cuprinsul înscrisului sub semnătură privată, aflat la dosar fond; neconcordanţa între suma solicitată de reclamante prin acţiune şi suma rezultată din însumarea preţurilor din contractele autentificate; diminuarea creanţei datorate de pârât reclamantelor cu suma de 28.404 euro datorită faptului că în contractul de vânzare-cumpărare nr. x/26.10.2011 se menţionează că preţul vânzării de 28.404 euro a fost primit integral de la cumpărători anterior perfectării acestui contract, la 10 iunie 2011, în baza antecontractului de vânzare-cumpărare nr. x/10.06.2011. Însă, aceste statuări, de vreme ce nu vin să combată dezlegarea juridică pe aspectele redate, nu vor fi supuse cenzurii în prezenta cale de atac.

De asemenea, nu pot fi circumscrise unor motive de recurs dintre cele reglementate de art. 488 C. proc. civ. aprecierile subiective ale recurentului cu privire la reaua-credinţă a reclamantelor, materializată prin efectuarea de vânzări succesive ale terenurilor înstrăinate de acesta în baza procurii iniţiale, precum şi starea conflictuală dintre părţi, evidenţiată prin formularea unei plângeri penale împotriva pârâtului pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi fals în declaraţii în legătură cu contractele încheiate.

Critica în legătură cu cheltuielile de judecată la care a fost obligat pârâtul C. în primă instanţă, cheltuieli care au fost reduse în calea de atac datorită diminuării pretenţiilor reclamantelor la suma de 54.089 euro, în loc de 97.000 euro, se plasează în contextul în care s-ar admite prezentul recurs, cu consecinţa casării deciziei atacate şi, în final, a respingerii acţiunii (pe motiv că au fost restituite reclamantelor toate sumele de bani încasate în puterea mandatului). Prin urmare, nu reprezintă o veritabilă combatere a dispoziţiei instanţei de fond privind acordarea cheltuielilor de judecată, ci recurentul raportează cheltuielile de judecată la o presupusă soluţie a instanţei de recurs, care, de altfel, pentru argumentele deja înfăţişate, este în sensul respingerii căii de atac. În concluzie, pentru considerentele arătate nici acest motiv de recurs nu poate fi supus controlului de legalitate specific recursului.

Condiţia legală a dezvoltării motivelor de recurs implică invocarea aspectelor de nelegalitate a deciziei pronunţate de instanţa a cărei hotărâre se atacă, precum şi încadrarea acestora în motivele de casare limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., ori a unor critici care să permită o astfel de încadrare juridică pentru ca instanţa de recurs să poată exercita controlul de legalitate, cerinţă care nu este îndeplinită în cazul de faţă raportat la argumentele reliefate.

Aşa fiind, cum susţinerile recurentului nu se subsumează ipotezelor de nelegalitate invocate, art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., şi cum, în speţă, nu pot fi reţinute în raport de prevederile art. 489 alin. (3) C. proc. civ. motive de ordine publică, Înalta Curte va anula recursul în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de pârâtul C. împotriva deciziei nr. 974 din 1 noiembrie 2019 a Curţii de Apel Suceava, secţia I civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 octombrie 2020.