Restitution claim for 1975 expropriation assigned to forum rei sitae tribunal; jurisdiction manipulation sanction

Şedinţa publică din data de 1 octombrie 2020

asupra conflictului negativ de competenţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă reclamanţii A. şi B. - prin procurator A., în contradictoriu cu pârâţii Comisia Locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Târgovişte, Comisia Judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Târgovişte, Primăria Municipiului Târgovişte - Consiliul Local prin Primar, Tribunalul Dâmboviţa, Ministerul Justiţiei, Statul Român reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice, Direcţia pentru Agricultură judeţeană Dâmboviţa, Consiliul Judeţean Dâmboviţa, OCPI - Dâmboviţa, au solicitat instanţei următoarele:

1. obligarea celor 2 comisii, entităţilor învestite de Legea nr. 165/2013 la emiterea deciziei de validare pentru restituirea în natură (art. 1 pct. (l) din Legea 165/2013), iar, dacă nu este posibil, la măsuri reparatorii în echivalent sau a măsurii compensării prin puncte conform art. 1 pct. (2), a imobilului-teren în suprafaţă de 3857 mp., teren preluat abuziv fără titlu în 1975 şi solicitat în termen legal, conform Legii nr. 247/2005, cu cererile nr. x/26.08.2005 şi y/22.09.2005, cereri nesoluţionate decât parţial până în prezent, în cerere solicitând 5500 mp.

2. să se constate preluarea abuzivă a terenului în suprafaţă de 5500 mp, teren situat în intravilanul mun. Târgovişte în anul 1975, din care suprafaţa de 3857mp nerestituită până prezent.

3. să se constate ca reclamanţii A. si B. au calitate de persoane îndreptăţite la măsuri reparatorii constând în restituirea în natură, iar dacă nu este posibil la măsuri reparatorii în echivalent sau a măsurii compensării prin puncte, a imobilului-teren în suprafaţă de 3857 mp din totalul de 5500 mp solicitaţi, teren situat în mun. Târgovişte în fostul punct Varniceri;

4. să se constate nulitatea absolută parţială a Avizului nr. x/3.10.1975 (anexat) emis de Consiliul Popular-Jud Dâmboviţa şi a PV din 4.10.1975 (anexat) încheiat de Consiliul Popular al Municipiului Târgovişte, şi, pe cale de consecinţă, a deciziei nr. 244/30.08.1986 (anexata) emisă de Cons. Pop, judeţul Dâmboviţa.

5. nulitatea absolută parţială a pct. 2 din Anexa din 06 aprilie 2011 (anexată) la H.G. nr. 2/2011 cu privire la teren.

Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin sentinţa civilă nr. 197 din 11 februarie 2020, a admis excepţia necompetenţei teritoriale exclusive, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a litigiului în favoarea Tribunalului Dâmboviţa.

În motivare, instanţa a constatat aplicabilitatea prevederilor art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 111/2019, care prevăd: "Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 şi 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află imobilul, în termen de 30 de zile de la data comunicării. " Această normă reglementează o competenţă de ordine publică, imperativă, care nu poate fi înlăturată şi care satisface şi un interes general pentru asigurarea accesului la justiţie.

Tribunalul nu a validat susţinerile reclamanţilor, potrivit cărora nu ar fi competent în această cauză tribunalul de la locul situării imobilului, în speţă Tribunalul Dâmboviţa, în considerarea faptului că această instanţă este pârât în cauză, fundamentul soluţiei tribunalului decurgând din faptul că Tribunalul Dâmboviţa nu reprezintă o entitate învestită de lege, în accepţiunea dispoziţiilor art. 3 pct. 4 din Legea nr. 165/2013, această instanţă neîncadrându-se în nici una dintre categoriile de structuri cu atribuţii în procesul de restituire a imobilelor preluate abuziv şi de stabilire a măsurilor reparatorii.

Prin urmare, s-a reţinut incidenţa în speţă a dispoziţiilor art. 112 alin. (2) C. proc. civ., care prevăd:

"Dacă un pârât a fost chemat în judecată numai în scopul sesizării instanţei competente pentru el, oricare dintre pârâţi poate invoca necompetenţa la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe."

Or, această normă legală este de natură să facă inaplicabile în speţă dispoziţiile art. 127 alin. (2) şi alin. (2)1 C. proc. civ., invocate de către reclamanţi pentru a justifica alegerea de competenţă.

A mai reţinut tribunalul că este evident faptul că reclamanţii au chemat în judecată în calitate de pârât Tribunalul Dâmboviţa exclusiv pentru a invoca dispoziţiile art. 127 alin. (2) şi alin. (2)1 C. proc. civ., iar acest abuz de drept se sancţionează prin statuarea dreptului pârâţilor de a invoca excepţia necompetenţei teritoriale exclusive în acest dosar, aşa cum au şi procedat pârâţii, aceştia invocând această excepţie prin întâmpinarea depusă la dosar.

Tribunalul nu şi-a însuşit alegaţia reclamanţilor că şi-au modificat cererea principală, în sensul înlăturării din proces a pârâţilor care au invocat excepţia necompetenţei teritoriale exclusive în acest dosar, fundamentul soluţiei reieşind din faptul că, prin cererea adiţională de la fila x, reclamanţii nu au solicitat înlăturarea nici unui pârât, ci, dimpotrivă, au adiţionat un alt pârât celor deja existenţi.

Pe de altă parte, tribunalul nici nu a pus în discuţie şi nu a luat act de cererea adiţională, astfel că nu s-a modificat în nici un fel cadrul procesual subiectiv al acestui dosar.

A doua instanţă învestită, Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă, prin sentinţa civilă nr. 1015 din 5 august 2020, a admis excepţia de necompetenţă teritorială şi a declinat competenţa de soluţionare a litigiului în favoarea Tribunalului Bucureşti. A constatat ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat judecata cauzei şi a sesizat instanţa supremă pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.

Pentru a decide astfel, instanţa a reţinut aplicabilitatea în speţă a prevederilor art. 127 alin. (2) şi alin. (2)1 C. proc. civ. raportat la împrejurarea că unul dintre pârâţi este Tribunalul Dâmboviţa.

S-a considerat că nu pot fi incidente dispoziţiile art. 112 C. proc. civ., întrucât în cauză nu se verifică ipoteza menţionată de acestea - "dacă un pârât a fost chemat în judecată numai în scopul sesizării instanţei competente pentru el" - şi datele cauzei nu dovedesc faptul că formularea acţiunii în contradictoriu cu pârâtul Tribunalul Dâmboviţa a avut acest scop. Problema se poate pune sub aspectul calităţii procesuale pasive a Tribunalului Dâmboviţa, însă aceasta urmează a fi analizată de către instanţa legal învestită.

Cu privire la conflictul negativ de competenţă cu a cărui judecată a fost legal sesizată în condiţiile art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Raportat la obiectul cererii deduse judecăţii astfel cum a fost explicitat prin acţiunea introductivă de instanţă, Înalta Curte constată că sunt incidente prevederile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 111/2019, care stipulează: "Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 şi 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află imobilul, în termen de 30 de zile de la data comunicării. " Aceste prevederi reglementează o competenţă absolută de ordine publică, imperativă şi care nu poate fi înlăturată de la aplicare.

În speţă nu pot fi reţinute, pentru stabilirea competenţei teritoriale, prevederile art. 127 alin. (2) şi alin. (2)1 C. proc. civ.:

"În cazul cererii introduse împotriva unui judecător care ar fi de competenţa instanţei la care acesta îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii. Dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în ipoteza în care o instanţă de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz." Chiar dacă se admite că unul dintre pârâţi este Tribunalul Dâmboviţa, se constată că măsurile reparatorii solicitate prin acţiune nu îl vizează pe acesta, nefiind o entitate învestită de lege astfel cum aceasta este stabilită prin art. 3 pct. 4 din Legea nr. 165/2013. Prin urmare, rezultă că această parte a fost chemată în judecată de reclamanţi numai în scopul invocării prevederilor art. 127 alin. (2) şi alin. (2)1 C. proc. civ.

În consecinţă, instanţa urmează a da eficienţă prevederilor art. 112 alin. (2) C. proc. civ. potrivit cărora "Dacă un pârât a fost chemat în judecată numai în scopul sesizării instanţei competente pentru el, oricare dintre pârâţi poate invoca necompetenţa la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe." Această din urmă normă vine să sancţioneze, prin statuarea dreptului pârâţilor de a invoca excepţia necompetenţei teritoriale exclusive în acest dosar, un abuz de drept al reclamanţilor care au atras în judecată un pârât ce nu are legătură cu cauza, numai în scopul determinării competenţei unei anumite instanţe.

În ceea ce priveşte cererea de "modificare şi completare a cererii de chemare în judecată ’’ aflată la dosarul Tribunalului Bucureşti, prin care reclamanţii înţeleg să se judece în prezentul litigiu şi cu Unitatea Administrativ-Teritorială a Municipiului Târgovişte, prin Primar, solicitând scoaterea din cauză a pârâţilor Primăria Municipiului Târgovişte şi Consiliul Local Târgovişte, prin Primar, Înalta Curte constată că tribunalul nu a încuviinţat solicitarea în discuţie, astfel încât nu a operat o modificare a cadrului procesual în acest dosar.

În consecinţă, reţinând ca fiind relevante prevederile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 111/2019, Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a litigiului în favoarea Tribunalului Dâmboviţa, în a cărei rază teritorială se află imobilul notificat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmboviţa.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 octombrie 2020.