Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1909/2020 AI generated

Review petition against a filter decision declared inadmissible due to prohibition of appeals under Article 493(5) Civil Procedure Code

Case Number Decizia nr. 1909/2020
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed as inadmissible the petition for review filed by the appellant against the May 21, 2020 decision, which had previously rejected a prior review request. The dispute concerned the procedural admissibility of challenging a filter decision issued by the Supreme Court, which had annulled an appeal against a Court of Appeals judgment on the grounds that the appellant failed to invoke valid cassation grounds. Relying on Article 493(5) of the Civil Procedure Code, which expressly prohibits any appellate or extraordinary remedy against filter decisions, and Article 513(5), which limits review appeals to those permitted for the underlying judgment, the court held that the prior decision was not subject to any further legal remedy. Consequently, the May 21, 2020 decision remains in force, and the current petition is barred due to the constitutional principle of legality of appeals, which restricts parties to only those procedural means expressly provided by law.

Legislator headnote

AI generated

art. 513 alin. (5) C. proc. civ, art. 493 alin. (5) C. proc. civ, art. 457 alin. (1) C. proc. civ; Review petition against a filter decision declared inadmissible due to prohibition of appeals under Article 493(5) Civil Procedure Code: Conform art. 513 alin. (5) C. proc. civ., hotărârea dată asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită.

Keywords

AI generated
procedural review article of civil procedure cassation review constitutional limits principle of legality legal opinion

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 1 octombrie 2020

Asupra cererii de revizuire de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

Prin decizia nr. 740 din 12 martie 2020, pronunţată în dosarul nr. x/2019, în complet de filtru, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a anulat recursul declarat de recurentul A. împotriva încheierii din 10 decembrie 2019 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă, pronunţate în acelaşi dosar, reţinând că prin cererea de recurs acesta nu a invocat critici susceptibile de încadrare în cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

La 22 aprilie 2020, petentul A. a formulat cerere de revizuire împotriva deciziei nr. 740 din 12 martie 2020, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.

Prin decizia nr. 948 din 21 mai 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire.

Calea de atac formulată în cauză

Împotriva acestei hotărâri a formulat cerere de revizuire revizuentul A..

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând cererea de revizuire, Înalta Curte constată că aceasta nu este admisibilă, în considerarea argumentelor ce succed:

Conform art. 513 alin. (5) C. proc. civ., hotărârea dată asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită.

În cauză, obiectul cererii de revizuire pendinte este reprezentat de decizia nr. 948 din 21 mai 2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, prin care a fost soluţionată o altă cerere de revizuire îndreptată împotriva deciziei nr. 740 din 12 martie 2020 a aceleiaşi instanţe.

Prin această din urmă decizie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a anulat recursul declarat de revizuentul A. împotriva încheierii din 10 decembrie 2019 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă, în procedura de filtru reglementată de dispoziţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., întrucât a constatat că nu au fost invocate critici care să poată fi încadrate în art. 488 din acest act normativ.

Înalta Curte reţine că, prin art. 493 alin. (5) C. proc. civ., legiuitorul a stabilit ca deciziile pronunţate în condiţiile reglementate de acest text legal să nu fie supuse niciunei căi de atac, ordinare sau extraordinare. Ca atare, aceste hotărâri nu sunt susceptibile de revizuire, aspect ce a fost reţinut şi prin decizia nr. 948 din 21 mai 2020, care face obiectul cererii de revizuire pendinte.

Faţă de această prevedere legală, precum şi în raport de dispoziţiile art. 513 alin. (5) C. proc. civ., se constată că este inamisibilă revizuirea formulată împotriva deciziei nr. 948 din 21 mai 2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.

Cum hotărârea a cărei revizuire se solicită, decizia nr. 948 din 21 mai 2020 nu este supusă niciunei căi de atac, fiind pronunţată în soluţionarea unei cereri de revizuire a deciziei nr. 740 din 12 martie 2020, care la rândul ei, nu este supusă niciunei căi de atac, reiese că împotriva acesteia nu poate fi exercitată vreo cale de atac (ordinară sau extraordinară).

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 948 din 21 mai 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.

Legalitatea căilor de atac prevăzută expres de dispoziţiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ. presupune faptul că o hotărâre judecătorească poate fi supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de acesta.

Aşa fiind, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.

Această regulă are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie stabilind că împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac în condiţiile legii.

Recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalităţii, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de A. împotriva deciziei nr. 948 din 21 mai 2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 octombrie 2020.