Res judicata: Distinction between extinctive and preclusive effects where contractual and delictual liability claims share identical parties and object but differ in cause.

Şedinţa publică din data de 1 octombrie 2020

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei.

1. Obiectul cererii de chemare în judecată.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, sub nr. x/2018, la 02.02.2018, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu, cu pârâţii Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova ca, pe calea unei acţiuni în răspundere delictuală, să fie obligate pârâtele, în principal, să o despăgubească cu suma de 756.840 RON pentru evicţiunea suferită prin pierderea proprietăţii şi posesiei asupra imobilului în strada x nr. 91, municipiul Drobeta Turnu Severin. În subsidiar, a solicitat obligarea pârâţilor, în solidar, la repararea prejudiciului în valoare de 756.840 RON, ce i-a fost creat prin vinderea la licitaţie publică a unui bun ce nu era în circuitul civil, fiind proprietate publică.

În drept au fost invocate dispoziţiile art. 1349 şi 1695 C. civ..

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă de tribunal.

Prin sentinţa civilă nr. 1381 din 13.07.2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă a admis excepţia autorităţii de lucru judecat, invocată de către pârâţi, şi a respins cererea, ca fiind soluţionată cu autoritate de lucru judecat prin sentinţa civilă 109/11.07.2016, pronunţată de Tribunalului Mehedinţi, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2016, definitivă prin decizia civilă nr. 53/31.01.2017, pronunţată de către Curtea de Apel Craiova.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamanta.

3. Hotărârea pronunţată în apel de Curtea de apel.

Prin decizia civilă nr. 809A/22.05.2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a admis apelul reclamantei, sens în care a anulat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre rejudecare.

4. Calea de atac formulată în cauză.

Împotriva deciziei pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti a declarat recurs, întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, care a susţinut următoarele critici de nelegalitate a hotărârii atacate:

Instanţa de apel, în mod eronat, a apreciat că, în cauză, nu a operat puterea de lucru judecat prevăzută de art. 431 alin. (2) C. proc. civ. Textul legal reglementează prezumţia legală de lucru judecat, care reprezintă manifestarea pozitivă a autorităţii de lucru judecat. În acest caz, nu este necesar să existe triplă identitate de părţi, obiect şi cauză, ci este suficient ca în judecata ulterioară să fie adusă în discuţie o chestiune litigioasă care să aibă legătură cu ceea ce s-a cerut şi soluţionat anterior, aşa încât aceasta să nu poată fi contrazisă;

Chiar dacă prin prezenta acţiune se invocă ca temei de drept art. 1349 C. civ., a fost adusă în discuţie aceeaşi chestiune litigioasă care are legătură cu ceea ce s-a soluţionat definitiv prin sentinţa civilă nr. 109/11.06.2016, definitivă prin decizia nr. 53/2017;

Contrar celor reţinute de instanţa de apel, asupra aspectelor dezlegate definitiv de instanţele anterior menţionate nu se mai poate reveni pe calea invocării lor în cadrul unei acţiuni noi, având şi un alt temei juridic, acestea intrând, aşadar, în puterea lucrului judecat;

Ceea ce s-a statuat prin sentinţa antemenţionată intră în puterea lucrului judecat, chestiune care se impune a fi valorificată din perspectiva efectului pozitiv de care se bucură hotărârea judecătorească şi a modului de punere în valoare a acestuia;

A solicitat recurentul admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi respingerea apelului formulat de reclamantă, cu consecinţa menţinerii hotărârii date de prima instanţă;

5. Procedura de filtru.

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din 11 iunie 2020 completul de filtru a admis în principiu recursul şi a fixat termen de judecată în şedinţă publică pentru soluţionare la data de 01 octombrie 2020.

6. Apărările formulate în cauză

În cauză nu a fost depusă întâmpinare.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Analizând recursul formulat de pârât, în raport de criticile invocate în susţinerea acestuia - încadrările în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 iar nu în cele ale punctului 8 din C. proc. civ., după cum s-a invocat de parte - Înalta Curte apreciază asupra caracterului său nefondat.

În esenţă, recurentul-pârât a criticat pentru nelegalitate şi ca fiind pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 431 alin. (2) C. proc. civ., soluţia instanţei de apel care, infirmând-o pe cea a primei instanţe, a stabilit că acţiunea dedusă prezentei judecăţi - diferită sub aspectul cauzei (debendi) juridice de aceea judecată anterior între părţi prin sentinţa civilă nr. 109/11.06.2016 a Tribunalului Mehedinţi şi prin decizia nr. 53/31.01.2017 a Curţii de Apel Craiova, în dosarul nr. x/2016 - poate şi trebuie să fie soluţionată pe fond, neputându-i-se opune excepţia puterii de lucru judecat a acestor hotărâri judecătoreşti.

Raţionamentul instanţei de apel a fost fundamentat pe observaţia că, dacă în prima acţiune reclamanta a solicitat obligarea pârâţilor la restituirea preţului plătit pentru imobilul a cărui proprietate a pierdut-o, în sumă de 756.840 RON, pe temeiul răspunderii contractuale, în actuala acţiune s-a cerut, în contradictoriu cu aceiaşi pârâţi, acordarea aceleiaşi valori/sume însă pe temeiul răspunderii civile delictuale a acestora.

Fără să contrazică această observaţie a instanţei de apel - de altfel, pertinentă şi care oferă cheia dezlegării problemei de drept ridicată în cauză în această primă etapă procesuală a litigiului - recurentul-pârât susţine că soluţia care impune cercetarea cauzei pe fond nesocoteşte puterea de lucru judecat a celor statuate prin sentinţa civilă nr. 109/2016 a Tribunalului Mehedinţi şi prin decizia nr. 53/2017 a Curţii de Apel Craiova. Potrivit acestuia, chiar dacă în actuala acţiune se invocă drept temei de drept art. 1349 C. civ. care reglementează răspunderea civilă delictuală, se deduce judecăţii aceeaşi chestiune litigioasă care are legătură cu ceea ce s-a soluţionat definitiv prin hotărârile judecătoreşti anterior menţionate.

Criticile formulate, în acest conţinut, nu pot fi primite fiind contradictorii şi, totodată, inapte să infirme raţionamentul instanţei de apel.

Este de menţionat, în această direcţie, că decizia instanţei de apel a infirmat soluţia de primă instanţă adoptată în cauză şi care, reţinând efectul negativ al autorităţii de lucru judecat a hotărârilor judecătoreşti pronunţate în dosarul nr. x/2016 al Tribunalului Mehedinţi, a respins actuala acţiune, apreciind că aceasta ar fi identică cu precedenta sub aspectul tripartit al părţilor, obiectului şi cauzei.

Fără să afirme, precum a făcut-o prima instanţă, tripla identitate de părţi, obiect şi cauză între cele două acţiuni aflate în analiză, ci dimpotrivă, agreând că prezenta acţiune se fundamentează pe instituţia răspunderii civile delictuale, art. 1349 C. civ. (aspect ce a fundamentat decizia din apel), recurentul-pârât pretinde nelegalitatea hotărârii din apel sub motiv că ar nesocoti puterea de lucru judecat, sub aspect pozitiv, a aceloraşi hotărâri judecătoreşti a căror autoritate, sub aspect extinctiv (negativ) fusese reţinută în primă instanţă pe calea admiterii excepţiei autorităţii de lucru judecat.

Or, ceea ce s-a dezbătut în cauză în etapele anterioare judecăţii în recurs a fost o posibilă autoritate de lucru judecat a sentinţei civile nr. 109/2016 şi a deciziei nr. 53/2017 sub aspect extinctiv, de natură să împiedice judecarea pretenţiilor afirmate de reclamantă pe temeiul răspunderii civile delictuale a pârâţilor, pentru culpa atribuită acestora în privinţa organizării unei vânzări ilegale, iar nu autoritatea aceloraşi hotărâri judecătoreşti sub aspect pozitiv, a cărei eventuală reţinere nici nu ar fi produs acelaşi efect, al respingerii celei de-a doua acţiuni (cea dedusă judecăţii în actuala cauză).

În mod cu totul distinct de opiniile exprimate prin hotărârile celor două instanţe de fond pronunţate în cauză (care au recunoscut şi, după caz, infirmat autoritatea de lucru judecat sub aspect extinctiv a hotărârilor anterioare asupra litigiului pendinte) recurentul-pârât afirmă că autoritatea de lucru judecat sub aspect pozitiv a aceloraşi hotărâri face ca asupra aspectelor dezlegate definitiv de Curtea de Apel Craiova, cu privire la solicitarea reclamantei de acordare de despăgubiri în cuantum de 756.840 RON pentru evicţiunea suferită (prin pierderea proprietăţii şi posesiei imobilului din str. x din Drobeta Turnu-Severin), să nu se mai poată reveni pe calea invocării lor în cadrul unei noi acţiuni, având chiar un alt temei juridic.

Afirmând aceasta, recurentul-pârât îşi contrazice propriile susţineri expuse la fila x a memoriului de recurs unde prezintă din punct de vedere teoretic şi pe baza conţinutului normativ al art. 431 (2) C. proc. civ., funcţia pozitivă a autorităţii de lucru judecat a hotărârii judecătoreşti, efectul şi consecinţele specifice manifestării acestuia.

Astfel, deşi afirmă că funcţia pozitivă a lucrului judecat impune judecăţii ulterioare respectarea unei chestiuni litigioase tranşate deja printr-o altă hotărâre înzestrată cu autoritate de lucru judecat, aşadar consecvenţă în judecată (pentru ca, ceea ce s-a constatat şi statuat printr-o hotărâre, să nu fie contrazis printr-o altă hotărâre), pretinde că, întrucât în acţiunea de faţă reclamanta a dedus judecăţii "aceeaşi chestiune litigioasă care are legătură cu ce s-a soluţionat definitiv prin sentinţa civilă nr. 109/2016 a Tribunalului Mehedinţi şi cu decizia civilă nr. 53/31.01.2017 a Curţii de Apel Craiova", soluţia care se impune este cea a primei instanţe, de admitere a excepţiei autorităţii de lucru judecat şi de respingere a cererii.

În alte cuvinte, recurentul-pârât susţine efectul extinctiv al autorităţii de lucru judecat, specific funcţiei negative a autorităţii de lucru judecat, în manifestarea sa de excepţie procesuală (consacrat legislativ în alin. (1) al art. 431 C. proc. civ. şi care presupune tripla identitate de părţi, obiect şi cauză), invocând autoritatea de lucru judecat sub aspect pozitiv a hotărârilor pronunţate anterior între părţi în dosarul nr. x/2016 al Tribunalului Mehedinţi (consacrată legislativ în alin. (2) al art. 431 C. proc. civ.).

Această teză este, în mod evident, eronată şi nu poate fi împărtăşită, de vreme ce, cum chiar recurentul o afirmă, funcţia pozitivă a autorităţii de lucru judecat nu se opune judecării unei noi acţiuni care deduce soluţionării o chestiune litigioasă aflată doar în legătură cu cea tranşată anterior prin hotărârea instanţei, dar care diferă de aceasta sub aspectul unuia/unora din cele trei elemente: părţi, obiect sau cauză. Ea doar impune, din nevoia de stabilitate şi uniformitate, respectarea în judecata ulterioară a ceea ce s-a statuat sau dezlegat anterior prin hotărârea definitivă a instanţei.

Or, de vreme ce recurentul nu neagă diferenţa de cauză juridică între acţiunea de faţă - care este cea a răspunderii civile delictuale a pârâţilor pentru culpa atribuită acestora, a organizării unei licitaţii nelegale - şi cea a acţiunii soluţionate în dosarul nr. x/2016 al Tribunalului Mehedinţi - care a fost cea a răspunderii contractuale pentru evicţiune - nu poate afirma nici identitatea de chestiune litigioasă a celor două litigii, după cum nici nu poate invoca efectul extinctiv al hotărârilor anterioare asupra acţiunii de faţă, dedus în mod eronat şi contradictoriu din aspectul pozitiv al autorităţii acelor hotărâri.

În sfârşit, se mai reţine că prin soluţia sa, instanţa de apel nu a negat sau încălcat sub vreun aspect efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat a sentinţei civile nr. 109/2016 şi a deciziei nr. 53/2017, ci, sesizând diferenţele între chestiunea litigioasă dedusă judecăţii în dosarul pendinte şi cel finalizat prin respectivele hotărâri, sub aspectul cauzei juridice a acţiunii, a impus judecata pe fond a prezentei cereri (având ca obiect plata de despăgubiri de către pârâţi pe temeiul răspunderii civile delictuale a acestora pentru fapta/culpa lor de a fi organizat o licitaţie nelegală), înlăturând efectul extinctiv al autorităţii aceloraşi hotărâri, reţinut în mod greşit de către prima instanţă prin admiterea excepţiei autorităţii de lucru judecat şi respingerea acţiunii pe acest temei.

Prin statuările sale, instanţa de apel nu a infirmat nimic din judecăţile anterioare care au stabilit că reclamanta e îndreptăţită la restituirea preţului de la cel care i-a vândut imobilul, S.C. B. S.R.L., căruia îi revenea şi obligaţia de garanţie pentru evicţiune, iar nu de la pârâţii chemaţi în judecată (şi) în acţiunea de faţă, în raport de care s-a reţinut că nu a stabilit raporturi contractuale.

În egală măsură, atare dezlegare nu se opune judecării între aceleaşi părţi a unei acţiuni în răspundere civilă delictuală chiar dacă suma solicitată cu titlu de despăgubire este identică cu cea pretinsă în litigiul anterior, cu titlu de restituire preţ al imobilului, astfel cum corect a apreciat în soluţia sa instanţa de apel.

În considerarea tuturor acestor motive, apreciind asupra caracterului său nefondat, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, împotriva deciziei civile nr. 809A din 22 mai 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 octombrie 2020.