Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 7205/2004 AI generated

Taxation of military retirement assistance and admissibility of annulment appeal for failure to address factual arguments

Case Number Decizia nr. 7205/2004
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal in annulment filed by the claimant, upholding the Supreme Court's 2003 decision that had previously rejected the claimant's appeal against the first-instance dismissal of his action. The dispute concerned the calculation of income tax deducted from a retirement assistance payment granted to a military officer upon transition to reserve, where the claimant alleged an incorrect tax base calculation and sought payment of a disputed difference; the lower courts held that the defendant Ministry correctly applied the tax provisions in force at the time of the actual receipt of the funds. Relying on Article 318 of the Code of Civil Procedure, the Court ruled that the appeal was unfounded because the argument that the appellate court failed to examine specific declarations and financial sums did not constitute a failure to examine a statutory motive of cassation or modification under Article 304 of the Code of Civil Procedure, as these were merely factual arguments and evidence that the appellate court had addressed within its general reasoning.

Legislator headnote

AI generated

art. 318 C. proc. civ, art. 304 C. proc. civ; Taxation of military retirement assistance and admissibility of annulment appeal for failure to address factual arguments: În conformitate cu prevederile art. 318 teza a II-a C. proc. civ., hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație, când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de casare sau de modificare.

Keywords

AI generated
income tax action for annulment retirement civil judgment financial assistance military service exemption tax

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la data de 14 martie 2001, reclamantul N.C. a solicitat, pe cale de contencios administrativ, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării Naționale și chemând în garanție Ministerul Finanțelor Publice, să se stabilească faptul că în urma pensionării, pârâtul trebuia să îi acorde drepturile bănești cu titlu de ajutor, în valoare de 19.765.866 lei, din care i s-a achitat numai suma de 10.952.942 lei și să fie obligat pârâtul, la plata diferenței de 8.812.924 lei, actualizată până la data punerii în executare a hotărârii.

Curtea de Apel Brașov, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 240/F din 23 octombrie 2001, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a chematului în garanție, Ministerul Finanțelor Publice, a respins și acțiunea și cererea de chemare în garanție.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că impozitarea ajutorului primit de reclamant, cu ocazia trecerii în rezervă, la data de 30 noiembrie 1999, este conformă dispozițiilor art. 70 din O.G. nr. 73/1999, având în vedere că acest ajutor a fost încasat în luna ianuarie 2000 și că acesta a fost calculat pe baza soldei lunare brute.

Împotriva sentinței a declarat recurs, reclamantul, recurs care a fost respins de către Curtea Supremă de Justiție, secția de contencios administrativ, prin decizia nr. 1934 din 20 mai 2003, cu motivarea că baza de calcul și cuantumul impozitului reținut din ajutorul acordat recurentului-reclamant, au fost corect stabilite de către intimatul-pârât, în raport cu dispozițiile legale incidente la momentul încasării efective a sumei cu titlu de ajutor.

La data de 27 mai 2004, reclamantul N.C. a atacat și această ultimă hotărâre, cu contestație în anulare, solicitând anularea deciziei atacate și reluarea judecății de la cel mai vechi act de procedură efectuat.

Motivându-și cererea, contestatorul a susținut, în esență, că instanța de control judiciar a omis să cerceteze motivul de recurs referitor la declarația Mr. (r) V.E. și nu s-a pronunțat cu privire la suma care trebuia să i se acorde, în valoare de 2.493.802 lei, sumă ce reprezintă diferența de la întreaga sumă cu titlu de ajutor și care trebuia reactualizată conform Legii nr. 138/1999.

Contestația în anulare este nefondată.

În conformitate cu prevederile art. 318 teza a II-a C. proc. civ., hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație, când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de casare sau de modificare.

Afirmația contestatorului, că instanța nu s-a pronunțat asupra unei declarații extrajudiciare și asupra unei sume care trebuia să-i fie acordată, nu poate fi asimilată cerinței exprese prevăzute de textul legal mai sus indicat.

Pentru o apreciere corectă și completă asupra acestui motiv de contestație, trebuie reținut că, dispozițiile art. 318 C. proc. civ., se referă la omisiunea de a examina motivul de recurs, iar nu argumentele de fapt sau de drept invocate de parte.

Curtea constată, pe de o parte, că pretinsele motive invocate de contestator, la care instanța nu ar fi răspuns, nu se încadrează în motivele de modificare sau de casare prevăzute limitativ de art. 304 C. proc. civ.

De altfel, ele nici nu au fost expuse ca atare, nici în recursul reclamantului, nici în „precizarea” formulată de către acesta.

Singura referire la declarația Mr. (r) V.E., se regăsește în notele scrise depuse la dosar, cu ocazia dezbaterilor pe fond și nu poate fi considerată în nici un caz, un motiv de recurs, ca, de altfel, nici cel referitor la diferența de ajutor respectivă, ci, cel mult, argumente și probe în susținerea motivului de recurs vizând nelegalitatea sentinței atacate.

Or, nu se poate reproșa instanței, omisiunea cercetării acestora, atâta timp, cât instanța de recurs a grupat argumentele, pentru a răspunde la motivul de recurs printr-un considerent comun.

Față de considerentele expuse, rezultă că în cauză nu sunt întrunite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 318 C. proc. civ. și contestația în anulare urmează a fi respinsă ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de N.C. împotriva deciziei nr. 1934 din 20 mai 2003 a Curții Supreme de Justiție, secția de contencios administrativ.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 septembrie 2004.